Alexe rămâne sub control judiciar!

Fostul ministrul al Mediului nu a reușit să convingă, așadar mai ia 60 zile de control judiciar, în loc ca acesta să-i fie ridicat!

Foto: Facebook

Fostul ministrul al Mediului și actual președinte al Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, rămâne sub control judiciar. Alexe este cercetat, în acest moment, pentru presupuse fapte de corupție.

Instanța supremă i-a respins lui Costel Alexe definitiv cererea de revocare a măsurii preventive

În data de 25 iunie, Costel Alexe făcea primul pas în direcția ridicării controlului judiciar plasat de DNA, în urma anchetei. Așadar, în loc să-i ridice controlul judiciar, magistratul care s-a ocupat de cerința lui Alexe i-a mai adăugat acestuia alte 60 de zile, suplimentar.

„Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul Alexe Costel împotriva ordonanţei nr.176/P/2020 din data de 25 iunie 2021 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei, prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar.

Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu petent, în cuantum de 80 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 30 iunie 2021.”, se arată în minuta ICCJ de miercuri.

Citește și: Judecătoria Câmpina trebuie să decidă dacă primarul pedofil va fi validat în funcție!

Procurorii DNA de la Secția de Combatere a Corupției au anunțat, în data de 28 aprilie 2021, punerea oficială sub acuzare a fostului ministru al MediuluI. La vremea respectivă, președintele Klaus Iohannis încuviința urmărirea penală a acestuia. Alexe este cercetat pentru luare de mită și instigare la delapidare.

Articolul precedentJudecătoria Câmpina trebuie să decidă dacă primarul pedofil va fi validat în funcție!
Articolul următorCertificatul digital COVID se poate descărca, cel puțin teoretic, de astăzi, 1 iulie
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.