Revoluţionarii Vasluiului: bodyguarzi şi alţi oportunişti

Într-un Vaslui în care până şi mămăliga stătea pe gânduri dacă să explodeze sau nu, ipocrizia este-n floare. Chiar dacă aici s-a tras un singur glonţ în iarna lui 1989, revoluţionarii nu lipsesc. Unul dintre aceştia, Liviu Iacob, este afacerist şi consilier local la Huşi, iar marele lui merit a fost doar acela că i-a asigurat garda de corp avocatului Marian Enache, cel care avea să fie primul lider al Frontului Salvării Naţionale la Vaslui.

Cei care s-au aflat în Piaţa Civică, la Inspectoratul Judeţean de Miliţie şi, ulterior, în Palatul Administrativ din Vaslui, îşi reamintesc şi acum că singurul glonţ a fost tras de un soldat neinstruit, care a manevrat greşit arma, iar aceasta s-a descărcat accidental! Glonţul răzleţ a fost tras dintr-un pistol automat amplasat în piaţa civică. Un militar în termen, pătruns până peste poate de importanţa momentului, a manevrat greşit arma, iar aceasta s-a descărcat accidental, glonţul fiind tras în direcţia dealurilor din suburbia vasluiană Bahnari. Norocul a fost că toţi cei de pe-acolo se uitau la televizor, aşa că respectivul glonţ nu a făcut nicio victimă.

O plebe aiurea, aşa cum îi stă bine oricărei plebe, se postase, în seara lui 22 decembrie, în faţa Inspectoratului Judeţean de Miliţie, pentru a striga din toţi rărunchii: „Huo!”. Erau singurele litere din care puteau forma un cuvânt. O atitudine cel puţin bizată, dacă ţinem cont că organele de ordine de pe atunci din Vaslui, fuseseră cât se poate de cuminţi.

„În holul mare al Inspectoratului Judeţean de Miliţie erau nişte oameni care predau arme, într-un loc de sub scări. A venit la mine un colonel, despre care ulterior am aflat că se numea Mihăilă, care mi-a spus că n-are rost să ne omorâm între noi. Eu am jucat la cacealma şi i-am spus că am pus nişte tunuri uşoare să bată în sediul Securităţii – aflat în aceeaşi clădire cu Inspectoratul – în caz că nu se vor preda”, rememorează unul dintre revoluţionari, inginerul Viorel Bulete, plecat de ani de zile din ţară.

El îşi continuă povestea, arătând că a urcat pe un TAB şi l-a dus pe Mihăilă pe scări, chiar în faţa Miliţiei. Apoi, „insurgenţii” au mers la sediul Palatului Adminstrativ al Vasluiului, luând cu asalt balconul acestuia. În lipsă de specialişti în oratorie, fiecare a îngăimat câte ceva, încercând să se bage în seamă.

Dar şi Vasluiul a avut morţii săi. Unul dintre aceştia este Adrian Ionesei. Abia terminase liceul şi era militar în termen când a fost răpus, undeva în apropiere de Buzău, într-una din ambuscadele petrecute în acele zile, când românii s-au măcelărit între ei.

Imediat după moartea sa, profesorii de la Liceul „Ştefan Procopiu” din Vaslui, ale cărui studii acesta le terminase, i-au creat un loc comemorativ, în care să i se aprindă o lumânare.

Bodyguardul şi revoluţia

Unul din cei care s-au înfruptat copios din banii oferiţi de statul român drept recompensă pentrui „merite revoluţionare” este huşeanul Liviu Iacob, în prezent om de

afaceri şi consilier local.

Acesta, împreună cu fratele său, l-a însoţit, în acel decembrie 1989, la Bucureşti, pe avocatul Marian Enache, cel care avea să fie primul preşedinte al Comitetului Frontului Salvării Naţionale Vaslui.

Liviu Iacob a ajuns în prezent să facă deliciul şedinţelor de Consiliu Local. La precedenta şedinţă, acesta s-a contrat cu un alt consilier, după ce s-a dezlănţuit într-o tiradă în care se întreba, cu un tragic aer hamletian, despre şedinţele obişnuite şi celelalte… mai puţin obişnuite. Consilierul Gheorghe Şerban n-a mai îndurat şi i-a răspuns: „Domnule Iacob, vorbiţi aiurea. Vă place foarte mult să vă băgaţi în seamă! Hai, spuneţi ce mai aveţi de spus, că eu încep să-mi iau notiţe. Dar mai repede, dacă se poate!”.

Lezat de ironia colegului de Consiliu, Iacob a ripostat: „Dumneavoastră veniţi aici doar pentru indemnizaţia de şedinţă, pentru acele cinci milioane de lei vechi, şi vă plictisiţi de fiecare dată când se dezbate un subiect. Nu sunteţi decât un miliţian, care ştiţi doar să faceţi procese verbale!”. Replica nu s-a lăsat aşteptată: „Aşa o fi! Ştiţi, însă, care-i problema? Eu pot accepta că sunt un miliţian adevărat, însă nu mi se pare în regulă să mă acuze de asta un revoluţionar fals!”, a spus acesta, spre amuzamentul consilierilor locali din Huşi.

De la lipit afişe, în SUA

Un alt revoluţionar controversat este Gicu Terza. Acesta a surprins pe toată lumea, în acea zi de 22 decembrie, când s-a infiltrat printre cei care cereau schimbarea sistemului, aceasta cu atât mai mult cu cât mama sa era o persoană de vază în conducerea vasluiană a Partidului Comunist Român.

Ulterior a devenit membru al Partidului Democrat, ajutându-l pe Traian Băsescu prin lipirea de afişe, atât atunci când acesta a fost ales deputat de Vaslui, cât şi în 2004, când a fost ales preşedinte al României. Ulterior, Gicu Terza a emigrat în Statele Unite ale Americii.

Profesorul Ioan Paul Munteanu, preşedintele Asociaţiei „22 Decembrie” Vaslui, recunoaşte că el se află, de fapt, în spatele personajului principal al filmului „A fost sau n-a fost”, regizat de Corneliu Porumboiu. Cu o sinceritate dezarmantă, el ne-a declarat: „Domnule, eu de la bun început n-am fost de acord cu acele indemnizaţii. Unde s-a mai auzit să fii plătit pentru că ai participat la o revoluţie? Şi ce-ar mai fi fost, ca oamenii să se fi gândit, în acele momente, la mari consolări materiale? Fiecare voia altceva, să fie mai bine, să se sfârşească odată acel regim. E adevărat că, în prezent, mulţi îşi regretă gestul de atunci. Şi au mai murit, în ţară, şi atâţia nevinovaţi… Eu ştiu foarte bine ce s-a întâmplat în acea zi de 22 decembrie… Cei care au venit de la început şi cei care s-au fofilat, după asta, în căutarea câte unui ciolănel…”.

Interesant este faptul că Relu Budacea, profesor de filosofie până în 1989, devenit apoi ofiţer de poliţie, se numără printre puţinii care, deşi participant la acele evenimente din decembrie 1989, a refuzat să-şi facă dosar de revoluţionar şi să primească drepturi în conformitate cu Legea 341.

Indemnizaţii de 200 milioane euro

Nu mai puţin de 4.830 de hectare de teren extravilan şi 157 de hectare de teren intravilan au fost scoase din proprietatea statului din 1992 până în 2004, pe baza certificatelor de revoluţionar.

617 milioane de euro este suma pe care statul român le-a plătit-o revoluţionarilor, cu titlu de indemnizaţie, din 2004 – de la intrarea în vigoare a Legii 341 – şi până în prezent. 200 milioane de euro este suma aproximativă care acoperă scutirile de impozit, spaţiile comerciale şi gratuităţile de transport acordate revoluţionarii în urlimii 21 de ani.

În tot acest timp, „revoluţionarii” Vasluiului au primit sume cuprinse între 1.700 şi 2.500 de lei, net, fiecare. De asemenea, 41 din cei 106 revoluţionari au primit indemnizaţii lunare în valoare de 1.102 lei. În total, revoluţionarii vasluieni ar urma să primească, din 2012, peste 1,1 milioane de euro, drept indemnizaţii restante.