Eurodeputata PSD Ana-Claudia Țapardel a scris de curând pe pagina sa de socializare un mesaj unde ne vorbește despre turismul românesc și despre pericolul la care este supusă această ramură. Ziua aleasă pentru a promova protestul „#SALVATITURISMUL” nu este întâmplătoare, întrucât data de 1 mai este binecunoscută tuturor ca fiind momentul în care litoralul prinde viață. Nu și anul acesta, din păcate! Anul acesta avem parte de o pandemie care ne-a dat cu totul peste cap. Dacă anii trecuți vorbeam despre un grad de ocupare a locurilor de cazare de 100%, iată că anul acesta plajele sunt pustii, iar spațiile de cazare, neocupate.
În opinia Anei-Claudia Țapardel, autoritățile nu-și dau interesul în mod deosebit pentru a salva acest sector greu încercat, iar lucrul acesta trebuie să se schimbe, întrucât turismul a reprezentat mereu o parte importantă a economiei românești, fără de care, pur și simplu nu se poate.
Ana-Claudia Țapardel: „Mâine poate fi mult prea târziu (…)”
„Salvați #TURISMUL #Românesc!!!
Azi, 1 Mai, ar fi trebuit să marcheze redeschiderea sezonului estival. Așa cum știm cu toții, în acest an nu este posibil din cauza măsurilor restrictive luate de autorități pentru a ne proteja de acest inamic invizibil.
Din păcate, turismul este cel mai afectat sector economic și se află la un pas de colaps, atât la nivel național cât și mondial!
Având în vedere lipsa interesului și a măsuritor de sprijin din partea Guvernului României pentru această industrie mă alătur inițiativei reprezentanților turismului românesc și susțin protestul on-line al tuturor agenților economici și lucrătorilor din sector: agenții, ghizi, hoteluri, restaurante, transportatori, centre de promovare turistică.
Susțin în totalitate acest demers al colegilor și prietenilor mei din turismul românesc și solicit autorităților publice să răspundă solicitărilor trimise în ultimele două luni de patronatele și asociațiile profesionale din turism!
Mai mult decât oricând turismul are nevoie acum, în acest moment, de viziune și măsuri concrete, fie că vorbim de sprijin financiar sau stimulente și facilități fiscale.
Are nevoie de soluții rapide și eficiente, dar și adecvate dpdv al standardelor sanitare, pentru reînceperea activității economice cât mai curând.
Mâine poate fi mult prea târziu pentru zecile de mii de agenți economici și pentu cei peste 600.000 de salariați care lucrează în hoteluri, restaurante, cafenele, pensiuni sau prestează alte activități culturale și de entertainment.
Turismul are nevoie de solidaritate și unitate! Doar împreună, autorități publice și mediul privat, putem transforma acest moment de cotitură într-o oportunitate pentru relansarea turismul românesc!”, declară Ana-Claudia Țapardel, pe contui acesteia de Facebook.