Pentru că era un pic de degringoladă în administrație, Guvernul a decis astăzi cu ce se vor ocupa exact subprefecții și secretarii generali ai prefecturilor, funcție abia apărută. Dacă în 2005 se desființa funcția de secretar general din prefecturi, anul acesta se încearcă probabil a se face loc sub soare tuturor. Teoretic, funcția de secretar general este pe merit, apolitică, în vreme ce prefecții și subprefecții au în sfârșit permisiunea de a face politică pe față.
Iar azi, în ședința de Guvern, s-a stabilit concret cum va opera modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 906/2020 pentru punerea în aplicare a unor prevederi ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, adică tocmai aspectele legate de prefecți, subprefecți și secretari generali.
Conform actului publicat, au fost abrogate nu mai puțin de 11 puncte legate de atribuțiile subprefectului, fiind însă introdusă o nouă literă, litera r), potrivit căreia subprefectul are „alte atribuții sau sarcini date de către prefect în legătură cu activitatea instituției prefectului”. Totodată, a fost abrogat articolul potrivit căruia „ordinele prefectului sunt contrasemnate de către subprefectul care are sarcina de a le pune în aplicare”, noile prevederi reglementând și că atribuțiile subprefectului se stabilesc de către prefect nu prin fișa postului, ci prin ordin.
Prin aceeași Hotărâre de Guvern a fost „tăiat” din vechiul articolul 3, noua formă punând mai mult accent pe subprefectul care va fi desemnat şef al structurii de securitate și ale cărui „atribuții pe linia protecției informațiilor clasificate… nu pot fi delegate altor persoane”. Pe lângă modificările de mai sus, în ședința de Guvern de astăzi s-a mai discutat și despre atribuțiile pe care secretarul general al prefecturii urmează să le aibă, prin intermediul unui nou articol, articolul 3 indice 1. Astfel, atribuțiile secretarului general al instituției prefectului se stabilesc de către prefect, prin fișa postului, însă ordinele prefectului trebuie ca, de acum înainte, să fie contrasemnate de către secretarul general.