Senatul şi Camera Deputaţilor se întrunesc în prima sesiune ordinară a anului

Printre prioritățile coaliției de guvernare se află criza din energie și măsurile pentru oprirea creșterii de prețuri, precum și certificatul verde la locul de muncp sau desființarea SIIJ, o temă ce s-a găsit și în precedenta sesiune parlamentară.

Senatul și Camera Deputaților încep, astăzi, prima sesiune parlamentară ordinară a anului. Convocarea celor două Camere ale Parlamentului a fost făcută în temeiul prevederilor art. 66 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, precum şi ale art. 83 din Regulamentul Senatului, respectiv ale art. 34 lit. a) din Regulamentul Camerei de preşedinţii acestor foruri legislative Florin Cîțu și Marcel Ciolacu.

Acestă sesiune parlamentară se va rermina în vară, iar printre prioritățile coaliției de guvernare se află criza din energie și măsurile pentru oprirea creșterii de prețuri, iar PSD vrea plafonarea prețului la alimentele de bază. În discuție este și certificatul verde la locul de muncă, cel care a fost respins, la limită, de Senat, și care se află în dezbatere în Camera Deputaților, precum și desființarea SIJJ, temă care a fost și pe „lista de priorități” din sesiunea precedentă.

Astfel, de la ora 12.00, este programată ședința Biroului permanent al Senatului, iar de la ora 13.00, cea de la Camera Deputaților, urmând ca de la ora 16.00 să aibă loc ședința în plen a acesteia din urmă. Potrivit programului, sesiunea începe cu alegerea noilor conduceri, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat. Este vorba despre noua componenţă a conducerii forurilor, respectiv alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi a chestorilor. Partidele vor avea şi şedinţe de grupuri parlamentare, pentru a-şi stabili liderii de grup.

Așa cum este de așteptat, dezbaterea pe subiectul certificatului verde este departe de vreun rezultat, mai mulți reprezentanți din rândul social deocraților nefiind de acord cu aprobarea acestuia. „Dacă vreţi să mergem în Parlament cu certificatul verde la locul de muncă, acolo avem o bătălie între drepturi fundamentale, între dreptul la muncă şi dreptul la sănătate”, a spus Cazanciuc, la Profit News, potrivit G4Media. În timp ce Marcel Ciolacu susține că această măsură nu se mai impune. Chiar și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care de altfel a venit cu propria variantă de „Certificat Stop Covid”, consideră că în acest moment nu mai vede urgența implementării acestui proiect.

O altă temă, de altfel, cea mai importantă și care privește marea masă a populației este cea privind criza energetică, respectiv măsurile pe care guvernanți le vor luat după data de 1 aprilie când iese din vigoare Legea 259/2021, cu toate actualizările, ce prevede plafonarea și compensarea facturilor la energia electrică și gaze naturale.

„Nu prea văd eu sensul după 1 aprilie, când intrăm în vară, să reglementăm piaţa pentru şase luni de zile până în octombrie, când după aceea vine iarăşi iarna. Cineva nu s-a gândit foarte bine când a venit cu această soluţie”, spunea Cîţu, săptămâna trecută.

Legea offshore, pensiile speciale, legea vaccinării, alte proiecte controversate aflate pe agenda partidelor. Co-preşedintele AUR George Simion a declarat pentru News.ro că printre iniţiative se află  TVA 0% la alimente, produse alimentare 50% în hypermarketuri originare din o rază de 400 de kilometri de magazin, case la 1 euro pentru cei care revin acasă, din Diaspora şi revenirea la piaţa energetică reglementată.

Cîțu: „România este victima propriului succes”

Articolul precedentBudăi este insistent pe subiectul renegocierii PNRR
Articolul următorNicușor Dan, despre greva STB. „Au fost pierderi de 13-14 milioane de lei”