Ieri, senatoarea Diana Iovanovici-Şoşoacă a luat cu asalt Ministerul Sănătății, ca o formă de protest după tragedia de la Institutul „Matei Balș”, iar unul dintre cei care o aprobă și îi dau perfectă dreptate este nimeni altul decât fostul secretar general al PSD. Lui Codrin Ștefănescu i se pare absolut firească intenția senatoarei Partidului Alianța pentru Unirea Românilor de a intra în Ministerul Sănătății după bunul plac, ba chiar este de părere că Vlad Voiculescu trebuia să demisioneze singur de la minister, „ieri”.
„Este ilegal și inacceptabil să interzici accesul unui senator într-o instituție publică! Chiar dacă senatorul îți cere demisia, măi rezistule de la Sănătate! Pentru că ministerul nu e proprietatea ta, măi rezistule! Iar senatorul Diana Șoșoacă are dreptate! Trebuia să pleci de ieri, măi rezistule!”, i se adresează Codrin Ștefănescu celui care, în acest moment, deține funcția de ministru al Sănătății.
Ieri, senatoarea Șoșoacă, împreună cu alți membri ai partidului său, a organizat un protest în fața Ministerului Sănătății. Pe lângă steaguri și vuvuzele, protestul a fost însoțit de lozinci precum “Demisia!”, “Jos Guvernul!”, “Ruşine să vă fie!” sau “Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!”, iar Diana Șoșoacă a decis să ia situația în propriile mâini. Astfel, aceasta a încercat să intre în clădirea Ministerului Sănătăţii, aparent pentru a discuta cu Vlad Voiculescu, principala revendicare a protestatarilor fiind chiar demisia acestuia.