Foto: Știri din Bucovina

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a prezentat bilanţul PNRR 2021, de la negociere, operaţionalizare, implementare, arătând că România a avut de îndeplinit 21 din cele 507 ţinte şi jaloane asumate.

„Pentru Planul Național de Redresare și Reziliență al României, 2021 a reprezentat punctul de plecare în dezvoltarea arhitecturii instituționale și legislative necesare implementării acestui nou instrument financiar, atât pentru România, cât și la nivelul Uniunii Europene. Astfel, au fost puse bazele mecanismului de implementare a PNRR în România, pornind de la adoptarea legislației specifice, operaționalizarea structurilor la nivel instituțional, cât și prin definirea mecanismului de management și control și a fluxurilor financiare”, au transmis reprezentanții MIPE, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei menționate, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator național al PNRR, împreună cu ministerele de linie, au finalizat prima etapă din implementarea PNRR, care a inclus și atingerea țintelor și jaloanelor aferente anului 2021. Implementarea Planului a demarat în data de 3 noiembrie, după primirea aprobării din partea Consiliului UE.

Pentru 2021, conform obligațiilor prevăzute în Decizia de punere în aplicare a Consiliului (CID), România a avut de îndeplinit 21 de ținte și jaloane, din totalul de 507 asumate la nivelul întregului plan.

„Astfel, finalul de an a însemnat, la nivel guvernamental, închiderea unor jaloane importante, asumate pentru 2021, prin adoptarea unor acte normative cu privire la domenii de dezvoltare strategică, și anume:

– Ordonanța de Urgență privind legea serviciilor de apă și canalizare,

– Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025,

– Finalizarea jalonului legat de capacitățile de producție de cărbune dezafectate,

– Operaționalizarea unui task-force la Ministerul Cercetării și Digitalizării pentru implementarea si  monitorizarea reformelor si investițiilor propuse in domeniul Transformare digitală,

– Hotărâre de Guvern privind aprobarea strategiei de securitate cibernetică,

– Ordinul comun MF nr. 1593/29.12.2021 și MMSS nr. 1239/27.12.2021 privind constituirea comitetului de monitorizare a reformei sistemului public de pensii,

– Unitatea de implementare a reformelor din cadrul mecanismului de sprijin al politicilor (PSF) instituită și operațională,

– Memorandumul privind acordul de finanțare între Fondul european de investiții și Guvernul României privind crearea fondului de fonduri de capital de risc aprobat,

– Ordin de ministru pentru adoptarea criteriilor de prioritizare a investițiilor în centrele comunitare integrate,

– Ordonanța de Urgență privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență,

– Hotărâre de Guvern pentru aprobarea noii Strategii naționale anticorupție;

– Sistemul informatic aferent gestionării și monitorizării PNRR dezvoltat,

– Hotărâre de Guvern privind realizarea programului național pentru reducerea abandonului școlar,

– Apel de proiecte necompetitiv pregătit pentru sprijinirea elevilor în vederea asigurării tranziției de la învățământul secundar inferior la cel superior, pe baza a 5 indicatori definiți în Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație și publicat pe pagina de internet a Ministerului Educației”, se arată în comunicatul MIPE.

Anterior, au fost îndeplinite jaloanele referitoare la: Intrarea în vigoare a Legii nr. 50/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. (CNAIR) și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere – S.A. (CNIR); Intrarea în vigoare a legii privind securitatea rețelelor 5G; Creșterea numărului de case de marcat conectate la sistemul IT al Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală (466.288 de case deja conectate).

În luna decembrie, Comisia Europeană a demarat prima misiune oficială pentru monitorizarea jaloanelor și țintelor asumate de România în PNRR, în cadrul căruia, MIPE, împreună cu coordonatorii de reforme și investiții, au prezentat stadiul îndeplinirii obiectivelor, atât pentru anul 2021, cât și pentru primele două trimestre din 2022.

A fost un an intens și foarte concentrat din perspectiva PNRR, în care România a reușit să finalizeze negocierile, să obțină aprobarea Comisiei Europene și avizul favorabil al Consiliului UE, să operaționalizeze, la nivel guvernamental, structurile tehnice de implementare a planului și, poate, cel mai important, să demareze implementarea acestui proiect prioritar de țară. La nivelul Guvernului României, au fost îndeplinite țintele și jaloanele aferente anului 2021, iar prima tranșă a grantului de care beneficiază România, în valoarea de 1,8 miliarde de euro, deja a fost virată la începutul lunii decembrie. Avem la dispoziție 29,2 miliarde de euro pentru următorii patru ani pentru a dezvolta domenii prioritare pentru țară, prin intermediul reformelor și investițiilor finanțate prin PNRR.

Dan Vîlceanu, ministrul investițiilor și proiectelor europene

La începutul anului 2022, în contul statului român vor intra încă 1,9 miliarde de euro, reprezentând prefinanţarea din împrumutul acordat României.

Pentru primul trimestru al lui 2022, din perspectiva PNRR, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europeane are ca priorități: semnarea acordurilor de finanțare cu ministerele de linie, astfel încât investițiile să fie lansate; finalizarea negocierilor cu Comisia Europeană pentru aranjamentele de tip operațional, esențiale în procesul de monitorizare și aprobare a viitoarelor cereri de plată; pregătirea și depunerea primei cereri de plată.

„Reamintim că Mecanismul de Redresare și Reziliență sprijină financiar investițiile și reformele cu impact real și de durată asupra economiei și societății. Măsurile propuse răspund provocărilor identificate în contextul Semestrului european, susținând tranziția verde și transformarea digitală, precum și creșterea economică, reziliența socială și economică și crearea de locuri de muncă”, se mai arată în comunicatul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Europarlamentarul Negrescu se consideră „vinovat” pentru fondurile alocate Educației prin PNRR

Articolul precedentPrimele țări care au trecut în Noul An: evenimente, tradiții și restricții
Articolul următorPrimarul Cristian Popescu Piedone continuă transformarea Sectorului 5