Grupul Volkswagen şi fostul său director general Martin Winterkorn au fost daţi în judecată de Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC), sub acuzaţia de ”fraudare masivă” a investitorilor. Volkswagen a emis pe piaţa americană, în perioada aprilie 2014-mai 2015, obligaţiuni şi titluri garantate prin active în valoare de 13 miliarde de dolari, într-o perioadă în care directorii ştiau că peste 500.000 de vehicule diesel din SUA depăşeau cu mult normele referitoare la emisii.

Volkswagen ”a obţinut beneficii de ordinul milioanelor de dolari prin emiterea de titluri cu dobânzi mai avantajoase pentru companie”, potrivit SEC, care adaugă că VW ”a minţit în mod repetat şi a înşelat investitorii, consumatorii şi autorităţile de reglementare din Statele Unite, într-o schemă ilegală de vânzare a pretinselor vehicule diesel nepoluante şi a unor obligaţiuni corporative şi a altor tipuri de titluri în Statele Unite”.

Volkswagen a anunţat într-un comunicat că plângerea SEC ”este incorectă din punct de vedere legal şi faptual şi că Volkswagen o va combate cu fermitate. SEC a făcut o plângere fără precedent legată de titlurile vândute numai investitorilor sofisticaţi, care nu au avut de suferit şi care au încasat toate plăţile de dobânzi şi principal, integral şi la timp”, potrivit grupului german.

Producătorul auto a adăugat că SEC ”nu acuză că vreo persoană implicată în emisiunea de obligaţiuni ştia că vehiculele diesel ale Volkswagen nu respectă reglementările SUA referitoare la emisii la momentul vânzării obligaţiunilor” şi reia acuzaţiile împotriva lui Winterkorn, ”care nu a avut nicio implicare în vânzarea titlurilor”.Volkswagen a convenit să plătească 25 de miliarde de dolari în Statele Unite, în scandalul emisiilor, plătind despăgubiri proprietarilor de maşini, autorităţilor de reglementare în domeniul mediului, statelor federale şi dealerilor. Grupul s-a oferit şi să răscumpere circa 500.000 de vehicule poluante din SUA. Suma include şi amenzi penale şi civile de 4,3 miliarde de dolari.

Articolul precedentTamas Schiffbeck, fostul șef al DNA Timișoara s-a sinucis vineri dimineață
Articolul următorLiviu Dragnea: Mandachi, „șmecher” si „circar”