Viorica Dăncilă: “Grupul PPE a trimis o scrisoare către Volkswagen prin care susține Bulgaria”

Prim-ministrul interimar, Viorica Dăncilă, îi acuză pe cei din PNL că nu s-au implicat să aducă investitorul Volkswagen în România. Mai mult, premierul susține că România ar avea mai multe avantaje pentru compania Volkswagen, însă grupul politic al popularilor europeni susțin Bulgaria.

“Noi am discutat despre acest proiect, chiar ministrul comerțului și antreprenoriatului a fost în Germania, a vorbit cu Volkswagen despre acest proiect. Avem cele mai avantajoase condiții pentru o investiție în România, dar din păcate nu avem susținerea necesară”, susține premierul interimar.

Aceasta precizează că există o scrisoare înaintată către compania nemțească, de către liderul PPE, Manfred Weber, de care președintele Klaus Iohannis știe, dar nu a luat nicio măsură.
“Grupul PPE a trimis o scrisoare prin care sustine Bulgaria. Domnul Weber care este liderul grupului PPE a trimis această scrisoare către Volkswagen prin care ei susțin Bulgaria și atunci vă întreb unde sunt membri PNL? Ce a făcut domnul președinte Klaus Iohannis, pentru că dânsul este președintele PNL? Dânsul ne reprezintă în consiliu. Nu a putut discuta când a mers în consiliu pentru a susține România?”, a declarat premierul interimar Viorica Dăncilă.

Premierul interimar a mai afirmat că va discuta chiar ea cu Angela Merkel, dacă președintele României, Klaus Iohannis, nu va lua nicio inițiativă. Viorica Dăncilă susține că va face tot posibilul să aducă această investiție în România.