Viorica Dăncilă e tranșantă privind impozitarea suplimentară a pensiilor speciale: „O măsură justă”

Înainte de ședința de Guvern de astăzi, premierul Viorica Dăncilă a făcut vorbire despre câteva din subiectele zile, printre care și o propunere inițiată de ministrul de Finanțe. Aceasta prevede supra-impozitarea pensiilor speciale, măsură pe care prim ministrul o consideră absolut firească.

Salut inițiativa colegului nostru Eugen Teodorovici, depusă în calitate de senator, prin care propune Parlamentului impozitarea suplimentară a pensiilor speciale. Este o măsură justă, de echitate socială, promovată deloc întâmplător în același timp cu majorarea drepturilor tuturor pensionarilor
Pensiile speciale reprezintă recunoașterea unor condiții de muncă sau unor restricții speciale, dar NU înseamnă privilegii speciale.

În această cheie trebuie analizat proiectul de lege, care, sub nicio formă, nu are scopul să aducă mai mulți bani la bugetul de stat. De altfel, impactul bugetar dovedește acest lucru. Fac apel la toți membrii Parlamentului României să analizeze și să trateze cu maximă responsabilitate această inițiativă a domnului ministru Eugen Teodorovici”, a subliniat Viorica Dăncilă.

Aceasta a precizat că a convocat ședința extraordinară de Guvern pentru a adopta soluții urgente: deblocarea plății salariilor angajaților din Ministerele Mediului, Energiei și Relația cu Parlamentul, precum și din instituțiile subordonate, completarea Codului Administrativ, în ceea ce privește atribuțiile secretarului general al ministerului, înalt funcționar public care va fi ordonator principal de credite în situația vacanței funcției de ministru sau în cazul în care ministrul se află în imposibilitatea absolută a exercității atribuțiilor.

Astfel, vor putea fi plătite salariile angajaților din ministere și din instituțiile subordonate, vor fi achitate facturile și onorate obligațiile contractuale și de plată, inclusiv cele ce decurg din implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene. Solicit secretarilor generali din cele trei ministere – Mediu, Energie și pentru Relația cu Parlamentul să se ocupe cu prioritate de plata salariilor angajaților, pentru că nu este corect ca oamenii să aibă de suferit din cauza unor ambiții electorale.

Tot astăzi, vom adopta măsuri pentru a asigura cetățenilor români din diaspora dreptul la vot și o mai bună organizare a alegerilor care vor avea loc în această toamnă. Modificăm termenul limită pentru înregistrarea cetăţenilor români cu drept de vot din străinătate ca alegători prin corespondență, respectiv ca alegători la o secţie de votare organizată în străinătate. Acest termen va fi extins până la 15 septembrie, pentru a da posibilitatea cât mai multor români din afara granițelor țării să se înscrie în registrul electoral pentru alegerile prezidențiale din acest an.

Totodată, pentru o bună organizare a scrutinului din această toamnă, ordonanța de urgență pe care o adoptăm include și măsuri privind desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate, atribuțiile acestora și asigurăm cadrul legal pentru plata tuturor indemnizațiilor membrilor birourilor de votare. Guvernul ia toate măsurile necesare pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru președintele României.

Astăzi expiră interimatul domnului Mihai Fifor la conducerea Ministerului de Interne, căruia îi mulțumesc pentru modul în care s-a implicat în organizarea alegerilor și în toată activitatea Ministerului de Interne, într-o perioadă marcată de multe provocări. Fac încă o dată apel către președintele Iohannis să lase de o parte jocurile politice și să renunțe la blocarea Guvernului pentru a nu periclita funcționarea instituțiilor statului”, a mai spus premierul.