Victor Ponta este urmărit penal în dosarul lui Dan Şova.

Premierul Victor Ponta a fost anunţat vineri că este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari. Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut imediat demisia. În martie, premierul declara sus şi tare că va demisiona dacă pe numele său va începe urmărirea penală. Acum se face că uită şi spune că nu demisionează.
Preşedintele Klaus Iohannis a ieşit public vineri şi a anunţat că, în condiţiile în care DNA a comunicat că premierul Victor Ponta este învinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia.
Şeful statului a spus că, în opinia sa, este o ”situaţie imposibilă” pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale. Premierul Victor Ponta a anunţat că respectă poziţia publică a preşedintelui, dar că a fost numit la conducerea Guvernului de către Parlament şi numai forul legislativ îl poate demite.
„Astăzi, Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat public că primul-ministru Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea, este o situaţie imposibilă pentru România ca primul-ministru să fie învinuit de fapte penale. Pe de altă parte, pentru România, cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla acum este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia primului-ministru Victor Ponta”, a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni.
„Aceste consideraţiuni şi solicitarea de demisie le-am comunicat primului-ministru într-o discuţie pe care am avut-o acum câteva minute”, a precizat Iohannis. El a făcut acest anunţ la scurt timp după ce s-a întâlnit cu Victor Ponta la Cotroceni.
Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni-Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat, au anunţat procurorii DNA.
Nu mai devreme de luna martie a acestui an, în contextul anchetării cumnatului său, Ponta promitea, într-o emisiune televizată, că va demisiona din postul de prim-ministru dacă în cazul lui va fi începută în vreun dosar urmărirea penală, precizând însă că speră că, în 2015, guvernele nu sunt schimbate cu mijloace judiciare.
Acum, se pare că a uitat cu bună ştiinţă promisiunea făcută românilor acum două luni…

Share: