Liderul ProRomânia dezvăluie pe Facebook jocurile din culisele politicii autohtone în contextul în care ar fi fost abordat de liderul PSD pentru o eventuală coaliție. Victor Ponta scrie că a avut o discuție cu Viorica Dăncilă referitoare la anumite promisiuni, termeni și condiții.

Am construit ProRomânia tocmai pentru a salva social democrația și a-i reprezenta pe toți cei care au vederi de centru stânga progresiste/ și obiectivul nostru politic este o guvernare bună a țării așa cum am reușit în 2001-2004 și 2012-2015 – realizabilă doar printr-o unitate a Stângii în jurul unei echipe de profesioniști!

Este clar însă că cei mari dușmani ai acestor idei pozitive sunt tocmai șefii actuali ai PSD! O să fiu mereu alături de votanții de stânga și de membrii și militanții pesediști – niciodată însă alături de cei care au confiscat conducerea PSD și își bat joc de tot!

Vreau ca toți votanții ProRomânia, PSD și ALDE să afle cine este vinovat pentru faptul că în această toamnă vom avea în continuare un Guvern lamentabil, candidați care fac “blat” cu Iohannis și nu intră serios în Alegerile Prezidențiale sperând că Iohanis și PNL ( eventual cu sprijinul UDMR) îi mai țin în funcțiile lor bine plătite, cu elicoptere și milioane de euro subvenție de la Buget!

Baronii, incompetenții și analfabeții care au confiscat conducerea PSD (Dragnii, Dăncilii, Stăneștii & Co) nu pot să înțeleagă așteptările adevărate ale votanților de stânga, ale “poporului pesedist”/ ei cred ca totul este de vânzare și totul se reduce la târguieli pe funcții și avantaje pentru ei și gașca lor!

Ca și în cazul UDMR Doamna Dăncilă mi-a cerut și mie “sprijinul pentru rămânerea la guvernare”; mi-a spus că îi dă afară pe ALDE și să îi iau eu parlamentarii – și că îmi dă ce ministere doresc pentru ProRomania/ a insistat să mă vadă și să mă convinga deși am fost foarte clar că nu cred și nu mă interesează ofertele ei!

Am încercat să îi explic cu toată răbdarea (pentru că nu părea să înțeleagă ce se întâmplă și care este realitatea) că târguilelile gen “Piața de zarzavat din Videle” sunt inutile și că singura variantă de sprijin din partea ProRomania este aceea în care:

  1. Restructurează tot Guvernul și administrația publică
  2. Vine cu un nou program de guvernare realist și eficient
  3. Asigură stabilitatea și predictibilitatea economică și bugetară/ renunță la ordonanțe de urgență care să modifice Codul Fiscal introducând peste noapte taxe și impozite aberante
  4. Numește oameni în Guvern pe singurul criteriu al profesionalismului (nu pe “pilele” și presiunile baronilor care o păpușesc acum după dispariția lui Dragnea)
  5. Renunță la candidatura proprie la Prezidențiale (o situație penibilă și jenantă pentru orice social democrat) și stabilește împreună cu ALDE și ProRomania un candidat comun cu șanse reale de a merge în turul al doilea o alternativă serioasă pentru Iohannis și Barna

A fost rapid de acord cu punctele 1-4 (deși nu cred că a înțeles ce înseamnă) și s-a supărat din cauza punctului 5/ la două zile după aceasta conversație a fugit la CEx, s-a “îmbrațișat” cu Stănescu – Baronul Caracalului, i-a mințit pe toți și a decis să nu primească ProRomania la guvernare (uitând să precizeze că tocmai îi refuzasem toate ofertele)!

Acum îi amenință pe ALDE și face aceleași oferte de târguială penibilă către UDMR (care evident se amuză de faptul că nu au avut în 30 de ani în față un lider PSD mai ignorant și pafarist decât D. VV Dăncilă)!

Oferta mea publică de sprijin pentru cele 5 măsuri de reformă rămâne valabilă – iar cu ProRomania vom merge mai departe pe acest drum dificil dar corect/ și sunt convins că votanții de stânga vor fi alături de mine (chiar dacă baronii și marionetele lor se opun)!

Anul 2019 trebuie să ducă la bun sfârșit “eliberarea” Stângii politice de “cancerul” format din Dragnea, baroni, analfabete și incompetenți/ deși va fi dureros și frustrant trebuie să pornim la un proces de reconstrucție pe termen lung – care să reclădească în mintea românilor încrederea că social democrația poate să ofere din nou un proiect de dezvoltare, solidaritate și echitate prin competență, profesionalism și decență/ ProRomania pentru România!”, a scris Ponta pe pagina sa.

Articolul precedentMăsuri drastice după seria de crime de la Spitalul Săpoca din Buzău. Numărul victimelor ucise de pacientul internat cu sevraj etilic a ajuns la cinci
Articolul următorAlexandru Coita este și nu prea consilier onorific: „Îmi rezerv dreptul de a lua o hotărâre privind ocuparea efectivă a acestui rol”