Urmăritul general care l-a ucis pe polițistul din Timiș a fost prins

Ionel Marcel Lepa, urmăritul general care l-a împușcat și ucis pe un polițist din Timiș, a fost găsit și capturat în această dimineață. Duminică, urmăritul general reușise să fugă după ce l-a împușcat mortal în gât pe Cristian Amariei. Oamenii legii au instituit filtre și au făcut verificări în mai multe locuințe, iar azi dimineață Lepa a fost prins chiar într-una din acestea.

În jurul orei 04:00, Lepa a fost capturat pe când încerca să intre într-un imobil aflat în Remetea Mare, județul Timiș. Nu se aștepta să fie întâmpinat acolo de colegii polițistului ucis, astfel încât nu a fost nevoie ca oamenii legii să folosească armamentul din dotare. Asupra sa a fost găsită arma crimei, de calibru 7.76, de proveniență sârbă.