Urban SA evaziune fiscală de 23 milioane de euro

La firma de salubrizare Urban SA, care asigură colectarea gunoaielor din Sectorul 6, condus de liberalul Rareş Mănescu, s-a împuţit treaba. Poliţiştii au descins marţi dimineaţă, pentru percheziţii, în 18 locuri din Bucureşti şi trei judeţe, la societatea de salubrizare Urban şi la mai multe persoane suspectate de evaziune fiscală de aproximativ 23 milioane de euro, în care au fost implicate 20 de firme, care ar fi evidenţiat operaţiuni comerciale fictive.
Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice vor duce la audieri 32 de persoane, la finalul percheziţiilor care au loc marţi în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Vâlcea şi Suceava, într-un dosar în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, a anunţat Poliţia Română.
Anchetatorii au stabilit că în circuitul infracţional a fost implicată o companie care desfăşoară activităţi de prestări de servicii în domeniul salubrizării şi care s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, prin evidenţierea unor operaţiuni comerciale fictive, directe sau interpuse cu alte 20 de firme. „În acest mod, în perioada 2008-2012, societatea comercială ar fi desfăşurat activităţi comerciale în valoare de 90.000.000 de euro, prejudiciind bugetul consolidat al statului cu aproximativ 23.000.000 de euro”, a precizat Poliţia Română.
Surse din Poliţie au precizat că în anchetă este vizată societatea de salubrizare Urban SA, de unde anchetatorii ridică mai multe documente, iar printre persoanele care vor fi duse la audieri sunt şi asociaţii firmei, Teodor Florescu şi Ion Bălăceanu.
La percheziţiile desfăşurate sub coordonarea Parchetului Curţii de Apel Bucureşti participă luptători SIAS şi specialişti criminalişti. Acţiunea este sprijinită de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Share:

Author: Sorin PREDA

Senior partner Ziarul de Investigatii