Un poliţist din Vaslui a fost obligat de instanţă să-i plătească daune morale unui hoţ prins în flagrant

Un poliţist din Vaslui este obligat să plătească 1.000 lei drept daune morale, alături de IPJ Vaslui, unui hoţ pe care omul legii l-a prins în flagrant, în timpul liber, şi, pentru că nu avea cătuşe, l-a legat cu cureaua de la pantaloni.

Potrivit portalului instanţelor, magistraţii Tribunalului Vaslui au decis să admită „acţiunea în pretenţii formulată de reclamantul Morariu Iulian, în contradictoriu cu pârâţii Mălăncuş Alexandru şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui. Obligă pârâţii să achite reclamantului, cu titlu de daune morale, suma de 1.000 de lei”.

Decizia nu este definitivă, având drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Poliţistul, angajat la Serviciul Circulaţie, în timp ce se îndrepta spre casă, în aprilie 2018, fiind în timpul liber, a auzit vânzătoarea unui magazin ţipând. Omul legii l-a urmărit pe bărbatul care a ieşit din magazin şi l-a prins, după ce acesta furase mai multe pachete de ţigări.

Pentru că nu avea cătuşe, poliţistul l-a legat cu cureaua de la pantaloni, apoi l-a dus la secţia de poliţie, unde mai mulţi colegi i-au făcut fotografii, într-una dintre poze bărbatul prins că a furat fiind cu cureaua dată peste umăr, ca şi când ar fi fost legat de gât, susţin sursele citate. Acesta i-a făcut plângere penală poliţistului pentru purtare abuzivă, însă dosarul a fost clasat.

Share: