După ce a fost adusă cu mandat la DNA, Elena Udrea, preşedintele PMP, a fost joi pusă sub acuzare pentru spălare de bani şi fals în declaraţii de avere în Dosarul Microsoft. Înainte de a ajunge în faţa anchetatorilor, Elena Udrea postase pe Facebook că a fost citată, cu mandat de aducere, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a oferi lămuriri.

Ea s-a arătat surprinsă de decizia anchetatorilor de a proceda aşa, în condiţiile în care s-a arătat în permanenţă dispusă să colaboreze. Apoi, i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile. Elena Udrea a fost pusă sub acuzare pentru spălare de bani şi fals în declaraţii de avere, întrucât nu a menţionat împrumuturi acordate de fostul său soţ, Dorin Cocoş, unei firme pe care acesta o deţine, împrumuturi despre care Udrea ar fi ştiut, întrucât încasa dividende.

Potrivit unor documente ale procurorilor citate de Mediafax, Elena Udrea, fost ministru, în prezent deputat, era obligată să-şi declare averea, însă aceasta nu a notat, în declaraţiile de avere din 2010, împrumuturile acordate de fostul său soţ, Dorin Cocoş, firmei acestuia SC Euro Hotels International Co SRL. Totul, în condiţiile în care Udrea declara încasarea de dividende de la această societate. „Având în vedere obligaţia legală de a-şi declara averea, faptul că, în perioada 2009 – 2013, Udrea Elena Gabriela a declarat achiziţionarea mai multor bunuri imobile a căror valoare depăşeşte veniturile obţinute ca ministru, deputat sau din activitatea didactică se prezumă că aceasta a utilizat veniturile din alte surse – împrumuturi, dividende, asumându-şi răspunderea pentru provenienţa acestora”, se arată în documentele citate.

Anchetatorii au probe că Dorin Cocoş a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, iar sumele de bani obţinute cu titlu de folos necuvenit din săvârşirea acestei infracţiuni ar fi fost utilizate în achiziţia de imobile şi pentru creditarea societăţilor. „Din declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2014 rezultă că Udrea Elena Gabriela cunoştea provenienţa fondurilor utilizate pentru achiziţionarea de bunuri comune, având cunoştinţă şi de intenţia inculpatului Cocoş Dorin de obţinere a unor chitanţe false privind restituirea pretinsului împrumut de la Pescariu Dinu”, au mai scris procurorii în documentele citate. 

Articolul precedentAdriean Videanu are parte de all-inclusive în arestul Capitalei.
Articolul următorFostul director al RATB Viorel Popescu a fost săltat de DNA.