Udrea, Băsescu, și poporul


Dragos Moldovan

Nu mai înțeleg în ce țară trăiesc. Sunt complet bulversat. Elena Udrea scrie. Ceea ce mi se pare un exercițiu firesc. Și interesant de studiat. Am citit un articol de-al său în care, în mod cu totul și cu totul nesurprinzător, îi ridică osanale lui Traian Băsescu, făcându-l eroul luptei împotriva USL și corifeu al Dreptei, din România, în special. Sigur, aș fi tentat să acord atenție stilisticii și să-i atrag atenția doamnei Udrea în legătură cu un limbaj prea sec și prea direct. Ideile este bine să fie ambalate într-o notă de reținere și de echivoc atunci când nu reprezintă o concluzie sau o mărturie de credință. Or, tocmai asta face doamna Elena Udrea, pe parcursul mai multor mii de semne, un jurământ de fidelitate față de Traian Băsescu pe care îl proclamă un fel de „cauza sui”. N-am nimic împotrivă , doar că i-aș atrage atenția doamnei Elena Udrea asupra faptului că în felul ăsta – a se citi cu modul ăsta de exprimare – nu-i face un mare serviciu persoanei în cauză, pe care o transformă într-un fel poster lipit pe peretele din camera unei adolescente.
Dar asta este doar o părere de-a mea care ține mai degrabă de gustul propriu. Ceea ce merită comentat nu este stilistica epică a doamnei Elena Udrea ci faptul că articolul există și că el este scris de un politician care se revendică de la vârful piramidei Puterii din România. Repet, doamna Elena Udrea îl proclamă pe Traian Băsescu eroul, vârful de lance al luptei împotriva USL. De aici mintea mea intră într-o derută cumplită. Vorbim despre Traian Băsescu, președintele României, și despre Elena Udrea parlamentar? Elena Udrea nu ține cu Traian Băsescu? Păi, atunci de ce îl face răspunzător de încălcarea flagrantă a Constituției încă nemodificată???!!! Doamna Elena Udrea adresându-se electoratului băsisto-pedelist (ceea ce este o greșeală de strategie pentru că acesta oricum îl glorifică pe Zeus) afirmă, ca frază de început: „Traian Băsescu a reușit într-o singură ieșire publică să facă mai mult decât a reușit întreaga opoziție în 16 luni de la instalarea guvernului USL”. După care urmează un articol de vreo cinci mii de semne într-un stil și cu niște idei ușor de anticipat. Articolul se numește „Traian Băsescu sau nevoia de opoziție în România”. Carevasăzică Traian Băsescu reprezintă Opoziția din România. Eu credeam că reprezintă Președinția din România. Lipsa asta de echivoc, faptul că deja se afirmă tranșant adevăruri care încalcă legea (Supremă) a devenit extrem, extrem de periculos. Eu am spus de mai multe ori că Traian Băsescu nu mă reprezintă. Dar asta nu-l degrevează pe el de sarcina de a mă reprezenta. Știu că pare greu de înțeles, dar așa e! Or Traian Băsescu „luptând” cu USL, „luptă” cu 70% dintre cetățenii cu drept (exercitat) de vot din România. Nu e vorbă, niciun președinte al țării ăsteia n-a putut, și n-o să poată, să facă abstracție de forțele politice care l-au sprijinit pentru obținerea funcției și care-l sprijină în exercitarea mandatului. Dar de aici și până la a te face purtătorul fățiș al intereselor acestora este o cale lungă, ca de la a suferi de foame și a muri de foame.
Traian Băsescu poate fi nemulțumit de activitatea guvernului. Dar rolul său ca președinte de țară nu este să bage populația în panică. Ci să discute cu Executivul și să incerce să-l influențeze spre bine. Dacă Victor Ponta este atât de necopt încât să refuze un dialog pe niște teme care să ducă la creșterea nivelului de trai al cetățenilor, atunci sarcina unui om responsabil aflat în cea mai înaltă funcție din stat nu este să isterizeze națiunea, ci să-și folosească toate pârghiile pe care le are la îndemână, de la consilieri până la serviciile speciale, pentru a comunica, discret, guvernului, măsurile pe care trebuie să le întreprindă. Traian Băsescu este vedeta de presă a Opoziției. Precedentul pe care l-a creat este deosebit de grav. Este foarte greu să-i ceri viitorului președinte al României să nu se folosească de liberatea deplină pe care și-a permis-o Traian Băsescu, ostentativă la adresa Constituției, și poate chiar să-și aroge drepturi suplimentare. Singura soluție în acest sens este modificarea Legii Supreme cu niște prevederi clare referitoare la limitarea prerogativelor prezidențiale, inclusiv în privința prezenței sale publice. Să se spună, de exemplu, că „șeful statului” nu poate avea întrevederi politice decât în prezența reprezentanților tuturor partidelor parlamentare. Și că înainte de a critica în presă guvernul, trebuie să existe o scrisoare de atenționare trimisă în mod oficial primului ministru, în care să fie descrise temele care vor face obiectul expunerii publice. Și că în cazul în care premierul răspunde – în termen de 24 de ore – tot în mod scris și oficial și cere o întrevedere, președintele nu mai are dreptul să comunice presei nemulțumirile sale până după ședința cu șeful Executivului, când se organizează o conferință de presă comună.

Share:

Author: Dragos Moldovan