Fost ministru al Justiției întors la cârma Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Tudorel Toader a început un „război civil” cu o altă universitate. Miza sunt mii de metri pătrați de teren, dar și suprafețe construite, pe care Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași le-ar fi ocupat abuziv în Palatul Universitar Iași.

Tudorel Toader, în calitate de rector la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, a anunțat că a depus, „la tribunalul județean Iași, acțiunea în revendicare privind suprafața de 5.891,34 mp arie construită, din Palatul Universitar Iași, și teren în suprafața de 9.636 mp! Toate probele vor fi administrate în fața instanțelor de judecată competente.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași revendică de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași, suprafețele ocupate abuziv din Palatul Universitar Iași!”. Acesta explică și că judecata nu este o decizie proprie, ci există în spate o hotărâre unanimă a Biroului Executiv al Consiliului de Administrație al Universității, în condițiile în care există documente care atestă dreptul neîntrerup de proprietate al UAIC.

Mai scrie rectorul Toader că „în precedent, Senatul UAIC a „îngăduit rămânerea în ospeție a Politehnicii, în spațiile UAIC, până la finalizarea construcției sediilor proprii din zona Bucșinescu” și că ulterior, „după finalizarea construcției sediilor proprii, Politehnica a continuat să ocupe în mod abuziv spațiile UAIC”.

Articolul precedentViorica Dăncilă a intrat în turul doi, urmează moțiunea împotriva Guvernului Orban?
Articolul următorLovitură pentru un primar din România. Ce a decis ANI