După zece ore de dezbateri, Tribunalul Bucureşti a finalizat luni cercetarea judecătorească în dosarul fostului edil-şef al Capitalei Sorin Oprescu şi a stabilit ca soluţia să fie dată pe 13 mai.

Sorin Oprescu a spus în faţa magistratului că, în opinia sa, DNA nu a probat acuzaţiile pe care i le-a adus şi că prin acest dosar s-ar fi dorit eliminarea sa de pe scena politică.

„Susţin că s-a căutat cu lumânarea aprinsă şi că s-a mers pe ideea unei provocări continue de flagrant. Comandantul Arestului Central, ‘beciul domnesc’, ştia cu 12 zile înainte că trebuie să vin eu. Oprescu trebuia să dispară. Din ce motive, eu intuiesc, dar nu am probe”, i-a explicat fostul primar judecătoarei. El a mai afirmat că are o vârstă înaintată şi că în anii de carieră a gestionat bugete considerabile, supuse de asemenea controalelor, dar că niciodată nu au fost descoperite nereguli şi că funcţiile publice deţinute nu i-au adus vreodată îmbogăţirea. „Doamna preşedinte, am în curând 68 de ani şi sunt la apusul carierei. Am foarte mulţi tineri pe care i-am crescut. Relaxarea nu e valabilă de trei ani şi jumătate. Să ţineţi seama, respectuos vă rog, de faptul că în viaţa mea am avut responsabilităţi unde am administrat bugete deosebite faţă de celelalte şi nu mi-a lipsit niciodată nimic, o spun controalele”, a spus Oprescu în ultimul cuvânt.

La final magistratul a stabilit ca avocaţii celor judecaţi să depună concluziile scrise până vineri şi totodată luarea unei decizii pe 13 mai. Un procuror al DNA a cerut, Tribunalului Bucureşti aplicarea unor pedepse cu închisoarea persoanelor judecate în dosarului fostului primar Sorin Oprescu şi a lăsat la aprecierea judecătorului cât de mari să fie aceste pedepse. Tribunalul Bucureşti a dezbătut luni pledoariile finale din dosarul de corupţie al fostului primar general al Capitalei, în care acesta este acuzat de luare de mită, spălare de bani şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Procurorul a reamintit modalitatea în care Sorin Oprescu ar fi primit 25.000 de euro în septembrie 2015 la locuinţa sa din Ciolpani de la cel care ar fi intermediat mita, Bogdan Cornel Popa. „Referitor la Sorin Oprescu, acesta a primit 25.000 de euro ca mită. Fapta sa e de luare de mită. El este acuzat şi de spălare de bani, pentru că a dat acea sumă numitei Maria Rus sub forma stingerii unei datorii. Apreciem că a fost dovedită fapta de luare de mită, pentru că inculpatul Popa a recunoscut că a luat suma de bani de la denunţători şi a dat-o mai departe lui Oprescu. Există interceptări clare dintre Popa şi Stanca pe tema sumei de bani ce trebuia să ajungă la Oprescu”, a afirmat în sala de judecată magistratul DNA. Procurorul a mai amintit că există şi interceptări ce ar arăta inclusiv modalitatea în care se discuta despre sume de bani, şi anume, „pe câmp la ţară”. „În seara de 5 septembrie 2015, Popa a mers la Ciolpani şi i-a dat banii. Interceptările şi filajele demonstrează acest parcurs. Acolo apare pe interceptări că acea sumă i-a fost dată lui Oprescu cu afirmaţia ‘Mogoşoaia’. Rezultă că Oprescu ştia pentru ce era mita şi de unde provine”, a mai arătat procurorul.

Articolul precedentSondaj comandat de USR. PNL și PSD sunt aproape la egalitate la europarlamentare
Articolul următorTraian Băsescu: Nu este exclus ca Viorica Dăncilă să fie următorul lider al PSD