Sute de siderurgiști de la Sidex, trimişi sa-l apere pe Iliescu

Au trecut deja 25 de ani. Printre victimele grupurilor de mineri care au pus stăpânire pe capitală pe 14 iunie 1990 au fost și câteva sute de siderurgiști și navaliști din Galați, care să fuseseră instigați printr-un manifest al FSN să meargă la București pentru a-l apăra pe președintele Ion Iliescu. Trebuia să facă scut în fața „bandelor legionare” care atacau Capitala pentru o „întoarcere la dictatura facistă”. Manifestul FSN îndemna și la izgonirea din țară a „ciocoilor pribegi” Ion Rațiu și Radu Câmpeanu. În seara zilei de 13 iunie, când din Valea Jiului au plecat spre București trei garnituri de tren pline cu mineri, din Galați a plecat un prim tren cu siderurgiști și era pregătit să ia drumul Capitalei și un al doilea tren. În zorii zilei de 14 iunie, siderurgiștii gălățeni care perindau străzile din București au fost ciomăgiți de grupurile de mineri, pentru că, nefiind dotați cu salopete și lămpașe, nu păreau să facă parte din „forțele conștiente și responsabile”, pe care Iliescu le chemase să apere „democrația atât de greu cucerită”. Pe 14 iunie, „minerii” gălățeni au fugit din Capitală, fiecare cum a putut, pentru că nu li s-au mai pus trenuri la dispoziție.
Mineriada de pe 13-15 iunie 1990 a fost probabil aplicația finală prin care Ion Iliescu încerca să-și consolideze rezultatul obținut la alegerile din „Duminica Orbului”. Procentele obținute pe 20 mai de Ion Rațiu și Radu Câmpeanu nu reprezentau un pericol, dar îl deranja fenomenul Pieței Universității, pe care regimul Iliescu a hotărât să-l demonteze prin intervenții violente ale forțelor de ordine, camuflate cu imaginile specifice comunismului primar, cu „detașamentele muncitorești” care fac ordine.
Un prim detașament a fost grupul de aproximativ 200 de muncitori care în dimineața zilei de 13 iunie a pătruns în clădirea Institutului de Arhitectură strigând „IMGB face ordine” și acuzând că cei de la Liga Studenților sunt vinovați pentru cele petrecute în Piața Universității. Era doar începutul, miza importantă fiind reacția marilor bazine muncitorești, în primul rând Valea Jiului. „Citadela muncitorească” de la Galați a intrat în cărți prin combinatul siderurgic Sidex, care avea pe atunci 28.000 de salariați și era un fief al FSN. Se miza probabil pe prezența la București a unor grupuri masive de siderurgiști care să strige „Sidex face ordine” și chiar să facă „ordine”, cot la cot cu minerii. Oricum, nu e deloc întâmplător faptul că în timp ce trei trenuri plecau din Valea Jiului spre București, în Gara Galați erau două garnituri cu aceeași destinație: mineriada!

„Bandele legionare devastează Bucureştiul!”

Fituica Mineriada

În cursul zilei de 13 iunie 1990, pe platforma siderurgică a fost distribuit un manifest instigator, intitulat “foaie specială” şi editat de “Gazeta Noastră”, ziarul FSN Galaţi, coordonat de deputatul FSN Daniela Buruiană, care a trecut ulterior la PRM.
Era un manifest format A4, faţă/verso, pe care erau tipărite câteva îndemnuri de mare impact. Era descrisă situaţia de criză în care s-ar afla preşedintele Ion Iliescu, din cauza asediului bandelor legionare: „Preşedintele ales al României, Ion Iliescu, în PERICOL!”; “Bandele legionare devastează Bucureştiul!”; „Încercare de întoarcere spre dictatura fascistă!”.
Pericolul în care se afla Iliescu era accentuat printr-o întrebare retorică, ce sugera că Poliția este depășită de situație: “De ce Poliţia nu îşi face datoria?”. Ca în orice manifest instigator era sugerată și soluția, ca gălățenii să se înroleze în detașamente ad-hoc care să-l apere pe Iliescu, dar de această dată tonul era imperativ: “Gălăţenii pleacă spre Bucureşti!”

„Raţiu şi Câmpeanu, afară din ţară”!

Fituica Mineriada 1

Manifestul FSN Galați avea și câteva indicații cu privire la cei care ar fi fost în spatele tentativei de instaurare a „dictaturii fasciste” și ar fi trebuit eliminați.
Lista scurtă cuprindea trei nume: Coposu, Rațiu și Câmpeanu. Textul de pe verso, intitulat “cine sunt instigatorii?” era cât se poate de explicit: “Ciocoi pribegi şi înfumuraţi au venit să ne înveţe democraţia. Au venit şi cu bancnote verzi, crezînd că România e de vînzare. S-au găsit şi vînzătorii de ţară, intelectualii care pînă mai ieri îi cîntau în strună lui Ceauşescu. Au apărut şi profitorii de moment, unii extrem de bronzaţi. După încercarea de rebeliune legionară, care urmărea să răstoarne preşedintele ales al României, ne punem întrebarea: asta să fie democraţia pe care Raţiu, Câmpeanu şi Coposu vor să ne-o impună? Concluzia e una singură: Raţiu şi Câmpeanu – afară din ţară!”.
Democrația originală a partidului lui Ion Iliescu lăsa loc și unor acțiuni mai puțin violente, strângerea de semnături pentru expulzarea lui Ion Rațiu și Radu Câmpeanu. „La sediile FSN Galați s-au deschis registre pentru strângerea de semnături a celor ce doresc expulzarea din țară a lui Rațiu și Câmpeanu”, se spunea în finalul manifestului.

Prefectura Galați a organizat trenurile cu „mineri”

Manifestul a fost răspândit în special pe platforma combinatului siderurgic, dar și în Șantierul Naval și în oraș. Tonul instigator a avut un puternic impact printre siderurgiştii de pe platforma Sidex, mulţi dintre aceștia manifestându-şi dorinţa de a merge la Bucureşti.
Aprobarea învoirilor a fost dată de conducătorii locurilor de muncă, care aveau la rândul lor acceptul șefilor. Siderurgiștilor li s-a și spus, de către maiștri și lideri de sindicat, că în Gara Galaţi erau pregătite două garnituri speciale, care urmau să îi transporte la Bucureşti. Primul tren urma să plece în după amiaza zilei de 13 iunie, la ora 18,30, iar al doilea în jurul orei 20,30.
La Galați, nici astăzi, după 25 de ani, nu vrea nimeni să vorbească despre ce s-a întâmplat pe 13 iunie, cine a organizat deplasarea la București, cine a ordonat și a semnat documentele pentru punerea la dispoziție a celor două garnituri. De-a lungul anilor, au ieșit la iveală detalii care puse cap la cap au dus la concluzia că de asigurarea trenurilor s-a ocupat Prefectura Galați. Pe atunci, prefect al Galațiului era Nicolae Beuran, fost activist PCR, care în august 1989 fusese transferat de la Județeana PCR Cluj în funcția de secretar la Comitetul Județean PCR Galați.
Trecuse cu brio și testul „perestroikăi” din decembrie 89, devenind revoluționar, fiind deţinător al certificatului Seria LRM-B nr 1735. Subprefect era Traian Mândru, fost director al Fabricii de Armare din Șantierul Naval, care a părăsit șantierul pe 20 ianuarie 1990, când a avut loc o revoltă a navaliştilor și au fost izgoniţi din şantier toţi foştii directori. Și Traian Mândru a ajuns revoluționar, fiind deţinătorul certificatului Seria LRM-M nr 1198. Cei doi s-au ocupat de organizare. Subprefectul Traian Mândru a fost cel care i-a telefonat directorului de atunci al Șantierului Naval, Ion Mocanu, pentru a-i spune că sunt pregătite cele două trenuri pentru deplasarea la București.
Însă Mocanu a răspuns că nu e de accord cu deplasarea unor navalişti în Capitală, pentru că oamenii vin la şantier ca să muncească. Mocanu făcea parte din FSN, ca și Beuran și Mândru, era din aceeași tabără politică, servea „doctrina”, însă refuzul său avea legătură cu faptul că dacă accepta deplasarea la București risca o revoltă a navaliștilor care tocmai dăduseră afară toți foștii directori și nu le era greu să mai dea jos încă unul. Însă printre siderurgiştii din tren s-au aflat şi salariaţi de la secţiile Ajustaj, Tinichigerie, Mecanică şi Amenajări, de la Şantierul Naval, care au plecat la mineriadă la îndemnul prietenilor, vecinilor sau rudelor.

Luați la șuturi de mineri

Mineriada 1

În cele din urmă, unicul tren cu „mineri” plecat din Galați a ajuns în Gara de Nord în jurul orei 22,30. La coborârea pe peron au primit pachete cu pâine caldă, salam, brânză cu roşii, după care li s-au dat indicaţiile despre cum ar trebui să participe la restabilirea ordinii în Capitală.
Au plecat pe străzi, dar cei mai mulţi dintre ei au avut parte de peripeţii. “Am plecat în grupuri şi am luat-o unii spre centru, la Piaţa Universităţii, alţii spre Televiziune, unde auzisem că este mai greu. Dimineață, în zori, ne-am întâlnit pe străzi cu grupuri de mineri, care au crezut că suntem grupuri de adversari ai lor, pentru că noi nu eram îmbrăcaţi ca ei, în salopete, cu căşti de protecţie şi cizme, noi eram cu hainele noastre, de oraş. Pe atunci erau la modă tricourile <Lacoste>, cu dungi late. Am încercat să le explicăm, dar nici nu au vrut să ne asculte. Au sărit la noi, la bătaie, ne-au luat la şuturi. Am fugit, ne-am rupt din grupuri. Care mai aveau rude sau prieteni prin Bucureşti s-au adăpostit. Mulţi ne-am întors în gară şi am plecat cu primul tren şi am coborât la Ploieşti, la Buzău, numai să fugim din Bucureşti”, ne-a povestit Victor Cruceanu, unul dintre navaliștii care au participat la mineriadă.

Dosarul mineriadei: plângere în 97, declarație în 2007

După mineriadă nimeni nu a mai avut chef să vorbească la Galați despre acest episod. Cei care au fost ciomăgiți de mineri nu prea au cu ce să se laude. Cel mult ar putea să acuze șefii că nu le-au spus că trebuia să meargă la mineriadă nespălați, nebărbieriți și îmbrăcați în salopete cu praf de cocs, nu în tricouri „Lacoste”.
Nici cei care au organizat deplasarea la București nu au motive să zgândăre un subiect penal. În 1997, un gălățean, Sterian Munteanu, a depus la Parchetul General o plângere penală prin care se cerea anchetarea modului în care gălățenii au fost instigați să participle la o mineriadă.
Inițial procurorul de serviciu a refuzat să înregistreze plângerea. „Era o doamnă procuror care după ce a citit plângerea a spus că nu poate să o înregistreze, pentru că în cazul acelui manifest era vorba de libertatea de opinie, de libertatea presei. Mi-a și spus <ce vreți, să nu mai lăsăm lumea să scrie?>. Am insistat și i-am spus că ce scria acolo nu era articol de presă, era instigare la violență împotriva unor persoane clar menționate, Ion Rațiu și Radu Câmpeanu, care la vremea aceea erau parlamentari, demnitari ai statului roman. Abia atunci a înregistrat cererea. Mi-a dat un număr de înregistrare, dar eram convins că hârtia aia o să fie închisă într-un fișet. După zece ani, în primăvara lui 2007, am avut surpriza să fiu invitat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, unde era un procuror din echipa domnului Dan Voinea, care m-a rugat să dau o declarație. Faptul că am dat o declarație la zece ani de la depunerea plângerii spune totul despre cum se încearcă frânarea cercetărilor în Dosarul mineriadei. Episodul de la Galați este minor. Măcar în ceea ce s-a întâmplat la București să se facă lumină”, ne-a declarat Munteanu.

Share:

Author: Tudor Balanescu