Mai multe percheziţii începute miercuri dis-de-dimineaţă la CFR SA, compania de stat responsabilă cu administrarea infrastructurii feroviare, şi la firma privată de transport pe calea ferată Regiotrans au scos la iveală aspecte incredibile. După modelul fostului primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu, o şefă de serviciu din CFR a apelat şi ea, susţin procurorii, la şpagă în produse şi servicii. Estrella Ştefănescu, şef de serviciu în CFR, ar fi favorizat firmele oamenilor de afaceri Iorgu Ganea şi Costel Comana în licitaţii, primind în schimb de la aceştia carduri de combustibil, cazări la pensiuni, telefoane mobile şi bani de nuntă.

Şefa Serviciului urmărire transporturi din CFR este vizată pentru posibile fapte de corupţie, într-un dosar în care DNA a făcut miercuri percheziţii la Ministerul Transporturilor, Compania Naţională CFR SA, Regionala CFR din Braşov şi mai multe firme, printre care RC CF Trans SRL Braşov, au precizat pentru Mediafax surse judiciare.

Aceasta din urmă este compania deţinută de Iorgu Ganea şi Costel Comana (fost şef de gară la Braşov) şi care administrează liniile ferate pe care le-au preluat de la CFR, prin închiriere, de-a lungul a mai bine de un deceniu. Cei doi oameni de afaceri mai deţin şi compania Regiotrans Braşov, care se ocupă de operarea trenurilor de călători atât pe infrastructura neinteroperabilă (linii secundare) preluată prin închiriere de la CFR SA, cât şi pe cea interoperabilă (marile magistrale feroviare).

De exemplu, Regiotrans are curse zilnice de la Bucureşti la Braşov şi retur. Estrella Ştefănescu este suspectată că ar fi favorizat firmele oamenilor de afaceri Iorgu Ganea şi Costel Comana pentru preluarea multor trasee de la CFR Călători, pentru care aceste firme încasau subvenţii de la stat.

Inside informations pentru Ganea şi Comana

Costel Comana

Pentru a-i favoriza, ea le-ar fi pus la dispoziţie celor doi oameni de afaceri informaţii despre companiile concurente, astfel că ei ştiau exact ce oferte să facă pentru a câştiga licitaţiile. 

SC RC CF Trans SRL Braşov a câşigat contractul de închiriere integrală a infrastructurii neinteroperabile de pe raza Regionalei CFR Timişoara. Pentru aceste favoruri, Ştefănescu ar fi primit de la cei doi oameni de afaceri card de combustibil pentru mii de kilometri, revizie la maşina sa Audi, anvelope, o bicicletă, cazare gratuită pentru ea şi fiica ei la pensiuni, telefoane mobile de ultimă generaţie, un laptop performant, dar şi bani pentru a merge la o nuntă în familie, susţin anchetatorii.

Mai mult, copiii ei au fost angajaţi formal, pe perioada verii, controlori de bilete pe ruta Bucureşti – Constanţa pe care operează curse firma privată Regiotrans. Estrella Ştefănescu urmează să fie adusă la DNA, alături de alte persoane vizate în acest dosar. Directorul general al operatorului feroviar privat Regiotrans, Florin Hădărean, este deja audiat la DNA în acest dosar.

Miercuri dimineaţă, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că procurorii fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, în domeniul transportului feroviar privat de călători şi subvenţiilor, infracţiuni comise în perioada 2008 – 2013. În acest dosar au avut loc percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Braşov şi Ilfov, la 19 adrese, din care două sunt sediile unor instituţii publice, iar restul sediile unor firme şi domiciliile unor persoane fizice. Procurorii suspectează, printre altele, că, din 2010 până în prezent, funcţionari din Ministerul Transporturilor şi CFR SA au favorizat operatorul privat Regiotrans, care ar fi primit, numai în 2011, subvenţii de 182 milioane de lei.

Printre persoanele vizate în acest dosar s-ar afla Costache Nicolau, fost director al CFR Infrastructură Regionala Braşov, care este suspectat de luare de mită de la Vasile Fanea, administratorul Vest Construct, pentru favorizarea firmei acestuia la atribuirea unui contract de lucrări. Totodată, în acest dosar Claudiu Dumitrescu, director în Ministerul Transporturilor, este suspectat că ar fi luat mită de la omul de afaceri braşovean Iorgu Ganea Iorgu, pentru favorizarea firmei private de transport feroviar RC-CF Trans.  

Articolul precedentPercheziţii DNA la firma surorii şi cumnatului lui Victor Ponta
Articolul următorEduard Hellvig, propus de Klaus Iohannis pentru şefia SRI.