Senatul a votat proiectul lui Dragnea de repatriere a aurului. Ce spune Băsescu

Senatul a adoptat luni, în calitate de prim for sesizat, proiectul legislativ iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae care prevede ca Banca Naţională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate, respectiv aproape 56 de tone de aur.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României a fost adoptată în plenul Senatului cu 60 de voturi „pentru”, 29 de voturi „împotrivă” şi 16 abţineri.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, în plenul Senatului, la dezbaterea pe proiectul legislativ privind repatrierea aurului, că iniţiativa este „o mare greşeală”, deoarece într-o situaţie de criză România nu va ştii cum să fugă cu aurul mai repede la Londra pentru a arăta că are. „Legat de modificarea legii şi de stabilirea prin lege că doar 5 % din rezerva de aur trebuie ţinută în străinătate, cred că e o mare greşeală. Dacă această lege va trece, BNR va putea să menţină în străinătate 5,3 tone de aur că şi garanţie. Vreau să privim puţin la realitate. Mi se pare astăzi că dăm peste margini de stabilitate şi de resurse. Este greşit. Va rog să luaţi notă de faptul că pe plan internaţional sunt mulţi specialişti care estimează în 2020-2021 o nouă criză a datoriilor statelor. Lucru care este perfect posibil datorită faptului că după criză din 2008, 2009 statele în loc să reducă datoriile, le-au crescut continuând cu împrumuturile. Într-o situaţie de criză nu o să ştim cum să fugim cât mai repede cu aurul la Londra să arătăm că avem rezerve. Sugestia mea este să lăsaţi atribuţiile BNR aşa cum sunt din acest punct de vedere şi să nu avem o intervenţie politică într-un moment în care vi se pare că este potrivit, dar care se poate răsturna într-o noapte. Rezerva aflată în straintate înseamnă şi o garanţie de vreme rea”, a afirmat în plen Traian Băsescu.