Senatorul Marius Necula, taximetrie pe banii DSP Galaţi

Atlas SA Galaţi, firmă controlată prin Data Consult SRL, trecută de senatorul PDL Marius Necula pe numele mamei sale, nu câştigă numai din lucrări edilitare pe bani publici, de la săli de sport la instalaţii de apă şi canalizare, ci şi din taximetrie. Tot pe bani publici. Din 2003-2004, când senatorul PDL era subprefect şi apoi prefect PSD, firma familiei Necula încasează 300.000 de lei, uneori şi mai mult, de la Direcţia de Sănătate Publică, pentru ca să-i transporte pe directorii instituţiei şi pe funcţionarii care au activitate de teren. În urmă cu doi ani, firma familiei Necula îi plimba pe poştaşii din Galaţi şi Brăila, tot în cadrul unor contracte de taximetrie pe bani publici încheiate cu direcţia regională a CN Poşta Română, condusă de un coleg de la PDL.

Situaţie stranie la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, unde este încheiat anual un contract pentru „servicii de transport terestru specializat de pasageri”.

În acest an, valoarea estimată a contractului este de 236.387 lei fără TVA lei. În caietul de sarcini se vorbeşte despre transportarea pasagerilor cu un număr de opt autoturisme. DSP Galaţi a încheiat cu Atlas SA, firma controlată de familia Necula, contractul nr 1/13.02.2012, în valoare de 29.286 de lei şi 32 de bani, fără TVA. Cu TVA ar fi vorba de 36.614 lei. Prin aplicarea TVA, şi valoarea estimată a contractului creşte la 293.119 lei. Valoarea foarte mică, de 10% din valoarea estimată, nu are prea mare importanţă, pentru că acest contract se derulează după regulile clasice ale taximetriei cu „aparat de taxat”, plăţile făcându-se în baza unui tarif /oră/şofer.

Diferenţa dintre contractul încheiat în februarie şi valoarea estimată sau chiar la o sumă mai mare decât cea estimată poate intra în conturile Atlas şi în baza unor procese verbale, acte adiţionale sau contracte subsecvente. Asta pentru că achiziţia de servicii de transport are la bază un contract cadru, completat de contracte subsecvente. La art 7.1 al contractului cadru e prevăzută şi o clauză de majorare: „preţul contractului se poate ajusta doar în cazul în care elemente constitutive ale tarifului ofertat se modifică, independent de voinţa părţilor contractante”.

S-a mers pe procedura de încheiere a contractului după o prealabilă cerere de oferte de către DSP, procedură ce poate fi aplicată, fără organizarea unei licitaţii de oferte, în cazurile achiziţiilor de servicii cu o valoare mai mică de 100.000 de euro. Au fost prezentate două oferte şi cea a Atlas a fost desemnată câştigătoare.

În caietul de sarcini se prevede că prestatorul Atlas SA nu are nicio obligaţie în ceea ce priveşte achiziţia de carburanţi sau asigurarea stării tehnice a celor opt autoturisme. „Pentru asigurarea bunei desfãsurãri a activităţii”, Direcţia de Sănătate Publică asigură costurile reparaţiilor şi lucrărilor de întreţinere ale autoturismelor precum şi piesele de schimb şi carburanţii necesari funcţionării în condiţii optime. În cadrul contractului se vor mai face şi calcule în baza tarifelor Atlas SA, respectiv tarif/oră/conducător auto pentru zile normale de lucru şi altul pentru zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale.

Exces de zel

Surprinde minuţiozitatea funcţionarilor de la serviciul de achiziţii al Direcţiei de sănătate de la Galaţi. Logic ar fi fost ca în caietul de sarcini al DSP să se prevadă câteva date generale despre transporturile de care are nevoie, cum ar fi distanţe în kilometri, număr de persoane transportate, eventual numărul de locuri pe care trebuie să îl aibă o maşină care trebuie să ducă de colo-colo echipe de funcţionari. Funcţionarii nu s-au limitat la atât, ci au mers până la a prevedea în caietul de sarcini şi mărcile celor opt autoturisme şi capacităţile cilindrice ale motoarelor: 1. Dacia Furgon – utilitară – 5 locuri – 1870 cm3 – 1 buc.; 2. Autoturism Nubira – 5 locuri – 1.598 cm3 – 3 buc.; 3. Autoturism Tacuma – 1.998 cm3 – 1 buc.; 4. Autoturism Dacia Logan MCV – 5 locuri – 1598 cm3 – 1 buc.; 5.Autoturism Skoda – 1.800 cm3 – 1 buc; Autoturism Dacia Solenza – 5 locuri – 1390 cm3 – 1 buc.

Explicaţiile lui Boldea

Această situaţie a contractelor de „servicii de transport terestru specializat de pasageri” încheiate, anual, din 2003 şi până în prezent, de DSP Galaţi cu firma familiei Necula are câteva secrete interesante.

Ne-au fost explicate de actualul director al DSP Galaţi, Valentin Boldea. Este fratele deputatului Mihail Boldea, dar asta nu are nici o importanţă în economia subiectului. Valentin Boldea ne-a explicat că această problemă, a contractelor de transport datează din perioada 2003-2004, când la Direcţia de Sănătate Publică a avut loc o restructurare şi a trebuit să fie redus numărul angajaţilor direcţiei. La momentul respectiv, instituţia avea angajaţi zece şoferi, câte unul pentru fiecare autovehicul din parcul auto al instituţiei.

La restructurare, conducerea de atunci a DSP Galaţi avea două variante. Prima era să păstreze şoferii, care sunt necesari, pentru că DSP are activitate de teren, de la inspecţie şi supraveghere la probleme administrative, pentru care sunt necesare deplasările în teren. Varianta păstrării şoferilor presupunea însă concedierea altor angajaţi, asistenţi, laboranţi etc. „Atunci s-a optat pentru varianta renunţării la şoferi şi externalizarea acestui serviciu. Aceasta a fost decizia luată atunci, în 2003-2004. Direcţia a renunţat la şoferi şi s-a făcut un contract de prestări servicii cu o firmă care să ne asigure şoferii. Şoferii sunt angajaţii acelei societăţi”, a declarat Boldea.

El a explicat că maşinile aparţin DSP Galaţi, iar contractul vizează numai externalizarea serviciului de conducere a autovehiculelor. „Cred că suntem printre puţinele direcţii de sănătate publică din ţară care au recurs la această metodă. Alte direcţii care se confruntau cu lipsa personalului de specialitate au tăiat posturile neocupate şi au păstrat şoferii”, ne-a mai spus şeful DSP Galaţi.

Boldea spune că nu poate găsi o soluţie pentru a angaja şoferi, din moment ce posturile sunt blocate şi funcţionează regula „la şapte plecaţi se poate face o angajare”. Potrivit lui, toate contractele au fost încheiate cu respectarea procedurilor de achiziţie publică: „De-a lungul anilor au fost respectate procedurile legale de atribuire a contractului, respectiv Ordonanţa 34. În fiecare an s-a făcut procedura legală, cu publicarea anunţurilor pe SEAP. În majoritatea anilor nu am avut decât un singur ofertant”. În privinţa numelui firmei, şeful DSP Galaţi nu vrea să facă nici un comentariu: „Nu mă interesează cum se numeşte firma, nu este o invenţie a mea, nu fac alte comentarii. Doresc să avem concurenţă, dar în condiţiile în care se prezintă un singur ofertant, asta este situaţia”, spune Valentin Boldea.

Afacere PSD, continuată la PDL

Vom face câteva dezvăluiri despre condiţiile în care a fost pusă la cale această afacere, a taximetriei pe bani publici.

În 2003, Marius Necula era subprefect PSD, iar din august 2004 a devenit pentru câteva luni prefect PSD de Galaţi. În 2003, Marius Necula controla (cu 53% din acţiuni) Atlas SA prin SC

Data Consult SRL Galaţi. Nici vorbă ca atunci părţile sociale să fie trecute pe numele părinţilor. În acea perioadă, şef al DSP Galaţi era Aurel Nechita, coleg la PSD Galaţi cu subprefectul Necula. Nechita este cel care a concediat şoferii şi a apelat la serviciile de taximetrie ale firmei lui Necula. Din 2003 până în prezent, pe la conducerea DSP Galaţi s-au perindat directori numiţi de PSD, PNL, PDL, dar afacerea a rămas în picioare.

Acţionarul majoritar al Atlas SA este Data Consult SRL Galaţi, firmă înfiinţată de Marius Necula în 1994 şi care deţine 52,6% din acţiunile Atlas. “Cuponarii” deţin 12,4%, SIF Moldova 34%, iar AVAS 0,9%. Conform datelor de la Registrul Comerţului, în 2010, la Data Consult, apăreau ca asociaţi părinţii senatorului. În declaraţia de interese nr 38/15.12.2008, senatorul Necula declara însă că deţine 80% din părţile sociale ale Data Consult, în valoare de 42.320 lei, iar în alte două declaraţii de interese ulterioare, din 15 şi 24 iunie 2009, susţine că este asociat unic la această firmă. În declaraţia 281/15.09.2009 apărea formula „SC Data Consult SRL – asociat unic – în curs de dobândire (a acţiunilor – n red)”. După izbucnirea, în mai 2010, a scandalului sălilor de sport, din declaraţiile de avere şi de interese ale senatorului PDL au dispărut orice referiri la acţiuni sau la Data Consult.La bunăstarea conturilor Atlas SA a contribuit sistematic şi Direcţia Regională de Poştă (DRP) Galaţi, pe vremea când era condusă de psihologul Ion Ştefan (PDL). În baza contractului nr 260/11567/15.10.2009.2009, Atlas SA a încasat 73.032 lei fără TVA pentru “transport regulat de pasageri pe bază de grafic în localitatea Galaţi”. Atlas şi DRP Galaţi au încheiat un contract similar şi pentru transport de persoane în Brăila.

Share:

Author: Tudor Balanescu