Procurorii DNA Brașov au dispus joi să extindă ancheta în dosarul privind retrocedarea Fermei Băneasa și față de fapte legate de retrocedarea nelegală a unei suprafețe de 47 de hectare de pădure, situată în localitatea Snagov. Pe cale de consecinţă, au fost plasați sub control judiciar Nicolae Jecu, fost prefect al județului Ilfov, și Apostol Mușat, fost primar al comunei Snagov.
De asemenea, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Remus Truică pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave și spălare de bani, precum și față de „prințul” Paul pentru complicitate la abuz în serviciu.
Potrivit DNA, Nicolae Jecu și Apostol Mușat sunt acuzați de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave. În dosar, procurorii l-au reținut pe Theodor Chiriac, la data faptelor director tehnic în cadrul Direcției Silvice Ilfov, delegat în funcția de șef al Direcției menționate, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, și participație improprie la spălare a banilor. El va fi prezentat joi la Curtea de Apel Brașov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
De asemenea, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de Niculae Dima, la data faptelor secretar al localității Snagov și membru în Comisia locală de fond funciar, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave.
Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat joi că prejudiciul în dosarul retrocedării pădurii Fundul Sacului de la Snagov se ridică la aproximativ nouă milioane de euro. „În cursul zilei de astăzi (joi – n.red.) continuă audierile, au fost audiate mai multe persoane care au participat la presupusa faptă penală, s-au luat și măsuri preventive în cursul zilei ieri. Prejudiciul estimat este undeva la nouă milioane de euro, este vorba despre o suprafață de teren de peste 40 de hectare, situată în comuna Snagov”, a spus Kovesi, după bilanțul DIICOT.

Articolul precedentCarabulea, reținut de DIICOT, după percheziţii în cascadă la sediile Carpatica Asigurări
Articolul următorTruică şi „prinţul” mai stau încă 30 de zile în arest la domiciliu.