Sacrificaţi în războiul altora

A devenit un fapt aproape cotidian ca presa să relateze despre militari români morţi în Afganistan. Cu fiecare nouă victimă se pune cu şi mai mare acuitate întrebarea: Ce căutăm în războiul altora? Pentru că România, ca parte a unor alianţe şi organizaţii precum NATO sau ONU, are de respectat nişte obligaţii, este răspunsul autorităţilor. Asta nu este în măsură să aline suferinţa celor care au rămas fără copii, fraţi sau taţi.

Un copil nu va înţelege niciodată că tatăl lui a murit ca un erou, slujindu-şi ţara, după cum ar vrea să creadă politicienii. Tot ce ştie un copil este că nu-şi va mai vedea părintele niciodată, că nu-i va mai putea spune cât de mult îl iubeşte.

De aceea, cineva trebuie să răspundă la întrebările: cine e de vină pentru că militarii români sunt trimişi în misiuni departe de ţară? Este normal ca România, un punct insignifiant pe harta politică a globului, să plătească un preţ atât de mare pentru “asigurarea stabilităţii în lume”? Este de datoria noastră sa participăm la reconstrucţia Irakului şi Afganistanului? Cât de mult contează prezenţa României în teatrele de operaţiuni şi cine are de câştigat din asta?

Pentru cei repatri­aţi într-un sicriu învelit cu drapelul naţional este prea târziu să afle răspunsul la aceste întrebări. Dincolo de regretele camarazilor de arme şi de lacrimile rudelor soldaţilor pieriţi în misiune, stă realitatea crudă a unor obligaţii pe care România şi le asumă cu prea mult zel. Din cele 27 state membre NATO din Europa şi America de Nord, doar puţine au acceptat să-şi trimită militarii să moară într-un în război care nu este al lor.

Jertfa supremă

De când prima unitate militară românească a fost dislocată într-o zonă de con­flict, şi până astăzi, aproximativ 30.000 de mili­tari au participat la misiuni în afara ţării. În prezent, România are peste 1.900 de militari dislocaţi în teatrele de operaţiuni din Afganistan, Kosovo, Bosnia-Herţegovina, Irak. Dintre aceştia, 1.600 sunt în misiune în Afganistan.

În teatrele de operaţii, Armata Română a pierdut până acum 21 de combatanţi: un militar în Bosnia-Herţegovina, doi în Irak şi 18 în Afganistan. Alţi 69 de militari au fost răniţi în ac­ţiuni militare externe: doi în Bosnia-Hertzegovina, 14 în Irak şi 53 în Afganistan.

Începutul

După Revoluţia din Decembrie 1989, unul din ţelurile noilor regimuri politice, indiferent de partid, a fost accederea în structurile militare nord-atlantice. Lozinca era aceeaşi: alianţa cu NATO va fi garanţia securităţii şi par­ticiparea la luarea deciziilor politico-militare. Parafarea programului individual de parteneriat România-NATO s-a oficializat, la 14 septembrie 1994, la Bruxelles. Acordul prevedea exerciţii comune şi participare la operaţiunile de menţinere a păcii. Acesta a fost începutul primelor misiuni româneşti în zone de conflict pe glob. România a devenit membră deplină a NATO abia după 10 ani, în martie 2004. Trei ani mai târziu, în ianuarie 2007, România a intrat şi în Uniunea Europeană, o decizie politică, după cum susţin cei mai mulţi analişti. Toate acestea au însemnat pentru ţara noastră nu numai drepturi, dar şi numeroase obligaţii. Printre ele se numără şi participarea militarilor români în cadrul unor misiuni internaţionale sub drapel NATO, UE sau ONU.

În ceea ce priveşte costurile susţinerii militarilor români în teatrele de operaţiuni, acestea sunt foarte mari. În 2009 efortul financiar a însemnat din partea României o cheltuială de 272,5 milioane de lei, iar în 2010, 288,1 milioane de lei. Anul acesta, se estimează că cheltuielile vor fi şi mai mari.

Autostrada morţii

Afganistanul s-a dovedit a fi o nucă prea tare pentru Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF). Sudul Afganistanului, la graniţa montană cu Pakistanul, pune cele mai mari probleme trupelor Coaliţiei. De la începutul misiunii, militarii americani, canadieni şi britanici, care acţionează în zonă, au suferit pierderi masive. În această zonă se află şi contingentul românesc. Provincia Zabul, unde sunt desfăşuraţi românii, este una dintre cele mai dificile din punctul de vedere al securităţii, învecinându-se pe o întindere de 70 de kilometri cu Pakistanul. Cei mai mulţi dintre militarii români care şi-au găsit sfârşitul aici au pierit în misiuni de patrulare pe “Autostrada morţii” Kabul-Kandahar, în urma detonării unor dispozitive explozive improvizate. Bătrânele transportoare blindate româneşti, dar şi celebrele Humvee, s-au dovedit a fi adevărate sicrie pentru militarii noştri.

“Sindromul Golfului”

Cei care au scăpat cu viaţă din infernul afgan sau irakian nu pot uita uşor ororile războiului. Unii chiar au fost afectati de boli psihice, conform unor studii ale psihologilor militari români. Este vorba de aşa-zisul “sindrom al Golfului”, denumire dată după războiul din Irak. Cu toate acestea, militarilor români bolnavi nu li aplică, oficial, diagnosticul de “sindrom al Golfului”, ca în cazul militarilor altor state NATO.
Militarii români au acuzat diverse simptome: oboseală accentuată, dureri de cap, tahicardie, transpiraţii excesive, tulburări de somn şi dificultăţi de concentrare. Psihologii menţionează şi cazuri de militari români care au prezentat forme severe de anxietate, mergând până la „inadaptare generală”, motiv pentru care au fost repatriaţi înainte de termen. Militarii români afectaţi de stresul războiului au fost, în general, victimele unor ambuscade sau martori ale unor atacuri asupra ca­marazilor.

Bosnia-Hertzegovina, 17 septembrie 1996, sublocotenent (post-mortem) Remus Brânzan. A căzut la datorie, în cursul unei misiuni de lărgire a coridorului Gorazde, în timp ce conducea excavatorul pe o pantă abruptă. Era primul nume dintr-un lung şir de victime în rândul militarilor români participanţi la războaiele altora.

Afganistan, 11 noiembrie 2003, sergent major Iosif Silviu Fogoraşi şi sergent major Mihai Anton Samuilă. Au fost primii militari români ucişi în Afganistan. O coloană de transportoare blindate, ce aparţinea Batalionului 151 Infanterie „Războieni” şi care acţiona în cadrul Operaţiunii Enduring Freedom din Afganistan, a fost atacată în apropierea graniţei cu Pakistan. Sergentul major Silviu Iosif Fogoraşi a fost împuşcat mortal, iar camaradul său Mihail Anton Samoilă a fost rănit grav şi a murit trei zile mai târziu, la spital. Ambii se aflau în transportorul amfibiu blindat din fruntea coloanei.

Afganistan, 24 aprilie 2005, sergent Narcis Şonei.Militarul,din Batalionul 300 Infanterie „Sfântul Andrei” Galaţi, se afla într-un TAB, care a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat, în timpul unei misiuni de patrulare în districtul Panjawyi, din provincia Kandahar. Dispozitivul a declanşat detonarea muniţiei din interiorul transportorului, iar militarul a murit. Narcis Şonei era din Tecuci, judeţul Galaţi, şi avea 26 de ani. Slabă consolare pentru familia militarului, ministrul Apărării l-a avansat pe Narcis Şonei la gradul de sublocotenent (post-mortem), iar prin Decret prezidenţial i s-a conferit Ordinul „Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemn de război”.

Irak, 27 aprilie 2006,  caporal Bogdan Hâncu. Militarul român si trei italieni au murit, într-o explozie produsă lângă Nassiriyah, în sudul Irakului, în timp unei misiuni de patrulare. Bogdan Hâncu (28 de ani) era angajat la o unitate militară din Iaşi, din anul 2003. Caporalul era component al companiei de Poliţie Militară care participa la operaţiunea Antica Babilonia, în Irak, si se afla în misiune din luna ianuarie 2006. Bogdan Hâncu făcea parte dintr-o patrulă mixtă italiano-română, care efectua o misiune de monitorizare şi antrenare a poliţiei irakiene. Patrula a fost atacată, iar în urma exploziei unei maşini-capcană românul a fost ucis.

Afganistan, 26 iunie 2006, caporal Ionel Gheorghiţă Drăguşanu.A fost ucis când transportorul amfibiu blindat în care se afla a trecut peste un dispozitiv  explozibil. Militarul se afla în primul TAB, dintr-o coloană de patru autovehicule, care se întorcea la bază dintr-o misiune de patrulare. S-a întâmplat cu trei zile înainte ca Ionel Gheorghiţă Drăguşanu să-şi termine misiunea în Afganistan. Caporalul, originar din Basarabi, judeţul Constanţa, era sanitar şi făcea parte din Batalionul 341 Infanterie “Rechinii albi”. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, era căsătorit şi avea o fetiţă de 12 ani. Prin ordin al ministrului Apărării, caporalul Ionel Gheorghiţă Drăguşanu a fost înaintat la gradul de sublocotenent post-mortem.

Afganistan, 6 septembrie 2007, sergent major Aurel Marcu. A căzut la datorie, după ce transportorul în care se afla a fost lovit de un proiectil. Marcu şi alţi colegi, din Batalionul 33 Vânători de Munte “Posada”, din Curtea de Argeş, încercau să ajute o patrulă americană, care fusese atacată de talibani. Preşedintele american de la acea vreme, George W. Bush, a transmis condoleanţe familiei şi a lăudat eroismul de care Marcu a dat dovadă. Militarul avea 31 de ani, era căsătorit şi avea o fetiţă de 5 ani. Alţi doi militari, locotenentul Nicolae Grigore şi fruntaşul Alex Octavian Zafiu, au fost răniţi în timpul aceleiaşi intervenţii militare din provincia Zabul.

Irak, 21 Septembrie 2007, caporal Ioan Grosaru.Militar roman ucis in IrakMilitarul român a fost ucis în sudul Irakului, în apropiere de baza Tallil. Transportorul amfibiu blindat în care se afla – al doilea dintr-o coloană de trei vehicule – a explodat, după ce a călcat peste o mină. În acelaşi incident au mai fost răniţi alţi cinci militari români. Ioan Grosaru (35 de ani) era încadrat la Batalionul 32 Infanterie “Mircea”, din Timişoara, aflat în Irak din luna august 2007.  Caporalul mai executase o misiune în Afganistan, în 2005. El a fost decorat cu medalia NATO.


Afganistan, 20 martie 2008, fruntaş Ionuţ Cosmin Sandu. Făcea parte din Batalionul 300 Infanterie “Sfântul Andrei” Galaţi, dislocat în provincia Zabul.

Autovehicul Humvee în care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, la nord de Qalat în provincia Zabul. Militarul, rănit grav, a fost evacuat de urgenţă la spitalul din baza Lagman, dar a murit la scurt timp. Fruntaşul Ionuţ Cosmin Sandu era din Galaţi, avea 29 de ani, era căsătorit şi avea doi copii.  Ministrul Apărării a semnat ordinul de înaintare la gradul de sublocotenent post-mortem a militarului.

Afganistan, 13 iunie 2008, fruntaş Claudiu Marius Covrig. Militarul făcea parte din Batalionul 300 Infanterie “Sfantul Andrei” Galaţi. El a fost ucis după ce patrula sa a fost atacată de forţele insurgente cu armament uşor şi grenade. Covrig era din Galaţi, avea 29 de ani şi era căsătorit. Batalionul din care făcea parte se afla la sfîrşit de misiune şi mai avea doar o săptămână până să revină acasă. Marius Covrig era la prima misiune internaţională. A fost avansat sublocotenent post-mortem şi a fost decorat.

Afganistan, 31 august 2008, sergent major Dragoş Traian Alexandrescu.

Militarul, din Batalionul 30 Dragoslavele Campulung Muscel, a murit în timpul unei misiuni de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat – Kabul), la aproximativ 20 de kilometri de Qalat. Al treilea transportor amfibiu blindat din coloană, în care se afla sergent major Dragoş Traian Alexandrescu,  a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Fratele său, Viorel, care era militar sanitar, a fost cel care i-a acordat primul ajutor. Însă rănile au fost prea grave, iar Alexandrescu a decedat. Avea 32 de ani, era căsătorit şi avea doi băieţi în vârstă de 5 şi, respectiv, 9 ani. Alţi patru militari români care se aflau în acelaşi blindat au fost răniţi. A fost înaintat la gradul de sublocotenent post-mortem şi decorat cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemn de război.

Afganistan, 26 februarie 2009, sergent major Claudiu Chira. Militarul se afla într-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat – Kabul), când autovehiculul Humvee  în care se afla a trecut peste o bombă artizanală. În urma exploziei, sergentul major Chira, grav rănit, a primit asistenţă medicală la faţa locului şi a fost evacuat cu un elicopter. În timpul transportului spre spitalul din Kandahar, subofiţerul a decedat. Avea 30 de ani şi era căsătorit. Chira lucra în Armată din 2002. Claudiu Chira era la a doua misiune în afara graniţelor ţării după ce, în anul 2006, a participat la o altă misiune în Irak. Ministerul Apărării l-a avansat post-mortem la gradul de sublocotenent.

Afganistan, 3 aprilie 2009, maior (post mortem) Petre Tiberius. Făcea parte din Batalionul 1 Forţe pentru Operaţii Speciale “Vulturii”, care acţiona în estul Afganistanului. La aproximativ 80 de kilometri sud-vest de Kabul, o echipă de intervenţie rapidă româno-americană a plecat în sprijinul unei subunităţi aliate, iar românul a fost împuşcat. A fost evacuat de urgenţă cu un elicopter, dar a decedat în timpul transportului către spital. Petre Tiberius avea o pregătire de excepţie, fiind calificat în paraşutism, alpinism şi scufundări. El era la a doua misiune a sa în zone de război. Petre Tiberius avea 33 de ani, era căsătorit si avea o fetiţă de doar un an şi jumătate. A fost înaintat la gradul de maior post-mortem şi i s-a conferit Ordinul “Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemne de război. Distincţia i-a fost acordată militarului “în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru devotamentul excepţional dovedit în timpul executării unei misiuni de luptă în teatrul de operaţiuni din Afganistan, în timpul căreia şi-a sacrificat viaţa”. Ca o ironie, moartea militarului a survenit în prima zi a summitului NATO, pe agenda căruia figura şi problema Afganistanului.

Afganistan, 7 aprilie 2009, maior (post-mortem) Iuliu-Vasile Unguraş. Conducea o misiune de patrulare, formată din patru autovehicule Humvee, din cadrul Batalionului 21 Manevră. Pe autostrada A1 Kandahar-Kabul, la 20 de kilometri nord-est de Qalat, unul dintre autovehicule a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma exploziei, ofiţerul şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru militari au fost răniţi. Ofiţerul urma să se intoarcă din misiune peste câteva luni, iar acasă il aşteptau doua fetiţe gemene, care nu  împliniseră incă doi ani. A fost înmormântat în cimitirul din Dej, lângă mormântul mamei sale.

Afganistan, 23 februarie 2010, sergent major Florin Bădiceanu. Militarul, membru al Batalionului 33 Manevră, executa o misiune de patrulare în provincia Zabul, pe autostrada A1 Kandahar-Kabul, într-o coloană formată din patru autovehicule Humvee. La aproximativ 3 km nord-est de Baza Lagman, vehiculul blindat în care se afla şi sergentul major Florin Bădiceanu  a trecut peste  un dispozitiv explozibil improvizat. Militarul a fost rănit grav, fiind transportat de urgenţă pe calea aerului la spitalul din Baza Lagman. Florin Bădiceanu nu a supravieţuit rănilor. Subofiţerul a mai fost în Afganistan, în 2008. Era căsătorit şi avea un băieţel de 2 ani. Florin Bădiceanu a fost înaintat în grad post-mortem şi decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”.

Afganistan, 12 mai 2010, sergent major Valerică Sandu Leu. Militarul, din cadrul Batalionului 33 Manevră, dislocat în Afganistan, făcea parte dintr-o subunitate de intervenţie solicitată pentru securizarea unei căi de acces. În timpul operaţiunii, subofiţerul a declanşat explozia unei mine antipersonal, fiind grav rănit. I s-a acordat primul ajutor şi a fost evacuat de urgenţă pe calea aerului la Spitalul militar din Baza Lagman, unde a murit. Valerică Sandu Leu avea 31 de ani, era căsătorit şi avea un copil. El se afla la a doua misiune în regiune, mai avea o lună şi trebuia să se întoarcă acasă.

Afganistan, 23 iunie 2010, sergent major Dan Ciobotaru, caporal Paul Carucudă. Militarii executau o misiune de luptă pe autostrada A1 Kabul-Kandahar. La aproximativ 30 de kilometri de Qalat, autovehiculul Humvee în care se aflau a călcat peste un dispozitiv improvizat acţionat de la distanţă. În urma deflagraţiei, cei doi militari şi-au pierdut viaţa. Sergentul major Dan Ciobotaru şi caporalul Paul Caracudă făceau parte din Batalionul 33 Manevră, dislocat în Afganistan. Sergentul major Dan Ciobotaru, avea 28 de ani şi era necăsătorit. Caporalul Paul Caracudă, în vârstă de 36 de ani, era angajat în Ministerul Apărării Naţionale din anul 1996, era căsătorit şi avea doi copii.

Afganistan, 1 octombrie 2010, sergent major Marius Florin Sfecheş, soldat  Cristian Petru Filip. Militarii români au murit după ce vehiculul Humvee în care se aflau a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Cei doi făceau parte din Batalionul 812 Manevră Şoimii Carpaţilor. Incidentul s-a produs în Provincia Zabul, la aproximativ 40 de kilometri nord-est de Qalat. În urma exploziei, a mai fost rănit un alt militar român. Sergentul major Marius Florin Sfecheş avea 25 de ani şi era necăsătorit. Soldatul Cristian-Petru Filip avea 26 de ani şi era necăsătorit. Ministrul Apărării a înaintat Preşedintelui României propunerile de decorare a sublocotenenţilor post mortem Marius Florin Sfecheş şi Cristian-Petru Filip cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Afganistan, 5 mai 2011, caporal Constantin-Laurenţiu Lixandru. A căzut la datorie în Provincia Zabul, în timpul unei misiuni de patrulare pe autostrada A1. Militarul, carefăcea parte dinBatalionul 26 Infanterie “Neagoe Basarab”, a călcat peste un dispozitiv exploziv improvizat şi a fost rănit grav. El a fost evacuat de urgenţă la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul spitalului militar, caporalul a decedat. Militarul, în vârstă de 30 ani, era căsătorit şi nu avea copii. Ministrul Apărării a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului Constantin-Laurenţiu Lixandru.

Afganistan, 10 mai 2011, caporal Cătălin Ionel Marinescu. Militarul, din Batalionul 26 Infanterie “Neagoe Basarab”, a fost rănit grav în timpul unei misiuni de patrulare pe Autostrada A1, în provincia Zabul, după ce o bombă artizanală a fost declanşată de la distanţă de insurgenţii talibani. Militarul a fost transportat de urgenţă cu un elicopter la Spitalul Militar din baza Lagman, dar nu a mai putut fi salvat. A fost avansat la gradul de sublocotenent post-mortem. Cătălin Ionel Marinescu a fost decorat cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război. Militarul, în vârstă de 28 de ani, era necăsătorit.

Share:

Author: Andrei Sidorov