Rudel Obreja a fost arestat preventiv.

Tribunalul Bucureşti a decis joi arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, în dosarul „Gala Bute”, în care este acuzat de spălare de bani, evaziune fiscală şi complicitate la abuz în serviciu. Măsura dispusă de Tribunalul Bucureşti este executorie, iar fostul boxeur va fi încarcerat la Arestul Poliţiei Capitalei.

„Se poartă denunţurile astăzi şi toată lumea face denunţuri. Asta se doreşte: un denunţ al meu împotriva doamnei Udrea, pe care nu îl voi face, că nu am cu ce. Obreja nu spune ceea ce vor procurorii”, a declarat fostul preşedinte al FRB la intrarea în sala de judecată Obreja a mai spus că ţara trebuie „să se însănătoşească după 25 de ani de corupţie”, dar trebuie să existe şi curajul de a spune când lucrurile nu stau aşa. „Astăzi, cu ajutorul dumneavoastră, şi nu vă acuz, constat că se întâmplă nişte lucruri periculoase. Numeni nu mai are curaj să conteste nişte lucuri puse pe masă, de către procurori, din cauza acestei avalanşe de arestări, care se fac cu prezenţa dumneavoastră, lucruri în parte necesare acestei ţări. Ţara asta trebuie să se însănătoşească o dată, după 25 de ani de corupţie, însă trebuie să avem curajul să spunem când lucrurile nu stau aşa, să avem curajul să le spunem, nu să procedăm cum au procedat câte unii care au început să facă denunţuri şi să fie bătuţi de femei”, a declarat Obreja.

În dosarul „Gala Bute”, primarul municipiului Lupeni din judeţul Hunedoara, Cornel Resmeriţă, fostul consilier al Elenei Udrea Ştefan Lungu şi fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheoghe Nastasia sunt cercetaţi în arest la domiciliu, decizia fiind luată miercuri de Tribunalul Bucureşti.

Procurorii au cerut avizarea de către Camera Deputaţilor a solicitării de arestare preventivă a Elenei Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, care va fi analizată duminică în Comisia juridică. Avizul a fost cerut după ce procurorii DNA au extins urmărirea penală pe numele Elenei Udrea şi pentru luare de mită. DNA a solicitat atât avizarea urmăririi penale pentru noua faptă, cât şi încuviinţarea arestării preventive.  

Share: