Continuăm serialul “Naşilor” din România cu episodul II despre Corneliu Istrate, patronul imperiului Vega, din Galaţi. Nici până la apariţia acestui episod Corneliu Istrate nu a răspuns întrebărilor referitoare la toate aspectele dubioase ale afacerilor sale, pe care redacţia “Jurnal de Investigaţii” şi www.ziaruldeinvestigatii.ro i le-a trimis. Povestea blocurilor de pe faleză este una complicată, dat fiind că acestea pun în pericol stabilitatea terenului. Construcţiile ridicate în apropierea taluzului, cu sol de loess, trebuie să aibă fundaţii speciale. De pilda, un complex comercial cu un singur nivel, situat în aceeaşi zonă, pe un aliniament mai îndepărtat de taluz, a fost distrus de tasare. La 200 metri distanţă, un bloc cu 4 etaje s-a rupt în două, din cauza lipsei unei fundaţii solide şi instabilităţii terenului. Ce s-ar putea întâmpla într-o bună zi, cu blocurile cu 12 nivele?

Atacul lui Istrate asupra Falezei este mai amplu. Între blocurile turn şi Grădina Botanică, Vega 93 a mai acaparat şi o fâşie de teren din zona protejată ecologic, de 35 m distanţă faţă de marginea falezei, unde a ridicat 13 vile duplex. Conducerea Agenţiei de Protecţia Mediului Galaţi a încercat să împiedice ridicarea construcţiilor fără sa se fi realizat, în prealabil, consolidarea malului. Construcţiile s-au ridicat fără ca celelalte autorităţi, Primăria Galaţi, Inspecţia de Stat pentru Construcţii şi Garda de Mediu, să mişte vreun deget, chiar şi în condiţiile în care directorul APM alertase că nu fusese eliberat aviz de mediu pentru nici una dintre cele 13 vile duplex, una fiind controversata  vilă a ex-ministrului Dan Nica, preşedintele PSD Galaţi, iar celelalte ale altor mahări ai Galaţiului. „Vega’93 aleargă numai după bani şi nu interesează pe nimeni dacă faleza se prăbuşeşte în Dunăre. Acolo este o zonă ecologică sensibilă şi noi nu le-am eliberat aviz de mediu pentru acele construcţii. Noi le-am cerut o soluţie tehnică pentru consolidarea malului, dar n-am primit nici un răspuns până acum. Bănuiesc că au autorizaţie de construcţie eliberată de inconştienţii din Primărie”, declara atunci directorul APM Galaţi, Mihai Turcu.

Si  vile pe faleză

Responsabilitatea pentru ridicarea ilegală a vilelor şi blocurilor de pe Faleză a tot fost pasată între primarul Dumitru Nicolae şi şeful Serviciului Urbanism, Silviu Vlase, până lumea a şi uitat. Primarul Dumitru Nicolae, mereu acelaşi prieten complice al lui Corneliu Istrate arăta cu degetul către subordonatul său de la Urbanism, care trebuia să-i ceară lui Istrate un PUZ care să includă şi avizul de mediu. Subordonatul arăta cu degetul spre Nicolae, spunând că primarul acceptase ca lucrările să înceapă fără avizele de mediu. Între timp, Silviu Vlasie s-a ales cu un dosar la DNA, pentru alte tărăşenii, Dumitru Nicolae a redevenit primar pentru a 3-a oară, iar “Corneliu Istrate & Asociaţii” au încasat banii pe cele pe sutele de apartamente.

Fără să se sinchisească de avertismentele celor de la Agenţia de Mediu, în urmă cu doi ani, Corneliu Istrate a anunţat că va construi încă un hotel „zgârienori” pe faleza superioară a Dunării. Probabil  îl va face, tot fără aviz de mediu.

Ce aduce Moş Crăciun

Daca hotelul “Vega” este administrat de fiica lui Istrate, fiul acestuia, Ionuţ Istrate, a primit o afacere pe măsură. Istrate tatăl i-a construit şi lui complexul de 5 stele “Viva Club”, situat în cartierul “Arcaşilor”, la ieşirea din Galaţi spre Iaşi. Are o suprafaţă de 10.000 mp, hotel cu 30 de camere, cu “servicii round-the-clock şi accesorii care vin în întâmpinarea celor mai extravagante cerinţe”. Are piscină exterioară de 420 mp, fitness, o zonă exotică “Butterfly wellness & SPA” cu încă o piscină de 80 mp, terenuri de tenis şi fotbal, bowling cu piste Brunswick, biliard şi discoteca “Temptations Night Club”. A costat 7 milioane de euro. Accesul este pe bază de abonament, bogătanii Galaţiului fiind clasificaţi după cotizaţie, „silver”, „gold” sau „platinum”.

Bani din ANL

Tot la Galaţi, Istrate scoate bani frumoşi şi cu săli de sport, construcţii de pieţe agroalimentare, dar cel mai mult cu blocurile ANL, unde preâul mediu al unui apartament este de 1,4 miliarde de lei vechi. În 2003, au fost organizate trei licitaţii pentru construirea primelor blocuri ANL, în trei locaţii: în zona Gării CFR, zona Micro 13B şi în Micro 17. Licitaţiile pentru primele două locaţii le-a câştigat Vega. A construit 206 plus 127, în total 333 de apartamente. Marele dever în construirea blocurilor ANL este în Cartierul Dimitrie Cantemir. Până acum, s-au construit doar câteva blocuri ANL. Vega 93 a ridicat 5 din primele 9 blocuri şi în continuare cum mai vine câte o tranşă de bani de la guvern, mai câştigă câte o licitaţie. Problema apare la „garanţie”. Ministrul Laszlo Borbely a fost nevoit să facă un drum la Galaţi ca să constate că subsolurile şi parterul blocurilor ANL ridicate de Vega în zona Gării s-au umplut de mucegai imediat după predare.

„Îndiguirea” palatului lui Iacubov

Inundaţiile i-au adus lui Istrate mai multe „viituri” de bani. Două dintre acestea au fost prilejiute de HG 776 din 25.07.2002, prin care Guvernul Năstase a împărţit fondurile pentru „înlăturarea efectelor inundaţiilor”. Unul din obiectivele acestei acţiuni a fost înconjurarea cu diguri a vilei celebrului baron al Bacăului Corneliu Iacubov. Vega 93 a executat trei lucrări, două de 8,7 miliarde, de „recalibrare a albiilor şi supraînşlţarea digurilor de apărare existente” în Bacău şi Neamţ şi a treia în Suceava, „Amenajarea râului Moldova pe tronsonul Fundu Moldovei-Gura Humorului”, de 83,34 miliarde de lei vechi.

La Bacău, trebuiau supraînălţate digurile de protecţie pe o distanţă de 1.800 m. Conform HG 776, trebuiau consolidate malurile a două pârâuri, Trebeş şi Negel, după ce viiturile produse pe cele două albii inundaseră peste 200 de gospodării şi dărâmaseră 39 de case. Oamenii lui Istrate au lucrat de calificativul excelent numai pe 850 m de diguri. Adică au decolmatat şi au recalibrat albia şi au supraînălţat digurile numai pe o distanţă de aproximativ 850 m, adică atât cât să protejeze împotriva viiturilor Palatul lui Iacubov de pe Calea Moldovei nr 20, cu o suprafaţă construită de 1.600 mp şi un domeniu de 15.000 mp. În rest, „după noi potopul”.

Ctitoria lui Lificiu

Lucrările din HG 776 au fost executate şi finanţate la propunerea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, condus la acea vreme de Petru Lificiu (atunci PSD, acum PDL), gălăţean ca şi Istrate (Lificiu s-a născut în satul Săseni, comuna Bereşti Meria, iar Corneliu Istrate la vreo 30 km, în comuna Jorăşti). Pe vremea când conducea Direcţia Apelor Siret, actualul subprefect de Bacău, Tudoriţa Lungu, confirma că în spatele contractelor lui Vega 93 se afla Lificiu. „Se aude un zvon cum că în spatele firmei ar fi fostul ministru al Mediului, Petre Lificiu”. Ştia cum se fac cărţile, pentru că la rândul ei a fost acuzată de risipirea a sute de miliarde de lei vechi pe consolidările de diguri efectuate de firmele PDL.

Să admitem că a fost doar un zvon iscat de luptele între clientelele PSD şi PDL, dar iată ce coincidenţă interesantă descoperim. În vara lui 2002, când începea lucrările din Bacău, Neamţ şi Suceava, Vega 93 a început şi construirea unei biserici în satul natal al ministrului Lificiu, Săseni. Era darul lui Lificiu, ctitoria lui Lificiu, pentru satul în care s-a născut. Construcţia solidă, din cărămidă, cu gresie şi termopane, cu turla de 21,85 m, a costat aproximativ 4 miliarde de lei vechi. În vara următoare, când termina lucrările din nordul Moldovei, Vega 93 termina şi construirea ctitoriei lui Lificiu.

“Vegaland”

Daca se pastreaza ritmul actual, numele Galaţiului ar putea fi schimbat în viitor în “Vegaland”, pentru că marca “Vega” este pe blocurile de pe Faleză şi de pe strada Tecuci, unde au apărut cartiere “Vega”, pe hoteluri, străzi, şi cine mai ştie ce le rezervă gălăţenilor viitorul. În primul rând, asfaltul străzilor din Galaţi este marca “Vega”. La nevoie, Vega asfaltează sistematic, dar şi “la urgenţă”. In mai 2004, cand a avut loc la Galaţi, în prezenţa lui Adrian Năstase, lansarea cadidaţilor PSD din zona Moldovei pentru alegerile locale, primarul Dumitru Nicolae a comandat la “Vega” asfaltarea străzilor pe care urma să ajungă Năstase la Patinoar, unde avea loc mitingul promisiunilor “sa îngheţe apele”. Pentru că SPP-ul nu a luat rapid o decizie în privinţa traseului, Nicolae şi Istrate au asfaltat două variante de traseu, primul pe strada Siderurgiştilor, al doilea pe Bdul Coşbuc. Au fost asfaltări la”urgenţă”, fără proceduri de licitaţie, ceva de genul “las că ne înţelegem noi şi la bani”.

Cum scapă porumbeii prin contracte

La colaborarea “sistematică” se înscrie puzderia de lucrări câştigate de Vega 93 la licitaţiile organizate de Primăria Galaţi. În cadrul proiectului ISPA, este reabilitată reţeaua de canalizare, dar asfaltările după acoperirea şanţurilor nu sunt finanţate prin proiect, ci de către Primărie. Prin contractul 96560/23.09.2009, Vega 93 a primit 1.562.631 lei, pentru “Reparatii covor asfaltic str. Portului intre Vama si acces parcare Hotel Viva”. După două luni, prin contractul nr 126880/12.11.2009, a mai primit 411.355 lei, pentru “lucrări suplimentare” la “reparaţii covor asfaltic pe str Portului”. Alt amănunt este foarte interesant. Conform contractului, lucrarea trebuie făcută “între Vama şi acces parcare Hotel Viva”. Hotelul “Viva” este hotelul lui Istrate situat la ieşirea din Galaţi spre Iaşi, str Portului nu ajunge până acolo. Vega 93 ar trebui să asfalteze un traseu ce traversează oraşul. Probabil că este vorba de celălalt hotel al lui Istrate, Hotelul “Vega”, de pe malul Dunării, dar funcţionarul din Primărie s-o fi încurcat când primarul i-a spus să scoată la licitaţie asfaltarea “până la hotelul lui Istrate”.  Aşa se întâmplă în “Vegaland”. Noroc că Istrate ştie care îi sunt averile şi îşi va asfalta strada numai până la hotelul de pe faleză, ca să nu consume manoperă şi asfalt.

Istrate Jr. s-a „lipit” la un supliment ISPA

Consorţiul Soares da Costa – Monteadriano (Portugalia)-Vega 93 deţine contractul pentru „Reabilitarea sistemelor de apa şi canalizare şiconstrucţia noii staţii de epurare apa uzata in Galaţi”, în cadrul proiectului ISPA. Valoarea 42 milioane euro ………Iar asta înseamnă şi înlocuirea canalizării de pe strada Traian. Prin contractul nr 122046/27.11.2009,Vega 93 a mai primit 242.496 lei, pentru „lucrări suplimentare” la înlocuirea canalizării pe str Traian. Dar valoarea totală a „lucrărilor suplimentare” executate în cadrul proiectului ISPA a trecut de 1,2 milioane euro. De “lucrări suplimentare” s-a “lipit” şi altă firmă din Grupul Vega, Viva Construct SRL. Cu ea se “antrenează” fiul lui Corneliu Istrate, Ionuţ. Prin contractul nr 89166 9/2/2009, Viva a primit 332.090 lei pentru “Utilităţi Micro 21 – lucrari suplimentare”. ”Juniorul” învaţă să lucreze şi cu cei care au pâinea şi cuţitul. Spre exemplu, cu Asociaţia “Casa Noastră”, legată ombilical de şefa Direcţiei de Administraţie Publică din Primăria Galaţi, Viorica Palade. Asociaţia s-a înfiinţat în apartamentul directoarei şi este condusă de sora ei. În 2007, ONG-ul lui Palade a primit în folosinţă gratuită de la Primărie 1,25 ha teren pe malul Dunării, pentru ca obţinând şi un grant de 450.000 euro în cadrul Phare CBC să construiască acolo un popas turistic. Directoarea s-a gândit şi la sprijinirea IMM-urilor. Aşa că a mai scos nişte grămezi de euro de la UE, pentru edificarea unui centru “Euro Business Plus”. Contractul nr 1511/11.03.2009, în valoare de 274.451 euro, pentru “construcţii de clădiri multifuncţionale pentru Centrul de Servicii pentru IMM”, a fost obţinut tot de Viva Construct.

Articolul precedentClanul „Dobrea” trimis în judecată de DNA
Articolul următorRetezatul, sufocat de gunoaiele Goscomloc-ulu