În vreme ce autoritățile române dau cu subsemnatul la forurile UE, încercând să explice de ce nu s-au cheltuit bani pe exerciţiul financiar 2007-2013, un operator regional de apă a trecut deja la componenta a doua a programelor finanțate din fonduri comunitare, valabilă până în 2020.
SC RAJA SA Constanţa implementează, pe baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, proiectul “Asistenţă tehnică pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în aria de operare a SC RAJA S.A. Constanţa, în perioada 2014 – 2020”, cu termen de finalizare data de 31.12.2015.
Contractul de servicii din cadrul acestui proiect a fost semnat la data de 27.02.2015 iar în cadrul etapei I, până la 31.12.2015, va fi întocmită și aprobată aplicația de finanțare pentru accesarea fondurilor europene în perioada 2014-2020 și elaborate documentațiile de atribuire aferente, urmând ca în cadrul etapei a II-a, până la 31.12.2020, va fi asigurată asistența din partea proiectantului pe parcursul execuției lucrărilor.
Valoarea contractului este de 29.092.327 lei (fără TVA), cofinanţarea fiind asigurată prin contribuţia Uniunii Europene, din Fondul European de Dezvoltare Regională, în procent de 81,48% (23.704.428 lei), a Guvernului României prin bugetul de stat, în procent de 17,52% (5.096.975,73 lei) și din bugetul local 1% (290.923,27 lei).
Prin implementarea acestui proiect, RAJA urmăreste pregătirea aplicației de finanțare pentru accesarea fondurilor europene în perioada 2014-2020 și a documentațiilor tehnico-economice necesare pentru continuarea strategiei locale pentru dezvoltarea sectorului de apă și apă uzată, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului şi a standardelor de viaţă în România, conformarea acestora cu prevederile acquis-ului comunitar de mediu. De asemenea obiectivele specific sunt îmbunătăţirea calităţii şi accesului la infrastructura de apă şi apă uzată, prin modernizarea și extinderea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în majoritatea zonelor urbane până în anul 2020 şi stabilirea structurilor regionale eficiente pentru managementul serviciilor de apă/apă uzată, în aria proiectului, reprezentată de județele Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Dâmboviţa şi Braşov.

Articolul precedentNoi probleme pentru Nicolae Dumitru NIRO.
Articolul următorViorel Popescu, condamnat la patru ani şi patru luni