Radu Mazăre ar putea ajunge în țară în câteva momente

Puțin timp mai lipsește până fostul primar al Constanței va călca din nou pe pământ românesc, după o absență de peste un an. Mazăre a fugit din țară la finalul anului 2017 – în timp ce se afla sub control judiciar – via Madagascar, unde a căutat alinare pentru toate dosarele în care era anchetat.

Luna aceasta, Radu Mazăre a fost însă arestat în Madagascar și, după câteva nopți petrecute în închisoare, astăzi a fost preluat de echipaje ale Poliției Române. Avionul Tarom RO384 în care se află Mazăre este aproape de aeroportul Otopeni, ora estimată pentru aterizare fiind 20:35. Zborul pe ruta Paris-Bucureşti nu este lipsit de emoții, dat fiind că este furtună.

Share: