Producătorul tramvaielor poloneze de la Cluj, cercetat penal

Fostul primar interimar Radu Moisin şi ceilalţi funcţionari ai Primăriei Cluj Napoca implicaţi în scandalul licitaţiei pentru cumpărarea de tramvaie din 2011 au scăpat de urmărirea penală. Prim procurorul DNA Cluj, Elena Botezan, a decis ca cercetarea penală să continue doar în ceea ce-i priveşte pe polonezii care au câştigat licitaţia, sub aspectul infracţiunii de înşelăciune. Cu alte cuvinte, în opinia Parchetului, oficialii Primăriei au fost nişte persoane de bună credinţă, dar naive, care au căzut victime înşelăciunii maleficilor polonezi. Orice soluţie ar pronunţa Justiţia, clujenii au rămas cu patru tramvaie energofage şi de o calitate îndoielnică.

Facsimil Tramvaie

La mai bine de doi ani de la licitaţia cu cântec organizată de Primăria municipiului Cluj Napoca pentru achiziţionarea de tramvaie noi, câştigată de compania poloneză Pojazdy Szynowe PESA Bydgoszcz, scandalul nu s-a încheiat.
Într-o primă fază, plângerea penală depusă de celălalt participant la procedura de atribuire, societatea românească Astra Vagoane Călători Arad, a fost respinsă de un procuror de la Serviciul Teritorial Cluj al DNA. Recent, însă, s-a produs o răsturnare de situaţie. Prim procurorul DNA Cluj, Elena Botezatu, a admis în parte plângerea formulată de societatea arădeană, dispunând continuarea cercetărilor faţă de compania poloneză, cu privire la comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 Cod Penal.
Primarul interimar de la data organizării licitaţiei, Radu Moisin, şi ceilalţi funcţionari ai municipalităţii implicaţi în procedura de atribuire au scăpat însă basma curată. „Adoptând soluţia de neurmărire, procurorul de caz a arătat că nu s-au putut dovedi încălcări ale atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă sau din culpă, care să poată fi reţinute în sarcina celor chemaţi să aprecieze asupra atribuirii contractului de achiziţie publică, nefiind confirmate suspiciunile indicate de petentă (n.red. – Astra Vagoane Călători Arad) privind activitatea/conduita abuzivă a făptuitorilor (…) Procurorul de caz a adoptat soluţia de urmărire întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. d Cod procedură penală, nefiind realizate elementele constitutive ale infracţiunilor sesizate”, se arată în Ordonanţa semnată de Elena Botezatu.
Şi totuşi, DNA Cluj recunoaşte că procurorul care a preluat iniţial cazul s-a limitat în a decide neînceperea penală asupra primarului şi funcţionarilor municipalităţii, „fiind omisă adoptarea unei soluţii faţă de persoana juridică şi reprezentanţii acesteia faţă de care plângerea a fost formulată”. În consecinţă, Ordonanţa dispune „infirmarea în parte a ordonanţei din data de 1 martie 2013 (…) şi continuarea cercetărilor faţă de persoana juridică Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz SA Polonia cu privire la comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 Cod penal”.

O licitaţie cu cântec

Dar să vedem succesiunea evenimentelor în această licitaţie cu iz de matrapazlâc din Mănăştur, organizată la doar zece zile după ce primarul Sorin Apostu părăsea clădirea Primăriei cu mâinile încătuşate.
În urmă cu doi ani de zile, pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) a fost publicată invitaţia la licitaţia pentru achiziţia noilor tramvaie din Cluj-Napoca, criteriul de atribuire fiind oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, dar care sa respecte specificatiile tehnice prestabilite. Termenul limită până la care au putut fi depuse oferte a fost 21 noiembrie 2011.
Polonezii de la Pojazdy Szynowe au concurat pentru acest contract cu Astra Vagoane Călători Arad, controlată de omul de afaceri Valer Blidar. Compania arădeană tocmai ce prezentase în vara aceluiaşi ani primul tramvai românesc, denumit Imperio, produs în parteneriat cu Siemens, mai ieftin cu 30% faţă de produsele similare de pe piaţa mondială. Modelul de tramvai produs la Arad are podeaua joasă şi între 168 şi 240 de locuri, în funcţie de numărul de module (vagoane despărţite de burdufuri), respectiv trei sau patru, Astra Vagoane Călători investitind aproximativ şapte milioane de euro în fabrica de tramvaie de la Arad.
În aceste condiţii de preţ redus al tramvaielor fabricate la Arad, omul de afaceri s-a prezentat la licitaţie hotărât să câştige. Numai că socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din centrul Clujului. Mai exact, a fost declarată câştigătoare oferta polonezilor, cu toate că aceasta nu îndeplinea toate caracteristicile tehnice stabilite în caietul de sarcini. Concret, uşile tramvaielor poloneze nu corespund specificaţiilor, podeaua nu este perfect coborâtă, aşa cum cerea documentaţia, iar consumul de energie este cu 50% mai mare decât cel al tramvaiului românesc.

„Vizită de lucru” în Polonia

În context trebuie menţionat faptul că înainte de licitaţie un grup de consilieri clujeni vizitase fabrica din Polonia unde se produce tramvaiul PESA. Consilierii n-au mai ajuns şi la uzina arădeană, pentru a face o comparaţie a celor două produse.
Speţa a ajuns şi la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), care a admis contestaţia depusă de Astra Vagoane Călători Arad, constatând că societatea poloneză a ofertat un produs care nu îndeplineşte toate caracteristicile tehnice stabilite în caietul de sarcini, încălcând astfel atât aceste cerinţe cât şi prevederile art. 170 din OUG 34/2006. Primăria municipiului Cluj Napoca a atacat decizia CNSC la Curtea de Apel Cluj.
Pe principiul „câinii latră, ursul trece”, oficialii Primăriei Cluj Napoca au mers înainte cu contractul de achiziţie. La finele lunii mai a anului trecut, primarul interimar Radu Moisin, rămas să conducă destinele municipalităţii în perioada scursă dintre arestarea lui Apostu şi alegerile locale, a recepţionat primul tramvai. „Este o zi foarte importantă pentru Cluj-Napoca și sperăm ca în iunie să vină și al doilea tramvai modern”, spunea Moisin cu acea ocazie.

Boc, pe post de vatman
Între timp, au trecut şi alegerile locale, iar primar al municipiului Cluj Napoca a ajuns, la mustaţă, ce-i drept, fostul premier Emil Boc. Acesta a prezentat cel de-al patrulea tramvai achiziţionat de Primăria Cluj-Napoca, produs în Polonia. Boc şi-a pus cravată, ca să arate „regulamentar”, şi s-a urcat pe locul vatmanului, însoţit de un vatman clujean cu vechime, care fusese instruit de firma poloneză. „M-am echipat şi eu ca şi domnul vatman pentru a pregăti inaugurarea celui de-al patrulea tramvai”, a spus edilul.
Între timp însă, euforia s-a mai risipit şi municipalitatea clujeană a dat un pas înapoi. „Contractul prevedea un număr minim de patru tramvaie şi unul maxim de 12. Am comandat numărul minim, iar apoi contractul a fost încheiat”, a declarat pentru „Jurnal de Investigaţii” purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj Napoca, Oana Mureşan, întrebată dacă, în noile condiţii, municipalitatea va denunţa contractul cu polonezii de la Pojazdy Szynowe PESA Bydgoszcz. Ea a precizat că, dacă Primăria va dori în viitor să achiziţioneze alte tramvaie va fi obligată să organizeze o nouă licitaţie.

Share: