emilia sercan amenintare
DNA

Un cetățean de origine italiană va fi judecat la Tribunalul Dolj pentru o afacere dubioasă derulată în urmă cu șapte ani în România. Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova, prejudiciul reținut în sarcina sa fiind de aproape 3,5 milioane de lei. Giuseppe Fangareggi a fost trimis în judecată pentru folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2011- 2012, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile (restructurarea/reconversia a 85 ha viță de vie dintr-o comună din județul Dolj), omul de afaceri, folosind cu rea – credință patru documente justificative ale sumelor declarate, ar fi solicitat și obținut de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) suma totală de 3.467.712 lei.

De menționat este faptul că, documentele respective, emise de către societăți comerciale cu sediul în Italia, nu ar fi atestat cheltuieli efectuate în mod real pentru realizarea investiției, în sensul că lucrările menționate în cuprinsul lor nu ar fi fost executate de către entitatea emitentă a facturilor, valoarea mărfurilor (plante de viță de vie, îngrășăminte) la care se face referire în cuprinsul documentelor ar fi fost artificial majorată. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 3.042.712 lei”, se arată într-un comunicat al DNA.

Articolul precedentOlandezul suspectat că a ucis fetița din Gura Șuții ar fi fost cunoscut ca prădător sexual. Johannes Visscher s-a sinucis ieri
Articolul următorCioloș vorbește despre o „încolonare” pentru 9 octombrie la Romexpo: „S-a dat ordin de mobilizare generală în tot ministerul păstorit de Daea”