PRO TV iese din Grila Telekom

PRO TV iese din Grila Telekom dacă până vineri, 1 Martie, nu se va ajunge la o înțelegere cu cele două companii de cablu asupra retransmiterii programelor grupului.

PRO TV îşi informează publicul, într-un comunicat, în legătură cu posibilitatea ca programele sale să nu mai fie disponibile abonaţilor Telekom începând cu 1 Martie, menţionând că această situaţie este cauzată de refuzul Telekom şi NextGen, în pofida numeroaselor încercări ale PRO TV, din ultimele 11 luni, de a semna un nou contract, dar şi a unor prelungiri ale contractului iniţial.

PRO TV spune că este pe deplin implicat şi speră să rezolve această situaţie până joi, 28 februarie, dar că depinde de dorinţa Telekom şi NextGen de a face acest lucru.

„Pentru că Telekom şi NextGen nu au confirmat până noaptea trecută dacă vor continua să retransmită canalele PRO TV şi după data de 1 martie, PRO TV a fost nevoit, din păcate, să înceapă informarea telespectatorilor săi în legătură cu faptul că este posibil ca aceştia să nu mai poata viziona canalele PRO TV după data de 1 martie. Anunţul nu a fost o surpriză, Telekom şi NextGen fiind informaţi de câteva săptămâni că PRO TV va fi nevoit să-şi anunţe telespectatorii cu cel puţin o săptămână înainte de încheierea termenului final al ultimei prelungiri”, se arată în comunicat.

PRO TV precizează că nu poate da detalii care ţin de această negociere, dar că oferă canalele sale tuturor operatorilor în condiţii adecvate şi rezonabile. „Trebuie să respectăm aceleaşi principii faţă de partenerii noştri, ca atare nu putem răspunde cererii Telekom şi NextGen de a reduce costurile. PRO TV regretă această situaţie şi depune toate eforturile pentru a o soluţiona de o manieră rezonabilă, astfel încât abonaţii Telekom să poată urmări ca până acum programele noastre”, se mai arată în comunicat. Dacă nu se ajunge la o înțelegere, PRO TV iese din grila Telekom.

Articolul precedentLiviu Dragnea a fost huiduit la Congresul PES de la Madrid
Articolul următorDe Dragobete, Lia Olguța Vasilescu se mărită cu Claudiu Manda