Procurorii DNA l-au reţinut marţi seara pe preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, urmând ca miercuri să ceară arestarea lui preventivă, pentru trafic de influenţă.
Prins în flagrant în flagrant în timp ce primea aproximativ 200.000 de euro, Vlasov a fost ridicat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Suma reprezenta prima tranşă dintr-un milion de euro, bani pe care Vlasov ar fi urmat să-i primească pentru a „aranja” un proces la Curtea de Arbitraj, instituţie aflată în subordinea Camerei de Comerţ, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.
După l-au audiat mai multe ore la sediul DNA, procurorii au emis pe numele lui Mihail Vlasov ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Acesta urmeză să fie dus miercuri la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă. În vârstă de 70 de ani, Mihail Vlasov este din 2007 preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României. În perioada iunie – decembrie 2008 a avut şi un mandat de deputat.
Ieşeanul este tatăl a două fete – Vanda Anamaria Vlasov şi creatoarea de modă Ingrid Vlasov – şi socrul fostului ministru de Interne Cristian David (PNL), căsătorit cu cea dintâi. În urmă cu doi ani de zile, Mihail Vlasov a fost reclamat la DNA pentru corupţie, relatează gandul.info. Un număr de 12 preşedinţi de camere de comerţ din teritoriu au transmis către DNA o plângere penală în care arătau că Vlasov ar fi folosit discreţionar fondurile instituţiei pe care o conduce.
„Preşedintele CCIR, dl Mihail M. Vlasov, a cheltuit, în anul 2011, suma de 12.239.098 lei, existând indicii serioase în sensul că aceşti bani nu au fost cheltuiţi doar în interesul CCIR. Cu ocazia dezbaterilor, în Adunarea din 23 aprilie 2012, a Execuţiei Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al CCIR pe anul 2011 (punctul 3 de pe ordinea de zi), am observat că, în Anexa nr.2 (Execuţia Bugetului de Venituri şi Cheltuieli anul 2011), punctul 4 (Cheltuieli cu serviciile executate de terţi), litera l (fond la dispoziţia Preşedintelui), în coloana intitulată „prevederi 2011″ a fost menţionată suma de 12.400.000 lei, în loc de 6.300.000 lei, asa cum aprobaseră membrii Camerei Naţionale, în Adunarea din data de 19 mai 2011”, se arată în sesizare.

Articolul precedentReţeaua de apă din Buftea, „udată” cu 30 milioane de euro
Articolul următorSediul Auchan, pichetat de sindicalişti nemulţumiţi. Retailerul francez, acuzat că obstrucţionează activitatea sindicală