Dosarul personal de colaborator cu Securitatea al preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Moloţ, a fost readus în atenţia presei de către edilul devean, Mircia Muntean. În mai mult de 30 de pagini, este prezentat angajamentul preşedintelui CJ Hunedoara de colaborator cu securitatea, caracterizările acestuia făcute de alţi informatori şi ofiţeri ai securităţii, precum şi numele conspirative ale acestuia.

Dosarul, scos la iveală de edilul devean, nu diferă cu mult faţă de dezvăluirile din primăvara acestui an, făcute de istoricul Marius Oprea, referitoare la activitatea de informator a lui Mircea Moloţ. Mircia Muntean a promis că vor mai urma să fie dezvăluite şi alte documente care vor atesta colaborarea lui Moloţ cu Securitatea, astfel de date fiind stocate pe o dischetă care va fi scoasă la iveală „la timpul potrivit”.

Dosarul a fost din nou scos la iveală

Mircia Muntean a convocat o conferinţă de presă cu teme politice, în care, fără prea multe declaraţii, a înmânat reprezentanţilor mass-media dosarul de informator al preşedintelui Consiliului Judeţean, Mircea Moloţ. Primarul Devei a declarat că a intrat în posesia dosarului la sfârşitul lunii octombrie şi este hotărât să lupte în continuarea pentru viziunile sale liberale, însă nu alături de astfel de „colaboratori”.

„Am rezistat zece luni în care am fost atacat şi acuzat că plâng după funcţie, că inventez lucruri şi sunt mincinos. Acum,  vă pun la dispoziţie dovada clară că tot ce s-a spus de către Marius Oprea nu sunt invenţii. Sunt hotărât să merg până la capăt şi să mă lupt cu întreaga structură. Constatările le va face cine este în drept. La o demisie din funcţie nu ne putem aştepta pentru că nu-l caracterizează (pe Mircea Moloţ – n.red.). Dacă aş fi în locul lui aş merge la biserică să mă rog pentru cei care au suferit, de la femei de serviciu până la profesori şi elevi”, a declarat Mircia Muntean.

Mircea Moloţ figurează în arhivele Securităţii

În cele peste 30 de pagini din dosar, scrise de mână sau dactilografiate sunt prezentate aspecte ale colaborării preşedintelui CJ Hunedoara Mircea Moloţ cu Securitatea. Din documente reiese că în relaţiile lui Moloţ cu poliţia politică au existat două perioade, respectiv 1967 – 1969 şi 1974 – 1977. Referitor la prima perioadă de colaborare cu securitatea, dosarul conţine mai multe referate şi rapoarte întocmite de locotenentul major Ştefan Mathe în care este relatată procedura de recrutare a elevului Mircea Moloţ, la data de 27 aprilie 1967, pseudonimele acestuia, caracterizarea şi încetarea colaborării odată cu absolvirea cursurilor liceale. Din raportul de recrutare, ca agent, a lui Moloţ, reiese că a fost recrutat în casa de întâlniri „Trandafirul” din Orăştie. La prima întâlnire, Moloţ a discutat despre activitatea didactică a profesorului Ioan Dumitru, despre care spune că „are o comportare oarecum necorespunzătoare faţă de elevi”. În acelaşi raport sunt specificate următoarele informaţii „Candidatul a acceptat colaborarea cu organele noastre şi de comun acord s-a fixat numele conspirativ „Mureşan Mircea”, cu care va semna materialele furnizate”. Colaborarea lui Moloţ cu Securitatea a luat sfârşit în momentul în care acesta a absolvit cursurile liceale.

„Panţuru Viorel” lua bani împrumut şi „uita” să-i returneze

Colaborarea lui Mircea Moloţ nu se rezumă doar la perioada în care era elev de liceu. Din documente reiese că acesta a fost reactivat în calitate de colaborator. Dosarul conţine şi informări despre Moloţ, care datează din perioada decembrie 1973, în care sunt specificate următoarele: „(…) se achită de sarcini în mod satisfăcător. Ca pedagog mai are însă multe lipsuri în procedurile de a lucra cu elevii. (…) Obişnuieşte să ia bani cu împrumut pe care uită să îi înapoieze la timp sau chiar deloc”. Moloţ a fost reactivat, ca şi colaborator cu Securitatea, în ianuarie 1974, acesta activând până în 1977 sub numele conspirativ Viorel Panţuru. Din această perioadă, sunt cuprinse în dosar mai multe documente. Astfel, există o notă olografă în care „colaboratorul” enumeră persoanele despre care poate oferi relaţii. În aprilie1974, Mircea Moloţ a fost „avansat”, printr-un raport cu propunere de trecere în categoria „informatorilor”. O activitate mai intensă este sugerată pentru perioada satisfacerii stagiului militar în 1975. În caracterizarea activităţii din această perioadă se arată că „în această perioadă el a desfăşurat o activitate informativă utilă, semnalând la timp deficienţele din evidenţa, păstrarea şi paza documentelor secrete, armamentului muniţiei şi substanţelor toxice de luptă, a informat despre comentariile ce se purtau cu privire la evenimentele interne şi externe, aspecte negative care influenţau starea de spirit (…) a unităţii”. O notă de caracterizare a informatorului Panţuru Viorel, din 1977, arată că „pe perioada cât a activat ca informator a desfăşurat o activitate utilă organelor noastre, furnizându-ne materiale valoroase în legătură cu starea de spirit din cadrul Grupului Şcolar CSH. Mai mult, dosarul conţine şi un anagajament semnat de Moloţ prin care îşi ia sarcina de a furniza „informaţii obiective şi cât mai reale”.

Moloţ îl ameninţă pe Muntean cu excluderea din partid

      Ca urmare a conferinţei organizată de Mircia Muntean, preşedintele CJ Hunedoara a fost de acord să-şi susţină cauza într-o întâlnire cu presa. Despre gestul edilului devean, de a prezenta documentele care dovedesc colaborarea lui Moloţ cu Securitatea, preşedintele PNL Hunedoara a declarat: „Mi-a dat posibilitatea excluderii sale din partid. Astăzi avem şedinţa Biroului Permanent Teritorial şi o să cer excluderea lui şi luni, la Bucureşti”.

De altfel, Mircea Moloţ a negat orice colaborare cu Securitatea, totodată menţionând că Mircia Muntean nu a venit cu nimic nou la acest dosar. „Acest dosar l-am citit în 2007, la CNSAS. Nu ştiam până atunci că am aşa ceva. Eu nu am colaborat cu Securitatea, iar ca dovadă stă sentinţa CNSAS, care specifică în mod clar că nu am colaborat cu Securitatea făcând poliţie politică. Mircia Muntean trăieşte într-o lume paralelă, de mincinoşi, şi se ocupă de dosare în loc să atragă fonduri pentru Deva”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Moloţ

Articolul precedentRecepţii penale la Primăria lui Onţanu
Articolul următorFurt de 50 de hectare din Lacul Snagov şi domeniul public