Prefectul Eugen Dogariu şi primarul din Recaş la DNA

Procurorii DNA au descins luni pentru a face percheziţii la cinci instituţii publice, într-un dosar privind fapte de corupţie, printre cei vizaţi fiind prefectul judeţului Timiş, Eugen Dogariu, primarul oraşului Recaş, Teodor Pavel, şi omul de afaceri Gelu Milutinovici. De asemenea, vizaţi de aceste percheziţii sunt şi şeful Poliţiei Judeţene Timiş şi adjunctul acestuia, Sorin Muntean şi Florin Bolboş, precum şi şeful de la Rutieră, Marcel Crăciunescu, au declarat surse judiciare citate de Mediafax.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat că au loc percheziţii în judeţele Timiş şi Arad, cinci dintre acestea fiind la instituţii publice, iar restul la sediile unor firme şi la domiciliile unor persoane, într-un dosar care vizează infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2013 – 2014.

Omul de afaceri Gelu Milutinovici este soţul şefei Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Timiş, Valentina Emilia Milutinovici, care este şi preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD Timiş. Prefectul Eugen Dogariu a spus că este la Prefectură şi că nu ştie nimic despre ancheta DNA, aflând din presă că se fac mai multe percheziţii la instituţii publice din Timişoara. Sursele judiciare au precizat că cele cinci instituţii unde au loc percheziţii sunt IPJ Timiş, Serviciul Circulaţie Rutieră, care se află în aceeaşi clădire cu IPJ, Poliţia oraşului Recaş, Primăria Recaş şi Poliţia Locală din cadrul Primăriei Recaş, precum şi Secţia de Poliţie Autostrăzi – Biroul de Poliţie Autostrada A1 Deva – Nădlac.

Percheziţii au loc şi la locuinţa lui Marcel Crăciunescu, din satul Ghiroda, precum şi la locuinţa părinţilor acestuia, din Timişoara. Eugen Dogariu, în vârstă de 38 de ani, este prefect al judeţului Timiş din mai 2012, după ce în perioada august 2010 – mai 2012 a fost şeful Biroului audit şi control intern la SC Drumuri Municipale SA. El a lucrat pentru câteva luni şi la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş, iar în perioada martie 2009 – februarie 2010 a fost subprefect.

Fără amenzi în campania electorală!

Primarul din Recaş, Pavel Teodor, se află la primul mandat, fiind ales din partea PNL. În septembrie 2014, el a trecut de la PNL la PSD, în baza ordonanţei care a permis migraţia aleşilor locali fără a-şi pierde mandatul.

El este suspectat că ar fi intervenit pe lângă şefi de poliţie pentru a interzice controalele rutiere în perioada campaniei electorale. Conform unor surse din rândul anchetatorilor, Teodor Pavel, ar fi intervenit pe lângă şefi de poliţie pentru a interzice controalele rutiere pe anumite sectoare drumuri. El ar fi făcut aceste intervenţii pentru ca cetăţenii să nu fie sancţionaţi în perioada campaniei electorale prezidenţiale. Unor poliţişti de la Poliţia Recaş li s-a cerut să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu de către unii şefi care le-au interzis lucrătorilor din cadrul compartimentului rutier Recaş efectuarea de controale şi acţiuni pe linie de poliţie rutieră pe drumul comunal DC 147, drumul judeţean DJ 609E, precum şi pe străzile din localităţile aflate pe raza de competenţă a Poliţiei oraşului Recaş.

Motivul invocat ar fi fost că primarul din Recaş, Teodor Pavel, nu doreşte să mai fie sancţionaţi cetăţenii oraşului Recaş, mai ales în perioada campaniei electorale prezidenţiale. În documente ale anchetatorilor se precizează că poliţiştii care nu conformau acestei dispoziţii erau mutaţi în alte posturi sau le erau desfiinţate posturile, iar pentru a-şi îndeplini scopul primarul acţiona şi pe linie politică, apelând la omul de afaceri Gelu Milutinovici şi la reprezentanţi ai Prefecturii Timiş. Sursele citate mai spun că şefi din Poliţie ar fi luat mită sub formă de anvelope pentru autoturisme, pentru avansări în grad, avansările fiind făcute la 1 decembrie 2014. 

Share: