bancomat distrus
Foto: Facebook

Doi oameni ai legii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Galați, o femeie și un bărbat, sunt cercetați disciplinar de superiori după ce în spațiul public au apărut imagini în care se vede cum aceștia asistă nepăsători la vederea unei tinere de 14 ani, pline de sânge, care a fost abuzată sexual. Cei doi polițiști nu au intervenit în niciun fel și au sunat la 112 abia după ce trecătorii au insistat asupra acestui lucru.

Minora se afla pe o stradă din Galați, cu picioarele pline de sânge, însă aceasta nu a sensibilizat polițiștii, chiar dacă unul dintre aceștia era chiar o femeie. Fata a fost transportată la spital. Ulterior, s-a stabilit că fata se află într-un centru de plasament, iar sâmbătă, la data incidentului, ea ar fi fost plecată cu bilet de voie.

Directorul adjunct DGASPC Galați, Ciprian Groza, a declarat pentru Digi24 că fata a plecat cu „învoire” la Iași și că „s-a dus la prietenul ei, în vârstă de 15 ani, cu care se știa de o lună”. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru relaţii sexuale cu un minor, urmând a stabili dacă a fost vorba despre un viol.

Articolul precedentFostul ministru al Justiției a fost internat în spital
Articolul următorTudorel Toader dă explicații privind starea sa de sănătate