PNL anunță că președintele Comisiei Europene a acceptat propunerea Adinei Vălean pentru funcția de comisar european din partea României

Pe repede înainte s-a desfășurat cea de-a patra încercare a României de a-și numi comisar european. E drept, acum avem un alt Guvern. Abia instalat, Guvernul Orban anunță că una dintre cele două propuneri trimise la Comisia Europeană a fost deja acceptată.

Adina Vălean, europarlamentar PNL, a fost acceptată miercuri după-amiază de președintele desemnat al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru funcția de comisar european din partea României. Guvernul Ludovic Orban a transmis două propuneri de candidaţi pentru postul de comisar European. Al doilea nume avansat era cel al europarlamentarului Siegfried Mureșan. Ambii candidați au avut interviuri cu președintele ales și s-au descurcat bine. Președintele ales a decis ca Adina Vălean să preia portofoliul Transporturilor.

Fostul premier Viorica Dăncilă a făcut trei propuneri pentru postul de comisar european, dar toate au fost respinse. Rovana Plumb a fost respinsă pe 30 septembrie, de Comisia JURI, din cauza problemelor de integritate. Pe 8 octombrie, Dan Nica a fost respins de Ursula von der Leyen. După respingerea Rovanei Plumb și a lui Dan Nica, premierul demis Viorica Dăncilă l-a propus Victor Negrescu pentru funcția de comisar european, însă purtătorul de cuvânt al Executivului UE, Mina Andreeva, a anunțat că există la Comisia Europeană „dubii mari” referitoare la „legitimitatea” noii propuneri de comisar european transmisă de Dăncilă”, comunică PNL pe pagina de Facebook.