Percheziţii DNA la firma surorii şi cumnatului lui Victor Ponta

Procurorii DNA fac marţi dimineaţă 14 percheziţii în Bucureşti şi Ploieşti la sediile mai multor firme, printre care şi cea a surorii şi cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, precum şi la locuinţa acestora, într-un dosar privind infracţiuni de fraudare a fondurilor europene.

UPDATE Iulian Herţanu, cumnatul lui Victor Ponta, a fost reţinut de DNA

Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost reținut de DNA Ploieşti în noaptea de marți spre miercuri, alături de alți doi oameni de afaceri.
Cei trei se aflau de aproximativ 17 ore în sediul DNA Ploiești, de unde au fost scoși încătușați, urmând a fi transferați în arestul IPJ Prahova.
Procurorii DNA Ploiești fac cercetări într-un dosar privind fapte de corupție și fraudare de fonduri europene alocate pentru extinderea reţelei de canalizare din oraşul Comarnic. Potrivit unor surse judiciare, faptele vizate sunt deturnare de fonduri europene de peste 7 milioane de lei și evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la 2,5 milioane lei. Faptele ar fi fost comise în perioada 2011-2015.
În dosar mai sunt urmăriți penal sub control judiciar deputații Sebastian Ghiță (mogulul de la RTV) și Vlad Cosma și președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma. Totodată, a fost reținut fostul consilier județean Mihail Coman, în prezent consilier la SC Hidro Prahova.

UPDATE Sebastian Ghiţă, urmărit penal

Deputatul Sebastian Ghiță, mogulul de la România TV, este urmărit penal pentru folosirea influenței și autorității cu scopul obținerii de foloase necuvenite pentru altul. Ghiță a sosit marți, fiind adus cu mandat, la sediul DNA Ploiești. El a declarat, înainte de intrarea în sediul instituției, că presupune că se află în acest loc în legătură cu cazul în care este cercetat cumnatul premierului Ponta, Iulian Herțanu. Ghiță a precizat, răspunzând unor întrebări ale jurnaliștilor, că îl cunoaște pe Herțanu însă nu are o relație ”foarte strânsă” cu acesta.

 
Anchetatorii suspectează că în dosarul în care au loc percheziţii la mai multe firme, între care şi cea a surorii şi cumnatului lui Victor Ponta, s-ar fi deturnat 54% din fondurile dintr-un proiect european, prejudiciul fiind estimat la 7,8 milioane de lei, spun surse judiciare citate de Mediafax.
În cauză sunt suspiciuni şi cu privire la comiterea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, printre care şi fapte de evaziune fiscală. Prejudiciul produs a fost estimat la 7,8 milioane de lei, la care s-ar adăuga un prejudiciu de 2,5 milioane de lei, din evaziune fiscală.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti fac cercetări într-o cauză penală privind infracţiuni asimilate celor de corupţie şi infracţiuni de fraudare a fondurilor Uniunii Europene, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Firma Exfin SRL a fost fondată de Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, iar acum este controlată de sora şi cumnatul primului ministru, Alexandra şi Iulian Herţanu.

Share: