Paul, Jaf de România?

Fără să aibă un titlu de proprietate valabil, fără să facă dovada deposedării abuzive de către statul comunist şi fără să aibă calitatea legală de moştenitor, prinţul Paul (al României, cum scrie în buletin) a luat cu japca 47 de hectare din pădurea Snagov, deşi aceasta fusese declarată domeniu public de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, încă din 1941.

Nepotul nelegitim al Regelui Carol al II-lea a pus mâna, fraudulos, pe 47 de hectare din pădurea Snagov, deşi aceasta era, legal, domeniu public.

Pădurea Snagov, domeniu public din 1930

Prin Decretul Regal 1154 din 28 februarie 1930(publicat în Monitorul Oficial) din 9 februarie 1931), Regele Mihai I, prin Consiliul de Regenţă (compus din principele Nicolae, patriarhul Miron şi preşedintele Curţii de Casaţie Constantin Sărăţeanu), a promulgat „Legea pentru infrumusetarea imprejurimilor Capitalei”. Legea autoriza Ministerul de Agricultură şi Domenii să cedeze municipiului Bucureşti, cu titlu gratuit, pădurea Snagov – Ţigăneşti, cu trupurile Fundul Sacului şi Popeşti, în scopul înfiinţării unei staţiuni de agrement. „Primăria Municipiului Bucureşti va amenaja pădurile Snagov şi Băneasa ca staţiuni climaterice, de odihnă, de agrement şi sport”, se arată la articolul 3 din Lege.  Prin aceeaşi Lege, au mai fost cedate Capitalei, în afară de pădurea Snagov – Ţigăneşti, lacul şi pădurea Baneasa, în intindere de o sută de hectare, precum şi o fâşie de teren de 4,7 hectare din terenul fermei şcolii de agricultură de la Herăstrău.

La data de 8 iunie 1930, Carol al II-lea s-a întors pe tronul României, la care renunţase la 28 decembrie 1925 (renunţare legiferată de Parlamentul României la data de 4 ianuarie 1926). La un an de la întoarcerea lui Carol pe tron, la data de 22 iunie 1932, Consiliul comunal general al municipiului Bucureşti a aprobat (de voie, de nevoie? – n.n.) o hotărâre prin care aproba „a se ceda M.S. Carol II o porţiune din pădurea Snagov”. Hotărârea Consiliul comunal general nu reprezintă un act de donaţie, ci doar acceptul consilierilor pentru donaţie, aceasta urmând a fi realizată printr-un act normativ. „Totodată se dispune întocmirea cuvenitului proiect de lege pentru această donaţiune”, se arată în finalul hotărârii Consiliului comunal general.

Proiectul de lege nu s-a mai întocmit vreodată, astfel încât Carol al II-lea a intrat doar în posesia pădurii, fără să mai deţină vreun act de proprietate. Dovadă că, în 1948, când autorităţile statului comunist au confiscat bunurile membrilor Casei Regale, în inventarul publicat în Monitorul Oficial 140/19 iunie 1948 nu este cuprinsă şi suprafaţa de 46,78 hectare din trupul de pădure „Fundul Sacului”, deoarece aceasta era în proprietatea statului, nu a lui Carol al II-lea – domeniul public al municipiului Bucureşti. Potrivit decretului 38/1948, în raza judeţului Ilfov au fost precizate ca terenuri „foste proprietatea Carol II”, doar unele aferente moşiei Mănăstirea din comuna cu acelaşi nume.

Moştenitor „la ocazie”

La data de 13 februarie 2002, Paul Philippe al României (numele din buletin al lui Paul Lambrino) a solicitat Regiei Naţionale a Pădurilor restituirea celor 46,78 hectare din Pădurea Fundul Sacului de pe malul Lacului Snagov. Un an mai târziu, Paul a chemat în instanţă Primăria Snagov, pentru ca instanţa să o oblige pe aceasta la restituirea terenului. Legal, cererea lui Paul nu trebuia onorată – legea prevede reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere doar pe structura de proprietate existentă la momentul deposedării abuzive a acestor terenuri de către regimul comunist. Or regele Carol nu a fost nicidecum deposedat de regimul comunist de pădurea de la Snagov, deoarece nici măcar nu devenise proprietar cu acte!

Justiţie strâmbă

Cu toate că nu a prezentat un titlu de proprietate valabil şi nici nu a făcut dovada deposedării abuzive, Judecătoria Buftea i-a aprobat cererea lui „Paul al României” prin sentinţa civilă din data de 26 iunie 2003. După sentinţă, Comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a aprobat restituirea în proprietate asupra terenului de 10 hectare forestier (maximul la care dădea dreptul legea).

Doi ani mai târziu, o dată cu modificarea legii, Paul a solicitat să i se restituie întrega suprafaţă la care pretindea că avea dreptul, de 46,78 hectare din pădurea din Snagov. La data de 7 iulie 2006, Comisia a aprobat punerea în posesie, cu nouă voturi pentru şi unul împotrivă. Votul împotrivă a fost al reprezentantului Direcţiei Silvice Bucureşti care a contestat punerea în posesie a lui Paul Lambrino (mai nou „al României”) tocmai pentru motivele de mai sus – lipsa atât a dovezii proprietăţii cât şi a deposedării abuzive de către statul comunist. Dealtfel, Direcţia Silvică a dus o îndârjită luptă în instanţă împotriva pretenţiilor aberante ale celui ce se autointitulează „Alteţa sa regală Paul de România”, dar toţi judecătorii care au intrat în dosar s-au dovedit surzi şi orbi, incompetenţi şi/sau interesaţi, fără nicio excepţie. Iată de ce!

Dovada fraudei

Ziarul de Investigaţii vă prezintă dovada de netăgăduit că autointitulatul Paul al României nu avea niciun drept asupra pădurii, că pădurea a fost şi trebuia să rămână domeniu public, că apartenenţa acesteia la domeniul public era autoritate de lucru judecat şi că numai nişte judecători incompetenţi, eventual şantajabili sau, mai rău, corupţi, au putut decide dreptul lui Paul asupra pădurii „Fundul Sacului”. Este vorba despre o hotărâre irevocabilă a colegiului prezineţial (preşedinţii tuturor secţiilor) Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, dată la data de 26 noiembrie 1941, după abdicarea lui Carol şi înscăunarea regelui Mihai I: „Având în vedere că prin memoriul-întâmpinare depus de  mandatarul fostului Rege Carol al II—lea se recunoaşte, în mod categoric, că nu s-au îndeplinit formele legale perntru transmisiunea proprietăţii pădurii în discuţiune; că neexistând o transmisiune a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de pădure în discuţiune, urmează că deţinerea ei de către fostul Suveran este lipsită de un temei legal (Carol luase pusese stăpânire pe pădure, dar fără titlu legal) şi deci cererea făcută prin acţiunea de faţă de a fi obligat fostul rege Carol al II-lea să restituie acest bun Statului Român este întemeiată şi trebuie admisă (…) obligă pe fostul rege Carol al II-lea să delase în plină proprietate şi posesiune a Statului Român următoarele imobile: (…) Trupul de pădure «Fundul Sacului» din pădurea Snagov, judeţul Ilfov, în suprafaţă de 46,78 hectare învecinată la Apus şi Miazănoapte cu Lacul Snagov… ”.

Această hotărâre dovedeşte, repetăm, irevocabil, că pădurea nu s-a aflat vreodată în proprietatea, cu acte autentice, a regelui Carol al II-lea. Fostul rege a recunoscut că nu a avut acte de proprietate şi a cedat pădurea statului român. Ca urmare, regimul comunist nu a deposedat abuziv Casa Regală de această pădure deoarece aceasta era chiar a Statului. Mai departe, regele Mihai I, fiul legitim al lui Carol al II-lea ştia că nu există niciun drept al Casei Regale asupra pădurii şi nu a făcut nicio cerere de revendicare asupra acesteia. Nici Mircea Grigore, fiul nelegitim al lui Carol al II-lea şi tatăl lui Paul, nu a revendicat vreodată pădurea, posibil din aceeaşi cauză. Ceea ce face ca întregul demers al lui Paul să fie ilegal, imoral şi mai ales nedemn pentru cineva care se pretinde a fi membru al Casei regale a României (calitate ce nu îi este recunoscută de aceasta!). Îndrăznim să spunem că dacă ar fi fost membru recunoscut al Casei Regale, acţiunile lui Paul de revendicare şi obţinere mincinoasă a unor bunuri ce nu i se cuveneau ar fi aruncat asupra Casei Regale tocmai noroiul cu care s-au străduit comuniştii să ne îndoctrineze în 40 de ani de dictatură.

Revendicarea era, legal, inadmisibilă

Strigător la cer este şi faptul că, în 2003, când Paul a revendicat prima dată pădurea, tatăl său trăia, Mircea Grigore Lambrino fiind singurul care putea formula vreo astfel de revendicare, Paul neavând atunci acest drept. „Nu este legal ca în timpul vieţii tatălui (Mircea Grigore – n.n.), fiul (Paul – n.n.) să se erijeze în moştenitor direct al bunicului (Carol al II-lea – n.n.), cât timp tatăl nu a renunţat la moştenire”, ne-au declarat specialiştii în drept consultaţi de „Jurnal de Investigaţii”. Ciudat cum de nu au observat judecătorii nici acest amănunt, care ducea, în mod normal, la respingerea cererii lui Paul al României, ca neîndreptăţită!

Regele Mihai confirmă proprietatea statului

Într-o adresă oficială trimisă, în 2007, Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, directorul Casei Regelui Mihai I, întăreşte cele de mai sus: „Considerăm că Pădurea Fundul Sacului aparţine Statului Român şi nu a făcut niciodată parte din patrimoniul Regelui Carol II. Maiestatea Sa Regele Mihai I se disociază de orice tentative ale unor persoane care îşi leagă nepermis numele de Casa Regală a României, de a «revendica» imobile ce nu au apareţinut Regelui Carol II”, se arată în documentul emis de Casa Majestăţii sale Regelui Mihai I.

Paul nu a mai avut loc la Fundul Sacului

Paul nu a putut primi decât 10 hectare la pădurea Fundul Sacului, restul de aproape 37 hectare fiindu-i retrocedate tot în pădurea Snagov. Cum şi mai ales dacă Paul al României comentează retrocedarea, ce a făcut acesta cu pădurea şi mai ales cum de nu a primit şi restul pădurii tot la Fundul Sacului pe care a găsit-o parţial ocupată, veţi putea citi în continuarea anchetei noastre în numerele viitoare

 Cine e Paul Lambrino

Fiu al lui Mircea Grigore Lambrino si al Helenei Nagavitzine, Paul Phillipe Lambrino s-a născut la Paris la data de 13 august 1948. Tatal său a fost fiul nelegitim al Regelui Carol al II-lea şi al lui Zizi Lambrino, Mircea Lambrino. Căsătoria celor doi a fost anulată de Inalta Curte de Casaţie si Justitie, motiv pentru care Mircea Lambrino nu a fost recunoscut niciodată oficial ca progenitură de sânge regal, până la recunoaşterea în România a unei sentyinţe date în acest sens de o instanţă din Portugalia (recunoaştere care se judecă, încă, la Curtea de Apel). Deşi Paul Lambrino nu a fost recunoscut ca apartinând Casei Regale a României, el s-a autointitulat „Alteţa Sa Regală.

Share:

Author: Catalin Antohe