-1.3 C
București
duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 79

Sentința de achitare a torționarilor din „Dosarul Ursu” va fi revizuită

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au repurtat o primă victorie în „Dosarul Ursu”, în care se solicită aflarea adevărului în cazul morții disidentului Gheorghe Ursu.

Ieri, Curtea Supremă a a admis apelul formulat de procurori împotriva deciziei penale pronunțată anterior de Curtea de Apel București în acest dosar, cu consecința trimiterii cauzei la această instanță, în vederea rejudecării.

În vară, Înalta Curte de Casație și Justiție îi achita definitiv pe foștii ofițeri de Securitate Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, încă de la acel moment procurorii ÎCCJ anunțând că iau în calcul inițierea unei căi extraordinare de atac.

Concret, revizuirea hotărârii de achitare a inculpaților trimiși în judecată de PÎCCJ – Secția parchetelor militare, inițiativă despre care procurorii arată că „se bazează pe fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei”.

În cererea de revizuire din data de 1 noiembrie 2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii atacate și, rejudecând, condamnarea a doi dintre inculpați și încetarea procesului penal față de cel de-al treilea (decedat în timpul judecății) pentru săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase”, detaliază procurorii.

Tratamentele neomenoase fac referire la faptul că inginerul Gheorghe Ursu a fost anchetat de Securitate în 1985 în arestul Miliției Capitalei, după ce a trimis la Radio Europa Liberă o scrisoare în care denunțase decizia lui Nicolae Ceaușescu de a opri consolidările la clădirile afectate de cutremurul din 4 martie 1977. El a fost bătut în celulă de doi deținuți de drept comun și, potrivit martorilor din dosar, inclusiv în timpul interogatoriilor ofițerilor de Securitate Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș.

În august 2016, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea în judecată a maior (rez.) Marian Pârvulescu și colonel (rez.) Vasile Hodiș, foști ofiţeri în cadrul Direcţiei a VI-a Cercetări penale din Departamentul Securităţii Statului, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, a lui George Homoștean, fost ministru de interne, și a lui Tudor Postelnicu, fost şef al Departamentului Securităţii Statului, pentru complicitate la săvârşirea de infracțiuni contra umanității.

În 2019, cei doi ofițeri de Securitate au fost achitați de Curtea de Apel București, după ce o judecătoare a schimbat încadrarea juridică din crime împotriva umanităţii în tratamente neomenoase. Acum, PÎCCJ subliniază că sunt probe care pot duce cel puțin la reanalizarea sentinței:

În mod concret, în lunile septembrie și octombrie 2023, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o serie de înscrisuri conținând date și informații, însoțite de detalii tehnice apreciate ca absolut relevante și necesare înțelegerii datelor prezentate, referitoare la fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc represiunea exercitată de Securitate și calitatea de disident a victimei Gheorghe Ursu.

Totodată, în vederea documentării imparțiale și competente a realităților regimului comunist, cu precădere în ceea ce privește funcționarea aparatului de represiune a acestuia, dar și a celorlalte instituții ale regimului, PÎCCJ a primit sprijinul științific al Academiei Române, prin intermediul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, precum și al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în calitatea sa de agenție guvernamentală specializată în investigarea crimelor comunismului. Astfel, în luna octombrie 2023, a fost înaintat Materialul documentar întocmit de IICCMER, în colaborare cu Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, însoțit de un material sintetic referitor la cazuistica și încălcările drepturilor omului în România în perioada 1980 – 1989.

Așa cum se evidențiază în cererea de revizuire, faptele și împrejurările noi relevate de aceste materiale susțin o cu totul altă situație de fapt decât cea reținută de instanță și se circumscriu adevărului istoric, respectiv că represiunea a fost o trăsătură permanentă a regimului comunist, conflictul dintre societate și regim a reprezentat o constantă, regimul a continuat practicarea politicilor restrictive, interzicând orice manifestare publică pe care o considera drept un pericol la adresa stabilității sale și a disimulat represiunea politică prin folosirea anchetelor penale instrumentate de Miliție, ca paravan al acțiunilor de poliție politică.

În ceea ce priveşte situaţia concretă a victimei Ursu Gheorghe, din noile înscrisuri reies elemente clare şi indubitabile ale faptului că acesta era considerat un opozant politic, iar faptele sale erau considerate ca făcând parte din categoria formelor celor mai grave de manifestare a opoziţiei faţă de regimul dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu.

Prin urmare, prin raportare la documentele menționate, procurorii au apreciat că rezultă date și împrejurări noi care nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei și care pot conduce la o soluție diametral opusă celei pronunțate, solicitând (…) condamnarea a doi dintre inculpați și încetarea procesului penal față de cel de-al treilea (decedat în timpul judecății) pentru săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase”.

E oficial! România intră complet în Schengen, de la 1 ianuarie 2025

Controalele la frontierele terestre interne cu România și Bulgaria se elimină începând cu 1 ianuarie 2025.

Aceasta a fost decizia luată astăzi, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne, ceea ce înseamnă că, începând cu prima zi a lui 2025, cetățenii pot călători fără controale la frontierele terestre către Bulgaria și România și între aceste două țări.

Atât România cât și Bulgaria au intrat astfel deplin în spațiul Schengen, după ani de încercări și tratative.

Astfel se consolidează și mai mult atât spațiul Schengen, cât și piața internă, intensificându-se călătoriile, comerțul și turismul. Un spațiu Schengen solid unește și mai mult statele membre și îi conferă UE mai multă putere pe scena internațională”, se arată într-un comunicat oficial, transmis astăzi, după Consiliul JAI.

Iar mesaje au „curs” și la noi în țară. Premierul Marcel Ciolacu a transmis că „este o victorie a dreptății și a demnității naționale și un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetățeni de mâna a doua în Europa! Este un triumf al tuturor românilor. Este o victorie a muncii în echipă pentru binele României”.

Nu se va mai sta zeci de ore la frontiere, ci se va circula liber, fără controale suplimentare. Asta înseamnă mai mult timp petrecut cu familiile și mai puțin stres în călătorii”, a mai precizat Ciolacu.

Și Nicolae Ciucă, fost lider al PNL, acum doar președintele Senatului României, a catalogat ziua ca fiind una istorică, „după ani de eforturi susținute și negocieri intense”:

Aderarea la Schengen nu este doar un succes diplomatic, ci și o realizare concretă cu impact direct pentru fiecare român. Libertatea de circulație, facilitarea comerțului, întărirea economiei și eliminarea controalelor la granițe sunt doar câteva dintre beneficiile care vor aduce schimbări în viața noastră de zi cu zi.

Acest succes nu ar fi fost posibil fără o muncă de echipă exemplară. Președintele Klaus Iohannis a avut o contribuție esențială, prin susținerea fermă și constantă a acestui obiectiv strategic. Implicarea instituțiilor cheie – Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor Externe, ambele conduse de oameni dedicați din echipa liberală, iar aici îi menționez pe Cătălin Predoiu și Luminița Odobescu – a fost esențială pentru a demonstra că România își îndeplinește toate angajamentele europene.

Totodată, un rol important l-au avut întâlnirile și dialogurile cu partenerii noștri europeni. Luna trecută, în cadrul discuțiilor de la Viena, am avut un dialog constructiv cu Cancelarul Karl Nehammer, în calitate de lideri ai partidelor din familia Partidului Popular European. Apreciez faptul că și-a respectat angajamentele politice, susținând o soluție echitabilă pentru România. Această deschidere și colaborare au fost decisive pentru succesul de astăzi.

Acest moment este o recunoaștere a eforturilor constante ale României în protejarea granițelor Uniunii Europene și în combaterea migrației ilegale. Am dovedit că suntem un partener de încredere, cu rezultate concrete, iar acest lucru este acum recunoscut de toată Europa.

Aderarea României la Schengen înseamnă mai mult decât eliminarea frontierelor fizice, este un simbol al progresului, al unității și al respectului pe care l-am câștigat în Uniunea Europeană. Este un moment de mândrie pentru noi toți!

Le mulțumesc tuturor celor implicați – lideri politici, diplomați, funcționari și cetățeni – care au crezut în acest obiectiv și au muncit pentru el. Acest succes ne arată că împreună putem construi un viitor mai bun pentru România europeană”, a scris acesta pe Facebook.

În ceea ce o privește pe președinta USR, Elena Lasconi, aceasta a subliniat că „votul de azi e un gest de dreptate pentru români”,deoarece „România a îndeplinit de 12 ani condițiile tehnice să intre în Schengen”. De altfel, un mesaj a fost transmis și de Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene:

Astăzi este o zi de bucurie pentru toți bulgarii și românii și pentru întreaga noastră Uniune. Ambele state membre vor intra pe deplin în cel mai mare spațiu de liberă circulație din lume. Este un pas important pentru toți cetățenii și toate întreprinderile din Europa. Vom profita astfel împreună de beneficiile unei Uniuni mai puternice și mai conectate”.

Doi jandarmi din Vaslui, acuzați că au sechestrat și bătut un bărbat, în duba jandarmeriei

Sursa: Facebook

Procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași îi acuză pe doi jandarmi din Vaslui că au sechestrat și bătut un bărbat, în duba jandarmeriei, cei doi fiind de altfel trimiși în judecată.

Jandarmii vor fi judecați la Tribunalul Militar Iași pentru lipsire de libertate în mod ilegal și purtare abuzivă, fapte comise în primăvara anului trecut.

Potrivit unui comunicat de presă, „în data de 21.04.2023, la orele 15.35, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, având asupra lor fiecare armamentul și muniția din dotare, și patrulau cu autospeciala, au interactional cu persoana vătămată A.A., pe o stradă din orașul Murgeni, jud. Vaslui, ca urmare a comiterii unei contravenții, au introdus-o pe aceasta pe bancheta din spate a autospecialei, iar la orele 15:38 s-au pus în mișcare și în loc să se deplaseze la sediul organelor de poliție pentru luarea măsurilor legale față de contravenientul A.A., contrar dispozițiilor legale, s-au deplasat împreună cu persoana vătămată în afara localității, fără acceptul sau acordul persoanei vătămate A.A., cu scopul de a o agresa pe aceasta și după parcurgerea unei distanțe de aproximativ 1,5 km au părăsit drumul național, intrând pe un drum agricol din extravilanul orașului Murgeni, iar după ce s-au mai deplasat circa. 300 de metri, l-au scos pe A.A. din autospecială continuând restrângerea ilegală a libertății sale de mișcare, și au exercitat amândoi agresiuni asupra persoanei vătămate, lovind-o cu pumnii și picioarele în toate zonele corpului, până în jurul orelor 16:00, când i-au permis să plece;

persoana vătămată s-a aflat în custodia inculpaților pentru un interval de aproximativ 17 minute, interval în care persoana vătămată a fost agresată fizic de către cei doi inculpați prin loviri repetate cu pumnii și picioarele, ce i-au determinat și căderea pe sol, actele de agresiune cauzându-i evidente suferințe fizice și leziuni traumatice la nivelul capului, a feței și a zonei toracice;

urmare a actelor de agresiune, victima a suferit multiple leziuni traumatice, respectiv fracturi arcuri costale, echimoză pavilion ureche stângă, plagă superficială și eroziuni buză superioară, evaluate medico-legal la 24-25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”.

În urmă cu un an, procurorii militari solicitau arestarea preventivă a celor doi jandarmi, însă instanța a dispus „luarea faţă de inculpaţii plt. ENACHE ȘTEFAN şi plt. UNGURIANU NICUȘOR DAMIAN măsura controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile, de la data de 08.12.2023 până la data de 05.02.2024 inclusiv”.

Potrivit soluției de la acea vreme, cei doi aveau o serie de obligaţii: „să se prezinte în faţa organului de urmărire penală sau a judecătorului de drepturi şi libertăţi ori de câte ori este chemat; – să informeze de îndată judecătorul de drepturi şi libertăţi care a dispus măsura sau organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la I.P.J. Vaslui – Serviciul Supravegheri Judiciare, ca organ de poliţie desemnat de judecătorul de drepturi și libertăți cu supravegherea acestora, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu depășească limita teritorială a țării decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului; să nu comunice, direct sau indirect, prin niciun mijloc de comunicare (telefon fix sau mobil, internet sau orice alt mijloc de comunicare sau prin intermediul altor persoane) cu persoana vătămată A A, şi martorul C N”.

A urmat contestația, pe care judecătorii Curții Militare de Apel București au admis-o, în ceea ce privește obligațiile. Astfel că, pe lângă cele menționate, celor doi le-a fost interzis să „desfășoare activitatea de menținere a ordinii și siguranței publice, în exercitarea căreia au săvârșit fapta”.

Discuții în Consiliul JAI privind aderarea deplină a României la Schengen

Discuții astăzi între miniştrii de interne din Uniunea Europeană privind decizia aderării depline la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei.

Din toate informațiile, discuțiile s-ar părea că se vor finaliza cu o decizie favorabilă, urmând a se stabili de la ce dată se vor desfiinţa controalele la graniţele terestre, după ce Austria şi Olanda au fost de acord să-şi ridice veto-ul la care au recurs în această privinţă în ultimii doi ani.

Pe ordinea de zi a reuniunii de astăzi a miniştrilor de interne din UE se află „adoptarea unei decizii de stabilire a datei de ridicare a controalelor persoanelor la frontiera terestră internă cu şi între România şi Bulgaria”, în condițiile în care deja controalele la frontierele interne aeriene şi maritime au fost ridicate începând cu 31 martie 2024.

Aceasta a însemnat că românii au avut posibilitatea de a zbura cu avionul fără un control suplimentar în aeroporturi, iar ulterior, Austria a anunțat că nu se mai opune în ceea ce privește aderarea și pe cale terestră.

La 17 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, pentru România ar urma să fie eliminate controalele la frontierele cu țările UE membre ale acestui spațiu, adică la granițele cu Ungaria și cu Bulgaria – țară care așteaptă de asemenea, o decizie favorabilă privind aderarea terestră la spațiul de liberă circulație.

Președinția a introdus pe ordinea de zi a reuniunii miniștrilor adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria și România și între acestea.

Ambele țări aplică deja integral normele Schengen de la 31 martie 2024. Controalele la frontierele aeriene și maritime interne cu Bulgaria și România au fost, de asemenea, eliminate începând cu această dată.

Miniștrii vor face, de asemenea, un bilanț al situației generale a spațiului Schengen. Miniștrii vor desfășura în special un schimb de opinii cu privire la punerea în aplicare a priorităților ciclului anual al Consiliului Schengen. Discuția se va axa pe creșterea securității generale prin digitalizare”, se arată în anunțul Consiliului Justiție și Afaceri Interne.

Clotilde Marie Brigitte Armand, trei ani în care nu are voie să mai ocupe funcții publice! Oficial, e penală!

Foto Facebook Clotilde Armand 5 decembrie 2023

V-am mai spus cum funcționa fabrica PSD de știri false și înainte să ajung primar. O voi face și din funcția de edil pentru ca lumea să afle adevărul. Îi promit șefului PSD că voi merge după fiecare leu furat de administrația PSD de la cetățenii Sectorului 1 și am să încep cu un contract oferit de primarul diamant pentru ”presa” partidului. Culmea, exact pe site-urile respective apare informația FALSĂ cum că eu aș fi semnat să-mi majorez salariu. Un fake-news grosolan, o să-i dau în judecată pe autorii articolului și pe proprietarul site-ului.

Asta scria acum un an de zile, mai precis pe 5 decembrie 2023 Clotilde pe pagina ei de Facebook.

Ne-pătata Clotilde Marie Brigitte Armand a aflat și ea, că noi știam toți, pe cale oficială, că e penală, vorba lor! Și, cum altceva pare că nu știe, s-a apucat să țipe plină de mânie proletară că e coruptă Justiția. Aceeași justiție care mai deunăzi îi dădea câștig de cauză în două din miile probabil de procese pe care ea le-a inițiat.

Da, atunci când justiția i-a dat dreptate că ziariștii au scris rele și nelegale despre ea, atunci, tot pe facebook, a ieșit și a strigat, ca de obicei că a înfrânt!

Like-uri fără număr s-au revărsat tumultos pe postarea respectivă, comentarii prin care comentacii de serviciu își arătau dragostea și susținerea necondiționată de vreun neuron funcțional, și, foarte important, ca un laitmotiv ”Justiția și-a spus cuvântul”! Ce vremuri frumoase…păcat că s-au terminat!

Pe de altă parte, aud că ăsta doar începtul unui lung șir de viitoare ghinioane pentru fosta primăriță!

Dacă n-ar fi de toată jena, ar fi de trecut cu vederea. Nimic nou sub soare, încă un penal împiedicat să acceadă într-o funcție publică! Dar, trebuie să înțeleagă și useriștii că până și ei, cu sângele lor alb-albastru trebuie să se supună! Justiției! Din România!

Faptul că simte cum îi fuge pământul sub picioare, că totul în jurul ei se năruie, că ceața densă îi blochează orizontul administrativ (oricum incert din punct de vedere al speranței că ar fi făcut ceva bun în Senatul României – vezi Sectorul 1), poate fi un semn bun. Pentru că cei apropiați eminenței cenușii a USR Sector 1 voiau de mult să fie liberi. Liberi de Clotilde! Iar acum au toate motivele să o sacrifice pe altarul ”corectitudinii politice”!

Chiar dacă deja foștii colegi useriști par să facă scut în jurul ei, știm cu toții că este doar o mascarada ieftină pe care o pun în scenă pentru că n-au altă soluție! Și, foarte important, se gândesc că vor fi și ei cât de curând la fel ca ea. Mbine…unii mult mai rău, dar să nu fim pesimiști, ăsta e doar începutul pentru Clotilde Marie Brigitte Armand!

Justiția lui Ciolacu” își intitulează fosta primăriță manifestul în care își varsă veninul și acuză din trei în trei cuvinte PSD-ul și pe Marcel Ciolacu. Dar, evident, din nou, așa cum face majoritatea useristă fără nicio dovadă! Toți trebuie să credem ce zice individa fără să aducă nicio dovadă! Doar pentru că așa zice ea!

Clotilde, dacă orice ziarist ar fi zis din astea și ar fi ajuns în instanță ar fi pierdut. Tu, Clotilde Brigite Armand în afară de tupeu ai și altceva? Ai avut vreodată și altceva? Din fericire pentru comunitate drumul tău se oprește aici!

În momentul ăsta, ești sau nu penală?

Viața lângă o groapă de gunoi: Impactul asupra sănătății și mediului și măsurile necesare

Groapa gunoi Vidra EcoSud - Foto zin.ro

Problema gropilor de gunoi reprezintă o amenințare majoră pentru sănătatea publică și mediu în România. Comunitățile aflate în apropierea acestor depozite se confruntă zilnic cu poluarea generată de levigatul toxic, emisiile de gaze nocive și gestionarea inadecvată a deșeurilor solide. Impactul este resimțit nu doar asupra calității vieții locuitorilor, ci și asupra solului, apelor subterane și aerului, accentuând degradarea mediului înconjurător.

Gestionarea incorectă a acestor gropi de gunoi a dus la o creștere alarmantă a problemelor de sănătate în rândul populației și la dezechilibre ecologice grave. Este nevoie urgentă de măsuri clare și eficiente pentru a proteja comunitățile care trăiesc în vecinătatea gropilor de gunoi și sunt vulnerabile și pentru a preveni efectele dezastruoase asupra ecosistemelor.

Impactul asupra sănătății publice

Comunitățile care trăiesc în apropierea gropilor de gunoi sunt expuse unui risc major de îmbolnăvire din cauza substanțelor toxice emise de aceste depozite. Hidrogenul sulfurat (H₂S), un gaz cu miros înțepător produs de descompunerea deșeurilor, este asociat cu probleme respiratorii severe, iritații ale ochilor și dureri de cap. Studiile au demonstrat că locuitorii din proximitatea acestor zone au o incidență mai mare a astmului, bronșitei și altor afecțiuni respiratorii cronice.

Un alt factor de risc este levigatul, lichidul toxic rezultat din acumularea apei care trece prin straturile de gunoi. Acesta conține metale grele, compuși organici volatili și alte substanțe nocive, care pot contamina apele subterane și solul. Consumul apei poluate sau contactul prelungit cu astfel de substanțe poate duce la boli grave, inclusiv afecțiuni hepatice și cancer.

De asemenea, poluarea cu particule în suspensie, cauzată de praful ridicat de pe suprafața gropilor de gunoi și de arderea deșeurilor, contribuie la probleme cardiovasculare și respiratorii. Locuitorii din aceste zone sunt deseori nevoiți să trăiască într-un mediu dominat de mirosuri insuportabile și aer de slabă calitate, ceea ce le afectează nu doar sănătatea fizică, ci și bunăstarea mentală.

Substanțele toxice și efectele lor

Gropile de gunoi sunt surse constante de poluanți care afectează atât mediul, cât și sănătatea publică. Printre cele mai periculoase substanțe generate se numără:

1. Levigatul

Levigat – Foto Ziarul de Investigatii

Levigatul este lichidul toxic rezultat din descompunerea deșeurilor și din infiltrarea apei de ploaie prin straturile de gunoi. Acesta conține:

  • Metale grele precum plumb, mercur și cadmiu, care pot cauza intoxicații severe și afecțiuni neurologice.
  • Substanțe organice volatile (VOC), care contribuie la poluarea apei subterane și la riscuri de cancer.
  • Compuși anorganici, inclusiv nitrați și cloruri, care afectează calitatea apei și solului.

În lipsa unor sisteme adecvate de colectare și tratare, levigatul se infiltrează în sol și ajunge în pânza freatică, contaminând sursele de apă folosite de comunitățile locale.

2. Gazele de depozit

Descompunerea deșeurilor organice în condiții anaerobe produce o serie de gaze toxice:

  • Metan (CH₄): Un gaz cu efect de seră de 28 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon, contribuind la schimbările climatice.
  • Dioxid de carbon (CO₂): Deși mai puțin nociv decât metanul, acumularea sa în atmosferă intensifică încălzirea globală.
  • Hidrogen sulfurat (H₂S): Responsabil pentru mirosul înțepător, acest gaz poate provoca iritații respiratorii și neurologice la concentrații mari.

Lipsa unui sistem de captare eficient pentru aceste gaze intensifică poluarea aerului și crește riscurile pentru sănătatea umană.

3. Microplasticele și alte deșeuri chimice

Materialele plastice aruncate în gropile de gunoi se degradează lent, eliberând microplastice care intră în sol și, ulterior, în lanțul alimentar. În plus, bateriile, dispozitivele electronice și alte deșeuri chimice eliberează substanțe toxice precum litiu și arsenic, care afectează grav ecosistemele.

Acumularea acestor substanțe nocive transformă gropile de gunoi în bombe ecologice, cu efecte pe termen lung asupra mediului și populației.

Viața în proximitatea gropilor de gunoi

Pentru locuitorii din apropierea gropilor de gunoi, viața de zi cu zi este marcată de provocări constante care afectează calitatea vieții și sănătatea. Casele lor sunt expuse la mirosuri insuportabile, aer poluat, și riscul permanent de contaminare a resurselor naturale.

1. Mirosuri persistente și aer poluat

Gazele eliberate de descompunerea deșeurilor, precum hidrogenul sulfurat și metanul, generează un disconfort major. În zilele calde sau cu vânt puternic, mirosurile devin insuportabile, iar particulele fine de praf din deșeuri sunt ridicate în aer, provocând iritații respiratorii. Mulți locuitori sunt nevoiți să țină ferestrele închise, ceea ce limitează și mai mult confortul zilnic.

2. Apa contaminată

Levigatul netratat poate contamina fântânile sau pânza freatică, transformând apa potabilă într-un pericol pentru sănătate. Unele comunități raportează creșteri ale bolilor gastro-intestinale și intoxicații cauzate de consumul apei poluate.

3. Degradarea terenurilor și a valorii locuințelor

Zonele din apropierea gropilor de gunoi devin adesea invizibile pe harta economică. Terenurile și locuințele își pierd valoarea din cauza poluării și a condițiilor improprii de trai.

4. Impact psihologic

Trăitul în condiții precare are un efect puternic asupra stării mentale a locuitorilor. Frustrarea cauzată de lipsa măsurilor luate de autorități, împreună cu stresul constant al poluării, poate duce la o creștere a anxietății și a altor probleme de sănătate mintală.

Soluții și măsuri

Pentru a diminua impactul negativ al gropilor de gunoi, este necesară implementarea unor măsuri clare și eficiente:

  • Gestionarea levigatului prin sisteme de tratare moderne.
  • Captarea și valorificarea gazelor toxice pentru a reduce poluarea aerului.
  • Promovarea reciclării și a educației ecologice.
  • Impunerea unor reglementări stricte și a monitorizării constante.
  • Investiții în tehnologii alternative precum compostarea și incinerarea ecologică.

Problema gropilor de gunoi nu mai poate fi ignorată. Este responsabilitatea autorităților să ia măsuri urgente pentru a proteja comunitățile și mediul.

Incident în Sectorul 5, între colindători și un polițist local. Primarul Piedone: „Sunt total împotriva violenței de orice fel”

Incident zilele trecute în Sectorul 5, în urma căruia primarul Vlad Popescu Piedone a anunțat că au fost luate măsuri.

Pe scurt, a avut loc o altercație între un grup de colindători, din care făceau parte inclusiv copii, și un polițist local.

Iar în urma evenimentului nefericit, primarul Piedone a intervenit, în condițiile în care a catalogat totul ca fiind o formă de violență. La acel moment, primarul Vlad Popescu Piedone sublinia că este primul care condamnă „cu fermitate comportamentul polițistului local implicat într-o altercație cu un grup de colindători, în zona Pieței Rahova!”.

În calitate de primar al Sectorului 5, am dispus cercetarea sa în comisia de disciplină, cu sancțiunea desfacerea contractului de muncă! Îmi voi asuma pe semnătură şi voi lua cele mai drastice măsuri în acest caz! Este inadmisibil un asemenea comportament. Nu voi tolera violența în Sectorul 5, cu atât mai mult din partea unui angajat al primăriei, care se presupune că asigură ordinea publică.

Am cerut suspendarea din funcție a polițistului local pe o perioadă nedeterminată (…), până la definitivarea anchetei! Cu siguranță, acesta va plăti pentru gestul său, cu atât mai mult cu cât cei cărora le-a distrus tobele erau minori.

Am solicitat identificarea acestui grup de colindători şi mă voi asigura că acei copii vor avea tobe noi şi ne vor putea bucura cu colindele lor cu ocazia sărbătorilor de iarnă!

Cât despre polițistul local… îl invit să mă dea în judecată! Siguranța cetățenilor e mai presus de orice funcție efemeră şi comportament grobian!”, transmitea Popescu Piedone.

Ulterior, edilul Sectorului 5 s-a întâlnit cu grupul de colindători chiar în primărie, pentru a le transmite personal scuze: „Numai maimuțele au comportament din acesta. Vreau să vă anunț că Poliția Locală, prin directorul general, din banii personali ai directorului general, vă va cumpăra tobele. Eu am venit să îmi cer iertare din partea Primăriei Sectorului 5”.

Sunt un iubitor al tradițiilor românești și al colindelor și sunt total împotriva violenței de orice fel, motiv pentru care i-am invitat la primărie, pe colindătorii care au fost implicați într-o altercație cu un polițist local în zona Pieței Rahova.

Mi-am cerut scuze în numele agentului care a spart tobele copiilor și i-am asigurat că, de acum înainte, vor putea să colinde în Sectorul 5 fără să mai întâmpine astfel de situații neplăcute. Mai mult, am dispus ca directorul și agenții Poliției Locale să se asigure că toți colindătorii şi cetățenii sunt în siguranță, pentru că aceasta este obligația lor!

Polițistul local care a spart tobele copiilor a fost, deja, suspendat din funcție și va intra în comisia de disciplină, cu sancțiunea desfacerea contractului de muncă. Și ceilalți colegi ai acestuia, prezenți la incident, vor fi cercetați în comisia de disciplină.

Sărbătorile de iarnă și colindele ar trebui să fie un motiv de bucurie, nu unul de altercații și violență, iar polițiștii locali trebuie să asigure ordinea publică, nu să comită abuzuri! Directorul Poliției Locale Sector 5 le-a oferit colindătorilor daruri de Moș Nicolae și va achiziționa, pe cheltuiala proprie, tobe noi.

În calitate de primar, vă asigur că astfel de incidente nu vor mai avea loc în Sectorul 5!
Cu respect pentru oameni și tradiții,
Vlad Popescu Piedone – Primarul Sectorului 5
”, a subliniat edilul.

Horațiu Potra, plasat sub control judiciar, cu brățară electronică

Sursa: Facebook

Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, susținătorul și cel care se ocupa de paza lui Călin Georgescu și totodată cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar de către instanță.

Procurorii au solicitat ieri arestarea preventivă a acestuia, după o serie de cercetări derulate zilele acestea.

Alături de Horațiu Potra, în instanță s-a solicitat instituirea unei măsuri și în ceea ce îl privește pe Andrei Florin Lup, bărbatul aflat la volanul maşinii cu care Potra se îndrepta spre Bucureşti în noaptea de sâmbătă spre duminică, în care au fost găsite arme, acțiune care a dus la reținerea acestora.

În noaptea de 7/8 decembrie, inculpaţii P.H. şi L.A.F. şi alte persoane se deplasau spre Municipiul Bucureşti, având asupra lor arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum şi importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD şi 25.000 lei), laptopuri, medii de stocare şi o dronă profesională, cu privire la care se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracţiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate şi recompensarea acestora”, detaliau procurorii.

Probele prezentate în instanță nu au convins, așa că Judecătoria Ploiești a respins „ca neîntemeiată” propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. În schimb, s-a dispus plasarea sub control judiciar a acestora, cu o serie de obligații.

În ceea ce îl privește pe Horațiu Potra, s-a dispus ca acesta să poarte o brățară electronică de supraveghere. Momentan, Potra și Lup sunt acuzați de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Dispune luarea faţă de inculpatul POTRA HORAȚIU a măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 10.12.2024 până la data de 07.02.2025 inclusiv. Pe timpul cât se află sub măsura controlului judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la IJP Sibiu – S.I.C. – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: – să nu depăşească limita teritorială a judeţului Sibiu, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; – să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; – să comunice lunar informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;

Dispune luarea faţă de inculpatul LUP ANDREI-FLORIN a măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 10.12.2024 până la data de 07.02.2025 inclusiv. Pe timpul cât se află sub măsura controlului judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la IJP Sibiu – S.I.C. – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: – să nu depăşească limita teritorială a judeţului Sibiu, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; – să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; – să comunice lunar informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă”, se arată în încheierea instanței, care a fost deja contestată.

PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile vor guvern comun

Sursa: Facebook

Aproape că s-a stabilit forma viitorului Guvern, partidele auto-intitulate pro-europene – PSD, PNL, USR și UDMR, împreună cu minoritățile din Parlament, anunțând că ar putea forma o coaliție.

Ieri, reprezentanții formațiunilor s-au așezat unii lângă alții la masă și, aparent, au căzut la un acord.

Așa că PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale anunță că s-au angajat „ferm” pentru formarea unei majorități pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european și susținerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidențiale.

Există și un comunicat de presă în acest sens, comun, prin care formaţiunile pro-europene PSD, PNL, USR, UDMR şi Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale anunță ceea ce au stabilit.

Comunicatul a fost postat inițial pe pagina de Facebook a USR, iar mai apoi pe cea a PNL. La PSD lipsește cu desăvârșire, dar mai e timp.
Momentan, se face vorbire despre o Rezoluție comune de săptămâna trecută, cu „câteva priorităţi esenţiale”:

Începerea dialogului pentru formarea rapidă a unui guvern pro-european

În zilele următoare, cele patru partide şi reprezentanţii Minorităţilor Naţionale vor lucra la un program comun de guvernare, bazat pe dezvoltare şi reforme şi care va avea în vedere priorităţile cetăţenilor României. Astfel, părţile au agreat să constituie o Comisie comună pentru realizarea programului de guvernare şi grupuri de lucru pe domenii de activitate. Am convenit că este necesar un plan concret de eficientizare şi de reducere a cheltuielilor publice şi a birocraţiei în administraţia publică.

Creşterea ritmului actual de investiţii şi a reformelor din PNRR.

Momentul actual este unul decisiv pentru România. Este nevoie de o schimbare profundă, iar partidele pro-europene îşi asumă această responsabilitate. Partidele pro-europene se angajează să crească încrederea în instituţii şi în clasa politică, prin bună guvernare, transparenţă în cheltuirea banului public şi respect faţă de cetăţean”, se arată în comunicat.

Majoritate parlamentară puternică, guvernare comună cu PSD, PNL, USR și sprijin pentru minoritățile naționale, candidat comun la șefia statului și viitorii alegeri la președinție. Ne-am înţeles în seara asta”, a anunțat și liderul UDMR, Kelemen Hunor.

Iluminatul festiv din Sectorul 1: eficiență bugetară sau polemică inutilă?

George Tuță - Foto Ziarul de Investigații

În urma unui articol apărut zilele trecute în presă, la întrebările adresate de Ziarul de Investigații, Primăria Sectorului 1 a oferit detalii despre utilizarea fondurilor publice pentru iluminatul festiv. Tema principală: cât de bine sunt administrați banii cetățenilor pentru a crea atmosfera de sărbătoare în Sectorul 1?

Bugetul alocat pentru iluminatul festiv: comparație 2023 vs. 2024

Primăria Sectorului 1 a subliniat o diferență semnificativă între cheltuielile de anul acesta și cele din anul precedent:

  • În 2023, administrația anterioară a cheltuit 153.319 euro pentru iluminatul festiv, în contrast cu suma de 56.900 euro alocată în 2024.
  • Aceasta înseamnă o economie de aproape 96.419 euro, pe care Primăria Sectorului 1 a considerat-o o dovadă a unei gestionări eficiente.

Totuși, acest buget redus nu pare să fi afectat calitatea evenimentelor sau a decorului festiv. Potrivit reprezentanților Primăriei, rezultatele au fost vizibile și apreciate de locuitorii Sectorului 1, iar evenimentele organizate atrag un număr neașteptat de mare de participanți, semn că decizia organizării acestora a fost una corectă.

Obiectele decorative și costurile: renii 3D și alte elemente

Un subiect controversat a fost legat de costul ridicat al unor obiecte decorative închiriate, precum renii 3D, despre care se menționează un tarif de 130 de euro/zi.

Primăria a răspuns clarificând că achizițiile și închirierea obiectelor decorative au fost realizate de către funcționarii publici, conform normelor legale și în urma unui proces transparent. Deciziile legate de caietele de sarcini sau analiza pieței de profil nu intră în atribuțiile Primarului.

Cu alte cuvinte, primarul doar aprobă bugetul final alocat acțiunilor administrative, fără a interveni în detalii precum firmele implicate sau istoricul acestora.

Economiile realizate: date concrete

Pentru a susține afirmațiile privind gestionarea mai eficientă a bugetului, Primăria a prezentat următoarele cifre:

  • În anul 2023: 761.999 lei (aprox. 153.000 euro) au fost cheltuiți pentru perdele și șiruri luminoase.
  • În anul 2024: 282.795 lei (aprox. 56.900 euro) au fost investiți pentru iluminatul Parcului Bazilescu și al platoului din fața Primăriei Sectorului 1.

Diferența rezultată, adică 479.204 lei (aproximativ 96.500 euro), reflectă o reducere semnificativă a cheltuielilor pentru evenimentele de sărbători, păstrând în același timp calitatea necesară.

Economii Primaria Sectorului 1

Copacii „mutilați” din Parcul Bazilescu: ce spune Primăria?

A fost adusă în discuție toaletarea copacilor din Parcul Bazilescu, descrisă drept o „mutilare”.

Primăria a explicat că aceste lucrări au fost realizate pentru siguranța cetățenilor și pentru prevenirea riscurilor cauzate de căderi masive de zăpadă sau vânt puternic. Toaletarea a fost efectuată conform standardelor arboricole, iar efectele pozitive vor deveni vizibile în primăvara următoare, când coroanele copacilor se vor regenera.

Iată ce scria pe 27 mai 2024 Hotnews – O creangă dintr-un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată e în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos / Dosar penal deschis de Poliție

Totodată, parcul a fost transformat într-un punct de atracție pentru sărbători, datorită târgului de Crăciun dar și altor activități destinate locuitorilor Sectorului 1, dar și bucureștenilor.

Cerințele cetățenilor: petiții și solicitări

Pentru a răspunde criticilor legate de cheltuielile pentru decorul festiv, Primăria a prezentat mai multe petiții oficiale, prin care locuitorii Sectorului 1 și-au exprimat dorința ca iluminatul de sărbători să fie păstrat dar schimbat.

Aceste solicitări au fost înregistrate în perioada 2023-2024 și demonstrează că o parte semnificativă a comunității își dorește atmosfera festivă specifică sărbătorilor de iarnă.

Evenimente și iluminat festiv: un nou model de organizare

În 2024, iluminatul festiv din Sectorul 1 a fost concentrat pe două zone principale:

  1. Platoul din fața Primăriei Sectorului 1 – unde au fost organizate piețe volante, evenimente pentru copii și tururi ghidate în interiorul clădirii istorice a Primăriei.
  2. Parcul Bazilescu – un punct de atracție datorită târgului de Crăciun și căsuțelor cu produse de sezon.

Prin aceste inițiative, Primăria a reușit să creeze o atmosferă festivă după patru ani de lipsă de imaginație și costuri uriașe, totul într-un buget firesc.

Perspectivele asupra gestiunii bugetului public

Primăria Sectorului 1 a subliniat faptul că toate cheltuielile au fost realizate transparent și cu respectarea legalității. Totodată, a exprimat deschiderea pentru un dialog constructiv cu presa și societatea civilă, în vederea clarificării eventualelor nelămuriri.

Procurorii vor arestarea lui Horațiu Potra, susținătorul și cel care se ocupa de paza lui Călin Georgescu

Sursa: Facebook

Horațiu Potra, susținătorul și omul care se ocupa de paza candidatului independent la prezidențiale Călin Georgescu, ar putea fi arestat.

Potrivit Agepres, Horaţiu Potra urmează a fi prezentat instanţei astăzi cu propunere de arestare preventivă, după ce a fost inițial reținut.

Aceasta în condițiile în care procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești fac cercetări într-un dosar pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică, după cercetări care au implicat inclusiv percheziții la locuinţele deţinute de Potra, dar şi în alte spaţii „în care se presupune că au existat întâlniri între acesta şi alte persoane bănuite de implicare în săvârşirea acestor infracţiuni”.

Horațiu Potra, cunoscut drept șeful mercenarilor români din Africa, a fost interceptat de polițiști duminică în trafic, precum și alți apropiați ai acestuia, în județele Prahova, Dâmbovița, Ilfov și în municipiul București. În autoturisme, oamenii legii au găsit pistoale, mai multe arme albe (cuțite, săbii, bâte), precum și materiale pirotehnice.

Horațiu Potra nu e doar șeful mercenarilor români din Africa, ci și politician. În prezent, este consilier local din partea Partidului Patrioților, la Primăria Mediaș. Ulterior alegerilor locale, Horațiu Potra a făcut campanie pentru candidații PSD Sibiu și a candidat la Camera Deputaților pe listele Partidului Social Democrat Independent (PSDI).

Un om destul de ocupat, detaliau procurorii, în condițiile în care existau informații că „în noaptea de 7/8 decembrie, inculpaţii P.H. şi L.A.F. şi alte persoane se deplasau spre Municipiul Bucureşti, având asupra lor arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum şi importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD şi 25.000 lei), laptopuri, medii de stocare şi o dronă profesională, cu privire la care se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracţiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate şi recompensarea acestora”.

Ulterior, au urmat 12 percheziții domiciliare în județele Ilfov, Sibiu și în municipiul București. Și, chiar dacă anchetatorii nu au ajuns încă la Călin Georgescu și implicarea acestuia, fostul candidat independent la prezidențiale a negat orice implicare în acțiunea dejucată de polițiști. Mai mult, Georgescu, deși a apărut însoțit de mai multe ori de angajați ai lui Horațiu Potra, a susținut sus și tare că l-ar cunoaște.

Până ieri, când au apărut fotografii cu cei doi. Așa că Georgescu a admis că îl cunoaște de fapt pe Potra, dar că nu sunt apropiați. De la „nu l-am întâlnit, n-am de ce să spun lucrul ăsta, ştiu şi eu cum a auzit toată lumea”, Călin Georgescu a recunoscut că s-a văzut cu Horațiu Potra.

Eu ca și persoană publică m-am văzut cu foarte mulți oameni. Aveam nevoie de gărzi de corp. Nu e în cercul meu de apropiați. Sunt imagini de acum 2 ani, de acum 3 ani. 100% nu sunt de acum. În momentul în care le-am văzut, pot să-mi aduc vag aminte de ele”, a spus Georgescu la Realitatea TV, unde de acum pare că e invitat permanent.

Nu înseamnă că am avut întâlnirile despre care se spune în spațiul public. Se știe că am încredere în oamenii mei militari în Legiunea Străină. Dar domnul Potra nu îmi e apropiat”, a mai asigurat Călin Georgescu.

Bolojan crede că „trebuie o reformă a lumii politice, dublată de cea a statului pentru a reduce inflația”

Sursa: Facebook

Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, are în minte câteva măsuri pentru perioada următoare.

Nu în ceea ce privește Consiliul Județean Bihor, pe care îl conduce, ci în ceea ce privește funcționarea țării, mai ales că „am avut într-adevăr o cumpănă a democrației românești”.

Înainte de ultimele alegeri – prezidențialele ulterior anulate și parlamentarele, Ilie Bolojan era aparent cea mai bună alegere pentru funcția de premier, fiind menționat de toate partidele care acum se intitulază „pro-europene”.

Și, chiar dacă în prezent se lucrează la majorități politice în viitorul Parlament și la scenarii privind un premier, Bolojan rămâne în continuare o „voce”. Iar aseară, la Digi 24, liderul liberalilor a explicat cum vede perioada următoarelor luni, pe care le consideră „hotărâtoare pentru modul în care partidele responsabile vor înțelege lecția pe care au primit-o”.

Mai precis, a punctat Ilie Bolojan, este nevoie „de a arăta clar românilor predictibilitate, de a arăta că lucrăm pentru interesul țării noastre, de a arăta că am înțeles că trebuie să facem o reformă a lumii politice, dublată de cea a statului și să lucrăm pentru a reduce inflația, pentru a dezvolta economia”. Altfel, a avertizat acesta, „să nu ne așteptăm că lucrurile se vor încheia, pentru că întotdeauna o propagandă, indiferent de ce tip este, prinde rădăcini, are efecte atunci când există o stare de neîncredere atât în societate, cât și în instituțiile statului”.

Îmi fac griji pentru pacea socială, pentru că dacă nu avem stabilitate, dacă nu avem predictibilitate, România și așa este într-o situație dificilă din punct de vedere bugetar – avem un deficit de peste 8% anul acesta, am luat credite foarte mare anul acesta și orice guvern va veni va fi forțat ca și anul viitor să ia credite cam la fel de mari.

Și dacă, deci, nu se intervine pentru a stopa risipa și nu se iau măsuri pentru ca angajamentele pe care România și le-a asumat față de Uniunea Europeană pentru a primi banii europeni să le și respectăm, dezechilibrele bugetare se pot transforma în crize, iar crizele înseamnă tulburări sociale, înseamnă probleme care pot veni.

Din punctul ăsta de vedere, nu va fi un an ușor și trebuie să le spunem oamenilor corect lucrurile. A seta așteptări care nu pot fi onorate nu face decât să creeze nemulțumiri suplimentare și e mult mai corect să le spui oamenilor: „asta se poate face și uite de ce doar atâta se poate face” decât să le creăm senzația că există o soluție magică, că dacă ne votează pe noi, totul va fi perfect”, a atras atenția Bolojan.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare
-1.3 ° C
-0.6 °
-3 °
89 %
3.1kmh
0 %
D
1 °
lun
4 °
mar
7 °
mie
1 °
J
0 °

Ultimul articol

Decizie grea! PNL trebuie să numească un ministru la Educație, după demisia lui Daniel...

Ministrul a demisionat, trăiască ministrul! - ar trebui să se „audă” din tabăra PNL, după ce Daniel David a renunțat la portofoliul de la...

Jurnalist sub control judiciar, pentru propagandă legionară

Control judiciar pentru un jurnalist care, de ani de zile, derula activități de propagandă legionară prin intermediul unui post de radio obscur. Aceasta a fost...

Cazul Sebastian Ioan Hotca și dublul standard administrativ sub Ilie Bolojan

Cine este Sebastian Ioan Hotca și ce funcții a ocupat în administrația publică Sebastian Ioan Hotca este avocat, membru al Baroului Satu Mare, cu un...