6.5 C
București
miercuri, 8 aprilie 2026
Acasă Blog Pagina 39

Problema facturilor și a prețurilor la energie, în atenția CSAT

Sursa foto: Gândul.ro
Sursa foto: Gândul.ro

Problema facturilor și a prețurilor la energie ar putea ajunge în atenția Consiliului Suprem de Apărare al Țării.

Firește, este o întreagă plimbare a documentelor și a responsabilităților, însă ministrul Energiei a precizat că, până la CSAT, a depus la Guvern un memorandum pe acest subiect.

Începând cu 1 iulie 2025, schema de plafonare a prețurilor la energie electrică în România a expirat, ceea ce va dus la o liberalizare completă a pieței.

Liberalizare care s-a simțit în buzunarele românilor, deoarece asta a însemnat în primă fază ca, pe piaţa liberă, consumatorii mici să achite cu 58–132% mai mult, iar cei medii cu 34–98%, mai ales pe contractele lungi.

Și, cum întrebarea ar fi cam ce se va întâmpla în continuare, dat fiind că sezonul rece se apropie, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că a depus la Guvern un memorandumul cu privire la problema facturilor și a prețurilor la energie care ar urma să fie analizat în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Am avut o discuție constructivă cu președintele României pe acest subiect și pe temele principale, inclusiv pe zona de soluții. În cursul acestei zile, am transmis propunerea draft de memorandum către Guvernul României, pentru că procedural premierul României propune să fie integrat acest memorandum de ordinea de zi a CSAT. (…)

Sunt cuprinse acolo date tehnice foarte clare și vine cu scenariile și cu riscurile pe care le avem dacă nu intervenim în mod foarte clar asupra proiectelor de investiții care sunt întârziate din diferite chichițe legislative”, a explicat ministrul Ivan.

DNA a descoperit corupție la Compania Apa Brașov

Compania Apa Brașov SA, care este deținută în mare parte de Județul Brașov și Municipiul Brașov, este subiectul unui dosar penal instrumentat de procurorii anticorupție.

Mai precis, parte din conducerea companiei, directorul interimar fiind chiar reținut ieri.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov îl acuză pe directorul companiei, Liviu Cocoș, de cumpărare de influență și dare de mită (2 infracțiuni), de trafic de influență fiind acuzat și Liviu Dragomir, reprezentant al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul Brașov (ADIDAJ) în cadrul Consiliului de Administrație al companiei.

Alți suspecți în dosar sunt Floriana Carmen Țop Ferghete, președintele Consiliului de Administrație al companiei (luare de mită), Mirela Suciu, șefa Departamentului de resurse umane (complicitate la cumpărare de influență și complicitate la dare de mită), societatea EWORA RESURSE UMANE SRL (complicitate la luare de mită) și un expert expert independent în cadrul acestei societăți (luare de mită).

La data de 26 martie 2025, SC Compania Apa Brașov SA a încheiat prin cumpărare directă cu SC EWORA RESURSE UMANE SRL, un contract având ca obiect achiziția unor servicii de recrutare a unui expert independent specializat, în vederea derulării procedurii de selecție și recrutare a candidaților pentru pozițiile de director general și director economic în cadrul Companiei Apa Brașov SA, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011.

În acest context, în cursul lunii martie 2025, suspectul Cocoș Liviu, în calitate de director interimar în cadrul SC Compania Apa Brașov SA, i-ar fi promis expertului independent B.C., ce acționa inclusiv în numele și interesul SC Ewora Resurse Umane SRL, care urma să deruleze procedura de selecție a directorului general al societății, foloase necuvenite constând în atribuirea în viitor a altor contracte de achiziție publică, în schimbul alegerii suspectului pentru ocuparea funcției de director general.

Totodată, în perioada mai – iunie 2025, cu ocazia derulării procedurii de selecție a directorului general al SC Compania Apa Brașov SA și în baza promisiunii inițiate în luna decembrie 2024, suspectul Cocoș Liviu, în calitatea menționată anterior, i-ar fi dat suspectului Dragomir Liviu foloase necuvenite constând în angajarea sa în cadrul SC Compania Apa Brașov SA, în schimbul influenței pe care cel din urmă, în considerarea funcției deținute, de reprezentant al A.D.I.D.A.J. în cadrul Consiliului de Administrație al SC Compania Apa Brașov SA, o are asupra membrilor acestui organism, pentru a-i determina pe aceștia ca, prin încălcarea atribuțiilor lor de serviciu, să îl numească pe suspectul Cocoș Liviu în funcția de director general al companiei respective.

Suspectul Dragomir Liviu a fost angajat în cadrul SC Compania Apa Brașov SA pe un post de consilier tehnic pentru care atribuțiile și salariul ar fi fost stabilite conform cerințelor sale.

De asemenea, în cursul lunii iunie 2025, suspectul Cocoș Liviu, în calitate de director interimar al SC Compania Apa Brașov SA, i-ar fi dat suspectei Țop Ferghete Floriana Carmen, în calitatea menționată anterior, foloase necuvenite constând în angajarea unei rude apropiate în cadrul SC Compania Apa Brașov SA pe un post pentru care nu deținea calificarea necesară și care ar fi fost creat special pentru aceasta, pentru ca suspecta Țop Ferghete Floriana Carmen să îl selecteze și ulterior să îl numească pe suspectul Cocoș Liviu în postul de director general al SC Compania Apa SA Brașov.

În realizarea demersului infracțional, suspectul Cocoș Liviu ar fi fost ajutat de suspecta Suciu Mirela care:

ar fi asigurat executarea tuturor cerințelor formulate de suspectul Cocoș Liviu cu privire la procedura de numire și de efectuare a selecției de către expertul B.C.;

ar fi participat fără drept la interviurile organizate de suspectul B.C., pentru a-l susține pe suspectul Cocoș Liviu, în vederea desemnării acestuia în funcția de director general;

ar fi întocmit actele de angajare ale suspectului Dragomir Liviu, la cererea directă a suspectului Cocoș Liviu;

ar fi stabilit, la indicațiile suspectului Cocoș Liviu, care este cuantumul salariului acordat suspectului Dragomir Liviu, precum și prevederile din fișa postului”, precizează DNA.

Cristian Popescu Piedone: „România are nevoie de noi. Hai să construim împreună un partid al cetățenilor!”

Cristian Popescu Piedone

Într-un mesaj transmis direct românilor, Cristian Popescu Piedone lansează o chemare la unitate și implicare. Fără ambiguități, fără ocolișuri. România are nevoie de oameni care să-i fie alături, nu doar în vorbe, ci în fapte.

Fostul primar al Sectoarelor 4 și 5 vorbește deschis despre traseul său politic – de la FSN și PDSR, până la PSD și mai apoi PUSL. Nu își ascunde trecutul, nu fuge de greșeli. Recunoaște deschis contribuțiile și dezamăgirile, dar și oamenii care i-au fost alături în momente-cheie. Unul dintre aceștia este Dan Voiculescu, pe care îl numește simplu: „OMUL care mi-a întins ambele mâini când ceilalți mă aruncau.”

Acum, Piedone spune răspicat că a venit timpul pentru un nou început. Nu cere voturi, nu cere loialitate oarbă. Cere participare. Chemă românii să pună umărul la construcția unui partid nou, creat exclusiv pentru cetățeni și condus de cetățeni. Un partid în care România să fie singurul președinte.

„Fără șefi mari, fără șefi mici. Fără jocuri de culise. Doar muncă pentru țară”, transmite Piedone, într-un apel sincer și direct.

Un eveniment cu semnificație: 29 septembrie, ora 12:00, Sala Palatului

Chemarea sa nu rămâne la nivel declarativ. Pe 29 septembrie, la ora 12:00, la Sala Palatului din București, Piedone îi invită pe toți cei care cred că imposibilul poate fi făcut posibil, să participe la lansarea acestui proiect politic dedicat românilor obișnuiți.

Evenimentul a fost ales intenționat într-o zi de luni – „o zi de muncă, pentru că vrem muncă pentru România”, subliniază el.

Mesajul lui Piedone nu este doar politic. Este o pledoarie pentru trezirea conștiinței colective, pentru implicare civică, pentru un nou tip de construcție politică – una care nu pune oamenii în slujba partidului, ci invers.

„Sunt om cu păcate și defecte, poate ca și tine. Dar nu fug de luptă. România are nevoie de NOI. Și eu m-am decis: merg să lupt pentru ea.”

Victor Ponta ia în calcul din nou să își facă un partid

Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

Fostul premier Victor Ponta nu se poate ține departe de scena politică așa că anunță – pe departe – intenția de a-și face un nou partid.

La distanță de câteva luni de momentul în care transmitea că se gândește la înființarea unei noi formațiuni politice, acesta a dezvăluit că ar putea să-și făurească propriul partid, dedicat românilor „care doresc să se simtă cu adevărat reprezentaţi şi care aspiră la normalitate”.

Și, dacă în primăvară fostul premier anunța că se gândește la o „platformă politică”, acum e este decepționat iarăși de modul în care decurg lucrurile.

Platforma Politică “România pe Primul Loc” (ca structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român și alți specialiști și voluntari care s-au implicat în campania pentru alegerile prezidențiale)”, explica Ponta în luna mai, după o nouă înfrângere la prezidențiale.

Acum, Victor Ponta a vorbit despre un posibil partid la Aleph News, în contextul în care acesta a afirmat că în țara noastră este nevoie de un nou suflu, comparativ cu ceea ce se întâmplă acum pe scena politică.

În special este vorba despre PSD, partid pe care Ponta l-a mai părăsit o dată, când și-a făurit Pro România. Pierzător la alegeri, partidul a mai supraviețuit o vreme, după care Ponta a devenit consilierul premierului PSD Marcel Ciolacu, referitor la care nu prea are cuvinte de laudă.

PSD s-a prăbuşit în sondaje, înregistrând cel mai slab scor din istoria sa. Dacă PSD rămâne prizonierul actual, da, categoric da. E necesară o schimbare, dacă nu o fac eu… sigur, nu plec nicăieri.

Sunt foarte mulţi oameni care vor să voteze pe cineva care să-i reprezinte şi să fie şi normal la cap, într-o lume care a cam înnebunit”, a spus pentru sursa citată Ponta, referitor la implicarea sa într-un nou proiect politic.

Sunt convins că PSD ori face o schimbare la vârf, ori, cu siguranță, electoratul PSD are nevoie de cineva care să-l reprezinte, cum l-a reprezentat PSD până acum și n-o mai face. Mulți s-au mutat la AUR, dar nu sunt votanți AUR convinși.

Eu sper să se țină cândva congresul, să facă niște schimbări și să înțeleagă că ori fac o schimbare, ori în sfârșit se va îndeplini visul securității ca PSD-ul să fie un partid care nu mai e tigru, e pisică, 10%, cumințel”, a mai spus acesta.

Spitalul de Oftalmologie București devine Institutul „Prof. Dr. Mircea Olteanu” – omagiul adus unui pionier al medicinei românești

Spitalul clinic de urgente oftalmologice

Prin hotărârea Guvernului din 2025, Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice din București va funcționa sub noua denumire Institutul Clinic de Urgențe Oftalmologice „Prof. Dr. Mircea Olteanu”. Această decizie nu reprezintă doar o modificare administrativă, ci este, în fapt, o consacrare a unei moșteniri medicale și academice care a schimbat fundamental oftalmologia românească și a influențat chirurgia oculară universală.


Istoria spitalului și directorii săi

Înființat în 1949, spitalul de oftalmologie din București a fost de la bun început o instituție de referință. Dincolo de statutul său de unic spital de urgențe oftalmologice din țară și cel mai mare din Sud-Estul Europei, spitalul a reprezentat baza formării a generații întregi de medici.

De-a lungul timpului, instituția a fost condusă de personalități medicale marcante: Mihai Pop, Florin Baltă, General Medic Conf. Univ. Dr. Marian Burcea, Monica Pop, Călin Tătaru și Cătălina Corbu. Fiecare director a contribuit la consolidarea prestigiului spitalului, dar redenumirea din 2025 îl așază într-o tradiție ce se leagă direct de opera și personalitatea profesorului Mircea Olteanu.


Profesorul Mircea Olteanu – general medic și pionier al oftalmologiei moderne

Printre personalitățile care au contribuit decisiv la progresul oftalmologiei românești se află profesorul universitar, general medic Mircea Olteanu (1926–2011). După formarea sa medicală, și-a perfecționat cunoștințele în centre de referință internațională: Praga, Lyon, Odessa, Barcelona, Boston și Baltimore, contactele sale academice transformându-l într-un reper de talie mondială.

Din 1972, Mircea Olteanu a fost profesor la UMF „Carol Davila”, iar activitatea sa s-a concentrat asupra chirurgiei oftalmice. A excelat în intervenții plastice, reparatorii și estetice, în transplanturi de cornee perforante și lamelare, în kerato-facoproteze și chirurgia nistagmusului. Contribuția sa la chirurgia oftalmologică mondială a constat în procedee originale pentru corectarea strabismului paralitic și în tehnici de scleroplastie pentru stoparea miopiei progresive.

A fost promotorul cristalinelelor artificiale în România – mai întâi implanturi pupilare, apoi de cameră anterioară și posterioară – concepând chiar prototipuri autohtone. Tot lui i se datorează introducerea în România a facoemulsificării ultrasonice a cristalinului pentru tratarea cataractei.


Un chirurg vizionar: transplantul de cornee și operații unice în lume

În 1967, la Spitalul Militar Central din București, Mircea Olteanu a fondat primul centru de transplant cornean din România, aducând țara noastră în rândul națiunilor care practicau această tehnică. Tot acolo a inițiat chirurgia dezlipirii de retină, fotocoagularea cu xenon și ulterior cu laser argon, chirurgia sub microscop operator și înregistrarea filmelor științifice.

El se numără printre primii din lume care au reușit operații oftalmologice cu anestezie generală la nou-născuți sub două săptămâni de viață. Pentru această realizare, în 1981, a fost distins la Vatican de către Papa Ioan Paul al II-lea, într-o ceremonie unică, unde a fost onorat alături de celebrul chirurg sud-african Christian Barnard. Tot în 1981, la Roma, cei doi au împărțit un prestigios premiu de chirurgie, confirmând nivelul excepțional al medicinei românești.


Inovații tehnologice: lasere, microscopie și instrumentar

În perioada 1967–1987, cât timp a activat la Spitalul Militar Central, Olteanu a introdus tehnologii de vârf. Din 1977, a inițiat kerato-facoprotezarea, iar în 1978 a adus în România primul laser cu argon, unic până în 1993. Tot aici a dezvoltat ecografia bidimensională și angiofluorografia retiniană, aplicată la peste o sută de cazuri anual.

În colaborare cu Institutul de la Măgurele, a conceput programul românesc de laseri pentru medicină, concretizat prin introducerea bisturiului laser cu CO₂, a laserului YAG Nd, a laserului dublat în frecvență cu vârf de safir și a laserului cu colorant pompat cu azot. În paralel, s-au brevetat aparate originale (laser cu colorant, criotermocauter) și s-au testat medicamente inovative (colir din colostru uman, colir cu azulene).

Secția de oftalmologie pe care o conducea a devenit din 1981 Clinică Universitară UMF Carol Davila și centru OMS, un statut ce a permis perfecționarea unui colectiv de elită: dr. Ioan Horge, prof. Benone Cârstocea, prof. Mihai Pop, dr. Daniela Șelaru, dr. Mircea Filip ș.a.


O școală medicală și o moștenire academică

Mircea Olteanu a fost nu doar un chirurg de excepție, ci și un ctitor de școală medicală. Bursier ONU, profesor vizitator la Londra, Paris, Cordoba și Tokyo, el a format discipoli care aveau să devină, la rândul lor, șefi de clinică și profesori universitari. Printre aceștia se numără: prof. Benone Cârstocea, prof. Mihai Pop, prof. Monica Pop, prof. Cătălina Corbu, conf. dr. Speranța Schmitzer, prof. Călin Tătaru, conf. dr. Burcea Marian.

A publicat monografii și tratate care au devenit repere pentru generațiile anilor 1980–1990, consolidându-i reputația internațională.


Mircea Olteanu, membru al Academiei de Științe din New York

Recunoaștere și distincții

Mircea Olteanu a fost membru al Academiei de Științe Medicale din România, al Societății Române de Oftalmologie, al Academiei de Științe din New York și, în 1992, a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A primit distincții naționale și internaționale, dar cea mai puternică recunoaștere a venit odată cu invitația Papei Ioan Paul al II-lea de a-l primi personal – un gest deosebit pentru acea vreme, care confirma statutul său de personalitate medicală cu rezonanță mondială.

Mircea Olteanu si Papa Ioan Paul al II lea

Continuarea operei la „Spitalul de ochi”

Din 1987 până în 1997, Mircea Olteanu și-a continuat activitatea la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice din București, unde a creat o nouă școală de oftalmologie clinică și chirurgicală. Aici a format discipoli, a introdus tehnici moderne și a consolidat prestigiul spitalului ca reper național și regional.


Onorând excelența

Redenumirea Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice în Institutul Clinic de Urgențe Oftalmologice „Prof. Dr. Mircea Olteanu” nu este doar o schimbare de titulatură, ci o consacrare a excelenței medicale românești. Prin acest gest, statul recunoaște că opera și moștenirea profesorului Olteanu au depășit granițele timpului său și au transformat oftalmologia într-un domeniu în care România a putut sta cu fruntea sus în fața lumii.

Pentru generațiile actuale de medici și pentru toți cei care intră pe porțile institutului, numele lui Mircea Olteanu devine reper și obligație deopotrivă: reper al excelenței științifice și al curajului de a inova, dar și obligația de a continua tradiția unei școli medicale care a pus România pe harta mondială a oftalmologiei. În memoria profesorului, fiecare pacient vindecat și fiecare student format devin dovada vie că excelența nu este un accident, ci un drum ce trebuie onorat zi de zi.

Ministrul Educației caută fonduri europene pentru burse

Sursa: Facebook

Nu sunt bani! Aceasta este ideea transmisă de ministrul Educației, Daniel David, cu mult timp în urmă, mesaj de care se „ține” în continuare.

Și, cum nu sunt bani de burse, ministrul David le-a transmis studenților că va căuta soluții, mai precis o cale pentru a obține fonduri europene.

Astăzi, ministrul Daniel David a participat online la Adunarea Generală a Uniunii Studenților din România, ocazie cu care le-a transmis acestora că are discuții la nivelul Ministerului Fondurilor Europene pentru a transfera sume către Programul de prevenire a abandonului universitar și că va avea o soluție în câteva săptămâni.

Aceasta în condițiile în care studenți din toată țara au anunțat că vor boicota la rândul lor prima zi de „școală” – în mediul universitar.

Am început discuțiile cu ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, să vedem dacă nu putem aduce din fondurile europene pe care le avem pentru educație, în Programul Educație și Ocupare, să aducem niște fonduri pentru Programul de prevenire a abandonului universitar. (…)

Acesta este un plan pe termen scurt și sper ca în câteva săptămâni să avem o soluție și un mesaj în acest sens. (…

Trebuie să observăm că fondul de burse este mai mare (…). Am lăsat libertate universităților, care-și permit și dacă doresc, să completeze fondul de burse și nu sunt legate de ideea de zece luni, pot să fie și 12 luni, pot să acopere cât doresc”, a spus ministrul Educației.

Clujul, pionier național: prima stație de dezintegrare moleculară transformă deșeurile în energie

Statia dezintegrare moleculara Cluj

De la idee la realitate

„Ideea mi-a venit încă din 1997, dar cu adevărat serios am început să lucrez la tehnologie în 2009. În 2017 am ajuns la faza de omologare”, povestește inginerul János Szakács.

Drumul a fost dificil. Primele prototipuri au fost finanțate aproape exclusiv din economiile personale. „Prototipul l-am făcut doar din banii mei. Pe parcurs au fost și câteva companii din domeniu care m-au finanțat, însă sumele de care aveam nevoie erau mult mai mari. De multe ori m-am întrebat dacă a meritat. Astăzi, după ce am văzut că instalația funcționează și livrează, răspunsul este simplu: da, a meritat.”


De la refuzuri la colaborări

„Am mers la groapa de gunoi de la Târgu Mureș să cer măcar un sac de deșeuri pentru testare. Nu mi-au dat, pe motiv că le fac concurență. Imaginați-vă ce am simțit atunci”, spune Szakács.

La Cluj, situația s-a schimbat radical: „Acolo mi-au zis simplu: poți lua cât gunoi vrei, avem destul. A fost o surpriză uriașă. Și așa au ajuns să audă de noi.”

Ani mai târziu, surpriza a devenit realitate: Consiliul Județean Cluj a lansat licitația pentru construcția stației. „Pe președintele Alin Tișe l-am văzut doar de două ori: o dată la semnarea contractului și o dată la o conferință de presă. Dar important e curajul Clujului: au fost pionieri, au avut încredere să încerce ceva nou și revoluționar. Pe alții noutatea i-a speriat. N-au vrut să-și asume riscul. Clujul și l-a asumat și acum rezultatele sunt vizibile.”


Cum funcționează tehnologia

Instalația funcționează pe baza unui proces de dezintegrare moleculară brevetată în România. După colectare și sortare, tot ce ar fi trebuit îngropat ajunge aici. La temperaturi între 600 și 1.100°C, deșeurile sunt supuse unei „distilări uscate”: plasticul, organicul și alte deșeuri reziduale se transformă în energie electrică și gaze.

„Să presupunem că avem 10 tone de deșeuri, cu o umiditate medie de 50–55%. După sortări și reciclări, rămân cam 4 tone. Din acestea, obținem aproximativ 4 MWh de energie electrică și până la 1,5 MWh energie termică”, explică Szakács.

La Cluj, bilanțul anual este impresionant: 18.000 MWh produși din aproximativ 25.000 tone de deșeuri. „Acoperim peste 10% din consumul orașului. Energia poate fi direcționată spre Cluj Arena, spitale, grădinițe, iluminat public. Totul din gunoiul care, altfel, ar fi fost îngropat pe vecie.”


Gropile de gunoi ucid încet

„Scopul declarat este ca gropile de gunoi să dispară. Cu această tehnologie, ele pot deveni istorie în mai puțin de doi ani”, afirmă inventatorul.

Realitatea este cruntă: gropile de gunoi poluează masiv. Levigatul contaminează solul și pânza freatică, gazele emanate (metan, CO₂, compuși toxici) sufocă aerul, iar munții de deșeuri rămân acolo pe vecie, focare de boli.

Articole de investigații au arătat cum groapa de gunoi Vidra a devenit un simbol al poluării necontrolate: levigat în sol, gaze toxice lăsate voit în atmosferă, comunități condamnate la risc oncologic.

„Gropile de gunoi ucid încet.” Nu e metaforă, ci diagnostic.

Citește și Câți bani îngroapă primăriile din București în groapa de gunoi de la Vidra


Performanțe economice și de mediu

Instalația e proiectată să funcționeze cel puțin 20 de ani, cu înlocuiri doar de consumabile. „Noi am făcut calcule pentru 8.000 de ore de funcționare pe an. Costul unui MWh produs aici e undeva la 20% din costul pieței – și asta e maxim.”

Ca nivel de poluare, comparația este sugestivă: „Ceea ce producem noi echivalează cu emisiile unui motor diesel. UN motor.”


România vs. Vestul Europei

Întrebat cum se compară cu Franța, Italia sau Olanda, Szakács a răspuns simplu: „E simplu – tehnologia noastră funcționează!

Spre deosebire de incineratoarele clasice din Occident, România a pariat la Cluj pe o soluție mai curată și mai ieftină. Costurile de operare sunt reduse, randamentul energetic e ridicat și emisiile controlate. E o dovadă că putem exporta tehnologie, nu doar importa.


Viitorul – între oportunitate și interese

„Deja am fost contactat de Agenția Națională pentru Protecția Mediului și de câteva consilii județene. Dacă nu ni se pun bețe în roate, România poate scăpa in doi ani, definitiv de gropile de gunoi, de mirosurile și gazele lor toxice. Interesele sunt însă uriașe – zeci de milioane de euro. Proprietarii gropilor nu se vor preda ușor.”

Tehnologia funcționează. Stația de la Cluj o dovedește. Totul depinde acum de voință și curaj.

Concluzie

Stația de dezintegrare moleculară de la Cluj marchează o ruptură istorică: din acest moment, România are dovada practică că deșeurile nu mai trebuie îngropate în gropi care otrăvesc aerul, apa și solul. Tehnologia funcționează, livrează energie, are costuri competitive și reduce poluarea drastic. Continuarea practicii „tradiționale” a depozitării în gropi de gunoi devine astfel un act iresponsabil, incompatibil cu interesul public și cu obligațiile de mediu ale statului român.

Din această clipă, autoritățile nu mai au nicio scuză. Singura barieră reală ar putea fi, cel mult, suspiciunea de legături mai puțin ortodoxe între stat și interesele economice din jurul gropilor de gunoi – suspiciune care planează de ani de zile și care explică rezistența la schimbare. Dacă aceste interese prevalează, România va continua să plătească prin boli, poluare și infringementuri europene.

Dacă însă va prevala rațiunea, soluția este deja aici. Clujul a arătat că se poate. Restul țării nu mai are nicio justificare pentru a continua să îngroape viitorul sub munți de gunoi.

Citește și Se anunță încă un an de coșmar pentru locuitorii localităților de lângă groapa de gunoi Vidra. Agenția pentru protecția mediului Ilfov a vizat autorizația de mediu în ciuda numeroaselor reclamații

Înșelăciune în Sistemul de Garanție-Returnare; trei bărbați, condamnați la închisoare cu suspendare

Trei bărbați s-au dovedit a fi suficient de inventivi încât să eludeze Sistemul de Garanție-Returnare.

Au profitat de o „lacună”, spun procurorii, care au descoperit că aceștia au încasat bani de mai multe ori, pe aceleași ambalaje.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București au avut în lucru un dosar care privește fraudarea Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) prin contrafacerea voucherelor.

N-au apucat să trimită rechizitoriul în instanță, deoarece cele trei persoane anchetate în dosar și-au recunoscut vinovăția, acceptând condamnări cu suspendare pentru înșelăciune în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Inițial arestați preventiv, cei trei au încheiat luna aceasta acorduri de recunoaștere a vinovăției, urmând a fi condamnați la pedepse cu închisoarea de 2 ani și 7 luni, respectiv 2 ani și 4 luni, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.

SGR este un proiect de economie circulară din România, care implică plata unei garanții de 0,50 RON la cumpărarea de băuturi în ambalaje de plastic, sticlă sau metal. Consumatorii pot recupera această garanție prin returnarea ambalajelor goale la punctele de colectare din magazine, care le transmit ulterior către reciclare, contribuind astfel la reducerea poluării și creșterea ratei de reciclare.

Numai că trei bărbați au reușit cumva să încaseze cel 50 de bani de mai multe ori. Cum, descriu procurorii:

În perioada august – septembrie 2024, cei trei inculpați, în prezent aflați sub măsura controlului judiciar, au falsificat prin contrafacere mai multe vouchere SGR (Sistemul de Garanție-Returnare) cu cod unic de bare/cod QR și, profitând de o lacună a sistemului informatic de evidență a încasării voucherelor, au prezentat mai multe serii de vouchere SGR cu cod unic de bare/cod QR, de 1.513 ori, apoi au pretins preschimbarea acestora în numerar, cunoscând că voucherele prezentate și-au pierdut valabilitatea ca urmare a utilizării lor la un alt punct de lucru al persoanei vătămate (lanț internațional de supermarketuri de tip discount), fiind produs un prejudiciu în cuantum total de 58.670 lei.

Pe parcursul urmăririi penale procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților în vederea garantării reparării prejudiciului”.

Piedone, înlăturat pentru că a spus „Ajunge!”. Sistemul își pregătește oamenii. Românii rămân fără scut. USR așteaptă momentul potrivit!

Cristian Popescu Piedone - Foto Ziarul de Investigații

Cristian Popescu Piedone n-a fost înlăturat întâmplător de la conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). A fost scos din joc pentru că a refuzat să îngenuncheze în fața intereselor mari: corporații, bănci, rețele de importuri, vamă și toți cei care, de ani de zile, fac legea în România în disprețul cetățeanului.

A deranjat. A cerut socoteală. A pus presiune. A refuzat să joace cum îi cântă sistemul.
Iar pentru asta a fost „executat”.

Astăzi, ANPC este o instituție decapitată, complet vulnerabilizată. Președintele și directorul general sunt sub control judiciar. Un secretar de stat este reținut. Funcțional, instituția este groggy, într-un moment în care România se pregătește de valuri de abuzuri comerciale: de la bănci și IFN-uri, până la comerțul online sălbatic și fraudele de sezon.

Gheorghe Piperea: „Asta nu e o coincidență. Asta e o strategie”

Avocatul și europarlamentarul Gheorghe Piperea a tras un semnal de alarmă în mediul online: ce se întâmplă acum la ANPC nu este un simplu accident instituțional. Este un caz de școală despre cum interesele politice pot submina instituțiile care ar trebui să-i protejeze pe cetățeni.

„Conducerea ANPC este neutralizată. Exact acum, când vine urgia pe consumatori: bănci, utilități, păcăleli comerciale, produse toxice de pe platforme online. Iar consumatorii sunt lăsați complet descoperiți”, a scris Piperea.

Cine profită de colapsul ANPC? Toate drumurile duc spre USR

Mai grav, avertizează Piperea, USR ar putea prelua conducerea instituției, un partid despre care afirmă că a acționat în trecut deschis împotriva intereselor cetățenilor și în favoarea marilor jucători economici.

„USR a fost mereu de partea corporațiilor, împotriva consumatorilor. Au sabotat legile de protecție, au fost împotriva dării în plată, au susținut băncile abuzive. Cu un userist la ANPC, românii nu vor mai avea niciun scut. Iar abuzurile vor deveni regulă.”

Piperea numește acest scenariu „cel mai nociv posibil pentru cetățeni” și avertizează că ce urmează este o resetare a instituției în favoarea intereselor economice private, cu cetățeanul lăsat pe dinafară.


România, fără protecție. Piedone a fost înlăturat tocmai pentru că i-a deranjat

Piedone a fost singura barieră între sistem și cetățean, cât timp a condus ANPC. Și pentru că n-a închis ochii, pentru că a cerut taxe corecte, respect pentru lege și tratament egal pentru toți, a fost înlăturat.

Acum, în lipsa lui, se instalează tăcerea. Iar în tăcerea asta vor intra, nestingheriți, abuzul de putere, evaziunea mascată în „inovație”, comerțul ilegal și lipsa oricărei răspunderi.

O nouă moțiune, dezbătută săptămâna viitoare; vizată este ministra Mediului

Sursa: Facebook

După ce zilele trecute în Senat a fost respinsă motiunea împotriva ministrului Educației, cu 82 de voturi împotrivă şi 40 de voturi favorabile, parlamentarii AUR anunță un nou demers similar.

În aceeași zi a votului, AUR a decis să depună, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrei USR a Mediului, Diana Buzoianu.

Moţiunea simplă a deputaților AUR are titlul „Stabilirea securităţii energetice a României prin politici de mediu ce obstrucţionează punerea în funcţiune a hidrocentralelor, începute înainte de 1989”, cu explicația că „în loc să valorifice investiţiile de miliarde lăsate în paragină, ministrul Mediului alege să ţină România în beznă şi dependenţă energetică”.

Totodată, în comunicat se dau și exemple – cum ar veni, „Cazuri concrete de obstrucţionare:
Hidrocentrala Răstoliţa, aproape finalizată, blocată prin litigii susţinute de ONG-uri sprijinite indirect de Ministerul Mediului.
Proiectele hidroenergetice Jiu, Livizi-Bumbeşti, Olt, Cornetul-Avrig, Surduc, Siriu, Paşcani, Cerna, Motru, Tismana stau blocate între avize şi proceduri de mediu
”.

Cel care a anunțat demersul este deputatul Valeriu Munteanu. Experiență ar avea domnul deputat, în condițiile în care, deși acum are 45 de ani, în 2015 a fost numit în funcţia de ministru al Mediului al Republicii Moldova – țara unde își are originile și unde a fost membru al Partidului Liberal.

Declaraţiile recente ale Ministrului Mediului, reprezentanta USR, doamna Diana Buzoianu, potrivit cărora cele patru hidrocentrale din perioada comunistă pot fi înlocuite cu parcuri fotovoltaice de opt ori mai ieftine, ignoră rolul hidroenergiei în securitatea energetică şi care oferă echilibru, durată de viaţă, rezilienţă la condiţii meteo, protecţie împotriva inundaţiilor, lucruri pe care panourile fotovoltaice, oricât de moderne, nu le pot oferi.

Prin această moţiune simplă, parlamentarii AUR cer impunerea unui calendar executoriu pentru finalizarea hidrocentralelor şi obligarea guvernului să reia de urgenţă lucrările, aşa cum s-a angajat în faţa cetăţenilor”, a spus deputatul AUR în Parlament.

Biroul Permanent a decis ca moțiunea să fie dezbătută luni, începând cu ora 16.00, și votată miercurea viitoare.

Consilier prezidențial: „Suntem blocați într-un model administrativ și economic care și-a atins limitele”

Unul dintre consilierii președintelui Nicușor Dan – mai vocal din „fire” și-a exprimat în această dimineață o opinie vizavi de ceea ce are nevoie România.

Într-o postare pe Facebook, care pare mai degrabă o critică voalată a reformei pe care o derulează Guvernul Bolojan, în sensul că soluțiile pentru „trezirea” țării noastre nu sunt neapărat cele luate prin pachetele adoptate până acum.

Radu Burnete este consilier prezidențial pentru probleme economice și sociale începând cu data de 1 iulie 2025, fiind de altfel unul dintre cei care au votat cu actualul președinte al țării. Ca director executiv al Confederației Patronale Concordia până a ajunge la Cotroceni, Burnete a avut mereu opinii exprimate public, ceea ce se întâmplă și acum – e drept, mai rar.

Iar în această dimineață, Radu Burnete face o radiografie proprie a țării, din punct de vedere administrativ, propunând și câteva soluții. Nu ar fi neapărat o critică a celor care cu adevărat decid în aceste zile și, după cum singur explică în postare, alege să comunice în acest fel, personal, „sunt lucruri pe care vreau să le audă și administrația și partidele și toți cei care vor o România mai sigură și mai prosperă și din fericire încă nu încap toți într-o sală”.

Singura armă veritabilă pentru a proteja România de acest asalt informațional și ideologic barbar care vine din est, dar și din interiorul nostru este să arătăm că lucrurile se pot face altfel. Suntem blocați într-un model administrativ și economic care și-a atins limitele. Schimbarea lui este înfricoșătoare pentru toți cei care se agață astăzi de el. Și se agață pentru că nu-și pot imagina viața lor și viața lor în România altfel.

Nu avem nevoie de atâtea județe și localități și straturi administrative într-o lume în care tehnologia a schimbat radical lucrurile. Computerele cuantice și primarii lui Caragiale nu pot coexista. Este o iluzie.

Nu mai putem trage după noi atâtea companii de stat ineficiente. Nu mai putem. E mare jelanie când vorbești de privatizare sau listare deși nu există altă cale. Am încercat 20 de ani să selectăm administratori independenți, autonomi și competenți. Până când mai încercăm? Nu se poate fără o participație măcar minoritară a mediului privat.

Nu mai merge să digitalizăm dosare cu șină. Asta era ceva ce trebuia făcut în 2010. Acum avem nevoie să regândim administrația pentru epoca cloud și a inteligenței artificiale pe care să le folosim în interes public nu să căutăm cele mai bune rețete de pastramă.

Avem pentru prima dată suficient capital românesc despre care sunt convins că poate produce al doilea miracol economic după cel al aderării la UE. Zace în conturi sau în fondurile de pensii sau se duce în alte țări unde produce randamente pentru alții. Investițiile străine sunt excelente, nu mai sunt demult suficiente. Ne cocoloșim prea mult.

Românii sunt ingenioși și harnici și au spirit antreprenorial, iar noi dezbatem la nesfârșit cum să plafonăm prețul la făină și curent. Nu mai bine vedem noi cum facem să avem mai multe mici afaceri la sate, cum să producem mai multe și mai bine și cu salarii mai mari ca să fie irelevant cât costă un kilogram de făină?

Dacă ieșim din acest blocaj vom avea și resurse pentru cei vulnerabili și pentru a crește echitatea socială din spirit de coeziune și pentru că vrem o țară în care mai nimeni nu trăiește de la o zi la cealaltă. Și o putem avea.

Și nu mai spuneți că nu avem nevoie de apărare sau de industrie de apărare. Lipsa de dinamism și a unui braț înarmat sunt cele mai mari vulnerabilități europene astăzi. Este o prostie să ne întrebăm dacă vrem pensii și educație sau vrem drone și sateliți. Vrem de amândouă și de asta trebuie să dăm drumul energiilor pozitive și creatoare ale acestei țări.

(…) lumea se schimbă și noi refuzăm să ne schimbăm cu ea. Mereu am avut o problemă de sincronizare istorică, am fost cu câțiva pași în urmă din circumstanțe geopolitice care nu țineau de noi. Pentru prima dată blocajul este mai degrabă la noi și trebuie, trebuie să-l depășim”, sună opinia consilierului prezidențial.

Georgescu, trimis în judecată după „acțiunile violente cu caracter subversiv” plănuite de Potra; Simion cheamă oamenii la proteste

Sursa: Facebook

Succesiune de informații astăzi și ieri, în legătură cu cel mai iubit dintre pământeni – pentru o parte a românilor.

Călin Georgescu, căci despre el este vorba, este inculpat în cel de-al doilea dosar, rechizitoriul acestuia fiind trimis Curții de Apel București.

Complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale) sunt acuzațiile pentru care fostul candidat la prezidențiale va răspunde în fața instanței, în cel de-al doilea dosar în care este judecat.

Alături de el, judecați sunt și alți 21 de bărbați, inclusiv Horațiu Potra și fiul acestuia. De altfel, și restul inculpaților tot cu Potra au legătură, fiind oameni apropiați acestuia, mercenari în marea lor parte, care ar fi răspuns apelului de a veni la București imediat după anularea alegerilor din decembrie 2024, pentru – spun procurorii – „acțiuni violente cu caracter subversiv, cu rol de deturnare a caracterului pașnic al acțiunilor de protest în manifestații caracterizate prin violență”.

În contextul Hotărârii nr. 32 din data 6 decembrie 2024 a Curții Constituționale a României prin care s-a dispus anularea alegerilor prezidențiale din România din anul 2024, în dimineața zilei de 7 decembrie 2024, între orele 10:51 – 12:01, primul inculpat, fost candidat la respectivele alegeri, s-a întâlnit pe raza localității Ciolpani, jud. Ilfov, în incinta unui centru de echitație, în condiții de clandestinitate, cu cel de-al doilea inculpat (mercenar cu activitate în zone de conflict internațional și implicare în activități de recrutare și instruire paramilitară, de a cărui susținere s-a bucurat pe perioada derulării campaniei electorale precum și anterior, în scopul pregătirii acesteia).

Cei doi inculpați au pus în discuție un plan conform căruia al doilea inculpat, împreună cu persoane din cercul său relațional, cu pregătire militară sau capacități operative specifice pregătirii militare, urmau să desfășoare în data de 8 decembrie 2024 în municipiul București, în contextul unor acțiuni de protest, acțiuni violente cu caracter subversiv, cu rol de deturnare a caracterului pașnic al acțiunilor de protest în manifestații caracterizate prin violență.

Strategia urmărea, prin contagiune emoțională și comportamentală dublată de manipularea emoțiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituționale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat.

Cu referire la acțiunile primului inculpat, procurorii au evidențiat că acțiunile acestuia, materializate în organizarea în condiții de clandestinitate a întâlnirii și în discutarea planului privind conduita de urmat, ținând cont de toate circumstanțele reale și personale, de relațiile anterioare dintre inculpați, și demersul de contactare a liderului unei organizații radical-naționaliste, cu mesajul că în ziua următoare va transmite susținătorilor săi un îndemn acțional concret, precum și comunicarea de informații false cu caracter alarmist și potențial manipulator și adresarea unor îndemnuri vizând continuarea votului – în ciuda deciziei de anulare a alegerilor, în cadrul unei emisiuni difuzată de un post de televiziune în seara zilei de 7 decembrie 2024, au întreținut, respectiv întărit rezoluția infracțională a celui de-al doilea inculpat.

Ca urmare a planului stabilit, cel de-al doilea inculpat a organizat/coagulat un grup paramilitar de 21 persoane, condus de către el, iar în cadrul acestuia s-a stabilit deplasarea spre municipiul București cu 7 autoturisme, urmând ca, după ajungerea în capitală, membrii săi să declanșeze proteste împotriva organelor care exercită autoritatea de stat, apte să atragă angrenarea și largul suport al populației.

Protestele urmau a fi deturnate în acțiuni violente apte să desăvârșească politica revizionistă a primului inculpat, în sensul împiedicării exercitării puterii legitime în stat și al asigurării reconfigurării ordinii constituționale, prin detașarea de principiile sale fundamentale și de regulile statului de drept, punând în pericol siguranța națională.

Subsecvent, în operaționalizarea planului infracțional, în aceeași zi de 7 decembrie 2024, după organizarea modului de deplasare și asigurarea logisticii, constând în autoturisme și un număr însemnat de obiecte periculoase, precum cuțite tip briceag, pumnale, cuțite cu lama lungă, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, box-uri, topoare și cozi de topoare, a două pistoale și a unui număr total de 65 de materiale pirotehnice din categoria F4 (cele mai periculoase dintre cele permise pentru uz profesional, având un conținut mare de substanță explozivă cu potential de a produce explozii puternice, răni grave sau deces, incendii sau pagube materiale semnificative), grupul a început deplasarea, în mod organizat, spre municipiul București.

Ca urmare a unui apel efectuat la Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, s-a procedat la efectuarea unor filtre de poliție care, în noaptea de 7/8 decembrie 2024, în intervalul orar 01.30 – 03.00, au reușit depistarea și oprirea în trafic, pe raza localităților Balotești-Săftica, jud. Ilfov, com. Mănești, jud. Dâmbovița, com. Cornești, jud. Dâmbovița și mun. București, sector 1, a celor 7 autoturisme, în 4 dintre acestea fiind descoperite obiectele periculoase menționate mai sus.

Toți cei 21 de membri ai grupului constituit au acționat în cunoștință de cauză în raport cu motivul deplasării pe raza municipiului București, respectiv în scopul anterior precizat, aderând la o formațiune organizată de tip paramilitar, controlată de cel de-al doilea inculpat”, detaliază procurorii Parchetului General.

Iar lucrurile nu se opresc aici. Ieri, liderul AUR a intrat pe Facebook pentru a anunța că a fost amenințat și că poliția a deschis dosar penal și, dacă tot era „pe live”, a îndemnat oamenii să iasă astăzi la un protest în „cinstea” lui Georgescu.

Fac apel către colegi, prieteni, toți cei care pot vei la ora 10.00 la IPJ Ilfov. E important să vină din ce în ce mai mulți oameni în sprijinul lui Călin Georgescu. Și să nu aveți emoții, eu știu ce avem de făcut, cum și unde trebuie sa fim (…)

Dacă vreți să faceți bine mișcării suveraniste (…), veniți în rândurile AUR să ne organizăm și să avem grijă ca dictatorii care conduc România să piardă, să fie învinși corect la urne. (…)

Nu mai știu ce să inventeze (…) În cazul lui Georgescu i-au ascultat telefoanele, discuțiile cu chelnerii, si au decis sa îl aresteze. La orice instanță din Europa acuzațiile ar pica, dar nu știu daca mai avem instanțe echidistante. Am ajuns să cred că nu mai avem, de aceea fac apel la statele care respectă democrația, la SUA, să se sesizeze cu privire la situația din România. Nu mai avem democrație. Dacă nu se întâmplă ceva urgent nu vom mai avea alegeri libere”, a fost parte din discursul lui George Simion.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ploaie ușoară
6.5 ° C
7.1 °
5.1 °
69 %
1.3kmh
0 %
mie
14 °
J
11 °
vin
10 °
S
13 °
D
16 °

Ultimul articol

Trei membri AUR, trimiși în judecată pentru un viol din tabăra de vară a...

Aproape 3 ani a durat ancheta în cazul violului comis de mai mulți membri AUR în așa-zisa tabără de vară a partidului. Și, după cum...

Mircea Lucescu s-a stins din viață

Selecționerul Mircea Lucescu s-a stins din viață ieri, la Spitalul Universitar de Urgență București, acolo unde era internat de câteva zile. Cel supranumit „Il Luce”...

Pleacă Bolojan din Guvern? „Voi media”, spune șeful statului, în fața certurilor din coaliție

Continuă circul politic orchestrat în mare parte de PSD, ai cărui membri par că nu ar fi uficient de ocupați cu referendul intern legat...