Băsescu – ce mai vuiet, ce mai vaiet !

Autor

24 august 2012

Traian Băsescu. Back in business. Ce ironie! Ce spectacol !! Ce lecţie !!! Vom fi iarăşi ce-am fost, răcneşte armata mulţumiţilor, şi mai rău decât atât, suspină decepţionaţii, incurabilii melancolici.

Gata! Muschetele sunt aşezate, ordonat, la pâmânt. A venit rândul pistoalelor automate. Un război s-a încheiat printr-o capitulare condiţionată. Urmează unul pe viaţă şi pe moarte. Traian Băsecu a supravieţuit încă o dată. Duşmanul său ireductibil trăieşte. Nici noi n-am murit încă. Pe deasupra copiilor care încă înalţă zmee în arena circului se simte, în aer, miros de sânge. Spectacolul nu are cum să se termine aşa. Performanţa trebuie repetată, publicul cere bis. Clovnii Băsescu, Antonescu, Ponta mai au ceva de spus. Urmează…

Istoria unui conflict

Traian Băsescu şi-a clădit cariera politică pe războiul cu PDSR şi apoi cu PSD. Nu. E prea mult spus. De fapt, Traian Băsescu nu a intrat în vreun conflict devastator cu structura politică din care a făcut parte – indiferent de cum s-a numit ea – în care a descoperit savoarea democraţiei şi a politicii făcute cu băi de mulţime, şi pe care apoi a părăsit-o.

Chiar dacă, din postura de preşedinte jucător, a încercat să lovească în schema de organizare a social-democraţilor, prin înfiinţarea grupării paraparlamentare a lui Oprea, tentativele sale distructive nu au fost nici pe departe aşa de virulente, de agresive, ca cele îndreptate împotriva PNL. Apariţia abracadabrantă a PDL, certificatul de formaţiune politică de Dreapta, răsărit, halucinant, din jobenul unui lider al Palatului Cotroceni care nu a schimbat niciodată uniforma de marinar cu fracul, toate acestea la un loc, deşi ar fi fost de ajuns şi fiecare în parte, au bulversat, într-o primă etapă, scena politică parlamentară şi apoi întreaga societate. Readuşi, cu brutalitate, la starea de spirit de la începutul anilor nouăzeci, românii au trăit din nou experimentul graniţei politice care trece prin sufragerie.

Cu PNL, războiul a debutat brusc şi violent pe vremea lui Călin Popescu Tăriceanu. Atunci se folosea armamentul clasic şi electoratul putea contoriza uşor pagubele înregistrate de cele două tabere. Acum a fost scos arsenalul neconvenţional. Feseniştii de alaltăieri, cerberii din poarta Internaţionalei Socialiste de ieri, care păzeau cauza dreaptă a Stângii de atingerea spurcată a PDSR, vor să dea azi lecţii de liberalism celor cărora le scoteau, cu minerii, dolarii din subsolurile sediului de partid. Vasile Blaga se mişcă foarte dezinvolt în noul tip de discurs. Traian Băsescu a fluierat melodiile învăţate pe mare, de la sirene, în preajma liberalilor, nu ca să-i urce în corabia sa, pentru că îi urăşte din instinct, ci pentru ca să dea bine în poza de grup a partidelor de Dreapta.

Exact pe dos stau lucrurile cu PSD, pe care trebuie să-l critice, dar de care îl leagă rădăcini adânci.

De fapt, Traian Băsescu nu a lovit niciodată foarte tare în ideologia social-democrată şi nici nu a pus dinamită la fundaţia celui mai mare partid de Stânga din România. Doar a dat cu pietre în geamuri şi i-a mâzgălit pereţii. A ales drept cai de bătaie diverse personaje de prim rang din rândurile acestei formaţiuni politice şi aşa a ieşit în prim-plan. Până la urmă, şi-a aşezat tabăra pe cele mai înalte culmi ale demnităţilor în statul român. I-au fost obiective strategice mai întâi Ion Iliescu, apoi Adrian Năstase şi abia târziu, când şi-a dobândit statura de lider politic atestat, Victor Ponta.

Demiterea

Pornind de la premisele astea, un deznodământ parlamentar tragic era de aşteptat. „Divide et imperat”. Principiul conflictului aducător de victorii, pe care l-a practicat cu atât de mult succes vreme îndelungată, a dus, inevitabil, la o coalizare a celor înfrânţi. Dar cauza referendumului de la sfârşitul lunii trecute nu este una de dată recentă. Ea este reprezentată de suspendarea din 2007.

Atunci, PSD şi PNL au reuşit, pentru prima dată, să reconfigureze structura Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Beneficiind de sprijinul UDMR, la care s-a lipit, firesc, şi Grupul Minorităţilor Naţionale. Războiul cu cele două partide mari, dus de Traian Băsescu, ar fi putut fi, să zicem, unul firesc. Cu liberalii este o incompatibilitate structurală (sunt nişte filfizoni în opinia lui, vă aduceţi aminte de răbufnirea aia legată de papioane) iar în privinţa pesediştilor, aceştia au dat cei mai mulţi oameni politici puternici. (Deci cei mai mulţi inamici.)

Aşadar războiul cu cele două partide poate fi considerat firesc, în condiţiile în care Traian Băsescu nu s-a comportat niciodată imparţial, prezenţa sa la Cotroceni fiind mai degrabă cea a preşedintelui PDL decât cea a preşedintelui României. Foarte multă vreme şi-a sacrificat imaginea pentru a scoate în evidenţă calităţile odraslei sale politice. Un efort nemeritat de PDL. Care s-a dovedit incapabil să stea pe propriile picioare.

Eroarea majoră făcută de Traian Băsescu are un nume – UDMR. Pe când avea ţara întinsă la picioare, el a crezut că poate scăpa de şantajul parlamentarilor maghiari. L-a scos de guler pe Laszlo Tokes din şanţul politicii şi l-a urcat pe jilţul de vicepreşedinte al Parlamentului European. Lucrând, şi prin asta, intens, la scindarea UDMR. Cu ajutorul lui Viktor Orban. Ei bine, iată, maghiarii, se poate spune, uită, da’ nu iartă. Au stat la Putere aşteptând momentul oportun şi au dat lovitura devastatoare – suspendarea preşedintelui. În Parlament, căci la urne maghiarii au slujit, involuntar sau nu, cauza preşedintelui – în Harghita, Covasna & Co s-a înregistrat cea mai scăzută prezenţă la vot.

Miza

În cazul persoanei Traian Băsescu nu mai au rost comentarii. Liderul politic însă şi-a asumat responsabilitatea PDL. „Eu te-am făcut, eu te omor” este, după „Divide et imperat”, al doilea principiu călăuzitor în politică pentru Traian Băsescu. Care şi-a lăsat în şah-mat partenerul. PDL va trebui să deconteze, în noiembrie, toate alea făcute şi nefăcute de tutorele său.

La PNL, miza era cariera lui Crin Antonescu. Instalat la conducere cu o autoritate fără precedent în istoria contemporană a liberalismului, preşedintele PNL a făcut din persoana sa cauza unică a întregului partid. Zbaterile unor lideri de a se afirma – Andrei Chiliman este etalon – au semănat, mai degrabă, cu plânsetele unui bebeluş care dă din picioare când e ţinut în braţe.

La PSD situaţia e mai complexă. Aici intră în ecuaţie şi viitorul lui Victor Ponta, dar şi ambiţiile unor foarte influenţi lideri social-democraţi. Şi perspectivele unor potenţi oameni de afaceri, şi părerile unor formatori de opinie.

UDMR a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a bloca drumul politic pe care merg celălalte două formaţiuni politice ale maghiarilor. Până acum eforturile i-au fost încununate de succes.

În fine, ceea ce pentru marea majoritate a românilor a fost o lovitură de teatru, încarcerarea lui Adrian Năstase şi tentativa acestuia de sinucidere (a cărei veridicitate a fost contestată), a ridicat spectaculos miza: puşcăria pentru înfrânţi. Ceea ce, raportat la o ţară civilizată a secolului XXI, este fie o realitate abjectă, fie un artificiu de campanie electorală improvizat la repezeală.

O luptă murdară

A fost una dintre cele mai exasperante, mai urâte şi mai lipsite de imaginaţie şi de consistenţă campanii electorale din cei douăzeci şi doi de ani care ne despart de epoca Ceauşescu.

Acuzaţii absurde, dosare scoase din ascunzătoarea de la WC sau contrafăcute, ţipete, limbaj de o agresivitate suburbană, ameninţări ca între liderii unor găşti de cartier, cu Poliţia şi Procuratura, toate au reprezentat atributele exclusive ale acestei competiţii politice. Nimic despre Constituţie, nimic despre rolul şi statutul preşedintelui României, nimic despre relaţiile dintre instituţiile democraţiei, şi bineînţeles, nimic despre noi, despre cât mai trebuie să-i plătim degeaba pe unii care ar trebui să se gândească toată ziua numai la cum să ne facă viaţa mai uşoară, în timp ce noi muncim.

În loc de astea, imbecilisme şi delir oniric. O disperare după injecţia cu funcţii şi Putere – vaccin autoimun – care nu are nicio legătură cu disperarea poporului ăsta. Încă o dată inconştienţa, lipsa de viziune istorică, arivismul şi josnicia unor politicieni au aruncat România pe scena unui bâlci de la care lumea civilizată îşi întoarce ochii, scârbită. Asta după ce aceiaşi politicieni au înnebunit-o şi au înfometat-o. Acum, gata! A căzut cortina. Bine că s-a terminat. Să încercăm, repede-repede, să ne odihnim. Urmează…

La referendum s-a furat masiv. De la calea ferată

Autor

Adrian Bărbulescu

24 august 2012

„Eu vara nu votez, sabotez”. Acesta pare a fi hitul verii pe care l-au fredonat mai tuciuriii noştri concetăţeni, care în perioada referendumului eşuat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu n-au stat în faţa televizorului, urmărind talk-show-urile. Aveau ceva mult mai bun de făcut decât să se uite în gurile lui Ponta, Antonescu sau Băsescu: au „chelit” pur şi simplu calea ferată de elementele de semnalizare şi automatizare.

Valoarea furturilor de la CFR în lunile de vară se ridică la 2,3 milioane de euro, cu peste 50% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pică sau nu pică Băsescu? Se face turism electoral? Nu se fac cumva nişte manevre cu urna mobilă? Ce se întâmplă la numărătoarea voturilor? Se atinge sau nu pragul de 50% plus unu? Ce va spune Curtea Constituţională?

Acestea erau întrebările prezente pe buzele majorităţii românilor înaintea, în timpul şi după desfăşurarea referendumului (eşuat, după cum s-a dovedit ulterior) pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Au fost însă şi conaţionali de-ai noştri care nu şi-au pus întrebări existenţiale despre cum va arăta peisajul politic în următorii ani. Şi-au frecat mâinile de bucurie şi şi-au spus, ca Tudorel, gunoierul tulcean de la „Românii au talent”, „Deci, să trecem la treabă”.

La treabă, adică la furat elemente de automatizare, semnalizare şi siguranţa circulaţiei de la calea ferată. Mai ales că zona de siguranţă feroviară din jurul şinelor devenise sat fără câini, de vreme ce, potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor, mai mult de jumătate din forţele de ordine ale României au fost însărcinate cu supravegherea procesului electoral. Filtrele poliţiştilor au fost amplasate pe şosele, şi nu pe calea ferată, pentru că, nu-i aşa?, turismul electoral se face cu microbuzul sau autocarul, nicidecum cu trenul.

Întâi la locale, apoi la referendum

Pe măsură ce se apropia data referendumului, s-a înteţit numărul de furturi de la calea ferată, după cum reiese din datele puse la dispoziţia Jurnalului de Investigaţii de oficialii CFR SA, compania responsabilă cu gestionarea infrastructurii feroviare. Ba chiar şi în ziua referendumului, 29 iulie, a avut loc o sustragere importantă, la km 56+800 al magistralei 800 Bucureşti-Constanţa, între staţiile Săruleşti şi Lehliu.

De altfel, cele mai multe furturi s-au produs pe această magistrală, profitându-se de faptul că în Bărăgan aşezările omeneşti pot fi numărate pe degete, ceea ce a făcut ca drumul cu trenul spre litoral să dureze cam ca în perioada desfăşurării lucrărilor de modernizare. Dar asupra acestui aspect voi reveni.

Furturile au început să ia amploare încă din luna iunie, când au avut loc alegeri locale. Dacă anul trecut valoarea pagubelor produse în această lună a fost de 2,32 milioane de lei, în 2012 cifra a urcat la 4,72 milioane de lei. În iulie s-a furat ceva mai puţin, de „numai” 3,91 milioane de lei, însă oricum mult mai mult decât în aceeaşi lună a lui 2011, când valoarea sustragerilor fusese de 2,62 milioane de lei. Şi în prima jumătate a lunii august furturile au continuat, fiind cuantificate la 1,7 milioane de lei, comparativ cu 1,59 milioane în perioada 1-15 august 2011. În total, în intervalul 1 iunie – 15 august, valoarea elementelor sustrase a fost de 10,33 milioane de lei (apoximativ 2,3 milioane de euro), cu peste 50% mai mult decât valoarea contabilizată în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 6,53 milioane de lei.

Se fură tot ce e metal

Se fură tot ceea ce poate fi valorificat la centrele de colectare a fierului vechi (oare de ce majoritatea acestora sunt amplasate în imediata vecinătate a căii ferate? Întrebare retorică, evident). Oficialii CFR SA au făcut, la solicitarea Jurnalului de Investigaţii, un inventar a ceea ce se fură: „Elementele sustrase reprezintă: material mărunt de cale (buloane orizontale şi verticale, tirfoane, plăci metalice de prindere a şinei de traverse), şine cf, contraşine, eclise metalice de prindere a şinelor, platelaje metalice de pod, unităţi luminoase corespunzătoare semnalelor de circulaţie şi manevră, echipament şi aparataj SCB (bobine de joantă, rezistenţe, picheţi, relee, transformatoare, inductori, electromecanisme de macaz etc.), componente ale liniei de contact (cablu purtător, fir de contact, ancorări mediane), cabluri de alimentare şi dependenţă a instalaţiilor de semnalizare şi dirijare a circulaţiei feroviare, cabluri de telecomunicaţii etc”.

Jubilează patronii de autocare

Spuneam mai sus că majoritatea furturilor s-a produs în Bărăgan, pe magistrala 800 Bucureşti – Constanţa. Din totalul de 20 de furturi constatate în luna iulie şi în prima jumătate a lui august, 11 au fost pe această magistrală (alte două cazuri au fost identificate tot în Bărăgan, pe linia Ciulniţa – Călăraşi). Zonele preferate de hoţi sunt Săruleşti, Dragoş Vodă, Jegălia, Perişoru, Ovidiu şi Ramificaţia Borcea.

Aşa se face că drumul spre litoral a fost mai scurt doar un an – în 2011. Din 2006 până în 2010 s-a circulat prost, cu întârzieri mari, din cauza lucrărilor de modernizare care păreau să nu se mai termine şi despre care Jurnal de Investigaţii a relatat pe larg în numărul din luna decembrie 2010. Apoi, anul trecut s-a circulat bine, distanţa de 225 km dintre Bucureşti şi Constanţa fiind străbătută în două ore şi jumătate.

Anul acesta, mai că îmi vine a crede că patronii firmelor de autocare care fac curse Bucureşti – Constanţa s-au vorbit cu hoţii, să încetinească deplasarea trenurilor, pentru a-şi atrage cât mai mulţi muşterii. Ipoteză luată în calcul, fără a recunoaşte explicit acest lucru, şi de conducerea societăţii CFR Călători, care s-a arătat îngrijorată de faptul că, din cauza sporirii furturilor, îşi va pierde cota de piaţă: „Efectul furturilor tot mai dese de la elementele de cale ferată aparţinând CNCF CFR SA se reflectă în durata de călătorie şi are repercusiuni directe asupra gradului de satisfacţie al pasagerilor vis a vis de serviciul oferit de operatorul feroviar de pasageri. Pe termen mediu şi lung, acest inconvenient poate direcţiona utilizatorii serviciilor feroviare către variante alternative de transport. Pe cale de consecinţă ar putea să se înregistreze şi o scădere a cotei de piaţă a transportului feroviar şi a industriilor conexe din domeniu”. Fără alte comentarii.

Întârzieri record spre litoral

În iulie 2011, întârzierea medie pe Bucureşti – Constanţa a fost de opt minute, iar anul acesta de 34 de minute. Situaţia s-a înrăutăţit în august 2012, când întârzierea medie pe Bucureşti – Constanţa a ajuns la 50 de minute, faţă de numai trei minute în 2011. Pe sensul opus, întârzierile au fost şi mai mari – 39 de minute în iulie şi 65 de minute în august – din cauza problemelor de trafic de pe secţia Constanţa – Mangalia (linie simplă neelectrificată, aşa că garniturile trebuie să se aştepte una pe cealaltă în puţinele gări unde este linie dublă: Neptun, Costineşti, Eforie Sud şi Eforie Nord).

Culmea, în această vară, potrivit datelor puse la dispoziţia Jurnalului de Investigaţii de CFR Călători, recordul negativ de întârziere i-a aparţinut unui tren Intercity – IC 583, cu 150 de minute.

La autostrăzi se poate, la CFR nu

Dacă mai era nevoie de demonstrat că Ministerul Transporturilor se preocupă de autostrăzi, în timp ce calea ferată este lăsată de izbelişte, iată încă un element în acest sens. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat recent organizarea unei licitaţii pentru selectarea unei firme care să asigure paza pe recent inaugurata autostradă Bucureşti – Ploieşti. Valoarea contractului de achiziţii publice va fi de 2,29 de milioane lei cu TVA, adică peste 500.000 de euro. Atenţie, banii nu provin din încasările proprii ale companiei, ci din bugetul de stat. Mă întreb atunci: Guvernul nu ar putea să aloce bani şi pentru paza căii ferate, mai ales a tronsoanelor modernizate? Lucrările de modernizare a magistralei feroviare Bucureşti – Constanţa au costat aproape un miliard de euro, iar acum se circulă mai prost ca înainte, din cauza furturilor. O nouă încercare de stopare a sustragerilor urma să fie făcută de CFR SA la finele lunii august, prin semnarea cu Inspectoratul General al Poliţiei Române a unui protocol de cooperare privind prevenirea şi combaterea criminalităţii specifice infrastructurii feroviare.

„Ruinele” de pe litoral, vândute ca hoteluri de lux

Autor

Darius Martinescu

1 august 2012

Mult-mediatizata vânzare a unităţilor hoteliere deţinute de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului de Stat s-a transformat, la trei luni de la prima licitaţie, într- un fiasco. Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului de Stat a scos la vanzare zece imobile şi terenuri situate pe litoral

Nici unul dintre activele statului nu le trezeşte nici cel mai mic interes investitorilor din turism, iar RAAPPS nu vrea în ruptul capului să scadă din preţ. Hotelierii spun că imobilele de protocol ale statului nu valorează mai mult de un euro fiecare.

Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului de Stat a scos la mezat zece imobile şi terenuri situate pe litoral, cu preţuri cuprinse între 240.000 şi 2,4 milioane de euro.

Cel mai ieftin activ este un teren de peste 8.700 metri pătraţi, utilizat ca pepinieră, situat în staţiunea Eforie Nord, iar cea mai scumpă proprietate de protocol a statului este complexul Dacia din Neptun-Olimp, scos la vânzare cu un preţ de pornire de peste 2,4 milioane de euro. Toate cele zece imobile valorează pe hârtie peste nouă milioane de euro şi au fost puse în vânzare la sfărşitul lunii martie. Potrivit sucursalei Neptun a RAAPPS, responsabilă cu vânzarea activelor, până la jumătatea lunii trecute au fost organizare două licitaţii, la care membrii comisiei s-au uitat unul la altul, pentru că nimeni nu a venit măcar să se intereseze de aceste proprietăţi.

Licitaţii fără muşterii

Dat fiind că nu a existat nici un ofertant, nu putem prezenta nici o poziţie oficială a vreunui potenţial investitor vizavi de procedurile de licitaţie, însă din capul locului regulamentul după care se desfăşoară aceste proceduri este cel puţin ciudat, dacă nu chiar aberant, date fiind condiţiile actuale de piaţă.

Dacă evaluarea imobilelor a fost făcută conform cu tarifele pieţei, fără însă să se facă diferenţa între un hotel recent construit şi vechiturile RAAPPS, restul prevederilor nu poate decât să taie pofta oricărui investitor de a se înscrie la licitaţie. În cazul unui hotel, preţul dosarului de prezentare plus taxa de participare este de 7.000 de lei, la care se adaugă garanţia obligatorie, de 20% din preţul de pornire.

Mai mult, pentru imobilele cu preţul de pornire mai mic de de 500.000 de euro, pasul de pornire la licitaţie este de minimum 3% din preţul de pornire. Pentru activele evaluate la peste 500.000 de euro, pasul este de minimum 5%. În aceste condiţii, preţului cel mai mic cu care poate fi cumpărat, de exemplu, complexul Dacia, evaluat la 2.438.800 de euro şi care este cea mai scumpă proprietate pe care statul a scos-o la vânzare în primul val de privatizare, îi corespunde un pas minim obligatoriu de 121.940 euro, ceea ce urcă preţul de adjudecare la 2.560.740 de euro.

Dacă punem în balanţă licitaţiile RAAPPS cu cele organizate în ultimii doi ani de către Ministerul Turismului pentru vânzarea a exact aceluiaşi tip de active, licitaţii unde ministerul a reuşit să vândă un singur hotel şi acela la jumătate de preţ, şansele de reuşită ale RAAPPS sunt egale cu zero.

Un euro, singura soluţie

Hotelierii de pe litoral nu sunt interesaţi de afacerile cu statul. Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia şi proprietar de hoteluri, spune că investitorii din turism nu au bani, iar băncile au stopat finanţarea în acest domeniu.

În plus, activele statului din turism sunt licitate la preţuri mult prea mari, dacă ţinem cont de starea lor tehnică. „Aşa cum arată ele, pe lângă faptul că îţi cer milioane de euro, trebuie să bagi cel puţin tot atât. Nu este posibil ca pentru o vilă să îţi creară peste un milion de euro (n.r vila Agigea din staţiunea Eforie Nord are un preţ de pornire a licitaţiei de peste 1,3 milioane de euro)”, a explicat reprezentantul hotelierilor.

Nicolae Bucovală crede că, în condiţiile actuale, aceste imobile nu se vor vinde niciodată şi că singura soluţie este vânzarea pe sume simbolice, dar cu obligativitatea unor investiţii. „Ar trebuie să le privatizeze pe un euro şi cu plan de investiţii. Cel care vrea să investească va trebui să se conformeze planului. Dacă nu face acest lucru, statul ia hotelurile inapoi, iar investitorul pierde banii”, a menţionat Nicolae Bucovală.

Bate vântul prin vile

Imobilele statului cu destinaţie turistică de pe litoral sunt disponibile pentru închiriere şi cazare. Cum însă investiţii nu s-au făcut în majoritatea cazurilor, de zeci de ani, unităţile de cazare au pierdut de mult startul în faţa celorlalţi hotelieri.

Cel puţin în nordul staţiunii Mamaia, unde în fosta zonă de protocol zero de lângă hotelul Savoy, RAAPPS deţine vilele „Egreta” şi „Cerna”, nu vedeai, la jumătatea lunii iunie, picior de turist. Poate şi pentru că în această zonă, considerată de lux, a staţiunii Mamaia, vilele RAAPPS, clasificate la trei stele, oferă, potrivit site-ului oficial, elemente „premium” care au devenit standard în dotarea oricărui hotel inferior ca clasificare de pe litoralul românesc: aer condiţionat, bucătărie utilată, frigider, TV, terasă şi loc de parcare lăngă vilă.

17 licitaţii, un hotel vândut

RAAPPS nu este singurul proprietar de unităţi de cazare de pe litoral care încearcă să scape de active. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a organizat pe parcursul anului trecut nu mai puţin de 17 licitaţii pentru vânzarea activelor societăţilor Mamaia SA, Carmen Silva, Litoral SA şi Neptun Olimp, în urma cărora nu s-a înregistrat decât o singură privatizare importantă.

Este vorba despre complexul hotelier Mamaia, clasificat la cinci stele şi care a fost adjudecat cu o reducere împortantă de preţ, abia la a şasea licitaţie. Hotelul şi restaurantul Mamaia au fost vândute cu 2.480.000 de euro, preţ corespunzător unei singure oferte depuse, în condiţiile în care preţul de evaluare a unităţii a fost de 3,77 milioane de euro, cu peste 1, 2 milioane euro mai mult decât tariful la care a fost adjudecat.

Este puţin probabil ca cel mai scump hotel al RAAPPS scos la vânzare pe litoral, complexul Dacia din Neptun-Olimp, catalogat la standardul două stele şi pentru care regia cere 2.438.800 de euro, să fie vândut aproape la acelaşi preţ cu luxosul complex Mamaia.

Revenind la MDRT, ministerul a bifat în 2012 cel de-al treilea an consecutiv de încercări de privatizare a societăţilor de stat de pe litoral. Începută în 2010, campania de vânzare prin licitaţie a activelor firmelor statului cu activitate sezonieră s-a transformat într-un fiasco, iar specialiştii în turism nu-i dau prea mari şanse de reuşită ministerului nici în acest an.

„La bulgari sunt puse în vânzare 200 de hoteluri, majoritatea dintre acestea fiind noi. În cazul nostru, extrem de puţine sunt noi”, a explicat conferenţiar universitar doctor Ion Dănuţ Jugănaru, specialist în economie şi turism. Ion Dănuţ Jugănaru susţine că modul în care organizează statul licitaţiile pe litoral, respectiv anunţurile publicate pe site, nu poate aduce clienţii mult-aşteptaţi. „Mulţi s-au abţinut de la cumpărare în aşteptarea unor preţuri mult mai mici. Este posibilă apariţia unui investitor străin, dar pentru asta trebuie să-l caute cineva”, a concluzionat Jugănaru.

Primul tramvai Imperio Eco produs la Bucureşti.

Autor

Adrian Bărbulescu

31 iulie 2012

Prilej de miting populist, de genul „nu ne vindem ţara”, cu ocazia prezentării primului tramvai modern, cu podea joasă, fabricat la Bucureşti de Astra Vagoane Călători Arad în colaborare cu Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB).

În loc să se bucure că pe străzile Bucureştilor ar putea să circule tramvaie la standarde occidentale, fabricate sub licenţă Siemens, câţiva angajaţi de la Uzina de Reparaţii Atelierele Centrale (URAC) din cadrul RATB au ieşit în curtea fabricii, strigând că vor să facă ei tramvaie, nu „capitaliştii”.

Ponta s-a speriat de proteste

Chiar dacă era invitat la eveniment, când a auzit că e rost de scandal, premierul Victor Ponta a anunţat că nu mai vine. N-a venit nici primarul general Sorin Oprescu, chiar dacă evenimentul de marţi reprezenta o premieră pentru Bucureşti.

Evident, scandalul „proletarilor” de la URAC n-a fost pe placul acţionarului majoritar al Astra Vagoane Călători, Valer Blidar, care a spus doar că „este păcat că un grup de compatrioţi manifestează împotriva acestei realizări”.

Aer condiţionat şi podea joasă

Dar să revenim la evenimentul de marţi, când a fost prezentat primul tramvai modern fabricat la Bucureşti, denumit Imperio Eco. Acesta are podea joasă pe toată lungimea sa şi dispune de aer condiţionat, sistem de informare a pasagerilor şi un design futurist.

Consumul energetic este şi el redus. Ba, mai mult, energia recuperată este utilizată pentru alimentarea instalaţiei de aer condiţionat. Cu toate că vara, în România, temperaturile ating şi 40 de grade Celsius, din cele aproximativ 2.500 de tramvaie care circulă pe străzile oraşelor româneşti, doar 12 – 10 la Oradea şi două la Cluj Napoca – sunt dotate cu aer condiţionat. În Bucureşti, la toate cele aproximativ 500 de tramvaie, ventilaţia este asigurată exclusiv pe geam.

Varianta standard a tramvaiului Imperio Eco are 228 de locuri, dar există şi varianta cu 360 de locuri, formată din patru module. Chiar dacă tramvaiul este fabricat în colaborare cu RATB, regia nu-l poate cumpăra direct, ci numai în urma organizării unei licitaţii – aşa prevăd normele europene.

Şinele se opresc la poarta uzinei

O altă problemă care trebuie rezolvată este modalitatea în care va fi scos tramvaiul din uzină. Şinele se opresc la poarta fabricii, chiar dacă până la liniile de tramvai de pe strada Lizeanu sunt mai puţin de 100 de metri. Pentru a face racordul, trebuie însă obţinută o autorizaţie din partea RATB. „Proiectul este gata şi aşteptăm autorizaţia de la RATB. Sperăm că ea va veni în câteva zile, apoi tot cei de la RATB trebuie să facă lucrările de construcţie pentru realizarea racordului”, a declarat pentru Ziarul de Investigaţii un oficial al Astra Vagoane Călători Arad.

Radu Mazăre, criticat

Prezentarea de marţi i-a dat din nou prilejul lui Valer Blidar de a-i „dojeni” pe primarii care au renunţat la liniile de tramvai. „Tramvaiul este cel mai ecologic mijloc de transport şi este păcat că unele oraşe care au deja linii de tramvai renunţă la ele, în loc să extindă reţeaua”, a spus Valer Blidar. Fără a-l numi explicit, spusele lui Blidar făceau evident referire la primarul Constanţei, Radu Mazăre.

Traseiştii locali. Culiţă minus Pistol egal LOVE

Autor

Adrian Bărbulescu

27 iulie 2012

Harta politică rezultată după alegerile locale de la 10 iunie nu este nici pe departe cea reală. Patru preşedinţi de consilii judeţene şi opt primari de reşedinţe de judeţ nici ei nu mai ştiu la ce partid sunt, din moment ce au schimbat, de-a lungul timpului, formaţiunile politice ca pe ciorapi. Jurnal de Investigaţii a realizat o analiză a aleşilor traseişti, care obţin voturile electoratului chiar dacă ar candida din partea Partidului Comunist Român.

Urăsc trădarea, dar îi iubesc pe trădători. După acest principiu s-au ghidat, în ultimii 20 de ani, toate partidele, atunci când erau la putere sau pe cale să acceadă la caşcaval. Nici alegerile locale de la 10 iunie 2012 nu au făcut excepţie de la această regulă.

PNL a fost un adevărat aspirator de traseişti, dar nici PSD nu s-a lăsat mai prejos, cu toate cu preşedintele acestui partid, Victor Ponta, declara sus şi tare că este total împotriva unor asemenea practici. Evident, analiza realizată de Jurnal de Investigaţii nu avea cum să fie una exhaustivă, care să cuprindă toţi primarii de oraşe şi comune. Ea a luat în calcul doar preşedinţii de consilii judeţene şi primarii reşedinţelor de judeţ.

Patru preşedinţi de consilii judeţene au schimbat cel puţin o dată partidul în ultimii ani. Schimbarea opţiunii politice nu s-a făcut numai de la PDL spre putere, ci şi între partidele care acum formează USL.

La ultimele alegeri, Partidul Conservator a dobândit pentru prima oară şefia unui Consiliu Judeţean. Este vorba de CJ Maramureş, unde pedelistul Mircea Man a fost detronat de Zamfir Ciceu, membru al PC. Dar el nu a fost dintotdeauna la partidul lui Dan Voiculescu. Până anul trecut, Ciceu a fost membru al PNL.

La Neamţ, UNPR a câştigat singurul CJ, preşedinte fiind instalat Culiţă Tărâţă, care însă nu a fost mereu progresist, ci pesedist. În Hunedoara, penelistul Mircea Moloţ a făcut parte, în tinereţea lui politică din anii 90, din Partidul Democrat Agrar (PDAR) şi din Partidul Republican. Deja cazul lui Sorin Frunzăverde, reales preşedinte al CJ Caraş-Severin, de această dată nu de la PDL, ci de la PNL, este de notorietate, aşa că nu vom zăbovi asupra lui.

De la Ion la Crin, via Gabi

Mai multe sunt cazurile de traseişti în rândul primarilor de reşedinţe de judeţ. La Baia Mare, fotoliul de primar a fost adjudecat de Cătălin Cherecheş. El a fost până în 2010 membru PSD, iar acum a ajuns la PNL, după un scurt stagiu la partidul lui Gabriel Oprea, UNPR.

La primăria Zalăului, atotputernic este acum Radu Căpîlnaşiu, racolat de PNL, în 2008, de la PDL. S-a întâmplat şi invers. Primarul oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis „Pinalti”, a trecut, cu ani în urmă, de la PNL la PDL.

La Primăria Bacăului se află tot Romeo Stavarache. Acum este liberal, însă el a câştigat prima oară fotoliul de primar cu susţinerea PUR, actualul Partid Conservator al lui Dan Voiculescu.

În sudul ţării, găsim şi mai multe cazuri de traseism politic. Postul de primar al Craiovei i-a revenit Liei Olguţa Vasilescu (LOV). Ea a candidat din partea PSD, partid din care face parte după ce a părăsit PRM şi pe tribunul Corneliu Vadim Tudor.

La Slatina a rămas primar Darius Vâlcov, care însă a părăsit PDL în primăvara acestui an şi a sărit repede în barca PSD. La fel s-a întâmplat şi la Buftea, reşedinţa administrativă a judeţului Ilfov. În urma alegerilor, funcţia de primar i-a revenit tot lui George Pistol, cu deosebirea că acum el nu mai susţine cauza PDL şi a lui Traian Băsescu, ci pe cea a PNL şi a lui Crin Antonescu. Revelaţia care a condus la schimbarea bruscă de doctrină şi opţiune politică l-a lovit pe dom’ primar tot cu câteva luni înainte de alegeri.

Despre Giurgiu, ce să mai spunem? Situaţia este mai mult decât incertă. După ce liberalul Lucian Iliescu (fost şi el la PSM!) a pierdut primăria, câştig de cauză a avut independentul Nicolae Barbu. Şi-l revendică atât PSD – partid din care a demisionat – cât şi Dan Diaconescu şi PPDD. Deocamdată, împricinatul nu le-a dat câştig de cauză niciunora. Pentru că nici nu ştiţi ce pierdeţi!

Cinci milioane de euro, tocaţi în familie la ArCuB

Autor

Dănilă Chirovici

26 iulie 2012

ArCuB a fost înfiinţat în anul 1996 şi este un serviciu public de cultură, aflat sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Conform propriei prezentări, ArCuB este singura organizaţie de acest gen din România, care are rolul de punte între autoritatea locală, respectiv Primăria Municipiului Bucureşti, şi societatea civilă. Sediul ArCuB beneficiază de o poziţie super-privilegiată, în plin centru al Capitalei, vis-a-vis de fostul amplasament al ambasadei americane. Clădirea a fost renovată şi în prezent are trei săli, una de conferinţe cu 50 de locuri, una de spectacole, cu 370 de locuri, şi una destinată workshop-urilor, cu o capacitate de 30 de locuri. Toate pot fi închiriate. „Preţurile estimative sunt disponibile la cerere, oferta finală variind în funcţie de sală şi de amploarea activităţii propuse”. Dar nu despre asta este vorba. Ci despre felul în care sunt gestionate sume enorme din bugetul Primăriei Generale.

Adevărul este că portofoliul de acţiuni al ArCuB este impresionant. De la organizarea revelioanelor, la festivitatea tradiţională „Cişmigiul Copiilor”, piese de teatru, festivaluri de muzică.

În fine, la ArCuB poţi vedea „Festivalul de Film Experimental”, sau „Les films de Cannes a Bucarest”. Tot în agenda ArCuB se află şi Festivalul Dakino. Directoarea Mihaela Păun declara că „la ArCuB anul are mai mult de 365 de zile. În fiecare an la calendarul evenimentelor organizate de ArCuB se mai adaugă o filă”. Aşa este. Dar toate proiectele astea costă bani.

Relaţiile dintre reprezentanţii ArCuB şi cei ai Direcţiei Generale Economice şi ai Direcţiei Buget din Primăria Capitalei nu sunt dintre cele mai cordiale. Adică sunt aşa cum sunt în general relaţiile dintre cei care cer bani şi cei care dau bani. Oarecum încordate.

Cineva de la Direcţia Generală Economică a spus că cei de la ArCuB „fac pe artiştii cu banii Primăriei. Noi suntem contabilii limitaţi şi ei spiritele elevate”.

Cu toate acestea, bugetul aprobat pe anul 2012 prin HCGMB 66/23.03.2012 este de, atenţie la mine!, 23.100.000 lei. Adică ArCuB are de cheltuit anul ăsta peste cinci milioane de euro, din care 300.000 lei sunt repartizaţi numai pentru venituri curente. Reparaţiile curente au şi ele puse la teşcherea 300.000 lei. În schimb, însă, pentru pregătire profesională nu se pun la bătaie decât 15.000 lei. ArCuB are 35 de angajaţi, dintre care şase sunt în funcţii de conducere, în frunte cu directoarea Mihaela Păun.

Vaca bună de muls

Statutul ArCuB „e făcut cu cap”. Adică:

• Organizează programele culturale proprii ale CGMB, atât cele care sunt iniţiativa acestuia cât şi cele care decurg din derularea unor relaţii de colaborare la nivel local, naţional sau internaţional. Comentariu: carevasăzică mână liberă la cumetrii, şuste şi aranjamente. Bon. Să vedem mai departe.

• Iniţiază, dezvoltă şi menţine legături cu instituţii publice, asociaţii culturale şi alte structuri neguvernamentale, în vederea diversificării ofertelor culturale locale, a promovării identităţii culturale a oraşului Bucureşti. Comentariu: idem paragraful anterior. Mai departe.

• Organizează în regie proprie sau în colaborare cu alte instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale expoziţii, spectacole, concerte şi alte manifestări cu caracter cultural (s.n). Comentariu: idem paragrafele anterioare. Mai departe.

• Susţine iniţiative de cercetare şi experimentare a noi modalităţi de expresie artistică (!!!) Asta-i fără comentariu. La fel ca şi ceea ce urmează.

• Promovează şi sprijină activităţi de studiu şi cercetare cu privire la istoria şi civilizaţia oraşului Bucureşti.

• Produce, editează şi difuzează cărţi şi reviste, material audio-vizual precum şi alte asemenea produse culturale.(???)

• Organizează şi administrează ateliere de creaţie cultural artistică.

Gata. Asta e. Nobile scopuri. Înşirate pe hârtie de vreun candidat la primăria Capitalei ai spune că sunt fonfleuri sau, în cel mai bun caz, nişte idealisme fără conţinut. Numai că la ArCuB lucrurile nu stau aşa. Ei au în spate, pentru anul în curs, 5.179.372 de euro. În adresa venită de la Primăria Generală, care însoţea bugetul alocat, directorul Vasile Săvoiu menţionează, pedant: „având în vedere că situaţia specifică perioadei de criză se menţine şi în acest an cu influenţe posibile asupra încasării veniturilor la bugetul local, vă rugăm să angajaţi sumele aprobate cu maximă responsabilitate a necesităţii şi oportunităţii efectuării cheltuielilor”. Corect!

Teatru, dar şi mascaradă

Cred că puţini sunt cei care au căderea să pună la îndoială calitatea spectacolelor oferite de către ArCuB. Măcar a celor desfăşurate în incinta de pe strada Batiştei nr. 14.

Foarte mulţi actori români, unii cu un renume consacrat deja, interpretează pe scenele puse la dispoziţie de instituţia condusă de Mihaela Păun. Filmele lui Tarkovski îşi găsesc şi ele ecranele care să le primească. Şi totuşi! Pentru peste cinci milioane de euro parcă prea puţini bucureşteni respiră aerul emanat din plămânii culturali ai ArCuB.

Revelioanele în stradă, ca revelioanele. Lumea ştie ceva vag despre Primărie. Da-n restul anului? Aud? Hai, că n-or fi bucureştenii cei mai culţi „capitalişti”, da’ un sondaj de genul „ştii, mă, ce-i ăla ArCuB?” stă la îndemâna oricărui locuitor al Capitalei. Dacă ăia cinci milioane de euro ar fi gestionaţi cumsecade ar afla de acţiunile ArCuB şi Traian Igaş. Numai că nu-i uşor să ţii de bani atunci când îi ai. Şi mai ai şi rude, şi prieteni…

Soţul Mihaelei Păun este actorul Tiberiu Păun, o prezenţă constantă în spectacolele de teatru organizate de ArCuB. Acelaşi Tiberiu Păun deţine firma Total Business Production (TB Production), care este foarte apropiată şi implicată în proiectele derulate de ArCuB. Este vorba în principal despre plăţi pentru drepturi intelectuale rezultate din activităţi regizorale sau de actorie. Mihaela Păun este acţionară la TB Production şi la Asociaţia Eveniment, o altă structură care ajută, contra cost, la punerea în aplicare a unor proiecte susţinute financiar de ArCuB.

Merită remarcat faptul că aproximativ 90% dintre evenimentele propuse de ArCuB reprezintă piesele de teatru. În care îşi găseşte o participare prolifică şi Silviu Biriş, soţul dirtectoarei adjuncte, Irina Halina Cornişteanu. De când a devenit director la ArCuB, Mihaela Păun şi soţul şi-au cumpărat un apartament într-un ansamblu rezidenţial dintr-o zonă centrală a Bucureştiului, plus o vilă la Snagov, sumele din conturile bancare au crescut substanţial, încasările din „drepturi intelectuale” cifrându-se la peste 150.000 de euro.

Sacul şi Pomul Lăudat

Incontestabil, ArCuB face bine ceea ce face. Doar că face pe mult prea mulţi bani. Ceea ce ar putea fi spus şi altfel. Face prea puţin pentru banii care i se acordă.

Care sunt iniţiativele alea de cercetare şi experimentare a unor noi modalităţi de expresie artistică? Măgăruşul roz cu zvastica pe fund, promovat de ICR in SUA?

Dar faptul că organizează şi administrează ateliere de creaţie culturală, ce-o fi aia? Adică, dacă ne strângem acasă la un prieten, la un şpriţ, ş-o dăm pe muzică şi poezie, ne dă bani???!!!

Dar că promovează activităţi de studiu şi cercetare a istoriei şi civilizaţiei oraşului Bucureşti, ce-nseamnă? Se plăteşte cercetarea teraselor din Centrul Vechi si lectura vederilor din anticariate?

La întrebarea Jurnalului de Investigaţii referitoare la procedura de încheiere a contractelor, modalităţile de retribuire şi artiştii cei mai des solicitati, am primit următorul răspuns de la departamentul de PR: „ În cei peste 16 ani de activitate, ArCuB a colaborat cu mii de artişti români şi străini care se potrivesc genului de evenimente pe care le-am organizat (exprimarea le aparţine reprezentanţilor ArCuB, n.red). Onorariile se stabilesc de către coordonatorii de proiect prin negociere directă”. Scurt pe doi. Un amănunt: la revelioanele de prin 2004 şi mai încoace, pe când Traian Băsescu făcea băi de mulţime şi dădea cu şampania în bucureşteni, prezentator era Tiberiu Păun.

Senatorul Marius Necula, taximetrie pe banii DSP Galaţi

Autor

Dănilă Chirovici

26 iulie 2012

Atlas SA Galaţi, firmă controlată prin Data Consult SRL, trecută de senatorul PDL Marius Necula pe numele mamei sale, nu câştigă numai din lucrări edilitare pe bani publici, de la săli de sport la instalaţii de apă şi canalizare, ci şi din taximetrie. Tot pe bani publici. Din 2003-2004, când senatorul PDL era subprefect şi apoi prefect PSD, firma familiei Necula încasează 300.000 de lei, uneori şi mai mult, de la Direcţia de Sănătate Publică, pentru ca să-i transporte pe directorii instituţiei şi pe funcţionarii care au activitate de teren. În urmă cu doi ani, firma familiei Necula îi plimba pe poştaşii din Galaţi şi Brăila, tot în cadrul unor contracte de taximetrie pe bani publici încheiate cu direcţia regională a CN Poşta Română, condusă de un coleg de la PDL.

Situaţie stranie la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, unde este încheiat anual un contract pentru „servicii de transport terestru specializat de pasageri”.

În acest an, valoarea estimată a contractului este de 236.387 lei fără TVA lei. În caietul de sarcini se vorbeşte despre transportarea pasagerilor cu un număr de opt autoturisme. DSP Galaţi a încheiat cu Atlas SA, firma controlată de familia Necula, contractul nr 1/13.02.2012, în valoare de 29.286 de lei şi 32 de bani, fără TVA. Cu TVA ar fi vorba de 36.614 lei. Prin aplicarea TVA, şi valoarea estimată a contractului creşte la 293.119 lei. Valoarea foarte mică, de 10% din valoarea estimată, nu are prea mare importanţă, pentru că acest contract se derulează după regulile clasice ale taximetriei cu „aparat de taxat”, plăţile făcându-se în baza unui tarif /oră/şofer.

Diferenţa dintre contractul încheiat în februarie şi valoarea estimată sau chiar la o sumă mai mare decât cea estimată poate intra în conturile Atlas şi în baza unor procese verbale, acte adiţionale sau contracte subsecvente. Asta pentru că achiziţia de servicii de transport are la bază un contract cadru, completat de contracte subsecvente. La art 7.1 al contractului cadru e prevăzută şi o clauză de majorare: „preţul contractului se poate ajusta doar în cazul în care elemente constitutive ale tarifului ofertat se modifică, independent de voinţa părţilor contractante”.

S-a mers pe procedura de încheiere a contractului după o prealabilă cerere de oferte de către DSP, procedură ce poate fi aplicată, fără organizarea unei licitaţii de oferte, în cazurile achiziţiilor de servicii cu o valoare mai mică de 100.000 de euro. Au fost prezentate două oferte şi cea a Atlas a fost desemnată câştigătoare.

În caietul de sarcini se prevede că prestatorul Atlas SA nu are nicio obligaţie în ceea ce priveşte achiziţia de carburanţi sau asigurarea stării tehnice a celor opt autoturisme. „Pentru asigurarea bunei desfãsurãri a activităţii”, Direcţia de Sănătate Publică asigură costurile reparaţiilor şi lucrărilor de întreţinere ale autoturismelor precum şi piesele de schimb şi carburanţii necesari funcţionării în condiţii optime. În cadrul contractului se vor mai face şi calcule în baza tarifelor Atlas SA, respectiv tarif/oră/conducător auto pentru zile normale de lucru şi altul pentru zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale.

Exces de zel

Surprinde minuţiozitatea funcţionarilor de la serviciul de achiziţii al Direcţiei de sănătate de la Galaţi. Logic ar fi fost ca în caietul de sarcini al DSP să se prevadă câteva date generale despre transporturile de care are nevoie, cum ar fi distanţe în kilometri, număr de persoane transportate, eventual numărul de locuri pe care trebuie să îl aibă o maşină care trebuie să ducă de colo-colo echipe de funcţionari. Funcţionarii nu s-au limitat la atât, ci au mers până la a prevedea în caietul de sarcini şi mărcile celor opt autoturisme şi capacităţile cilindrice ale motoarelor: 1. Dacia Furgon – utilitară – 5 locuri – 1870 cm³ – 1 buc.; 2. Autoturism Nubira – 5 locuri – 1.598 cm³ – 3 buc.; 3. Autoturism Tacuma – 1.998 cm³ – 1 buc.; 4. Autoturism Dacia Logan MCV – 5 locuri – 1598 cm³ – 1 buc.; 5.Autoturism Skoda – 1.800 cm³– 1 buc; Autoturism Dacia Solenza – 5 locuri – 1390 cm³ – 1 buc.

Explicaţiile lui Boldea

Această situaţie a contractelor de „servicii de transport terestru specializat de pasageri” încheiate, anual, din 2003 şi până în prezent, de DSP Galaţi cu firma familiei Necula are câteva secrete interesante.

Ne-au fost explicate de actualul director al DSP Galaţi, Valentin Boldea. Este fratele deputatului Mihail Boldea, dar asta nu are nici o importanţă în economia subiectului. Valentin Boldea ne-a explicat că această problemă, a contractelor de transport datează din perioada 2003-2004, când la Direcţia de Sănătate Publică a avut loc o restructurare şi a trebuit să fie redus numărul angajaţilor direcţiei. La momentul respectiv, instituţia avea angajaţi zece şoferi, câte unul pentru fiecare autovehicul din parcul auto al instituţiei.

La restructurare, conducerea de atunci a DSP Galaţi avea două variante. Prima era să păstreze şoferii, care sunt necesari, pentru că DSP are activitate de teren, de la inspecţie şi supraveghere la probleme administrative, pentru care sunt necesare deplasările în teren. Varianta păstrării şoferilor presupunea însă concedierea altor angajaţi, asistenţi, laboranţi etc. „Atunci s-a optat pentru varianta renunţării la şoferi şi externalizarea acestui serviciu. Aceasta a fost decizia luată atunci, în 2003-2004. Direcţia a renunţat la şoferi şi s-a făcut un contract de prestări servicii cu o firmă care să ne asigure şoferii. Şoferii sunt angajaţii acelei societăţi”, a declarat Boldea.

El a explicat că maşinile aparţin DSP Galaţi, iar contractul vizează numai externalizarea serviciului de conducere a autovehiculelor. „Cred că suntem printre puţinele direcţii de sănătate publică din ţară care au recurs la această metodă. Alte direcţii care se confruntau cu lipsa personalului de specialitate au tăiat posturile neocupate şi au păstrat şoferii”, ne-a mai spus şeful DSP Galaţi.

Boldea spune că nu poate găsi o soluţie pentru a angaja şoferi, din moment ce posturile sunt blocate şi funcţionează regula „la şapte plecaţi se poate face o angajare”. Potrivit lui, toate contractele au fost încheiate cu respectarea procedurilor de achiziţie publică: „De-a lungul anilor au fost respectate procedurile legale de atribuire a contractului, respectiv Ordonanţa 34. În fiecare an s-a făcut procedura legală, cu publicarea anunţurilor pe SEAP. În majoritatea anilor nu am avut decât un singur ofertant”. În privinţa numelui firmei, şeful DSP Galaţi nu vrea să facă nici un comentariu: „Nu mă interesează cum se numeşte firma, nu este o invenţie a mea, nu fac alte comentarii. Doresc să avem concurenţă, dar în condiţiile în care se prezintă un singur ofertant, asta este situaţia”, spune Valentin Boldea.

Afacere PSD, continuată la PDL

Vom face câteva dezvăluiri despre condiţiile în care a fost pusă la cale această afacere, a taximetriei pe bani publici.

În 2003, Marius Necula era subprefect PSD, iar din august 2004 a devenit pentru câteva luni prefect PSD de Galaţi. În 2003, Marius Necula controla (cu 53% din acţiuni) Atlas SA prin SC

Data Consult SRL Galaţi. Nici vorbă ca atunci părţile sociale să fie trecute pe numele părinţilor. În acea perioadă, şef al DSP Galaţi era Aurel Nechita, coleg la PSD Galaţi cu subprefectul Necula. Nechita este cel care a concediat şoferii şi a apelat la serviciile de taximetrie ale firmei lui Necula. Din 2003 până în prezent, pe la conducerea DSP Galaţi s-au perindat directori numiţi de PSD, PNL, PDL, dar afacerea a rămas în picioare.

Acţionarul majoritar al Atlas SA este Data Consult SRL Galaţi, firmă înfiinţată de Marius Necula în 1994 şi care deţine 52,6% din acţiunile Atlas. “Cuponarii” deţin 12,4%, SIF Moldova 34%, iar AVAS 0,9%. Conform datelor de la Registrul Comerţului, în 2010, la Data Consult, apăreau ca asociaţi părinţii senatorului. În declaraţia de interese nr 38/15.12.2008, senatorul Necula declara însă că deţine 80% din părţile sociale ale Data Consult, în valoare de 42.320 lei, iar în alte două declaraţii de interese ulterioare, din 15 şi 24 iunie 2009, susţine că este asociat unic la această firmă. În declaraţia 281/15.09.2009 apărea formula „SC Data Consult SRL – asociat unic – în curs de dobândire (a acţiunilor – n red)”. După izbucnirea, în mai 2010, a scandalului sălilor de sport, din declaraţiile de avere şi de interese ale senatorului PDL au dispărut orice referiri la acţiuni sau la Data Consult.La bunăstarea conturilor Atlas SA a contribuit sistematic şi Direcţia Regională de Poştă (DRP) Galaţi, pe vremea când era condusă de psihologul Ion Ştefan (PDL). În baza contractului nr 260/11567/15.10.2009.2009, Atlas SA a încasat 73.032 lei fără TVA pentru “transport regulat de pasageri pe bază de grafic în localitatea Galaţi”. Atlas şi DRP Galaţi au încheiat un contract similar şi pentru transport de persoane în Brăila.

Pinalti scurtcircuitează Transelectrica

Autor

Adrian Bărbulescu

25 iulie 2012

Despre afacerile cu energie ieftintină derulate de super băieţii descurcăreţi cu tentaculele adânc înfipte în mediul politic s-a tot vorbit în ultimii ani. Unii dintre aceştia au început să-şi diversifice afacerile în domeniu, orientându-se spre tranzitul de energie. O afacere subţire, cu acces limitat, care aduce statului român pagube de zeci de milioane de euro prin neplata taxelor. Deloc întâmplător, şi această afacere se ţese în jurul aceloraşi firme şi personaje care “gestionează” energia ieftină a României. Din acest peisaj, evident, nu putea lipsi starostele din umbră al afacerilor cu energie, primarul PDL din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis „Pinalti”.

O afacere cu damf de evaziune fiscală se derulează de ani buni în domeniul energetic, văduvind bugetul statului de zeci de milioane de euro.

În esenţă, este vorba de nefacturarea unor mari cantităţi de energie electrică importate şi apoi exportate. În ultimii ani, situaţia financiară a companiei Transelectrica s-a deteriorat puternic. Mare parte din vină o poartă faptul că veniturile din activitatea de transport şi asigurarea serviciilor de sistem pentru exportul şi importul de energie electrică au scăzut, în mod nejustificat, aducând astfel prejudicii şi bugetului public consolidat. Persoanele juridice licenţiate să realizeze import sau export de energie electrică notifică Transelectrica la începutul perioadei în legătură cu cantitatea pe care urmează să o importe sau exporte. Apoi, la sfârşitul operaţiunii, trebuie să se realizeze balanţa pentru care se emit facturi, în vederea plăţii tarifelor, taxelor şi impozitelor.

Din 2010, firmele care deţin licenţe pentru exportul de energie electrică notifică la Transelectrica la începutul perioadei de derulare a operaţiunii că vor să realize un export de energie de X MWh, iar la finalul perioadei raportează că de fapt exportul a fost de (X-Y) MWh, din care Y reprezintă tranzitul de energie electrică.

Această situaţie a adus pentru Transelectrica un minus de 30 milioane de euro, pentru perioada 2010-2011, la care se adaugă prejudiciile aduse bugetului public consolidat prin neplata taxelor şi impozitelor. Realizarea acestei inginerii este posibilă din cauza faptului că tranzitul de energie electrică nu este raportat înaintea perioadei de realizare, aşa cum se întamplă în cazul importului sau exportului.

Opt milioane în şapte luni

Modul în care compania Transelectrica este spoliată de importante resurse financiare a ajuns şi la urechile inspectorilor fiscali, care au început o amplă verificare la

Transelectrica.

Astfel, în perioada ianuarie 2009-decembrie 2011, inspectorii ANAF au constatat că dacă în 2009 s-au tranzitat prin România 443 GWh, în 2010 această cantitate ajunsese la 1.227 GWh, iar în 2011 crescuse la 1.897 GWh. Potrivit reglementărilor în vigoare, pentru energia tranzitată, firmelor nu li se percepe contravaloarea serviciului de transport, un tarif reglementat de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei la 17 lei/MWh, şi nici contravaloarea serviciilor de sistem, tarif reglementat de ANRE la 21 lei/MWh.

Numai în primele şapte luni din 2011, ANAF a identificat o diminuare a veniturilor Transelectrica de aproximativ 33 milioane de lei, adică aproximativ opt milioane de euro la vremea respectivă. Situaţia a fost adusă anul acesta şi la cunoştinţa premierului de atunci, Mihai Răzvan Ungureanu, care însă a evitat să se implice. Lui i-au fost adresate, pe această temă, şi două interpelări în Parlament în care i se cerea să precizeze, în scris, firmele care au realizat tranzitul de energie electrică, cantitatea de energie electrică tranzitată pe teritoriul României, în perioada 2010 şi până în prezent (primăvara anului 2012), sumele neîncaste de Transelectrica şi sumele care ar fi trebuit plătite la bugetul statului. Solicitările au rămas fără nici un răspuns şi, ulterior, premierul şi-a pierdut şi mandatul, aşa că totul a rămas suspendat în aer.

ANAF arată cu degetul

Pentru perioada 2009-2010 controlul ANAF a indicat ca principali beneficiari ai acestor operaţiuni de tranzit cinci companii: EFT Romania, Statkraft Romania, Edison Trading-Sucursala Bucureşti şi Rudnap SRL.

În dreptul celor cinci firme, inspectorii ANAF au notat o creştere semnificativă a tranzitului de energie în perioada verificată. EFT Romania a raportat un tranzit de 18 GWh în 2009, acesta crescând la 148 GWh în perioada similară (primele şapte luni) a anului 2010 (creştere de 822,2%). Aproape la fel de spectaculoase au fost creşterile de tranzit şi în cazul celorlate patru companii: Statkraft a crescut tranzitul pentru perioada menţionată de la 9 la 60 GWh (plus 666,7%), Edison Trading-Sucursala Bucureşti, de la 14 la 41 GWh (plus 292,9%), iar Rudnap SRL, de la 12 la 92 GWh (plus 766,7%). Poate ar mai trebui spus că tot în această periodă exporturile realizate de cele cinci companii nu au crescut semnificativ, ba mai mult, au scăzut în cazul EFT de la 450 GWh la doar 50 GWh sau chiar au fost sistate, cazul Edison Trading.

Pinalti „electricianul”

Compania Rudnap este activă pe piaţa de energie din 15 ţări din Europa de Sud-Est şi este deţinută de compania Altaria Research Limited, cu sediul în Cipru. Firma are în România doar trei angajaţi şi a raportat în 2010 o cifră de afaceri de 318.180.308 lei, după ce în 2008 notificase 30.650.909 lei.

Altaria Research Limited este controlată de sârbo-croatul Damir Fazlic, un personaj care s-a aflat în centrul unor mai multe scandaluri. Altaria şi-a făcut intrarea în România prin preluarea companiei Global Logistics Services SRL, o firmă înfiinţată de Gabriel Ştefan, nimeni altul decât fiul primarului de la Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, cunoscut de microbişti şi sub numele de „Pinalti”. Alături de băiatul primarului, în acţionariatul firmei Global Logistics Services se mai regăsea Lucian Bădescu, fiul unui fost ofiţer de rang înalt din SRI, precum şi firma Green Energy.

Aceasta era controlată, în perioada sa de glorie, de către fiul lui Gheorghe Ştefan şi de Lucian Bădescu. După ce numele firmei a ajuns pe prima pagină a ziarelor, Gabriel Ştefan s-a retras, locul său în acţionariat fiind luat de compania Scucci Limited, un alt off-shore, în spatele căruia nimeni nu poate spune cu certitudine cine se află.

Revenind la Rudnap, firma s-a aflat în 2010 în centrul unui scandal, după ce s-a aflat că a preluat fără licitaţie, de la Electrica, un contract de export de energie.

Scandalul a fost adus în atenţia presei de fostul director de al Complexului Energetic Rovinari, Laurenţiu Ciurel, care a declarat public că Rudnap lua energia cu 38 de euro, sub preţul de producţie, şi o revindea cu 50 de euro în Balcani. Chiar şi după ce afacerea a ajuns în presă, contractul de export al companiei Rudnap a fost prelungit.

În prelungirea acestui contract un rol important l-a avut fostul secretar de stat din Ministerul Economiei, Claudiu Stafie, „întâmplător” vicepreşedintele filialei Piatra Neamţ a PDL şi un apropiat al lui Gheorghe Ştefan. În condiţiile în care Electrica negocia cu mai multe companii acordarea acestui contract, alegerea firmei Rudnap a fost motivată de Electrica, societate condusă la acea vreme de Ioan Folescu, un membru marcant al PDL Dâmboviţa, prin faptul că firma sârbească avea capacitate de a derula în bune condiţii acest contract, a plătit energia în avans şi şi-a asumat problema recuperării TVA aferente.

EFT, mereu câştigătoare

EFT România a fost până la sfârşitul anului 2011 o abonată la energia ieftină. Potrivit Fondului Proprietatea, compania, deţinută de concernul European EFT Group (Energy Financing Team), a cumpărat 1.160.303,96 MWh, pentru care a plătit 142.717.387,32 lei, adică 123 de lei/MWh.

De altfel, EFT este un vechi partener de afaceri al companiei Energy Holding, controlată din spate de controversatul mogul al energiei ieftine, Nicolae Buzăianu, fiind protejată din umbră şi de specialistul autohton în energie, acelaşi Gheorghe Ştefan. Energy Financing Team (EFT), companie înregistrată la Londra, este controlată de doi cetăţeni sârbi, fiind unul din principalii furnizori de energie din zona Balcanilor. De-a lungul anilor, ea a fost acuzată că a câştigat multe contracte pentru furnizarea de energie în această zonă, deşi ofertele sale nu erau dintre cele mai bune.

Bolnavii de Parkinson, trataţi cu indiferenţă de statul român

Autor

Anamaria Nedelcoff

29 iunie 2012

V-ai întrebat vreodată cum este să vreți să dați mâna cu cineva ți brașţul să vă tremure necontrolat, speriindu-i pe cei din jur? Sau să dorii să beți un pahar cu apă într-o zi călduroasă de vară ți să o vărsași pe toată, fără a putea să vă ostoiţi setea? Aceste lucruri li se întâmplă frecvent celor aproximativ 2.000 de bolnavi de Parkinson din județul Hunedoara ți celor peste 72.000 de bolnavi din întreaga ș ară.ț Diagnosticul se pune doar la două spitale din ţară, şi acelea private

Statul român plătete medicaia bolnavilor de Parkinson, care, în cazul formelor mai grave, poate ajunge la 5.000 de lei pe lună. Şi atât. Nu face nimic pentru depistarea bolii în fază incipientă.

De multe ori se ajunge într-un stadiu avansat al bolii, întrucât Parkinson este destul de greu de diagnosticat. Ne lipsesc specialitii, lipsete aparatura necesară, lipsesc secii moderne de Neurologie. România nu are nici măcar un centru în care să se poată face teste legate de factorul genetic care poate duce la cântărirea probabilităilor de a ajunge la Parkinson.

Viaa cu Parkinsonț

Despre toate aceste lucruri ne povestete unul dintre oamenii care a învăat să trăiască cu Parkinson i care a obinut distincia ”Dr. Rana International Parkinson`s Community Service Award 2011”.

”Boala Parkinson este o boală destul de greu de diagnosticat. Ea apare în diferite moduri i doar un om cu experienă poate să-i dea seama de această boală. La mine, la început, au crezut că am un accident vascular cerebral, au zis că e motenire de familie i până la urmă s-a dovedit că am un sindrom parkinsonian, nu un Parkinson clasic, pentru că un Parkinson clasic este unul în care tremuri sau te înepeneti de nu mai poi să pleci din loc. La mine e o simbioză din cele două, ori tremur, ori mă blochez”, spune Dan Răican.

Statul oferă medicamentele gratuit, iar două dintre ele, Stalevo i Azilect, pentru acordarea cărora trebuie aprobare specială de la Casa Judeeană de Asigurări de

Sănătate, ajung la suma de 5.000 de lei flaconul.

Unde poi afla sigur dacă ai Parkinson? În doar două spitale din România, la Bucureti i Oradea. Vestea proastă este că amândouă spitalele sunt private, iar suspectul de Parkinson trebuie să scoată din buzunarul propriu sute de lei.

”În România există doar două aparate care fac analizele speciale, un screening complet, se cheamă tomografia cu emisie de pozitroni. O altă modalitate care să arate dacă eti predispus la această boală este să faci analize genetice, dar în România nu se fac deloc analize să depisteze dacă e de natură genetică sau nu”, precizează bărbatul.

Carul înaintea boilor

De ce preferă totui statul să deconteze medicamente gratuite pe viaă unui bolnav de Parkinson în stare gravă decât să ofere gratuităi pentru diagnosticarea la timp a maladiei? Din cauză că nu trăim în vremurile unui sistem medical ideal. Aceasta este explicaia pe care ne-o oferă Gabriela Grosu, preedintele Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap din judeul Hunedoara.

”Parkinson este una dintre afeciunile înalt invalidante i diagnosticul este foarte greu de stabilit la noi”, spune ea. Pe lângă lipsa specialitilor i a aparaturii, Parkinson este i o boală ”încăpăânată”, a cărei simptomatologie diferă de la un caz la altul.

Cât despre motivul pentru care statul preferă să pună carul înaintea boilor, de vină sunt tot bolnavii. ”Ce spunei dumneavoastră este posibil într-un sistem medical românesc ideal. i mai trebuie i ca cei de la casele de asigurări de sănătate să îi dea acordul, să stabilească noi priorităi. Dar în primul rând, simptomele sunt ignorate de pacieni. Singurul simptom care-i aduce în faa medicului este acel tremur, pe care oricum la început îl pun pe seama epuizării”, precizează Gabriela Grosu.

În Europa, mii de bolnavi care au o formă avansată de Parkinson pot face operaii pentru ameliorarea simptomelor sau chiar stoparea bolii. În România, anual, doar vreo 40 de oameni se bucură de revenirea la o viaă normală, în timp ce alte câteva mii sunt pe listele de ateptare de ani buni. Justificarea statului? Nu sunt bani, căci o asemenea operaie poate ajunge i la 20.000 de euro de pacient.

”Tratarea Parkinsonului în faze mai avansate se face cu două tipuri de operaii. Există operaia cu neuroimplant, care constă în faptul că îi face două găuri în cap i îi bagă nite electrozi în creier, iar cu electrozii respectivi îi pune un stimulator care pulsează i creierul produce dopamină. A doua operaie este pompa de levodopa, care înseamnă un aparat care îi dă levodopa (medicament care atenuează simptomele bolii – n.r.) în mod controlat. Prima operaie costă 20.000 de euro, iar a doua ajunge pe la 7.000 de euro”, specifică Răican.

În România sunt doar două locuri în care se efectuează operaia cu neuroimplant, în Capitală, la Spitalul Universitar i la Bagdasar. Operaiile cu pompa de levodopa se fac la Spitalul Universitar i la Spitalul Cantacuzino din Capitală, la Spitalul Universitar din Timioara, se lucrează la amenajarea unei secii special pentru asta la Braov, iar la Spitalul Judeean de Urgenă din Deva sunt tatonări legate de un asemenea proiect.

”La neurostimulator, aparatul în sine costă 20.000 de euro, plus că trebuie o dotare a sălii de operaie de cel puin 50.000 de euro. Este nevoie de un cadru special care îi ine capul rigid, ghidează pe unde îi face găurile i toată operaia se face cu anestezie locală, să poată vorbi medicul cu tine, ca să nu îi bage electrozii prin altă parte. tii, creierul nu doare i de aceea se face cu anestezie locală”, a mai spus Răican.

CJ taie i spânzurăș

Legat de achiziionarea aparaturii necesare pentru operaiile bolnavilor de Parkinson din judeul Hunedoara, oficialii spun că totul depinde de ce hotărâte Consiliul Judeean. Însă, chiar dacă CJ ar fi dispus să finaneze un asemenea proiect, lipsesc medicii.

”Este posibil un asemenea proiect, dar ai nevoie de specialiti. Dar eu tiu că cine îi dă aparatul te i instruiete. Domnul Răican ar vrea, dar totul depinde de conducerea spitalului”, declară dr. tefan Repede, medic-ef în cadrul Direciei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara.

Ioan Demeter, directorul medical al Spitalului Judeean de Urgenă Deva, spune că implementarea unui proiect care să-i ajute pe bolnavii de Parkinson din jude este binevenit, dar este nevoie de încă un neurochirurg.

”Avem un singur speciali în neurochirurgie. Aparatura nu este lipsită de importană, am primit adrese de la asociaia respectivă legate de achiziionarea ei. Se poate colabora pentru asta cu Ministerul Sănătăii i Consiliul Judeean. Locaie avem, specialiti avem, dar ne-ar mai trebui un neurochirurg”, spune Demeter.

Sperana bolnavilorț

Totui, viaa obinuită a unui om diagnosticat cu Parkinson ia sfârit. Nu mai poate munci, fiind declarat o persoană cu handicap i trebuie să fie mulumit cu 600 de lei pe lună. La toate acestea se adaugă partea psihologică, de neputină, depresia, precum şi disperarea că s-a transformat într-o legumă, fiind, în cele mai multe cazuri, părăsit de familie i prieteni.

”Parkinson este considerată o dizabilitate i, în funcie de stadiul bolii, statul îi poate da 600 de lei, dacă ai asistent personal, 400 de lei dacă eti bolnav grav i 200 pentru uor. i medicamentele gratuite. În afara ării, pe lângă medicamentele gratuite, indemnizaia unui bolnav de Parkinson, în funcie de gravitatea bolii, este de 2.000–3.000 de euro”, explică Răican.

Pentru a trece mai uor peste boală i pentru a se simi util, Răican, fost angajat al Serviciului Român de Informaii, a înfiinat în 2006 Asociaia AntiParkinson. ”Am plecat cu 20 de membri, fără niciun ban. Primii bani mi i-a dat un notar pentru a face actele pentru asociaie. După aceea, am început să scriu proiecte, am câtigat bani europeni, de la Consiliul Local, de la Consiliul Judeean, am început să câtig distincii după distincii. Am renăscut din propria cenuă ca pasărea Pheonix”, spune zâmbind bărbatul.

Bolnavii de Parkinson care se înscriu în asociaie beneficiază de consiliere socială, de servicii sociale primare acreditate de Ministerul Muncii, de materiale informative i pot participa la diverse evenimente care au ca temă boala Parkinson. Tot ei pot participa la congresul anual al bolnavilor de Parkinson, unde au cazare gratuită, iar însoitorii plătesc jumătate din tarif.

Facultatea de Medicină Galaţi, un moft politic de 20 milioane de euro

Autor

Dănilă Chirovici

27 iunie 2012

Blazonul Galaţiului a fost upgradat cu Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de stat Dunărea de Jos. Înfiinţarea facultăţii a costat aproape 20 de milioane euro. Un proiect ratat, pentru că au luat rezidenţiatul numai 40% din studenţii înscrişi în prima promoţie de medici “made in Galaţi”. Miza înfiinţării Medicinei a fost mai mult una de natură salarială, iar câştigătorii sunt medicii grupaţi clientelar în jurul fostului secretar de stat la sănătate Aurel Nechita.

Facultatea de Medicină din Galați a fost ambiţia doctorului Aurel Nechita, care, după ce fusese secretar de stat la Sănătate în ministeriatul Danielei Bartoş, îşi dorea şi o carieră universitară.

El şi-a convins colegii din PSD Galaţi că înfiinţarea Medicinei le-ar putea aduce capital electoral la alegerile din 2004, aşa că totul a fost făcut în mare grabă. Nu erau medici care să poată preda disciplinele medicale la nivel universitar, dar au fost inventaţi. Nu existau dotări, dar au fost făcute. În vara lui 2004, rectorul universităţii, Emil Constantin (PSD) anunţa investiţii de 12,5 milioane de euro în dotările laboratoarelor de biochimie şi biofizică.

De la Pessac, orăşel înfrăţit cu Galaţiul, a fost obţinută o donaţie de câteva mii de volume şi reviste medicale pentru bibliotecă. Decan devenea Aurel Nechita (PSD), prodecan Carmina Muşat (PSD), din staf făcând parte Nicolae Bacalbaşa (PSD) şi Dumitru Cristea (PNL), prieten cu Nechita şi Bacalbaşa.

Afacere imobiliară

Facultatea s-a dezvoltat rapid şi ca afacere imobiliară. De la Primărie a fost obţinut sediul de pe strada Cuza Vodă nr 35, unde se află decanatul şi birourile.

În zestrea facultăţii a intrat şi clădirea fostei Policlinici Municipale de pe strada Eroilor nr 34. Oraşul cu 300.000 de locuitori a fost lăsat fără ambulatoriul municipal. Universitatea Dunărea de Jos a cumpărat cu 1.200.000 lei, tot pentru Facultatea de Medicină, sediul firmei Cozamin, din Micro 21. Patronul Cozamin, Constantin Căluianu, e în clientela PSD, aşa că a primit de la Primărie un teren la ieşirea din Galaţi spre Brăila, unde a ridicat noua sa fabrică confecţii. Urmează să intre în patrimoniul imobiliar al Facultăţii şi clădirea de pe strada Bălcescu nr 82, unde sunt comasate cabinetele a 15 medici de familie. Acolo va fi Secţia de Stomatologie.

Protecţia politică l-a salvat pe decanul Nechita de controalele Curţii de Conturi, după ce unele improvizaţii ale sale căpătaseră conotaţii penale. În septembrie 2006, el a

organizat admitere şi la specializarea Farmacie, cu sprijinul rectorului Emil Constantin (PSD). Dar Ministerul Educaţiei nu aprobase noua specializare.

Abia după un an a fost dată o HG prin care se înfiinţa specializarea Farmacie. Aşa că timp de un an universitar au fost plătite, fără bază legală, salariile profesorilor, bursele studenţilor şi celelalte cheltuieli. În 2008, a fost înfiinţată specializarea Medicină Dentară, fără să existe măcar un scaun stomatologic.

Facultatea „fifty-fifty”

Facultatea funcţionează la 50% din capacitate şi a obţinut 50% din rezultatele aşteptate. Din cei 75 de studenţi înscrişi în primul an, au absolvit numai 53, dintre care 46 s-au înscris la rezidenţiat.

Doar 30 au luat rezidenţiatul, adică 40% din cei înscrişi în anul 1. Sunt necesare 75 de cadre didactice, dar sunt ocupate numai 38 de posturi, celelate 37 fiind vacante. Facultatea are numai trei din cei 10 profesori universitari, numai trei conferenţari din șapte şi numai 10 asistenţi din 21.

Unul dintre profesori e Aurel Nechita. A devenit “prof univ dr”, chiar dacă nu e autor al vreunei lucrări de cercetare, cum cere legea. Cariera sa universitară a început în 2002, când a devenit conferenţiar la şcoala de asistente, cursuri de scurtă durată. După un an de la înfiinţarea Facultăţii, în 2005, devenea profesor universitar, deşi era doar autorul a șase volume de “note de curs”.

Mai amuzantă e ascensiunea în funcţii universitare a anestezistului Nicolae Bacalbaşa (PSD) şi a ORL-istului Gheorghe Cristea (PNL). Ei şi-au dobândit titlurile universitare publicând în reviste aproape necunoscute în lumea medicală. Cei doi specialişti în ATI şi ORL au publicat în Vol 5, nr 1, din “Revista Naţională de Stomatologie”, lucrarea “Fiziologia determinată de scaunul din cabinetul stomatologic”!?

Nechita (PSD) predă trei discipline, Fiziologie, Pediatrie şi Puericultură, fiind totuşi în domeniul său, pediatria. Prof dr Bacalbaşa (PSD), de specialitate anestezist, predă tot trei discipline, Patologie Generală, Fiziopatologie şi Urologie! Specialistul ORL, dr Cristea (PNL) predă Chirurgie şi ortopedie pediatrică! Din echipă face parte şi soţia ministrului Administraţiei, Victor Dobre (PNL). Dr Xenia Dobre predă Oftalmologia.

Acuzații de malpraxis

Nechita este şi preşedintele Colegiului Medicilor Galaţi. În staful facultăţii este şi un medic acuzat de malpraxis. Conf dr Pantelie Nicolcescu predă Psihologie generală şi Metodologia cercetării ştiinţifice.

Ca anestezist la Spitalul Clinic de Copii Sf Ioan, Nicolcescu a fost acuzat de părinţii a doi copii de ucidere din culpă, neglijenţă în serviciu şi fals intelectual. Valentina Ieremia, o fetiţă de cinci ani din comuna Cudalbi, a murit pe masa de operaţie pe 31.03.2007, în timp ce era operată de apendicită. Acuzaţiile l-au vizat pe anestezistul Nicolcescu, care i-ar fi administrat o supradoză de anestezic.

Nicolcescu a fost acuzat de administrarea unei doze greşite şi de părinţii lui Mihnea Nicolau, un băieţel care murise tot pe masa de operaţie. Ambele cazuri au fost soluţionate cu NUP de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi. Anestezistul a fost scos basma curată şi de Colegiul Medicilor, controlat de colegii de cancelarie. Până în 2011, preşedinte a fost Dumitru Cristea, ORL-istul care predă Ortopedie, iar preşedintele Comisiei de Etică Medicală şi Deontologie era Bacalbaşa. Din 2011, preşedintele Colegiului e chiar Nechita.

Facultatea a fost înfiinţată şi de dragul titlurilor universitare, dar şi pentru o mai bună racordare la banul public. Medicii din spitalele clinice au salarii mai mari decât cei din spitalele obişnuite. Potrivit Anexei 1 a Ordonanţei 115/2004, privind salarizarea personalului medical, un medic primar sau specialist dintr-un spital clinic are salariul cu 15-30% mai mare decât unul cu grad similar dintr-un spital obişnuit. Prin înfiinţarea facultăţii, au devenit clinice două din cele cinci spitale gălăţene, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf Apostol Andrei şi Spitalul Clinic de Copii Sf Ioan. Primul e controlat de Nechita, ca membru al CA, uzând şi de profesorii Bacalbaşa, Firescu, Cristea. Al doilea spital e controlat tot de Nechita, ca fost director şi şef de secţie.

Et si tu n`existais pas

Dacă n-ar fi existat Facultatea de Medicină, Aurel Nechita şi compania ar fi avut salarii anuale de 30-50 de mii de lei. Facultatea le-a schimbat viaţa.

Potrivit declaraţiei de avere nr 402/03.06.2011, Nechita a încasat ca decan 68.088 lei, iar de la spital 33.899 lei. În 2009, PSD l-a pus din nou secretar de stat la Sănătate, în Guvernul Boc 1. Conform declaraţiei de avere nr 195/05.10.2010, Nechita a încasat ca secretar de stat 41.319 lei, iar ca decan aproape dublu, 72.090 lei. Prodecanul Dana Tutunaru a încasat în ultimii doi ani 98.802 lei pentru activitatea sa la spital şi 108.978 lei de la Facultate.

Din dorinţa de a încasa mai multe salarii de la stat, Nechita încalcă legea. Agenţia Naţională de Integritate l-a găsit în trei situaţii de incompatibilitate. În februarie 2011

, ANI constata că timp de cinci ani Nechita fusese în incompatibilitate, încălcând art 81, alin (1) şi (2), respectiv în perioada 12.05.2005-19.12.2008, când era deputat, dar şi decan.

ANI a constatat că a fost în incompatibilitate şi în perioada 10.01.2009-02.10.2009, când a fost simultan secretar de stat şi decan. În urmă cu trei săptămâni, ANI a constatat că Nechita este din nou în incompatibilitate, neputând fi şef de secţie la Spitalul Sf Ioan şi decan. El încalcă art 180, alin (1), lit b) şi art 184, alin (12) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, conform căruia „funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate”. Aceleaşi prevederi le încalcă şi dr Dana Tutunaru, care acum este prodecan, dar şi prorector al universităţii.

PAID intră oficial sub tutela familiei Adamescu

Autor

Dănilă Chirovici

27 iunie 2012

Pe la începutul acestui an, Constantin Toma, patronul societăţii de asigurări Platinum Asigurări Reasigurări, era în cărţi pentru şefia Consiliului de Administraţie al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale – PAID. Dar la sfârşitul lunii aprilie, surpriză! Alexander Adamescu, în vârstă de 34 ani, fiul magnatului Dan Grigore Adamescu, a fost ales preşedintele Consiliului de Administraţie al PAID . De felul în care se fac în România asigurările obligatorii de locuinţă sunt nemulţumiţi oficialii Băncii Mondiale, care au finanţat proiectul cu două milioane de dolari.

Prin accederea fiului Alexander la şefia PAID, Dan Grigore Adamescu va avea mână liberă pentru a schimba tot ceea ce se va putea, astfel încât să-şi protejeze interesele în zona de asigurări facultative pe care le vinde compania sa de asigurări, Astra.

Dar iată ce jonglerie a făcut Adamescu în 2011 (aşa cum a dezvăluit în urmă cu două luni Jurnal de Investigaţii): compania sa, Astra, a subscris poliţe facultative pentru locuinţe la acelaşi preţ şi aproape cu aceeaşi denumire ca poliţa obligatorie. Aceasta din urmă se numeşte PAD, iar poliţele emise de Astra au primit numele de PAD Bonus, PAD Plus sau PAD Mărţişor. O mică şmecherie făcută pentru a-i induce în eroare pe cei neştiutori, care credeau astfel că şi-au cumpărat o poliţă obligatorie de asigurare a locuinţei.

Jupânii pieţei

Astra avea în portofoliu, la sfârşitul anului trecut, aproximativ două milioane de poliţe facultative pentru locuinţe, adică mai bine de jumătate din totalul contractelor aflate în vigoare la 31 decembrie 2011, care totalizau peste patru milioane de poliţe.

Valoarea primelor subscrise de Astra pe clasa de asigurări de incendiu şi alte calamităţi naturale, clasă care include şi asigurările pentru locuinţe, a totalizat peste 304 milioane de lei, iar primele cedate în reasigurare s-au situat la 17,86 milioane de lei. Spre comparaţie, Allianz-Ţiriac a subscris, pe aceeaşi clasă de asigurări, 162 milioane de lei pentru 329.562 de contracte încheiate, pentru care a cedat în reasigurare 129,8 milioane de lei. Astra a subscris dublu, dar contractele sunt de şase-şapte ori mai multe. Iar la cedare în reasigurare, diferenţa este semnificativă.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) intenţionează să introducă cerinţe mult mai drastice pentru cedarea în reasigurare a riscurilor de dezastre naturale, pentru companiile care încheie poliţe facultative. Pentru a se pune la adăpost de viitoarele reglementări, Astra a conceput o „strategie de relansare a PAID”. Ce vrea de fapt Adamescu? Să transforme o lege socială într-o lege care să-i aducă lui bani în cont. Cum? Simplu – prin transformarea PAID în reasigurător (ceea ce contravine actualelor prevederi ale Legii 260/2008) şi prin introducerea specificaţiei că asigurarea de prim risc poate fi încheiată doar de acţionarii PAID.

Pentru că aceşti acţionari au subscris până acum o mulţime de poliţe facultative de tip proporţional. Adică au vândut cu 20 de euro, la fel ca PAID, au mai pus nişte riscuri în plus, dar au uitat să spună că, în caz de daună, vor plăti doar o parte, respectiv proporţia dintre suma asigurată (20.000 de euro) şi valoarea locuinţei. Să luăm un caz concret: ai o casă care valorează 60.000 de euro. Ai asigurat-o facultativ, la Astra, şi plăteşti 20 de euro, dar în acest caz suma pentru care ţi-ai asigurat locuinţa este de 20.000 de euro, nu 60.000, cât este valoarea reală a casei. Deci ţi-ai asigurat-o pentru o sumă reprezentând doar o treime din valoare. Să presupunem că a venit o belea şi ai o daună de 9.000 de euro. Zici că e bine, Astra îţi va da banii şi ai scăpat de griji. Pardon, îţi va spune însă tânărul Adamescu, matale primeşti doar 3.000 de euro, adică o treime din valoarea daunei. Astfel acţionează poliţele facultative de tip proporţional. Dacă însă ai asigurare la PAID, primeşti toţi cei 9.000 de euro. Asta înseamnă asigurare de tip prim risc.

Şmecheria cu transformarea PAID în societate de reasigurare i-ar asigura domnului Adamescu confortul de a subscrie oricât, fără a mai fi nevoit să vândă riscurile pe care şi le asumă pe piaţa internaţională de reasigurări, fiindcă acest lucru ar urma să îl facă PAID. Dar pentru asta, PAID ar trebui să aibă şi o capitalizare corespunzătoare. Dar mai are azi cineva bani de băgat în capitalizarea PAID? Foarte greu de crezut.

În plus, aşa cum stă scris în planul companiei Astra privind „Liniile directoare ale strategiei de dezvoltare a activităţii PAID”, Adamescu îşi doreşte ca nivelul primei de asigurare să fie crescut de la 20 de euro la ….cât de mult s-o putea, şi să fie introdusă o franşiză, care ar însemna ca o parte din daună să fie suportat de asigurat.

Modificarea legii din noiembrie 2010, care a permis vânzarea asigurărilor facultative pe post de asigurări obligatorii, a fost realizată după ce s-a făcut lobby puternic în acest sens de către două mari grupuri internaţionale prezente în România (Allianz şi Vienna Insurance Group). Nu este de ignorat faptul că directorul general al Allianz de la acea vreme fusese propus de PDL pentru a prelua şefia CSA. Între timp, însă, postul de preşedinte al CSA i-a fost atribuit lui Constantin Buzoianu, după un imens scandal politic şi mediatic.

Schimbarea, aproape peste noapte, a legii a pus în inferioritate poliţa obligatorie faţă de cea facultativă. Concurenţa neloială pe care acţionarii PAID, şi nu numai, au făcut-o poliţei obligatorii cu ajutorul produselor facultative a avut ca efect scăderea subscrierilor PAID cu aproape 80% în perioada ianuarie-martie 2012, faţă de aceeaşi perioadă din 2011. Practic, după cum arată astăzi situaţia subscrierilor PAID, este posibil ca solvabilitatea acestei societăţi să intre rapid sub limita minimă impusă de legislaţie.

Urecheaţi de Banca Mondială

Programul Român de Asigurare la Catastrofe (PRAC) este una dintre componentele Proiectului de Diminuare a Riscurilor în Cazul Producerii Calamităţilor Naturale şi Pregătirea pentru Situaţii de Urgenţă.

Pentru lansarea PRAC, România a primit finanare de la Banca Mondială în valoare de două milioane de dolari. În această sumă intra i asistenţa acordată CSA în

elaborarea normelor şi reglementărilor rămase a fi emise pentru implementarea Legii asigurării obligatorii a locuinţelor, inclusiv pentru desfăşurarea activităţii PAID. Proiectul de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale se încheie la data de 30 iunie 2012.

Reprezentanţii Băncii Mondiale în România va trebui să facă un raport cu privire la cum au înţeles autorităţile locale să cheltuie aceşti bani, inclusiv pe componenta PRAC. Ei sunt nemultumiţi de cum merg lucrurile în zona asigurărilor obligatorii pentru locuinţe.

Recent, mai axact pe 31 mai 2012, Marius Bulugea şi-a încheiat mandatul de director general al PAID. Demisia prezentată de el are în spate nemulţumiri legate de faptul că demersurile constante pe care le-a făcut pentru schimbarea legii (la Parlament, Guvern, Ministerul Administraiei si Internelor, Preedinie), astfel încât PAID să-şi poată atinge obiectivul iniţial, au rămas fără răspuns.

Acum urmează ca noul Consiliu de Administraţie al PAID, condus de Alexander Adamescu, să numească un nou director general.

Arc peste timp

În anul 2008, a apărut la editura Humanitas o carte care i-a uimit pe mulţi critici literari prin vigoarea cu care era scrisă, dat fiind faptul că autorul, Gheorghe Florescu, era un fost lucrător prin comerţul socialist, fără prea multă carte. „Amintirile unui cafegiu” este o excelentă panoramă a câtorva decenii de comerţ sub regimul comunist, cu toate afacerile ilicite şi mişmaşurile aferente. Încrengătura de interese, relaţii şi subterfugii care erau necesare în acei ani bolnavi pentru obţinerea, spre exemplu, a unei amărâte de pungi de cafea este probabil de neînţeles în zilele de azi.

Dar pe cine găsim noi descris în amintirile cafegiului Florescu, la pagina 114? Ia citiţi aici: “În cadrul biroului Desfacere al Agenţiei de Import se impunea tot mai mult un tânăr economist <dat dracului>: Dan Grigore Adamescu. Se vorbea în agenţie că ar fi nepotul lui Radu Abagiu (ministru adjunct al Comerţului în perioada comunistă). Oricum, avea un spate puternic şi un tupeu pe măsură. De la început a fost considerat de către aproape toată lumea un posibil înlocuitor al şefului biroului”.

În 1971, după ce a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureti, Adamescu s-a angajat la I.C.L. „Universal-Consignaţia“, „raiul“ bunurilor de import. În 1978 a fugit în Germania. După 1990, a debutat cu afacerile în România, prin firma sa Mega Vision, reuşind să vândă aici 20.000 televizoare pe care nu le-a putut comercializa în Germania de Est. În 1992 deţinea o parte importantă din cotidianul România Liberă, dar apoi i-a scăzut treptat participarea, pentru ca azi ziarul să se afle din nou în proprietatea sa. Alte afaceri ale lui Adamescu sunt legate de nume precum Baumeister i Mega Construct, în domeniul energetic, respectiv al construcţiilor, Unirea Shopping Center, City Business Center, Modern Business Center – în imobiliare, Astra – în asigurări, Rex Mamaia, InterContinental i Pullman – în sectorul hotelier, i de MegaVision i Flamingo – în retail cu electrocasnice. Averea sa este estimată la circa 800 milioane de euro.

PDL – o hologramă electorală

Autor

Dănilă Chirovici

27 iunie 2012

Să mă scuze cei mai sensibili! Da’ PDL e carne din carnea si sânge din sângele fostului FSN (Frontul Salvării Naționale, o mișcare revoluționară de la începutul anilor nouăzeci, pentru conformitate și pentru cei care acum își termină facultatea). Analiza ADN pe care o vom face și fără de care este imposibil de vorbit despre fostul principal partid de guvernământ va demonstra paternitatea formațiunii politice conduse, în acte și deocamdată, de Emil Boc . Istoria Partidului Democrat Liberal cuprinde foarte multe etape și mișcări politice de-a dreptul halucinante.

FSN a fost formațiunea unui simbol al revoluției române, Petre Roman, un fel de cuceritor romantic, însă, vai!, niciodată învingător în lupta pentru Cotroceni, un partid care mergea pe culoarele Parlamentului umăr la umăr cu UDMR, a încăput apoi pe mâinile lui Traian Băsescu, cel care l-a băgat într-un regim cazon de instrucție politică, a scos untul din el și toate procentele pe care le putea obține și l-a adus la guvernare. După care l-a înscris la Popularii Europeni și i-a schimbat numele, obligându-l să se mărite cu bastardul liberalilor.

„Ești cel mai bun, Petre!”

Puloverul roșu. Simbol al unor idealuri care până în ziua de azi mă fac să lăcrimez. Un bărbat „foarte bine” care vorbea fluent franceza, engleza și spaniola.

Nu vrem Kent, cafea, valută, vrem pe Roman să „facă dragoste cu noi”. Lozinca asta strigată din suflet de muncitoarele de la APACA spune aproape totul. Petre Roman a fost cel care a născut Partidul Democrat. O mișcare de dizidență la adresa lui Ion Iliescu, în special. Fiindcă el era un simbol nu doar al tinerei generații – de atunci – ci și al Stângii.

I-a fost foarte ușor să strângă în jurul lui ciopor de lideri de opinie entuziaști. Nu i-a fost greu nici să intre în Internaționala Socialistă, de unde a păzit cu cerbicie poarta de fostul PDSR, actualul PSD, care nu a obținut bilet de intrare decât însoțit de social-democrații lui Alexandru Athanasiu.

Mă rog, altă poveste! Faza tare e următoarea – camarazii lui Petre Roman s-au pus cloșcă pe tot patrimoniul fostului UTC. (Of, Uniunea Tineretului Comunist!) Ceea ce reprezintă până în ziua de azi o avere inestimabilă. Peste noapte, săli de spectacole, de exemplu, s-au transformat în saloane de bingo, hahahahaha! Hotelurile și-au

cam păstrat destinația inițială. La fel și bazele sportive, în principiu, pentru că ulterior multe au devenit terenuri numai bune de construit pe ele te-miri-ce.

Perioada romantică a Partidului Democrat în care politica era abordată fantezist, adică și cu fantezie, în care scorul electoral nu conta, accesul în Camera Deputaților și în Senat era asigurat. Ce vremuri! Oamenii lui Petre Roman nu aveau nevoie de consiliere. Îl aveau pe Mihnea Constantinescu purtător de cuvânt, actualmente înalt demnitar în Ministerul de Externe, fost trimis special al României pentru reconstrucția Irakului alături de Simona Marinescu, niște personaje atât de carismatice și de bine educate care făceau, fiecare, cât trei firme de lobby.

Dorel Șandor, ubicuul

Dar îl aveau și pe Dorel Șandor, un personaj ale cărui perfomanțe intelectuale sunt incontestabile dar a cărui prezență fizică este mereu surprinzătoare și niciodată sigură.

Analizele și calculele lui electorale au fost o puternică sursă de inspirație pentru o formațiune politică aflată sub comanda unica. Petre Roman se ducea undeva, electriza mulțimile, fără a aduna numărul pe care-l strângea Ion Iliescu, dar în stilul lui. Poveste adevărată: avea un bodygard, de la SPP, Liviu, un tip la fel de stilat ca și el, îmbrăcat impecabil, cu o prezență fizică sfidător de armonioasă, și mirosind a un parfum care îți rămâne întipărit în memorie. Spun asta pentru că Petre Roman are alergie la damfuri. Și trebuie să se ducă într-o comunitate populată de mulți țigani.

Ieșise lume că Liviu, săracu’, intrase în panică și începuse să transpire. Vine o țigancă, nu vă spun ce duhoare!, țoc-țoc pe obrajii lu’ Petre Roman, își ridică fustele în fața lui (pe bune) și-i spune „mânca-ți-aș, pe tine te votez președinte (al României) da’ să-l eliberezi pe bărbată-meu din pușcărie că n-am mai văzut p…ă de trei ani!”

Cam asta era atmosfera. Campaniile electorale le făceau Petre Roman, prin simpla lui prezență, mereu neconvingătoare în campaniile pentru Cotroceni, dar suficientă pentru a băga partidul în Parlament, Dorel Șandor și Vasile Blaga, acesta din urmă mai mult la nivel organizatoric. Păzeau spatele Radu Berceanu and co. Adică era unu’, Moinescu, a fost șef peste Poșta Română, care se ocupa cu zilele de naștere ale ziariștilor, să zicem, adică făcea un fel de lobby în presă și-l făcea foarte eficient.

Pe vremea aia erau atât de bine sudați ca echipă și atât de carismatici încât cu banii pe care îi strângeau din ”cotizațiile interne” și din ce mai pica de afară, de pe la partidele surate din Internaționala Socialistă și de pe la relațiile lui Petre Roman, se descurcau singuri. E foarte adevărat, fără a face performanță politică. În paranteză, Traian Băsescu a fost directorul de campanie electorală a lui Petre Roman la candidatura acestuia, în 1996, pentru Cotroceni.

Liniște!

Pauză, luați loc, respirați adânc. Și-a venit Traian Băsescu, nene!!!!! Uau… S-a întâmplat la congresul din mai 2001.

Altă mâncare de pește. Ordine și disciplină, gata cu poezia și cu fantezia, se acționează numai la comandă. Cariera actualului președinte, la al doilea mandat, al României nu face obiectul acestei analize dar trebuie menționat faptul că în momentul în care a preluat Partidul Democrat, Traian Băsescu a avut drept scop principal transformarea acestuia într-o mașinărie politică distrugătoare care să-i folosească propriei ascensiuni în ierarhia publică.

A reușit pe deplin. A început să apeleze la consultanți din străinătate. Da, bineînțeles, la omniprezentul și omnipotentul Tal Silberstein, cu stagii vechi și la PSD, dar care, exact în perioada în care Traian Băsescu i-a solicitat serviciile, avea la activ prim-ministrul în funcție, la acea vreme, al Israelului, Ehud Barack. Același Tal Silberstein a lucrat și cu James Carville, strateg de campanie și pentru Al Gore și pentru Tony Blair.

În România, pentru Traian Băsescu și Partidul Democrat, încă, pe atunci, Tal Silberstein l-a adus și pe Shimon Sheves. Au început să curgă mișcările politice spectaculoase. Prima s-a numit Cozmin Gușă. Fostul secretar general al PSD, fostul consilier al lui Adrian Năstase, fostul consilier al milionarului basarabean Vlad Plahotniuc, fostul consilier al lui Marian Vanghelie, din 19 martie 2010 consilier al lui Sorin Ovidiu Vântu pe „probleme de extindere externă” (sic) fost președinte al PIN, n-are rost să vă explic ce-i aia, deci acesta a devenit aliatul lui Traian Băsescu recte PD, plus PNL, în ceea ce a fost Alianța Dreptate și Adevăr.

Simt nevoia unor citate din ceea ce a semnat Traian Băsescu în numele partidului său. „Mobilizarea românilor din străinătate care și-au pierdut încrederea în mecanismele statului totalitar”. „Primenirea clasei politice”. Încă unu’ și gata! „ Scoterea în decor a persoanelor care au deținut funcții în structurile (s.n) comuniste până în 1989.”

La final

A urmat tam-tam-ul cu Valeriu Stoica, după scandalul cu fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.

PD și-a lipit o bucată ruptă din PNL, și-a schimbat de două ori numele, și s-a dat pe Dreapta. După cariera politică fulminantă a lui Traian Băsescu banii, deja, nu mai

erau o problemă. Campania din 2008 a fost o formalitate. Pentru care, totuși, s-au mobilizat resurse importante, contribuții majore având și Adriean Videanu, și Radu Berceanu și Vasile Blaga. (Cât despre 2009, trebuie vorbit despre Mircea Geoană.)

Mai e ceva: PDL are o caracteristică aparte, se bazează pe câțiva oameni de afaceri extrem de fideli și cu totul necunoscuți. Geneza lor stă la începuturi, cum spuneam, în privatizarea patrimoniului UTC. Astăzi avem în față un partid care se clatină rău, pentru că unul dintre picioare e montat contra naturii, dar care are pe ce să se sprijine.

Ziarul de Investigații

Băsescu – ce mai vuiet, ce mai vaiet !

La referendum s-a furat masiv. De la calea ferată

„Ruinele” de pe litoral, vândute ca hoteluri de lux

Licitaţii fără muşterii

Un euro, singura soluţie

Bate vântul prin vile

17 licitaţii, un hotel vândut

Primul tramvai Imperio Eco produs la Bucureşti.

Traseiştii locali. Culiţă minus Pistol egal LOVE

Cinci milioane de euro, tocaţi în familie la ArCuB

Senatorul Marius Necula, taximetrie pe banii DSP Galaţi

Pinalti scurtcircuitează Transelectrica

Bolnavii de Parkinson, trataţi cu indiferenţă de statul român

Facultatea de Medicină Galaţi, un moft politic de 20 milioane de euro

PAID intră oficial sub tutela familiei Adamescu

PDL – o hologramă electorală

Rămâi conectat

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...