Baronii de Tulcea scârțâie la avere

Autor

24 octombrie 2012

Anişoara şi Ricu Radu pot fi uşor asimilaţi definiţiei de “baroni locali”. Ei formează una dintre cele mai influente familii din judeţul Tulcea. O familie care deţine trei funcţii publice cu greutate – consilier local, consilier judeţean şi director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Tulcea. Ambii sunt vizaţi de o investigaţie a Agenţiei Naţionale de Integritate pentru numeroase neconcordanţe în declaraţiile de avere. Despre cei doi s-au interesat şi procurorii anticorupţie, după ce familia a concesionat fără licitaţie un teren de la Primăria Tulcea. Anişoara şi Ricu Radu sunt părinţii cunoscutei vedete TV Alina Radu, asistentă în cadrul mai multor show-uri de televiziune, devenită celebră după ce şi-a operat labiile.

Ea este consilier judeţean din partea Partidului Democrat-Liberal. Este şi preşedinte-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Tulcea. Înainte de a fi numită la CJAS, Anişoara Radu a condus, pentru o perioadă scurtă de timp, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea. El este “doar” consilier local, din partea aceluiaşi partid. Împreună formează una dintre cele mai influente familii la nivel local. Şi în partid, Anişoara Radu este mai bine cotată decât soţul său. Femeia este vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al PDL Tulcea, secretar executiv în Biroul Permanent Naţional al Femeilor PDL şi preşedinte al Biroului Colegial Deputaţial PDL nr. 3 Tulcea. Luna trecută, Anişoara Radu a fost aleasă şi preşedinte al organizaţiei judeţene de femei PDL Tulcea. Ricu Radu este unul din cei 10 vicepreşedinţi ai Biroului Permanent Municipal PDL Tulcea.

Funcţiile politice şi administrative au adus familiei Radu nu numai satisfacţii profesionale, dar mai ales materiale. Afacerile le merg din plin, iar cei doi soţi au pierdut şirul proprietăţilor şi firmelor pe care le deţin. Aşa se face că în declaraţiile de avere ale Anişoarei şi Ricu Radu apar mai multe neconcordanţe. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a autosesizat şi verifică averea familiei Radu.

“Jonglerii” cu firmele familiei

Anişoara şi Ricu Radu deţin nu mai puţin de cinci firme, cu obiecte de activitate diverse, de la construcţii şi fabricarea de mobilă, până la activităţi auxiliare intermedierilor financiare.

Anişoara Radu s-a retras din funcţia de administrator al Easy Credit la 10 ianuarie 2010, cedând funcţia soţului său. Cu toate acestea, în declaraţia de interese completată cu şase luni înainte de această modificare, în iunie 2009, consilierul judeţean a omis să treacă funcţia de administrator al Easy Credit. Anişoara Radu a menţionat în declaraţie că este asociat al acestei firme cu 50% din părţile sociale şi branch manager, adică director de filială. Această funcţie este însă cu totul altceva decât cea de administrator.

La data de 8 august 2008, Anişoara Radu a înfiinţat firma Office Credit SRL, având ca obiect de activitate activităţile auxiliare intermedierilor financiare. În declaraţiile de avere şi de interese din 16 octombrie 2008, Anişoara Radu nu a menţionat calitatea de unic asociat şi administrator al Office Credit SRL.

Narcisa Center SRL, o altă firmă a soţilor Anişoara şi Ricu Radu, nu a apărut niciodată în declaraţiile celor doi consilieri PDL. Înfiinţată în 2006, Narcisa Center a fuzionat, în 2009, cu o altă societate a familiei.

“Radu Ricu şi Radu Anişoara, în calitate de asociaţi în baza Adunării Generale, cu unanimitate de voturi au hotărât: fuziunea prin absorţie de către SC Narcisa Mob Design SRL, în calitate de societate absorbantă, a SC Narcisa Center SRL, în calitate de societate absorbită”, se arată în Monitorul Oficial nr. 177/04.06.2009.

“Amnezia” consilierului local

Consilierul local PDL Ricu Radu a omis şi el să treacă în declaraţiile de avere şi de interese toate firmele familiei. Deşi la 10 ianuarie 2010 el a devenit administrator al Easy Credit SRL, în declaraţia de interese din 3 noiembrie 2010 Radu nu a menţionat această funcţie. Nu este însă singura omisiune. În aceeaşi declaraţie, Ricu Radu a ascuns că este administrator al SC Narcisa Mob Design SRL şi asociat al firmei de construcţii Izo Construct SRL. Nici firmele Office Credit SRL şi Narcisa Center SRL nu au apărut vreodată în declaraţiile de interese şi de avere ale consilierului local.

În declaraţiile de avere depuse de soţii Radu apar şi alte neconcordanţe, care dau de lucru inspectorilor ANI. În 2006, Anişoara şi Ricu Radu au achiziţionat două terenuri agricole în Cataloi şi Somova în suprafaţă totală de 2,3 hectare. Dacă şefa CJAS Tulcea a declarat proprietăţile, soţul său a omis acest lucru. În declaraţia de avere din 10 aprilie 2008 a consilierului local nu apare niciun teren.

Nici în privinţa locuinţelor deţinute cei doi soţi nu cad de acord. În declaraţia de avere din 2009, consilierul judeţean PDL Anişoara Radu a menţionat trei apartamente şi o casă. Soţul său a consemnat în declaraţia de avere din 2008 o casă de vacanţă, una de locuit şi un singur apartament. De asemenea, în cele două declaraţii diferă anii de dobândire a proprietăţilor şi adresele. În declaraţiile de avere din 2009 domneşte aceeaşi confuzie. Anişoara Radu a menţionat trei apartamente şi o casă, iar soţul său două case şi un apartament, cu alte suprafeţe, adrese şi ani de dobândire. În 2010, şefa CJAS Tulcea a trecut la avere o casă şi două apartamente, în timp ce Ricu Radu, două case şi un apartament.

Economiile nevestei

O altă neconcordanţă o reprezintă numărul şi valoarea conturilor din bănci. Anişoara Radu a trecut în declaraţia de avere, din 2010, două conturi deschise la Volksbank, în valoare de 40.000 de euro, respectiv 100.000 de lei.

Ricu Radu nu ştia nimic de economiile nevestei din moment ce a menţionat doar un cont de 26.000 de euro, la aceeaşi bancă. În 2009, apar alte nepotriviri: Ricu Radu a declarat un cont (190.000 de lei), iar Anişoara Radu două conturi (70.000 de lei şi 45.000 de euro). Nici în privinţa datoriilor cei doi nu cad de acord: consilierul local susţine că are doar un credit în valoare de 45.000 de euro, iar soţia sa a declarat în plus un credit de 100.000 de euro.

În ultima declaraţie de avere depusă de Anişoara Radu pe 5 noiembrie 2010, nu mai apare un teren agricol, care nu a fost trecut nici la bunuri vândute. În schimb, în declaraţia de avere a soţului său cele două terenuri se numără printre proprietăţile familiei. Preşedinta CJAS Tulcea şi soţul său nu au putut fi contactaţi pentru a-şi susţine punctul de vedere. După ce a amânat discuţia, pe motiv că este ocupată, Anişoara Radu nu a mai răspuns la telefon.

A votat pentru propria concesiune

Influenţa politică în administraţia locală s-a tradus în beneficii materiale pentru familia de consilieri PDL. Încălcarea flagrantă a legii nu a fost o problemă nici pentru Ricu şi Anişoara Radu şi nici pentru Consiliul Local Tulcea.

La 5 august 2010, în şedinţa ordinară a Consiliului Local Tulcea, a fost adoptată hotărârea cu nr. 199, privind concesionarea, prin încredinţare directă, a unui teren în suprafaţă de 2.525 de metri pătraţi, din domeniul privat al municipiului, situat pe strada Barajului nr. 4, Tulcea. Beneficiara acestei concesiuni a fost firma Narcisa Mob Design SRL, patronată de familia Radu. Concesiunea s-a făcut pe o perioadă de 25 de ani, consilierul local urmând să plătească doar 14.000 de lei/an. În flagrantă contradicţie cu legea, consilierul Ricu Radu a participat la şedinţă şi a votat în favoarea concesionării terenului către firma sa, potrivit surselor DNA.
Conform Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, consilierii locali care au interese personale în problema supusă dezbaterii nu pot participa la deliberarea şi adoptarea hotărârilor. Mai mult, actul normativ prevede că aleşii locali sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă, ceea ce Ricu Radu nu a făcut, conform procesului-verbal de şedinţă. Culmea, potrivit celor care au asistat la şedinţă, la dezbaterea hotărârii în care avea interes direct, consilierul a cerut chiar lămuriri asupra posibilelor intervenţii ale operatorului de apă al municipiului pe terenul în cauză.

Celebritate tristă

Dacă Anişoara şi Ricu Radu şi-au dobândit notorietatea la nivel local, de fiica lor, Alina Radu, a auzit întreaga ţară. Tânăra nu a dat prea multe motive de mândrie părinţilor săi. După ce a renunţat la postul de director al firmei de mobilă deţinută de familia sa, Narcisa Mob Design SRL, Alina Radu a luat calea Bucureştiului, în căutarea afirmării. În urma unor castinguri în care a contat doar mărimea bustului şi cunoaşterea vocalelor elementare, Alina a fost aleasă asistentă în cadrul mai multor show-uri la televiziuni, printre care Kanal D şi Antena 2.

Ea a devenit celebră după ce presa a relatat că şi-a făcut labioplastie (operaţie de micşorare a labiilor). Tânăra a negat vehement această informaţie, care nu i-a bucurat deloc pe părinţi şi cunoscuţii familiei din Tulcea. Cert este că, în urma dezvăluirilor din presă, Curtea de Conturi a declanşat un control la Casă de Asigurări de Sănătate Tulcea, al cărui preşedinte este mama Alinei, Anişoara Radu. Inspectorii Curţii de Conturi suspectează că o parte din banii pentru operatia de labioplastie a Alinei Radu ar fi fost decontată de CJAS Tulcea.

Remorcajul maritim, o afacere de 100 milioane de euro căpuşată de statul român

Autor

Dănilă Chirovici

24 octombrie 2012

Până la momentul în care va încăpea pe mâinile unei societăţi private de management, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa trage, cu acordul tacit al Ministerului Transporturilor, un ultim „tun” pe spatele firmelor private. Noul contract cadru privind activitatea de remorcaj în porturile maritime, aplicat de la 1 august anul curent, nu face altceva decât să mute milioanele de euro din conturile operatorilor din remorcaj în buzunarul statului.

Serviciu de siguranţă. Aşa este catalogată activitatea de remorcaj a navelor în porturile maritime. Pentru că se supune reglementărilor internaţionale, acest serviciu este aproape obligatoriu pentru orice vas care intră sau iese din port.
Până la jumătatea acestui an, în porturile maritime activau trei companii de remorcaj: Coremar SA, fosta companie de stat de dinainte de 1989 şi două societăţi cu răspundere limitată, Canal Service şi Black Sea Service. Prima dintre acestea deţine 16 remorchere de diferite mărimi şi puteri, a doua are nouă remorchere iar ultima şapte. Încasările prestatorilor serviciilor de remorcaj se cifrează la peste 200.000 de euro în fiecare zi numai în portul Constanţa, fără să luăm în calcul manevrele din porturile Mangalia, Midia şi Agigea.
Dacă ne raportăm o medie de zece nave care întră zilnic în portul Constanţa şi tot atâtea care ies şi calculăm un cost de 2.000 – 2.500 de euro pentru fiecare manevră de remorcaj, afacerea se ridică, numai în acest port, la peste 75 milioane de euro anual. La această sumă se adaugă alte câteva zeci de milioane euro reprezentând contravaloarea serviciului de remorcaj în celelate porturi maritime, astfel că întreaga afacere urcă spre 100 milioane de euro.
Pe 1 august 2012, CNAPMC a anunţat în mod public faptul că „pentru efectuarea serviciului de remorcaj nave maritime a fost încheiat un contract cu SC Logistic Remo Services SRL”. Pe lângă societatea nou-născută în remorcajul portuar (SC Logistic Remo Services SRL a fost înfiinţată anul trecut pe 16 decembrie şi are un capital social de 3.000 de lei), CNAPMC a venit şi cun nou contract-cadru în remorcaj, care le- a „mazilit” din capul locului pe cele trei companii de remorcaj existente.

N-ai 17 remorchere? Nu lucrezi în port

Conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa susţine că noile criterii minime impuse firmelor care vor să încheie contracte cu administraţia portului nu fac decât să crească gradul de siguranţă al portului.
„Considerăm că am reuşit să facem ceea ce se impunea, desfăşurarea serviciilor de siguranţă într-un cadrul legal”, a precizat Decebal Şerban, directorul general al CNAPMC. Interesant este că una din clauzele speciale impuse prin noul contract face referire la deţinerea unui număr minim de remorchere, în speţă 17, de diferite puteri, specificaţie pe care nici una dintre companiile deja existente pe piaţă nu le poate îndeplini. Şi mai interesant este faptul că „pragul” de 17 remorchere a fost stabilit cu fix un remorcher mai mult decât numărul de nave de acest tip deţinut de cea mai mare firmă din domeniu, Coremar, care, aşa cum am menţionat mai sus, are 16 remorchere.
Mai mult decât atât, cele 17 remorchere, reprezentând standardul minim, nu trebuie musai să fie proprietatea operatorului, ci pot fi închiriate sau utilizate în leasing. Importante este să fie 17. Directorul general al administraţiei porturilor a menţionat că există nemulţumiri din partea companiilor din Portul Constanţa privind noul contract, însă el nu are nici un interes personal în toată această afacere. „Interesul meu este legea. Legea impune siguranţă”, a spus directorul general al CNAPMC.

Banii trec întâi pe la administraţie

Potrivit noului contract cadru, administraţia portului se ocupă din această vară „personal”, dacă putem spune aşa, de gestionarea şi încasarea sumelor pentru remorcaj.
Astfel, bonurile de remorcaj, facturile şi contravaloarea serviciilor în domeniu nu mai sunt contabilizate la companiile operatoare ca până acum, ci direct la CNAPMC, urmând ca, după încasarea de către compania deţinută de stat a contravalorii prestaţiilor de la terţi, aceasta să plătească la rândul său banii către compania de remorcaj, minus o cotă parte, respectiv 0,004 euro/unităţi tonaj brut navă maritimă remorcată.
De asemenea, „plata facturii emisă de către Operator (n.r. compania de remorcaj) va fi efectuată de către CN APM până la data de 20 a lunii în curs numai dacă s-a operat încasarea sumelor de la agent/armator, în caz contrar se vor efectua plăţi parţiale pe măsura încasării sumelor de la agent/armator până la data de 20 a lunii următoare. Dacă agentul/armatorul nu efectuază plata prestaţiilor de remorcaj, CN APM nu va fi ţinută răspunzătoare faţă de Operator pentru neplata, plata parţială sau refuzul la plata prestaţiilor de remorcaj”, se stipulează în noul contract.
Altfel spus, administraţia portului nu răspunde cu nimic în cazul unui diferend între părţi, însă îşi ia cota parte din afacere. Potrivit unor surse neoficale din cadrul CNAPMC, operatorii de remorcaj pot plăti până la 15% din contravaloarea facturii de remorcaj emise pentru o navă către administraţia portului. Ar mai fi de menţionat că acest contract a fost încheiat pentru o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă cinci ani, cu acordul părţilor.
O altă prevedere contractuală face referire la faptul că societăţile care asigură remorcajul sunt obligate să investească minimum 10% din venituri pentru retehnologizarea navelor. De asemenea, CNAPMC a stabilit clar că operatorul sau operatorii au dreptul „neexclusiv de a efectua serviciul de siguranţă-remorcaj de manevră nave maritime în porturile Constanţa, Midia şi Mangalia”, respectiv oricând poate veni altcineva, cel puţin din punct de vedere teoretic, să încheie contracte de remorcaj. De altfel, conducerea administraţiei portului şi-a arătat în mod public disponibilitatea de a semna şi alte contracte de remorcaj cu oricine îndeplineşte criteriile impuse, însă, cel puţin până în prezent, nu s-a arătat nici un doritor.

Aceeaşi Mărie cu altă pălărie

Sub paravanul siguranţei portuare, invocate de conducerea CNAPMC, se mai ascunde o şmecherie.
SC Logistic Remo Services SRL, noul prestator de servicii de remorcaj din porturile maritime, este în realitate o asiociere între cele trei companii care acţionau în port, Coremar SA, Canal Service şi Black Sea Service. Potrivit unor surse neoficiale, cele trei funcţionează şi îşi împart profitul după un algoritm simplu: la începutul lunii acţionează o companie, la jumătatea luni alta, iar ultima desfăşoară activităţi de remorcaj la sfrârşitul lunii.
Aşadar, în realitate nu este vorba de nici un nou operator şi cu atât mai puţin de remorchere noi. Practic, în porturile maritime activează aceleaşi firme, cu aceleaşi nave, situaţie în care siguranţa portului nu a avut de suferit, dar nici nu a crescut. Singura utilitate, dacă putem să îi spunem aşa, adusă de noul contract este faptul că, prin obligativitatea depunerii la CNAPMC a bonurilor de remorcaj, operatorii acestui serviciu nu mai pot „ciupi” la o manevră de remorcaj, respectiv să asiste gratis o barjă sau o altă navă de dimensiuni mici, ca „bonus” pentru o comandă mai mare. Bonurile de remorcaj pot fi imediat confruntate cu baza de date VTMIS (sistemul integrat de management al traficului maritim operat de căpitănie) şi astfel se pot depista manevrele efectuate, dar care nu au fost înregistrate în bonurile de remorcaj.

Încă un dosar de înșelăciune pe numele lui Boldea

Autor

Anamaria Nedelcoff

22 octombrie 2012

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) îl cercetează pe fostul deputat Mihail Boldea, într-un nou dosar de înșelăciune. În același dosar este cercetat și fratele deputatului, Valentin Boldea, care este acuzat că ar fi cauzat un prejudiciu de 450.000 de euro, înșelând trei ministere: Mediu, Educație și Sănătate.
Miercuri dimineață au fost efectuate șapte percheziții domiciliare la locuințele celor doi, precum și la sediul Direcției de Sănătate Publică din municipiul Galați.
Ofițerii DIICOT arată că Mihail și Valentin Boldea au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat si învinuiţii Mircea Bivol, George Hristu, Andrei Mădălin Petrea şi Eugen Roșu, în scopul obţinerii de beneficii financiare substanţiale prin creşterea artificială a cheltuielilor aferente unor achiziţii publice şi prin eludarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat.

Astfel, membrii grupării au utilizat 8 societăţi comerciale, înregistrând operaţiuni comerciale fictive cu diverse mărfuri, cu societăţi aflate în lichidare sau firme tip ”fantomă”, fapt ce a avut drept consecinţa directa diminuarea cuantumului taxelor datorate bugetului de stat .

În sarcina învinuiţilor se mai reţine că au indus şi menţinut în eroare instituţii de stat – Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului, Ministerul Mediului și Pădurilor și Ministerul Sănătații – cu ocazia încheierii unor contracte având ca obiect reabilitarea unor obiective de interes public de pe raza municipiului Galați (unități de învățământ și unități spitaliceşti), prin modificarea unilaterală a cuantumului cheltuielilor aferente achiziţiilor de materiale și a contravalorii prestaţiilor efectuate, inclusiv prin utilizarea unor documente contabile false emise de către societăți controlate direct sau indirect de către membrii grupării.

Învinuiţii au facturat lucrări şi prestări de servicii la preţuri supraevaluate şi au utilizat în mod ilegal sumele de bani, fără a respecta obligaţiile care le reveneau privind obţinerea şi folosirea acestor fonduri.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este estimat la suma de 450.000 de Euro.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi urmează a fi audiaţi învinuiţii, față de care, raportat la probatoriul administrat, se vor dispune măsurile legale.

Reţeaua de apă din Valea Jiului, capușată de firmele de partid

Autor

Dănilă Chirovici

13 octombrie 2012

Proiectele pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și canal, finanțate în general din fonduri europene, au devenit o adevărată mană cerească pentru firmele de partid. Licitații aranjate și câștigători aleși din start au ajuns lucruri cotidiene pentru acest gen de afaceri, dar ele au început să-i deranjeze din ce în ce mai tare pe oficialii de la Bruxelles. Ca un avertisment vizavi de modul în care sunt alocate și cheltuite aceste sume, Comisia Europeană a decis chiar suspendarea unor plăți și a obligat autoritățile române să ramburseze unele sume de bani. În prezent, proiecte de sute de milioane de euro destinate reabilitării și extinderii reţelelor de apă și colectare a apelor uzată sunt blocate la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și la diverse instanțe judecătorești, din cauza numeroaselor contestații depuse de firmele participante la licitațiile organizate pentru atribuirea acestor contracte. Invariabil, aceste contestații reclamă lipsa de transparență în organizarea licitațiilor. Mai pe românește, licitații trucate.

Conform unei analize realizate de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu care funcționează în cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor, semnarea și derularea celor 11 contracte din cadrul proiectului de extindere și modernizare a infrastructurii de apă și colectare a apelor uzate în zona Văii Jiului au reușit performanța să înregistrează întârzieri de aproape 300 de zile.
În urma monitorizării referitoare la stadiul aplicării proiectelor, la sfârșitul lunii iulie numai șase din cele 11 contracte fuseseră semnate și acestea după îndelungi contestații. Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și Curtea de Apel Alba Iulia au întors de mai multe ori din drum procedurile organizate de compania Apa Serv Valea Jiului SA, după ce au constatat că ele fuseseră organizate în favoarea unor firme sau asocieri de firme reprezentând grupuri de interese din zonă.
Şi ultimele licitații organizate de către compania Apa Serv au ajuns pe masa CNSC și a Curții de Apel Alba Iulia. Este vorba despre procedurile derulate în cadrul proiectelor de extindere și reabilitare a sistemului de alimentare cu apă și de canalizare în orașul Petroșani, proiect estimat la aproape 29 milioane de lei, fără TVA, și cel de extindere și reabilitare a infrastructurii de apă și canalizare în orașul Vulcan, a cărui valoare a fost evaluată iniţial la aproximativ 20 milioane de lei, fără TVA. În vizor s-au aflat firmele Rom Adria Prest Construct SRL şi Termogaz Company SA din Haţeg. De altfel, cele două firme erau clienți mai vechi ai companiei de apă. Astfel, Termogaz Company a reușit în acest an să mai obțină de la compania de apă un contract de 13,3 milioane de lei, fără TVA, pentru reabilitarea unei stații de tratare a apei, iar Rom Adria Prest Construct a reușit să pună mâna, în cadrul unei asocieri, pe un contract de 9,2 milioane de lei, fără TVA, pentru reabilitarea staţiei de tratare a apei Jieţ şi sistemele de clorinare pentru localitatile Lupeni, Vulcan şi Aninoasa.

Spaniolii încurcă aranjamentul

În mod normal, dacă putem spune aşa, și ultimele două licitații organizate trebuia atribuite fără emoții celor două companii, dar planurile aranjorilor au fost încurcate de compania spaniolă Tecnicas de Desalinizacion de Aguas SA din Madrid, care au decis, pe ultima sută de metri, să se înscrie în cursa pentru câștigarea contractelor respective.
Evident, oferta înaintată de spanioli a fost respinsă rapid, compania Apa Serv declarând câștigătoare asocierea formată din firmele de casă Rom Adria Prest Construct SRL şi Termogaz Company SA, în ciuda faptului că din dosarul celor două firme lipseau mai multe documente solicitate chiar de organizatorul licitației. Pentru a da însă o tentă de legalitate respingerii ofertei venite din parte companiei spaniole, au fost invocate tot felul de motive, printre care chiar și faptul că spaniolii nu dețin un sediu secundar în România. Un motiv aberant, pentru că legea achizițiilor publice nu impune așa ceva. Dar chiar și așa să fi stat lucrurile, motivul invocat era o pură invenție, pentru că spaniolii chiar aveau, încă din 2010, un sediu secundar în România.
Insistența madrilenilor de a-și demonstra dreptatea a dat în final rezultat, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și, ulterior, Curtea de Apel Alba decizând refacerea licitațiilor, considerând că că acestea au fost vădit părtinitoare. CNSC decidea pe data de 10 august “anularea hotărîrii autorității contractante comunicate prin adresa ASVJA Petroșani nr. 28166/16.07.2012 și a tuturor actelor subsecvente” și “ obligarea autorității contractante să reia procesul de evaluare a ofertelor”. Refacerea procedurilor de achiziţie publică la solicitarea CNSC nu este o noutate petru compania Apa Serv Valea Jiului, ea fiind obligată și anul trecut să reia un astfel de demers, după ce s-a constatat că la licitațiile pentru modernizarea sistemului de canalizare din Petrila și Aninoasa contractual a fost atribuit unei companii care oferise un preț mai mare, iar punctajul de evaluare fusese calculat greșit.

Termogaz, pe lista „campionilor”

Compania Termogaz Company se regăsește pe lista „selectă” a firmelor care au beneficiat de contracte grase din partea Companiei Naționale de Investiții în perioada în care Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului era condus de Elena Udrea.
Primul contract, în valoare de 4,52 milioane de lei, a vizat construcția unui bazin de înot în cadrul campusului Universităţii de Vest din Timişoara, iar al doilea, care se ridica la 2,92 milioane de lei, a avut ca obiect construcţia unei săli de sport şi a unui teren de handbal la Colegiul Naţional I.I.M. Călin din Blaj. De altfel, acţionarul majoritar al companiei Termogaz, Miron Gărdean este (sau a fost!) un susținător al PDL în perioada în care formațiunea politică s-a aflat la guvernare.
Gărdean este și un apropiat al primarului municipiului Petroșani, Florin Tiberiu Iacob Ritzi, și a fost unul din principalii sponsori ai campaniei sale electorale. O prietenie care i-a facilitat firmei Termogaz Company obținerea mai multor contracte din partea Ministerului Tineretului și Sportului, condus la acea vreme de Monica Iacob Ritzi, soția primarului. Firmele familiei Gărdean nu au ratat în ultimii ani nici afacerile cu Compania Națională Nuclearelectrica, cu Compania Națională a Huilei sau pentru realizarea infrastructurii stațiunii montane Straja din județul Hunedoara.
Cât de bine i-a mers firmei Termogaz se poate vedea foarte ușor din bilanțurile contabile. Dacă în 2007 înregistra o cifră de afaceri de 26 milioane de lei, pentru 2011 a raportat un rulaj de 58 milioane de lei. În tot acest interval însă, profitul net al companiei s-a prăbușit (pe hârtie, evident) în mod surprinzător de la 6,2 milioane de lei la 2,2 milioane de lei. Revenind la contractele firmei, am putea spune serviciu contra serviciu, dacă avem în vedere că familia Gărdean, prin intermediul companiei Aviația Utilitară București, a donat PDL în anul 2008 suma de 40.000 de lei.

Contract fără licitație

La rândul, său firma Rom Adria Prest Construct a reușit să se facă remarcată prin câștigarea unui contract din cadrul unui proiect care viza reabilitarea clădirii unui liceu din orașul Hațeg.
Lăsând la o parte faptul că această clădire este declarată monument istoric și, în consecinţă, Primăria ar fi avut nevoie de o aprobare din partea Ministerului Culturii înainte de a se apuca de lucru, atribuirea contractului s-a făcut fără organizarea vreunei licitații publice. Sprijinul fostului primar al orașului, pesedistul Nicolae Timiș, a fost suficient pentru acordarea contractului de modernizare a clădirii, mai ales că Rom Adria Prest Construct era cunoscută ca „firma de casă” a fostului primar .

Sentinţe judecătoreşti, ignorate de Primăria Galaţi

Autor

Dănilă Chirovici

21 septembrie 2012

Refuzul edililor Galaţiului de a lua în seamă cererile gălăţenilor a sărăcit oraşul cu aproximativ 5 milioane de euro. Nemulţumiţii s-au adresat instanţelor şi au fost despăgubiţi. Un gălăţean a încasat de la Primărie 125.000 de euro pentru că funcţionarii institu’iei au refuzat timp de trei ani să îi elibereze un număr poştal. A mai câştigat despăgubiri de 265.000 de euro după ce Primăria i-a refuzat eliberarea autorizaţiei de construcţie. Doi gălăţeni, cărora primarul şi consilierii municipali refuzau să le vândă terenul pe care aveau curtea şi grădina locuinţei, s-au ales cu terenul de 68.000 de euro atribuit gratuit şi un „bonus” de 12.000 de euro, plătit de municipalitate. Altor doi gălăţeni, instanţele le-au acordat despăgubiri de 4,2 milioane de euro, după ce Primăria a refuzat să le retrocedeze 1,5 ha de teren.

Cazul lui Nicolae Popescu e ieşit din comun, deoarece a reuşit să obţină în instanţe obligarea Primăriei Galaţi la plata despăgubirilor pentru că nu i-au fost respectate drepturile.
În 1991, gălăţeanul a înfiinţat firma Lorin SRL, care avea ca obiect de activitate confecţiile metalice. Afacerea mergea bine, aşa că s-a gândit să o extindă prin construirea unei hale. În 1999,

a concesionat pentru 49 de ani o suprafaţă de 758 mp. Lucrurile s-au complicat în momentul în care a solicitat Primăriei autorizaţia de construcţie, iar cererea era tergiversată de funcţionari. Disperat, a intrat în greva foamei, dar asta nu a făcut decât să-l înfurie pe fostul primar Dumitru Nicolae. Aşa că cetăţeanul Popescu şi-a căutat dreptatea în justiţie.
Situaţia era complicată din cauza faptului că terenul concesionat nu avea o adresă poştală. Cum eliberarea numărului poştal întârzia, gălăţeanul s-a adresat justiţiei şi pe 29.05.2008 instanţa a obligat Primăria Galaţi să-i elibereze lui Nicolae Popescu numărul poştal. Primarul Galaţiului nu a fost impresionat nici de această sentinţă.
Au urmat noi procese. În dosarul 959/121/2009, instanţa de la Tribunalul Galaţi a pronunţat sentinţa 379/25.03.2009, prin care dădea câştig de cauză reclamantei SC Lorin SRL Galaţi. Primarul a refuzat să execute şi această sentinţă. Popescu a insistat cu procesele, solicitând şi plata unor daune , pentru că între timp firma sa devenise falimentară şi îşi concediase angajaţii. Prin sentinţa nr 908/26.08.2009, Tribunalul Galaţi a obligat Primăria să-i plătească lui Nicolae Popescu daune de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere în emiterea numărului poştal, începând cu data de 29.05.2008, când a fost emisă prima sentinţă.

Penalizări pentru primar

A urmat alt proces. Prin sentinţa pronunţată pe 2 decembrie 2008, Tribunalul Galaţi a obligat Primăria „să emită certificatul de urbanism în vederea obţinerii autorizaţiei de construire pentru intrarea în legalitate privind construcţia hala confecţii metalice şi prelucrări mecanice”.
Nici de această dată primarul nu a pus în aplicare sentinţa. Mai mult de atât, primarul a anulat concesionarea din 1999. O nouă lovitură de teatru s-a produs în dosarul 2952/121/2010, în care, prin sentinţa din 25 aprilie 2012, Tribunalul Galaţi a stabilit daunele care trebuie plătite de Primărie pentru neeliberarea autorizaţiei. „Obligă pe pârât (Primăria Galaţi – n red) să achite reclamantei suma de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu titlu de despăgubiri”, se spune în sentinţă. Primarul Dumitru Nicolae a fost obligat de judecători la plata unei amenzi pentru fiecare zi de întârziere în anularea concesiunii: „În baza art. 24 alin. 2 din Legea 554/2004, aplică primarului mun. Galaţi, în calitate de conducător al pârâtei Primăria Galaţi, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere aferent perioadei 29.05.2008 până la repunerea în situaţia anterioară cu suprafaţa de teren concesionată de 758 mp conform contractului de concesiune nr. 9/30.04.1999”.
Între timp, Nicolae Popescu şi-a văzut afacerea destrămată de ranchiuna primarului, dar a încasat banii care să-i compenseze pierderile. Pentru refuzul de a i se elibera numărul poştal, a încasat de la Primărie despăgubiri de 560.000 de lei. Pentru că Primăria a refuzat să îi lase liber terenul concesionat în 1999, a mai încasat 420.000 de lei, iar pentru că aceeaşi instituţie nu i-a eliberat o autorizație de construcție în termenul prevăzut de lege a mai încasat 700.000 de lei. În total, 1,7 milioane lei, adică aproape 400.000 de euro.

Bani jefuiţi de la gălăţeni

Aceşti bani sunt plătiţi din impozitele gălăţenilor, iar Nicolae Popescu e conştient de acest lucru: “Banii pe care i-am luat eu sunt bani jefuiţi de la gălăţeni. Sunt bani publici şi ei trebuie luaţi

de la primarul Dumitru Nicolae. Primarul mi-a spus în faţă că nu va executa niciodată hotărârile judecătoreşti şi îi voi face plângere penală”, spune Popescu.
Nu este un caz unic la Galaţi. Primăria şi Consiliul Municipal au suferit o înfrângere similară şi în cazul cetăţenilor Vasile şi Costel Cucu. Ei i-au solicitat Primăriei aprobarea de a cumpăra terenul de 548 mp, aferent locuinţei lor din str. Brăilei nr. 204, respectiv curtea şi grădina casei, pentru care plăteau chirie municipalităţii. Primăria nu le-a luat în seamă cererea, s-au adresat instanţei şi în 2007 au obţinut o sentinţă ce obliga municipalitatea să le vândă terenul.
Primăria a refuzat, a urmat un nou proces şi prin sentinţa nr 1884/06.12.2010, Tribunalul Galaţi a obligat administraţia locală să încheie cu cei doi contractul de vânzare-cumpărare pentru cei 548 mp şi i-a aplicat primarului Dumitru Nicolae „o amendă judiciară în favoarea statului, în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, din 07.07.2007”.
Juriştii Primăriei au încercat revizuirea sentinţei, dar în dosarul 713/44/2011, instanţa de la Curtea de Apel le-a respins acţiunea. În plus, Curtea de Apel a obligat Primăria Galaţi la plata sumei de 500 de lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea sentinţei, începând de la data de 03.03.2010. În cele din urmă, terenul a fost vândut la preţul de 125 de euro/mp. I-a costat pe cei doi 68.500 euro. Au făcut o afacere bună, pentru că au încasat de la Primărie daune în valoare de 347.170 lei, adică de aproximativ 81.000 de euro. Deci au primit terenul gratuit şi 12.500 euro cadou de la Primărie.

Neretrocedare de 4,2 milioane de euro

Ar mai fi de amintit şi un caz în care Consiliul Municipal Galaţi a fost obligat să plătească despăgubiri de 4,2 milioane de euro după ce funcţionarii Primăriei au refuzat să ia în consideraţie o

cerere de retrocedare.
În 2001, Eugen Sima şi Cristian Tudose au revendicat un teren de 1,5 hectare, în zona Fileşti. Cererea lor nu a fost luată în seamă nici de funcţionari, nici de primar . În consecinţă cei doi au luat şi ei calea justiţiei. Tribunalul a stabilit că terenul nu mai poate fi restuit pe vechiul amplasament, pentru că acolo sunt blocuri, şi a dispus ca cei doi să primească despăgubiri în bani. Expertul a supraevaluat terenul, de la 300.000 de euro la 4,2 milioane euro. Cazul a fost prezentat de Jurnal de Investigaţii în numărul din februarie 2011. Prin sentinţa 319/20.01.2011, dată în dosarul 2021/121/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin sentinţă definitivă şi irevocabilă, obligând CLM Galaţi la plata celor 4,2 milioane euro.

Marius Stan vrea casă de avocatură

Noul primar, ales pe 10 iunie, Marius Stan, vrea să limiteze dezastrul, prin angajarea unei case de avocatură. „Am constatat că cine vrea să facă bani dă în judecată Primăria şi câştigă. Este un pericol. Sunt situaţii care ne fac să apelăm la o casă de avocatură serioasă care să ne apere interesele”, a declarat Marius Stan. O idee care ar putea fi coroborată cu angajarea de avocaţi ar fi strunirea funcţionarilor din Primărie, pentru ca aceştia să ia în seamă petiţiile gălăţenilor şi să încercere să le şi rezolve.

Casa învăţătorilor şi Căminul Şcolii, tunuri de milioane de euro la Galaţi

Autor

Dănilă Chirovici

21 septembrie 2012

Clădirea în care îşi are sediul Casa Corpului Didactic din Galaţi, Casa învăţătorilor după cum era cunoscută în anii ‘40, dar şi o altă clădire, Căminul Şcolii, aşa cum era denumită în perioada interbelică, în valoare de câteva milioane de euro, au devenit proprietatea lui Ovidiu Rădoi, un fost profesor de limba rusă. Ingineria acestuia pare copiată după scenariile tunurilor imobilare ale lui Boldea. Şi-a înfiinţat o banală a asociaţie, a reuşit, cu complicitatea celor de la Cadastru întabularea terenurilor de sub cele două imobile, după care a deschis mai multe acţiuni în instanţă. În 2008, asociaţia lui Rădoi a devenit proprietara imobilului care fusese Căminul Şcolii, de pe str Domnească nr 83, iar în aprilie a devenit şi proprietara Casei Învăţătorilor, imobilul de pe str Gării nr 35, sediul Casei Corpului Didactic. Ambele sunt imobile de patrimoniu şi sunt situate în centrul vechi al Galaţiului.

În aprilie, când toată lumea era captată de bălăcăreala politicienilor, la Galaţi a fost pus punctul final al unui tun imobiliar de milioane de euro, sediul Casei Corpului Didactic (CCD) intrând în proprietatea unei asociaţii obscure.
În ianuarie, directoarea CCD, Doiniţa Popa, încercase să împiedice evacuarea instituţiei şi a făcut recurs, contestând executarea silită la Judecătoria Galaţi. Primul termen în dosarul 1288/233/2012 era pe 9 aprilie 2012. În mod inexplicabil, pe 9 aprilie directoarea Popa nu a mai avut grijă ca CCD să fie reprezentată în proces. Prin acest non-combat, prin care Popa a acceptat ca imobilul să devină proprietatea asociaţiei profesorului de limba rusă, s-au încheiat patru ani de procese.
„În temeiul art 242, alin 1, pct 2 din Codul de procedură civilă, instanţa suspendă judecarea cererii formulată de contestatoare pentru lipsa părţilor”, se spune în sentinţă. În iunie, la conducerea Casei Corpului Didactic a fost numit director profesorul Laurenţiu Ichim. Noul director a fost pus în faţa faptului împlinit.

Imobile din patrimoniul naţional

Imobilul în care e sediul CCD Galaţi face parte din Patrimoniul Cultural Naţional, fiind înregistrat în Lista Monumentelor Istorice sub codul GL-II-m-B-03049.
Terenul a intrat în proprietatea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din judeţul Covurlui prin actul de donaţie al Primăriei Galaţi nr 515/17.02.1937.

Construcţia clădirii a fost finalizată în anul 1939, fiind realizată prin contribuţia financiară a Băncii Corpului Didactic şi a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din judeţul Covurlui. A costat, la vremea aceea, 5,5 milioane de lei. Aici a funcţionat, până în anii 50, „Casa învăţătorilor din Galaţi şi judeţul Covurlui”. Apoi, imobilul a găzduit biblioteca judeţeană şi inspectoratul şcolar, până în 1990, când a fost reluată activitatea CCD.
Clădirea de pe str Domnească nr 83 este un alt imobil de patrimoniu care a aparţinut Asociaţiei Învăţătorilor. În 1924 a fost cumpărat cu două milioane de lei de către Primăria Galaţi, care l-a donat Asociaţiei Învăţătorilor. A devenit „Căminul Şcolii”, fiind destinat găzduirii învăţătorilor de la şcolile din judeţ care veneau la Galaţi, deseori cu famiile, fie în vacanţă, fie pentru a-şi rezolva diferite probleme profesionale sau susţinerea unor examene. După naţionalizare a intrat în patrimoniul locativ al Primăriei Galaţi, cu destinaţia locuinţă socială.

O „moştenire” extrem de dubioasă

În imobilul de pe str Gării nr 35, „Casa învăţătorilor”, funcţionează din 1990 Casa Corpului Didactic (CCD), redacţia revistei „Şcoala Gălăţeană”, Biblioteca Casei

Corpului Didactic, cu 32.000 volume, casa de ajutor reciproc şi Sindicatul Învăţământului Preuniversitar.
Acum, aceste instituţii riscă să fie aruncate în stradă. Preşedintele asociaţiei care a obţinut proprietatea imobilului este Ovidiu Rădoi, fost profesor de limba rusă. După 1990, a înfiinţat Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ (AIUPPI), care a preluat rolul Casei de Ajutor Reciproc a cadrelor didactice. Rădoi susţine că asociaţia sa ar fi continuatoarea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din judeţul Covurlui şi a Băncii Cadrelor Didactice. Este o „succesiune” dubioasă, pentru că între cele două asociaţii nu este nicio legătură instituţională sau juridică.
La începutul anilor 90, Rădoi a încercat pentru prima oară să obţină în instanţă proprietatea asupra celor două imobile, dar în dosarul 6271/1992 magistraţii de la Judecătoria Galaţi i-au respins cererea ca nefondată. În 2008, Ovidiu Rădoi a schimbat tactica, apelând mai întâi la serviciile Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI), condus la acea vreme de Nicolae Reti.
Acesta din urmă a servit interesele mafiei imobiliare, fiind implicat în Afacerea „Aviasan”, tunul imobilar de 70 milioane de euro despre care am relatat în Jurnal de Investigaţii şi în care recent DNA a redeschis cercetarea lui Mihai Boldea şi a complicilor săi. Rădoi s-a prezentat la OCPI cu o copie a actului de donaţie din 1937, prin care Primăria Galaţi a donat Asociaţiei Învăţătorilor terenul pentru construirea „Casei Învăţătorilor”. A dat şi o declaraţie pe propria răspundere că asociaţia sa, AIUPPI, este continuatoarea şi moştenitoarea Asociaţiei Învăţătorilor. În aceste condiţii, OCPI a întabulat terenurile de pe Domnească 83 şi Gării 35 pe numele AIUPPI. În 2008, Rădoi a obţinut, pe Legea 10, proprietatea AIUPPI asupra imobilului de pe str Domnească nr 83, fostul Căminul al Învăţătorilor.

CCD, ameninţată cu evacuarea

Cu întabularea în buzunar, Rădoi a revendicat şi imobilul de pe Gării 35. A deschis acţiune „în constatare”, împotriva Primăriei Galaţi şi a Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar, cerând instanţei să constate că AIUPPI e proprietara imobilului. În dosarul 12092/233/2008, instanţa de la Judecătoria Galaţi s-a pronunţat 2 martie 2010, admiţând cererea lui Ovidiu Rădoi şi suspendând judecarea cauzei. Între timp, CCD Galaţi a solicitat să fie inclusă în dosar ca intervenient, fiind parte direct interesată în judecarea situaţiei juridice a imobilului, numai că instanţa suspendase cauza. Astfel, procesul a fost câştigat de Rădoi, a cărui asociaţie devenea proprietara imobilului.
În 2010, directoarea de atunci a CCD, Victoria Movileanu, a făcut recurs, în dosarul 356/233/2010 solicitând rectificarea cărţii funciare, pentru că întabularea s-a făcut în baza unor documente false. Judecătoria a respins acţiunea, CCD a făcut din nou recurs şi dosarul a ajuns la Tribunalul Galaţi. Pe 6 octombrie 2010, tribunalul i-a dat dreptate lui Ovidiu Rădoi, respingând recursul CCD. Devenită proprietara imobilului, în 2011 asociaţia lui Rădoi a cerut executarea silită a CCD. Practic, asta însemna ca instituţia Casa Corpului Didactic să fie aruncată în stradă.
În dosarul 24703/233/2011, executarea silită a CCD Galaţi se baza pe sentinţa nr 6069/31.05.2010, pronunţată în dosarul de executare nr 745/CDC/2011, prin care se dispusese titlul executoriu. Pe 5 ianuarie 2012, instanţa a aprobat executarea silită. Directoarea CCD, Doiniţa Popa, a făcut recurs, în dosarul 1288/233/2012 contestând executarea silită. Primul termen fixat în acest dosar era 9 aprilie 2012. În mod inexplicabil, deşi a făcut recursul, directoarea CCD Galaţi, Doiniţa Popa, nu a mai asigurat reprezentarea instituţiei sale la proces şi instanţa a suspendat cauza pentru lipsa părţilor şi cazul s-a închis. CCD Galaţi este pe punctul de a fi evacuată din sediu.

Intabulare cu iz penal

Cazul are conotaţii penale. În primul rând, OCPI a intabulat terenul în condiţii extrem de dubioase, pentru că numai o instanţă putea stabili dacă există o legătură legală, inclusiv una succesorală, între Asociaţia Învăţătorilor şi AIUPPI condusă de Rădoi.
De altfel, directorul OCPI, Nicolae Reti, şi-a luat unele măsuri de prevedere, pentru că pe decizia din 12.06.2008, emisă de OCPI în Dosarul 24795, nu există semnătura sa, ci a unui funcţionar al instituţiei pe care o conduce. Apoi, în cazul sediului CCD este vorba despre un bun patrimonial al statului, în ultimii ani Ministerul Educaţiei alocând 700.000 de lei pentru reparaţiile imobilului. „În ceea ce priveşte întabularea terenului, noi am adus documente şi subalternii domnului Reti, de la OCPI, ar putea să vă răspundă cum au procedat”, declara în 2010, directoarea de atunci a CCD, Victoria Movileanu.

Zeci de milioane de euro pentru mine închise de două ori

Autor

Anamaria Nedelcoff

4 septembrie 2012

Din 2004 până în prezent, statul român a cheltuit pentru închiderea și ecologizarea perimetrelor miniere din țară nu mai puțin de 637.975.585 de lei, iar pentru conservarea acestora 143.089.668 de lei. În timp ce guvernanții – indiferent de culoarea politică pe care o au – susțin că nu există bani pentru investiții care ar duce la dezvoltarea mineritului (sector care încă mai dispune de resurse naturale importante), statul român se pregătește ca de anul acesta până în 2035 să cheltuiască alți 54.117.080 lei pentru lucrările de conservare a perimetrelor miniere și 2.325.449.542 lei pentru cele de închidere și ecologizare. Iar pentru activitatea de ”monitorizare postînchidere”, același stat se pregătește să scoată din buzunar din 2012 până în 2035 peste un miliard de lei. Și, pentru că mineritul din România încă mai prezintă pentru băieții deștepți o vacă grasă de muls, nu întârzie nici scandalurile.

Nu o dată Conversmin, firma subordonată de Ministerul Economiei, care se ocupă de toate activitățile legate de ecologizare, închidere și conservare a perimetrelor miniere din țară, s-a aflat în plin scandal. Motivul? S-au cheltuit fonduri pentru conservarea, închiderea și ecologizarea unor mine care mai fuseseră închise pe la începutul anilor 90, când guvernanții de atunci au hotărât că trebuie să pună cruce mineritului românesc.
Cele mai recente scandaluri sunt legate de alocarea a zeci de milioane de euro pentru închiderea unor mine din județul Gorj și Hunedoara, mine despre care foști angajați jură cu mâna pe inimă că au participat la închiderea lor la începutul anilor 90.

Bani pentru băieţii deştepţi

Vinovată de toate neregulile din sfera minerească se face ”toată lumea politică de la nivel central”, este de părere Constantin Crețan, liderul Federației Naționale a Muncii.
În județul Gorj, acolo unde activează el, s-au dat anul trecut zeci de milioane de euro pentru trei mine care mai fuseseră închise o dată. ”Este vorba despre trei mine din județul Gorj, Albești, Timișeni și Dragoteși. Minele acestea fuseseră închise o dată în producție, iar acum se închideau în acte. Au fost alocate vreo 10 milioane de euro pentru niște guri de mină care fuseseră închise înainte de 2000. Eu vorbesc acum de Gorj, dar la nivel de țară au fost mult mai multe nereguli, pentru că oamenii de la Conversmin așa lucrează”, a declarat Crețan pentru Jurnal de Investigaţii.
Mai mult, liderul sindical susține că utilajele rămase în minele considerate închise au ajuns, revopsite, în subteranul exploatărilor miniere din Valea Jiului. ”Și pe unde s-au făcut închideri de

mină, au rămas utilaje. Iar acele utilaje au ajuns revopsite în Valea Jiului, prin societăți ale sindicatelor și ale oamenilor de casă ai acestora. La aceste nereguli cel mai mult a lucrat Conversmin, dar din punctul meu de vedere ar trebui să fie verificate și societățile care au lucrat la închiderile, ecologizările și conservarea minelor din toată țara”, mai spune Crețan.
Pentru lucrările de închidere și ecologizare ale minei Albeni II, din județul Gorj, Conversmin a alocat 4.553.811 lei, pentru mina Dragotești- Mătăsari s-au dat nu mai puțin de 36.693.548 de lei, iar pentru închiderea minei Timișeni, Conversmin dă încă 1.209.677 lei.
Constantin Crețan susține că aceste alocări de fonduri nu reprezintă decât bani pentru ”băieții deștepți ai PDL”, în frunte cu democrat-liberalul Marcel Hoară și sindicalistul Marin Condescu: ”Sumele acestea enorme se dau, repet, pentru niște guri de mină care au fost închise practic în urmă cu mulți ani. Aici este mâna lui Marin Condescu și a lui Marcel Hoară, a cărui nevastă este juristă la Conversmin și ei știu toate mișcările. Mă uimește că nimeni nu se sesizează în aceste cazuri”.

Hunedoara, pe urmele Gorjului

În județul Hunedoara, la prima vedere, dracul nu pare atât de negru atunci când vine vorba de închiderea, ecologizarea și conservarea minelor. La Petroșani, spre exemplu, Conversmin a atribuit Companiei Naționale a Huilei, prin încredințare directă, un contract de 234.028 lei în data de 28.05.2012, pentru lucrările de ”închidere subterană pentru obiectivul Mina Livezeni Est”.
De ce a primit CNH contractul? În motivarea lor, cei de la Conversmin precizează că respectivele servicii ”pot fi furnizate numai de un anumit participant, din motive tehnice”. Radu Voina, lider sindical și fost miner, susține că el a participat la efectuarea lucrărilor respective în 1994, pe vremea când figura ca ortac la Livezeni. ”Acel perimetru este închis din 1994, acolo am lucrat și eu la închiderea lui, fiidcă se surpase și nu mai aveai ce să-i faci, trebuia să-l închizi. Cu mâna mea am ajutat la închiderea acelui obiectiv. Acum este vorba doar de spălare de bani”, spune el.
O altă mină ce figurează pe lista Ministerului Economiei ca închisă și conservată de prin 2007 este Bărbăteni, din municipiul Lupeni. Totuși, abia în prezent se efectuează lucrările necesare, chiar dacă, efectiv, exploatarea minieră și-a închis activitatea în 2007. De ce se efectuează abia acum lucrările necesare pentru închiderea și conservarea ei, nimeni nu poate spune oficial, iar costurile se ridică la 6.185.115 lei.
Nicolae Drăgoi, directorul general al Companiei Naționale a Huilei, a declarat că ”nu prea știe” care este mersul lucrurilor, întrucât el a fost numit în funcție abia la 1 iunie 2012. ”La Livezeni este posibil să se execute astfel de activităţi, fiindcă lucrările de subteran și le face unitatea. La Bărbăteni știu că acum se lucrează la închiderea și ecologizarea ei. Nu prea știu multe detalii, deoarece eu am venit la conducerea Companiei Naționale a Huilei la 1 iunie anul acesta și deocamdată nu știu ce s-a întâmplat înaintea mea”, a precizat Drăgoi.

Plăţi ilegale cu nemiluita

În toată țara, în perioada 2004-2012, sumele menționate mai sus pentru conservarea, închiderea și ecologizarea perimetrelor miniere au fost folosite pentru închiderea a peste 550 de mine și cariere, în conformitate cu un program al Guvernului aprobat în 1998.
Societățile care au efectuat lucrările de conservare au fost cele care au și datorii enorme la bugetul de stat ori de numele cărora se leagă scandaluri cu privire la modul în care au fost cheltuiți banii publici. Acestea sunt CNH, SNC Ploiești, SNLO, CNMPN Remin Baia Mare, CNCAF Minvest Deva, Slarom București, CNU București, SC Miniera Banat SA Anina, SC Radioactiv Mineral SA Măgurele, SC Minbucovina SA Vatra Dornei, SC MOLDOMIN SA Moldova Nouă, Asociația Mineral West Dobrești.
Pentru lucrările de închidere și ecologizare au câștigat licitații 54 de firme și companii naționale, nouă dintre acestea fiind din județul Hunedoara, care au luat, de la stat, aproape 800 de milioane de lei. Totuși, în urma unui raport al Curții de Conturi pe anul 2010 se arată că societatea Conversmin a efectuat plăți ilegale, supraevaluate, precum și lucrări care nu existau în documentele tehnice.
”Auditul arată că SC Conversmin SA, firma care se ocupa cu închideri de mine și ecologizare, a acționat în Valea Jiului cu lucrări doar pe hârtie pe bani foarte mulți, în timp ce CNH era pe moarte. Conform auditului, Conversmin a redus patrimoniul instituției cu 73,9 milioane de lei, prin neînregistrarea în contabilitate a unor bunuri și investiții realizate. (…) Conversmin a început în perioada decembrie 2008/ianuarie 2009 <marea prăduială>, cu achiziții costisitoare pentru minele din Valea Jiului. Sumele imense pe care Conversmin pretindea în acte că le investește pentru ecologizarea minelor au rămas doar pe hârtie, întrucât ecologizările miniere nu se pot verifica faptic. În realitate, aceste investiții pentru ecologizări la minele din Valea Jiului erau doar scurgeri de bani. Acestea, pe lângă multe altele, cu sume năucitoare, au fost sesizate în anii precedenți, dar cine să ia măsuri?”, scriau în 11 iulie jurnaliștii de la Cronica Văii Jiului.

10 milioane de euro, îngropate de ADS la Constanţa

Autor

Darius Martinescu

1 septembrie 2012

Aproape 30 de foste întreprinderi agricole de stat de la malul mării au luat calea falimentului sub „atenta” supraveghere a Agenţiei Domeniilor Statului. Înfiinţată tocmai pentru a privatiza fostele IAS, ADS a reuşit ca, în numai trei ani, să producă o pagubă de aproximativ 45 milioane de lei bugetului de stat, suma reprezentând valoarea capitalului social comun al întreprinderilor care au sucombat. Asta fără să mai punem la socoteală cele peste 10.000 de hectare rămase în paragină după falimentarea respectivelor IAS.

Din judeţul cu cea mai mare suprafaţă irigabilă din România, Constanţa a ajuns oaia neagră a agriculturii: cele mai multe întreprinderi agricole de stat în stare de faliment, cea mai mare suprafaţă de teren necultivată.
Falimentarea agriculturii de stat nu ar fi până la urmă o problemă, însă lichidarea fostelor IAS este opera Agenţiei Domeniilor Statului, o instituţie creată în urmă cu 11 ani cu scopul declarat „privatizarea societăţilor comerciale cu profil agricol”. În urma incompetenţei ADS a rămas un munte de datorii.

Faliment cu repetiţie

Anul trecut, ADS Constanţa avea în administrare 29 de societăţi cu capital de stat din domeniul agricol aflate sub incidenţa Legii 85/2006 privind declanşarea procedurii de insolvenţă.
Acestora le corespundea un capital social comun de 45 milioane de lei. De atunci şi până în prezent numărul acestora a scăzut la 22, dar nu pentru că statul ar fi reuşit să vândă vreuna, ci pentru că celelalte au fost radiate. Baza de date a ADS nu conţine, la capitolul „privatizate”, decât două firme din judeţ, Fruvisat Satu Nou şi

Ostrovit SA. Într-un cu totul alt registru, în topul terenurilor nevândute, Constanţa se clasează pe primul loc la nivel naţional, cu cea mai mare suprafaţă rămasă pârloagă.
Este vorba despre peste 10.000 ha libere de contract, care, în consecinţă, nu sunt lucrate şi produc pierderi la stat. Din totalul terenurilor, ponderea o deţin păşunile, cu peste 3.088 ha lăsate de izbelişte. ADS deţine pe litoral 1.123,4 ha de livezi, 345,3 ha de teren arabil, 250,5 ha de vie şi altele. Pe „lista neagră” a acestei agenţii a statului pe primul loc este Semlact, societate aflată în faliment, dar care a lăsat statului 6.329,8 ha în localitatea Săcele.
De asemenea, Vifrucer Cernavodă a lăsat ADS o „moştenire” de peste 618 ha. Potrivit raportărilor contabile, Vifrucer nu a mai depus bilanţuri din 2004, după ce a funcţionat timp de cinci ani pe pierdere. Locul trei îi revine societăţii Adcervil Adamclisi, radiată pe 8 octombrie 2008 şi care a lăsat în urmă 499,5 ha. Urmează o listă întreagă de IAS falimentare, care, după ce au produs pierderi considerabile bugetului de stat, continuă să producă găuri negre prin terenurile nelucrate. Practic, din punct de vedere al privatizărilor, din 2009 şi până în prezent ADS nu a bifat nici o vânzare de IAS.
Mai mult, a încurcat rău de tot lucrurile în probleme de fond funciar. Deşi în baza de date a ADS cele 6416,22 ha figurează ca aparţinând de localitatea Săcele, în realitate terenul face obiectul unei dispute între administraţiile vecine cu Săcele şi Corbu. Terenurile Semlact au făcut de altfel obiectul unor investigaţii amănunţite din partea Ministerului Agriculturii. Fosta conducere a ADS a semnat o serie de contracte de retrocedare care ulterior au fost considerate ilegale. De cealată parte, şi primăria Corbu a împărţit terenuri, astfel că în prezent situaţia juridică a suprafeţelor este o nebuloasă.

Garanţie cât o garsonieră

Ultima suprafaţă de teren scoasă la vânzare de ADS în judeţul Constanţa aparţine societăţii Pesco din Peştera.
Interesant este că pentru cele aproape 200 de hectare de teren agricol plus alte 36,7 ha teren neagricol, scoase către concesionare pentru o perioadă de 20 de ani, ADS a fixat o garanţie de participare de 118.808,8 lei, respectiv aproape 28.000 euro, bani cu care îţi poţi achiziţiona o garsonieră în municipiul Constanţa. Ofertanţii mai trebuie să achite aproape 600 de lei pentru caietul de sarcini şi o redevenţă anuală de 125 kilograme de grâu la hectar, respectiv 29,5 tone de cereale pentru întreaga suprafaţă concesionată.
Şi cum majoritatea fermierilor constănţeni, din rândul cărora ar trebui să fie selectaţi potenţialii concesionari, se zbat într- o sărăcie lucie, este exclus din capul locului ca un agricultor să îndeplinească condiţiile de înscriere la licitaţie, mai ales în ceea ce priveşte constituirea garanţiei de participare.
În ceea ce-i priveşte pe investitorii constănţeni din agricultură, aceştia nu sunt interesaţi să participe la licitaţiile ADS. „Nu mă interesează (n.r. licitaţiile pentru concesiune). Am o experienţă destul de tristă.. Am avut în concesiune 500 de hectare pe 49 de ani. Plăteam o redevenţă de 660 kilograme la hectar pentru un teren de categoria a treia (slab productiv). Am mai avut şi alt teren în concesiune. Când s-a schimbat guvernarea, mi l-au luat. De fiecare dată (ADS) m-a dezamăgit. Şi acum sunt societăţi de stat care plătesc o redevenţă de 200 de kilograme la hectar”, a explicat Gheorghe Lămureanu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli Privaţi de

Cereale şi Plante Oleaginoase Constanţa.
El a mai spus că în actualele condiţii de criză este foarte greu pentru un investitor din agricultură să bage bani în concesionarea de terenuri, mai ales dacă a avut un an neproductiv şi trebuie să investească pentru viitorul sezon agricol. De altfel, ultimul studiu independent realizat arată că, dintr-un număr total de 4.256.152 exploataţii agricole existente la nivel naţional, un procent de 90,96% îl reprezintă exploataţiile de subzistenţă, 7,55% sunt cele de semi-subzistenţă şi doar 1,49% – exploataţiile comerciale.

Radu Cristescu, afaceri penale

Pe lângă rapoartele extrem de subţiri de activitate, ADS se mai poate „lăuda” cu niste afaceri necurate la nivelul conducerii centrale. Ultimul control efectuat vara trecută la ADS de către fostul ministru Valeriu Tabără a scos la iveală o mulţime de cumetrii şi ilegalităţi care s-au soldat cu demiterea conducerii de atunci a agenţiei.
Aşa cum de altfel a afirmat reprezentantul investitorilor agricoli de la malul mării, redevenţa se acordă preferenţial. Controlul ministerului a arătat negru pe alb că o serie de firme ale unor cunoscuţi politicieni şi oameni de afaceri, au beneficiat de reduceri inexplicabile ale cotei de redevenţă. Aşa cum a arătat Jurnal de Investigaţii în numărul precedent, printre clienţii „de casă” se numără Grivco, Agrofarm SRL şi alte companii ale unor miliardari din agricultură. Potrivit raportului, prejudiciul produs

bugetului de stat prin concesiuni cu dedicaţie se ridică la ordinul milioanelor de euro.
Raportul a intrat în atenţia DNA iar preşedintele de atunci al ADS, Radu Cristescu, a fost demis. Dacă şefii ADS au fost foarte grijulii cu „băieţii deştepţi”, în schimb la capitolul privatizare nu au mişcat nimic. Potrivit ultimului raport anual de activitate publicat de ADS, aferent exerciţiului financiar 2010, veniturile instituţiei s-au diminuat cu 4,4% (75,13 milioane lei) comparativ cu 2009, atunci când instituţia a avut încasări de 78,6 milioane de lei. Totodată, suprafaţa de teren concesionată şi arendată pentru contractele aflate în vigoare a însumat 282.175 de hectare în 2010.
În 2009, valoarea încasărilor din concesionare şi arendare a fost de 65,35 milioane de lei, iar suprafaţa de teren concesionată şi arendată era de 282.674 ha la 31 decembrie 2009. În totalul veniturilor pe 2010, pe lângă încasările din redevenţă şi arendă, care repezintă principala sursă de venituri, ADS a încasat bani din vânzările de acţiuni la societăţile din portofoliul propriu, vânzări de sedii de circumscripţii sanitar-veterinare, vânzări de caiete de sarcini (?!) şi altele.

Doctoratul, sport național pentru polticieni și infractori

Autor

Dănilă Chirovici

24 august 2012

$Doctoratul, sport național pentru polticieni și infractori - Ziarul de investigaţii$

În America de Sud, dacă ai absolvit o facultate te numeşti „doctor”. La fel şi în Italia, „dottore”. Ei bine, şi România a ajuns să fie plină de „dottore”, din cauza corupţiei din sistemul de învăţământ. Comparativ cu Frana, care anual acordă aproximativ 4.000 de titluri de doctor, facultățile din România au reuțit performanșa de a „fabrica” aproape 8.000 de doctori, susț in surse din mediul academic. Cristian David (fost Troacă), Gabriel Oprea,ț Dinel Staicu, Relu Fenechiu, Genică Boerică, dar şi Gigi Kent sunt numai câţiva dintre cei care şi-au însuşit mult râvnitul titlu academic

De la o înepătură politică aruncată de Traian Băsescu la adresa lui Victor Ponta, am ajuns la un adevărat scandal naional care aruncă încă o pată neagră pe calitatea învăământului, i aa mult prea ifonată în ultimii ani.

Pe lista plagiatorilor, care crete de la o zi la alta, se înghesuie minitri, parlamentari, profesori universitari, ofieri de rang înalt, dar i personaje din lumea interlopă. Absolut deloc întâmplător, muli dintre oamenii politici au obinut doctoratele în cadrul Universităii Naionale de Apărare „Carol I”, instituie care înglobează i Colegiul Naional de Apărare. Aceasta după ce au absolvit facultăi particulare aflate, mai mereu, în centrul unor scandaluri legate de modul în care se promovează anii de studiu i, în final, examenele de licenă.

La o trecere rapidă în revistă, se poate observa că foarte muli politicieni au absolvit Universitatea Spiru Haret i ulterior i-au luat doctoratele la Universitatea Naională de Apărare i la Şcoala Naională de Studii Politice i Administrative (SNSPA). Absolvirea Colegiului Naional de Apărare s-a transformat într-un sport naional pentru politicenii români, iar acest lucru a dus la compromiterea instituiei. În condiiile în care accesul cadrelor militare active este tot mai îngrădit (locuri puine i teste pentru admitere), politicienii intră aici pe bandă rulantă.

Printre glorioii absolveni ai Colegiului se numără Gabriel Oprea, Cristian Boureanu, Elena Băsescu, Elena Udrea, Relu Fenechiu, Lia Olgua Vasilescu, Liliana Mincă, Cristian David, Raluca Turcan sau Verestoy Attila. Pentru cei mai muli dintre politiceni, absolvirea colegiului nu este decât o formalitate, care le facilitează înscrierea la doctorat în cadrul Universităii Naionale de Apărare (UNAp) “Carol I”. Muli dintre politiceni nici nu trec pe la cursurile colegiului, dar obligatoriu îi iau diploma, pentru a i-o trece în CV.

UNAp cu NUP

Evident, în acest condiii i Universitatea Naională de Apărare s-a transformat în scurt timp într-o fabrică de doctori.

În anul 2008, procurorii DNA au decis să declaneze o anchetă în care principalii vizai erau generalii Gabriel Oprea i Mircea Murean, la acea vreme rectorul

universităii. Alături de mai muli generali, Oprea i Murean au fost acuzai că au transformat instituia militară de învăământ într-o fabrică de doctori în tiine militare i de profesori universitari.

În condiiile în care elaborarea unei teze de doctorat se întinde pe durata mai multor ani, surse din cadrul academic au declarat pentru Jurnal de Investigaii că la UNAp au fost cazuri în care s-a obinut titlul de doctor doar după un an i jumătate. De subliniat este i faptul că ancheta DNA a fost declanată în urma unor sesizări venite chiar de la persoane din interiorul universităii. Cercetările procurorilor s-au extins rapid, ajungând până în anul 2002. În paralel, i Ministerul Apărării i-a declanat propria anchetă. La presiuni politice, concluziile anchetei derulate de Ministerul Apărării au rămas ascunse undeva într-un sertar, iar peste dosarul instrumentat de cei de la DNA s-a aternut praful. În final nimeni nu a fost trimis în judecată, iar cazul s-a muamalizat. Afacerea putea merge mai departe.

Gabriel Oprea, avansat

Sorii i-au fost favorabili lui Gabriel Oprea, care, în loc să ajungă în faa judecătorilor, a ajuns ministrul Apărării. După o avansare rapidă în ierarhia militară, care a stârnit profunde numulumiri în rândul structurilor militare, fostul obscur ofier de intendenă i-a dorit, evident, i un titlu academic.

Obinerea doctoratului nu a reprezentat nici o problemă, acest lucru realizându-se sub îndrumarea generalului-prieten Mircea Murean. Acoperit cu această hârtie, Gabriel Oprea a poftit la mai mult, adică să fie el însui conductor de doctorate. Prima sa tentativă în acest sens s-a soldat cu un eec, dar a fost ajutat apoi de Costică Voicu, fostul ef al IGP i, ulterior, rectorul Academiei de Poliie “Al. I. Cuza”. Încălcând legea, Voicu l-a ajutat pe Oprea să devină conducător de doctorate la această academie.

Gabriel Oprea nu avea cum să fie conducător de doctorate, pentru că era doar confereniar universitar, iar reglementările legale prevedeau că pentru obinerea acestei calităi trebuia să fie profesor. Oricum, cariera universitară, alături de negoul cu terenuri i grade militare, pare să fie una din marile pasiuni ale lui Oprea, el fiind acum profesor la Universitatea Spiru Haret.

Interlopi notorii, doctori discreiț

Pe lista celor care i-au tras în dreptul numelui prescurtarea “dr.” găsim i personaje celebre ale lumii interlope de ieri i de astăzi. Vă mai aducei aminte de Vasile Gheorghe, celebrul Gigi Kent?

Printre două infraciuni, acest personaj care cu greu lega două cuvinte a reuit să obină i titlul de doctor în economie. Pentru el, mult mai potrivit ar fi fost titlul de doctor în economie subterană. Nici celebrul Genică Boerică, denunătorul lui Adrian Năstase în Dosarul Tamara, nu a putut sta departe de mediul academic i i-a acoperit incultura de fost aprozarist cu un titlul de doctor în drept. Oricum, are tot timpul să mediteze la teza sa de doctorat la răcoare, unde a fost depus 12 ani pentru evaziune fiscală.

Ceva mai încolo, pe aceeai listă a ruinii îl găsim i pe Dinel Staicu, un alt celebru combinator care reuise să se instaleze în fruntea SIF Oltenia. Fostul miliian i, ulterior, patron al echipei de fotbal Universitatea Craiova, i-a cumpărat i el un titlul de doctor în tiine economice. Este adevărat că teza sa de doctorat “Economia subterană în perioada de tranziie la economia de piaă în România”, avea o strânsă legătură cu activităile sale.

Preocupat de dreptate i doctorate s-a dovedit a fi i fostul baron de Gorj Nicolae Mischie, care a obinut titlul de doctor în istoria dreptului. Să intre pe această listă se pregătea să intre i deputatul UNPR (fost PDL) Mihai Boldea, ale cărui îndeletniciri ilegale au fost dezvăluite de Jurnal de Investigaii. Deocamdată, Boldea nu este decât doctorand, pentru că studiile sale aprofundate au fost întrerupe de procurori.

Am mai putea vorbi i despre deputatul PDL William Brânză, autor de cări, doctor i profesor de drept penal i procesual penal. Despre cum au reuit aceti indivizi să obină supremul titlu pe care îl acordă mediul academic ne dă o idee Elena Udrea, care recunoatea senin că alii i-au scris lucrarea de diplomă.

Fabrica de doctori se închide

Începând cu data de 27 aprilie au intrat în vigoare noile reglementări referitoare la structura i coninutul tezelor de doctorat, potrivit Legii Educaiei Naionale (Legea nr

. 8/2011).

În noile condiii, copierea tezei de doctorat nu va mai fi posibilă, pentru că doctoranzii vor fi obligai să-i publice periodic rezultatele cercetărilor în publicaii cotate ISI sau în baze de date internaionale (BDI). Înainte de a fi publicate, ele vor fi verificate de către un comitet de recenzori, contra unei taxe pe care o va plăti doctorandul (circa 500 de euro). În plus, doctorandul ar putea fi chiar invitat la diverse conferine internaionale să-i prezinte rezultatele cercetărilor, ulterior fiind publicate în ISI i BDI.

Evident, în acest caz doctorandul va avea de achitat, din propriul buzunar, taxele de participare, transportul i cazarea. Astfel, este practic imposibil ca sistemul românesc de acordare a doctoratelor să mai reziste în forma sa de până acum, iar titlul de doctor îl vor obine doar cei care îl merită. Dacă acum învăământul românesc scoate anual 8.000 de doctori, se estimează că numărul titlurilor de doctor acordate se va reduce la circa 2.000 după noile reglementări.

Băsescu – ce mai vuiet, ce mai vaiet !

Autor

Dănilă Chirovici

24 august 2012

Traian Băsescu. Back in business. Ce ironie! Ce spectacol !! Ce lecţie !!! Vom fi iarăşi ce-am fost, răcneşte armata mulţumiţilor, şi mai rău decât atât, suspină decepţionaţii, incurabilii melancolici.

Gata! Muschetele sunt aşezate, ordonat, la pâmânt. A venit rândul pistoalelor automate. Un război s-a încheiat printr-o capitulare condiţionată. Urmează unul pe viaţă şi pe moarte. Traian Băsecu a supravieţuit încă o dată. Duşmanul său ireductibil trăieşte. Nici noi n-am murit încă. Pe deasupra copiilor care încă înalţă zmee în arena circului se simte, în aer, miros de sânge. Spectacolul nu are cum să se termine aşa. Performanţa trebuie repetată, publicul cere bis. Clovnii Băsescu, Antonescu, Ponta mai au ceva de spus. Urmează…

Istoria unui conflict

Traian Băsescu şi-a clădit cariera politică pe războiul cu PDSR şi apoi cu PSD. Nu. E prea mult spus. De fapt, Traian Băsescu nu a intrat în vreun conflict devastator cu structura politică din care a făcut parte – indiferent de cum s-a numit ea – în care a descoperit savoarea democraţiei şi a politicii făcute cu băi de mulţime, şi pe care apoi a părăsit-o.

Chiar dacă, din postura de preşedinte jucător, a încercat să lovească în schema de organizare a social-democraţilor, prin înfiinţarea grupării paraparlamentare a lui Oprea, tentativele sale distructive nu au fost nici pe departe aşa de virulente, de agresive, ca cele îndreptate împotriva PNL. Apariţia abracadabrantă a PDL, certificatul de formaţiune politică de Dreapta, răsărit, halucinant, din jobenul unui lider al Palatului Cotroceni care nu a schimbat niciodată uniforma de marinar cu fracul, toate acestea la un loc, deşi ar fi fost de ajuns şi fiecare în parte, au bulversat, într-o primă etapă, scena politică parlamentară şi apoi întreaga societate. Readuşi, cu brutalitate, la starea de spirit de la începutul anilor nouăzeci, românii au trăit din nou experimentul graniţei politice care trece prin sufragerie.

Cu PNL, războiul a debutat brusc şi violent pe vremea lui Călin Popescu Tăriceanu. Atunci se folosea armamentul clasic şi electoratul putea contoriza uşor pagubele înregistrate de cele două tabere. Acum a fost scos arsenalul neconvenţional. Feseniştii de alaltăieri, cerberii din poarta Internaţionalei Socialiste de ieri, care păzeau cauza dreaptă a Stângii de atingerea spurcată a PDSR, vor să dea azi lecţii de liberalism celor cărora le scoteau, cu minerii, dolarii din subsolurile sediului de partid. Vasile Blaga se mişcă foarte dezinvolt în noul tip de discurs. Traian Băsescu a fluierat melodiile învăţate pe mare, de la sirene, în preajma liberalilor, nu ca să-i urce în corabia sa, pentru că îi urăşte din instinct, ci pentru ca să dea bine în poza de grup a partidelor de Dreapta.

Exact pe dos stau lucrurile cu PSD, pe care trebuie să-l critice, dar de care îl leagă rădăcini adânci.

De fapt, Traian Băsescu nu a lovit niciodată foarte tare în ideologia social-democrată şi nici nu a pus dinamită la fundaţia celui mai mare partid de Stânga din România. Doar a dat cu pietre în geamuri şi i-a mâzgălit pereţii. A ales drept cai de bătaie diverse personaje de prim rang din rândurile acestei formaţiuni politice şi aşa a ieşit în prim-plan. Până la urmă, şi-a aşezat tabăra pe cele mai înalte culmi ale demnităţilor în statul român. I-au fost obiective strategice mai întâi Ion Iliescu, apoi Adrian Năstase şi abia târziu, când şi-a dobândit statura de lider politic atestat, Victor Ponta.

Demiterea

Pornind de la premisele astea, un deznodământ parlamentar tragic era de aşteptat. „Divide et imperat”. Principiul conflictului aducător de victorii, pe care l-a practicat cu atât de mult succes vreme îndelungată, a dus, inevitabil, la o coalizare a celor înfrânţi. Dar cauza referendumului de la sfârşitul lunii trecute nu este una de dată recentă. Ea este reprezentată de suspendarea din 2007.

Atunci, PSD şi PNL au reuşit, pentru prima dată, să reconfigureze structura Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Beneficiind de sprijinul UDMR, la care s-a lipit, firesc, şi Grupul Minorităţilor Naţionale. Războiul cu cele două partide mari, dus de Traian Băsescu, ar fi putut fi, să zicem, unul firesc. Cu liberalii este o incompatibilitate structurală (sunt nişte filfizoni în opinia lui, vă aduceţi aminte de răbufnirea aia legată de papioane) iar în privinţa pesediştilor, aceştia au dat cei mai mulţi oameni politici puternici. (Deci cei mai mulţi inamici.)

Aşadar războiul cu cele două partide poate fi considerat firesc, în condiţiile în care Traian Băsescu nu s-a comportat niciodată imparţial, prezenţa sa la Cotroceni fiind mai degrabă cea a preşedintelui PDL decât cea a preşedintelui României. Foarte multă vreme şi-a sacrificat imaginea pentru a scoate în evidenţă calităţile odraslei sale politice. Un efort nemeritat de PDL. Care s-a dovedit incapabil să stea pe propriile picioare.

Eroarea majoră făcută de Traian Băsescu are un nume – UDMR. Pe când avea ţara întinsă la picioare, el a crezut că poate scăpa de şantajul parlamentarilor maghiari. L-a scos de guler pe Laszlo Tokes din şanţul politicii şi l-a urcat pe jilţul de vicepreşedinte al Parlamentului European. Lucrând, şi prin asta, intens, la scindarea UDMR. Cu ajutorul lui Viktor Orban. Ei bine, iată, maghiarii, se poate spune, uită, da’ nu iartă. Au stat la Putere aşteptând momentul oportun şi au dat lovitura devastatoare – suspendarea preşedintelui. În Parlament, căci la urne maghiarii au slujit, involuntar sau nu, cauza preşedintelui – în Harghita, Covasna & Co s-a înregistrat cea mai scăzută prezenţă la vot.

Miza

În cazul persoanei Traian Băsescu nu mai au rost comentarii. Liderul politic însă şi-a asumat responsabilitatea PDL. „Eu te-am făcut, eu te omor” este, după „Divide et imperat”, al doilea principiu călăuzitor în politică pentru Traian Băsescu. Care şi-a lăsat în şah-mat partenerul. PDL va trebui să deconteze, în noiembrie, toate alea făcute şi nefăcute de tutorele său.

La PNL, miza era cariera lui Crin Antonescu. Instalat la conducere cu o autoritate fără precedent în istoria contemporană a liberalismului, preşedintele PNL a făcut din persoana sa cauza unică a întregului partid. Zbaterile unor lideri de a se afirma – Andrei Chiliman este etalon – au semănat, mai degrabă, cu plânsetele unui bebeluş care dă din picioare când e ţinut în braţe.

La PSD situaţia e mai complexă. Aici intră în ecuaţie şi viitorul lui Victor Ponta, dar şi ambiţiile unor foarte influenţi lideri social-democraţi. Şi perspectivele unor potenţi oameni de afaceri, şi părerile unor formatori de opinie.

UDMR a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a bloca drumul politic pe care merg celălalte două formaţiuni politice ale maghiarilor. Până acum eforturile i-au fost încununate de succes.

În fine, ceea ce pentru marea majoritate a românilor a fost o lovitură de teatru, încarcerarea lui Adrian Năstase şi tentativa acestuia de sinucidere (a cărei veridicitate a fost contestată), a ridicat spectaculos miza: puşcăria pentru înfrânţi. Ceea ce, raportat la o ţară civilizată a secolului XXI, este fie o realitate abjectă, fie un artificiu de campanie electorală improvizat la repezeală.

O luptă murdară

A fost una dintre cele mai exasperante, mai urâte şi mai lipsite de imaginaţie şi de consistenţă campanii electorale din cei douăzeci şi doi de ani care ne despart de epoca Ceauşescu.

Acuzaţii absurde, dosare scoase din ascunzătoarea de la WC sau contrafăcute, ţipete, limbaj de o agresivitate suburbană, ameninţări ca între liderii unor găşti de cartier, cu Poliţia şi Procuratura, toate au reprezentat atributele exclusive ale acestei competiţii politice. Nimic despre Constituţie, nimic despre rolul şi statutul preşedintelui României, nimic despre relaţiile dintre instituţiile democraţiei, şi bineînţeles, nimic despre noi, despre cât mai trebuie să-i plătim degeaba pe unii care ar trebui să se gândească toată ziua numai la cum să ne facă viaţa mai uşoară, în timp ce noi muncim.

În loc de astea, imbecilisme şi delir oniric. O disperare după injecţia cu funcţii şi Putere – vaccin autoimun – care nu are nicio legătură cu disperarea poporului ăsta. Încă o dată inconştienţa, lipsa de viziune istorică, arivismul şi josnicia unor politicieni au aruncat România pe scena unui bâlci de la care lumea civilizată îşi întoarce ochii, scârbită. Asta după ce aceiaşi politicieni au înnebunit-o şi au înfometat-o. Acum, gata! A căzut cortina. Bine că s-a terminat. Să încercăm, repede-repede, să ne odihnim. Urmează…

La referendum s-a furat masiv. De la calea ferată

Autor

Adrian Bărbulescu

24 august 2012

„Eu vara nu votez, sabotez”. Acesta pare a fi hitul verii pe care l-au fredonat mai tuciuriii noştri concetăţeni, care în perioada referendumului eşuat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu n-au stat în faţa televizorului, urmărind talk-show-urile. Aveau ceva mult mai bun de făcut decât să se uite în gurile lui Ponta, Antonescu sau Băsescu: au „chelit” pur şi simplu calea ferată de elementele de semnalizare şi automatizare.

Valoarea furturilor de la CFR în lunile de vară se ridică la 2,3 milioane de euro, cu peste 50% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pică sau nu pică Băsescu? Se face turism electoral? Nu se fac cumva nişte manevre cu urna mobilă? Ce se întâmplă la numărătoarea voturilor? Se atinge sau nu pragul de 50% plus unu? Ce va spune Curtea Constituţională?

Acestea erau întrebările prezente pe buzele majorităţii românilor înaintea, în timpul şi după desfăşurarea referendumului (eşuat, după cum s-a dovedit ulterior) pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Au fost însă şi conaţionali de-ai noştri care nu şi-au pus întrebări existenţiale despre cum va arăta peisajul politic în următorii ani. Şi-au frecat mâinile de bucurie şi şi-au spus, ca Tudorel, gunoierul tulcean de la „Românii au talent”, „Deci, să trecem la treabă”.

La treabă, adică la furat elemente de automatizare, semnalizare şi siguranţa circulaţiei de la calea ferată. Mai ales că zona de siguranţă feroviară din jurul şinelor devenise sat fără câini, de vreme ce, potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor, mai mult de jumătate din forţele de ordine ale României au fost însărcinate cu supravegherea procesului electoral. Filtrele poliţiştilor au fost amplasate pe şosele, şi nu pe calea ferată, pentru că, nu-i aşa?, turismul electoral se face cu microbuzul sau autocarul, nicidecum cu trenul.

Întâi la locale, apoi la referendum

Pe măsură ce se apropia data referendumului, s-a înteţit numărul de furturi de la calea ferată, după cum reiese din datele puse la dispoziţia Jurnalului de Investigaţii de oficialii CFR SA, compania responsabilă cu gestionarea infrastructurii feroviare. Ba chiar şi în ziua referendumului, 29 iulie, a avut loc o sustragere importantă, la km 56+800 al magistralei 800 Bucureşti-Constanţa, între staţiile Săruleşti şi Lehliu.

De altfel, cele mai multe furturi s-au produs pe această magistrală, profitându-se de faptul că în Bărăgan aşezările omeneşti pot fi numărate pe degete, ceea ce a făcut ca drumul cu trenul spre litoral să dureze cam ca în perioada desfăşurării lucrărilor de modernizare. Dar asupra acestui aspect voi reveni.

Furturile au început să ia amploare încă din luna iunie, când au avut loc alegeri locale. Dacă anul trecut valoarea pagubelor produse în această lună a fost de 2,32 milioane de lei, în 2012 cifra a urcat la 4,72 milioane de lei. În iulie s-a furat ceva mai puţin, de „numai” 3,91 milioane de lei, însă oricum mult mai mult decât în aceeaşi lună a lui 2011, când valoarea sustragerilor fusese de 2,62 milioane de lei. Şi în prima jumătate a lunii august furturile au continuat, fiind cuantificate la 1,7 milioane de lei, comparativ cu 1,59 milioane în perioada 1-15 august 2011. În total, în intervalul 1 iunie – 15 august, valoarea elementelor sustrase a fost de 10,33 milioane de lei (apoximativ 2,3 milioane de euro), cu peste 50% mai mult decât valoarea contabilizată în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 6,53 milioane de lei.

Se fură tot ce e metal

Se fură tot ceea ce poate fi valorificat la centrele de colectare a fierului vechi (oare de ce majoritatea acestora sunt amplasate în imediata vecinătate a căii ferate? Întrebare retorică, evident). Oficialii CFR SA au făcut, la solicitarea Jurnalului de Investigaţii, un inventar a ceea ce se fură: „Elementele sustrase reprezintă: material mărunt de cale (buloane orizontale şi verticale, tirfoane, plăci metalice de prindere a şinei de traverse), şine cf, contraşine, eclise metalice de prindere a şinelor, platelaje metalice de pod, unităţi luminoase corespunzătoare semnalelor de circulaţie şi manevră, echipament şi aparataj SCB (bobine de joantă, rezistenţe, picheţi, relee, transformatoare, inductori, electromecanisme de macaz etc.), componente ale liniei de contact (cablu purtător, fir de contact, ancorări mediane), cabluri de alimentare şi dependenţă a instalaţiilor de semnalizare şi dirijare a circulaţiei feroviare, cabluri de telecomunicaţii etc”.

Jubilează patronii de autocare

Spuneam mai sus că majoritatea furturilor s-a produs în Bărăgan, pe magistrala 800 Bucureşti – Constanţa. Din totalul de 20 de furturi constatate în luna iulie şi în prima jumătate a lui august, 11 au fost pe această magistrală (alte două cazuri au fost identificate tot în Bărăgan, pe linia Ciulniţa – Călăraşi). Zonele preferate de hoţi sunt Săruleşti, Dragoş Vodă, Jegălia, Perişoru, Ovidiu şi Ramificaţia Borcea.

Aşa se face că drumul spre litoral a fost mai scurt doar un an – în 2011. Din 2006 până în 2010 s-a circulat prost, cu întârzieri mari, din cauza lucrărilor de modernizare care păreau să nu se mai termine şi despre care Jurnal de Investigaţii a relatat pe larg în numărul din luna decembrie 2010. Apoi, anul trecut s-a circulat bine, distanţa de 225 km dintre Bucureşti şi Constanţa fiind străbătută în două ore şi jumătate.

Anul acesta, mai că îmi vine a crede că patronii firmelor de autocare care fac curse Bucureşti – Constanţa s-au vorbit cu hoţii, să încetinească deplasarea trenurilor, pentru a-şi atrage cât mai mulţi muşterii. Ipoteză luată în calcul, fără a recunoaşte explicit acest lucru, şi de conducerea societăţii CFR Călători, care s-a arătat îngrijorată de faptul că, din cauza sporirii furturilor, îşi va pierde cota de piaţă: „Efectul furturilor tot mai dese de la elementele de cale ferată aparţinând CNCF CFR SA se reflectă în durata de călătorie şi are repercusiuni directe asupra gradului de satisfacţie al pasagerilor vis a vis de serviciul oferit de operatorul feroviar de pasageri. Pe termen mediu şi lung, acest inconvenient poate direcţiona utilizatorii serviciilor feroviare către variante alternative de transport. Pe cale de consecinţă ar putea să se înregistreze şi o scădere a cotei de piaţă a transportului feroviar şi a industriilor conexe din domeniu”. Fără alte comentarii.

Întârzieri record spre litoral

În iulie 2011, întârzierea medie pe Bucureşti – Constanţa a fost de opt minute, iar anul acesta de 34 de minute. Situaţia s-a înrăutăţit în august 2012, când întârzierea medie pe Bucureşti – Constanţa a ajuns la 50 de minute, faţă de numai trei minute în 2011. Pe sensul opus, întârzierile au fost şi mai mari – 39 de minute în iulie şi 65 de minute în august – din cauza problemelor de trafic de pe secţia Constanţa – Mangalia (linie simplă neelectrificată, aşa că garniturile trebuie să se aştepte una pe cealaltă în puţinele gări unde este linie dublă: Neptun, Costineşti, Eforie Sud şi Eforie Nord).

Culmea, în această vară, potrivit datelor puse la dispoziţia Jurnalului de Investigaţii de CFR Călători, recordul negativ de întârziere i-a aparţinut unui tren Intercity – IC 583, cu 150 de minute.

La autostrăzi se poate, la CFR nu

Dacă mai era nevoie de demonstrat că Ministerul Transporturilor se preocupă de autostrăzi, în timp ce calea ferată este lăsată de izbelişte, iată încă un element în acest sens. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat recent organizarea unei licitaţii pentru selectarea unei firme care să asigure paza pe recent inaugurata autostradă Bucureşti – Ploieşti. Valoarea contractului de achiziţii publice va fi de 2,29 de milioane lei cu TVA, adică peste 500.000 de euro. Atenţie, banii nu provin din încasările proprii ale companiei, ci din bugetul de stat. Mă întreb atunci: Guvernul nu ar putea să aloce bani şi pentru paza căii ferate, mai ales a tronsoanelor modernizate? Lucrările de modernizare a magistralei feroviare Bucureşti – Constanţa au costat aproape un miliard de euro, iar acum se circulă mai prost ca înainte, din cauza furturilor. O nouă încercare de stopare a sustragerilor urma să fie făcută de CFR SA la finele lunii august, prin semnarea cu Inspectoratul General al Poliţiei Române a unui protocol de cooperare privind prevenirea şi combaterea criminalităţii specifice infrastructurii feroviare.

„Ruinele” de pe litoral, vândute ca hoteluri de lux

Autor

Darius Martinescu

1 august 2012

Mult-mediatizata vânzare a unităţilor hoteliere deţinute de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului de Stat s-a transformat, la trei luni de la prima licitaţie, într- un fiasco. Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului de Stat a scos la vanzare zece imobile şi terenuri situate pe litoral

Nici unul dintre activele statului nu le trezeşte nici cel mai mic interes investitorilor din turism, iar RAAPPS nu vrea în ruptul capului să scadă din preţ. Hotelierii spun că imobilele de protocol ale statului nu valorează mai mult de un euro fiecare.

Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului de Stat a scos la mezat zece imobile şi terenuri situate pe litoral, cu preţuri cuprinse între 240.000 şi 2,4 milioane de euro.

Cel mai ieftin activ este un teren de peste 8.700 metri pătraţi, utilizat ca pepinieră, situat în staţiunea Eforie Nord, iar cea mai scumpă proprietate de protocol a statului este complexul Dacia din Neptun-Olimp, scos la vânzare cu un preţ de pornire de peste 2,4 milioane de euro. Toate cele zece imobile valorează pe hârtie peste nouă milioane de euro şi au fost puse în vânzare la sfărşitul lunii martie. Potrivit sucursalei Neptun a RAAPPS, responsabilă cu vânzarea activelor, până la jumătatea lunii trecute au fost organizare două licitaţii, la care membrii comisiei s-au uitat unul la altul, pentru că nimeni nu a venit măcar să se intereseze de aceste proprietăţi.

Licitaţii fără muşterii

Dat fiind că nu a existat nici un ofertant, nu putem prezenta nici o poziţie oficială a vreunui potenţial investitor vizavi de procedurile de licitaţie, însă din capul locului regulamentul după care se desfăşoară aceste proceduri este cel puţin ciudat, dacă nu chiar aberant, date fiind condiţiile actuale de piaţă.

Dacă evaluarea imobilelor a fost făcută conform cu tarifele pieţei, fără însă să se facă diferenţa între un hotel recent construit şi vechiturile RAAPPS, restul prevederilor nu poate decât să taie pofta oricărui investitor de a se înscrie la licitaţie. În cazul unui hotel, preţul dosarului de prezentare plus taxa de participare este de 7.000 de lei, la care se adaugă garanţia obligatorie, de 20% din preţul de pornire.

Mai mult, pentru imobilele cu preţul de pornire mai mic de de 500.000 de euro, pasul de pornire la licitaţie este de minimum 3% din preţul de pornire. Pentru activele evaluate la peste 500.000 de euro, pasul este de minimum 5%. În aceste condiţii, preţului cel mai mic cu care poate fi cumpărat, de exemplu, complexul Dacia, evaluat la 2.438.800 de euro şi care este cea mai scumpă proprietate pe care statul a scos-o la vânzare în primul val de privatizare, îi corespunde un pas minim obligatoriu de 121.940 euro, ceea ce urcă preţul de adjudecare la 2.560.740 de euro.

Dacă punem în balanţă licitaţiile RAAPPS cu cele organizate în ultimii doi ani de către Ministerul Turismului pentru vânzarea a exact aceluiaşi tip de active, licitaţii unde ministerul a reuşit să vândă un singur hotel şi acela la jumătate de preţ, şansele de reuşită ale RAAPPS sunt egale cu zero.

Un euro, singura soluţie

Hotelierii de pe litoral nu sunt interesaţi de afacerile cu statul. Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia şi proprietar de hoteluri, spune că investitorii din turism nu au bani, iar băncile au stopat finanţarea în acest domeniu.

În plus, activele statului din turism sunt licitate la preţuri mult prea mari, dacă ţinem cont de starea lor tehnică. „Aşa cum arată ele, pe lângă faptul că îţi cer milioane de euro, trebuie să bagi cel puţin tot atât. Nu este posibil ca pentru o vilă să îţi creară peste un milion de euro (n.r vila Agigea din staţiunea Eforie Nord are un preţ de pornire a licitaţiei de peste 1,3 milioane de euro)”, a explicat reprezentantul hotelierilor.

Nicolae Bucovală crede că, în condiţiile actuale, aceste imobile nu se vor vinde niciodată şi că singura soluţie este vânzarea pe sume simbolice, dar cu obligativitatea unor investiţii. „Ar trebuie să le privatizeze pe un euro şi cu plan de investiţii. Cel care vrea să investească va trebui să se conformeze planului. Dacă nu face acest lucru, statul ia hotelurile inapoi, iar investitorul pierde banii”, a menţionat Nicolae Bucovală.

Bate vântul prin vile

Imobilele statului cu destinaţie turistică de pe litoral sunt disponibile pentru închiriere şi cazare. Cum însă investiţii nu s-au făcut în majoritatea cazurilor, de zeci de ani, unităţile de cazare au pierdut de mult startul în faţa celorlalţi hotelieri.

Cel puţin în nordul staţiunii Mamaia, unde în fosta zonă de protocol zero de lângă hotelul Savoy, RAAPPS deţine vilele „Egreta” şi „Cerna”, nu vedeai, la jumătatea lunii iunie, picior de turist. Poate şi pentru că în această zonă, considerată de lux, a staţiunii Mamaia, vilele RAAPPS, clasificate la trei stele, oferă, potrivit site-ului oficial, elemente „premium” care au devenit standard în dotarea oricărui hotel inferior ca clasificare de pe litoralul românesc: aer condiţionat, bucătărie utilată, frigider, TV, terasă şi loc de parcare lăngă vilă.

17 licitaţii, un hotel vândut

RAAPPS nu este singurul proprietar de unităţi de cazare de pe litoral care încearcă să scape de active. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a organizat pe parcursul anului trecut nu mai puţin de 17 licitaţii pentru vânzarea activelor societăţilor Mamaia SA, Carmen Silva, Litoral SA şi Neptun Olimp, în urma cărora nu s-a înregistrat decât o singură privatizare importantă.

Este vorba despre complexul hotelier Mamaia, clasificat la cinci stele şi care a fost adjudecat cu o reducere împortantă de preţ, abia la a şasea licitaţie. Hotelul şi restaurantul Mamaia au fost vândute cu 2.480.000 de euro, preţ corespunzător unei singure oferte depuse, în condiţiile în care preţul de evaluare a unităţii a fost de 3,77 milioane de euro, cu peste 1, 2 milioane euro mai mult decât tariful la care a fost adjudecat.

Este puţin probabil ca cel mai scump hotel al RAAPPS scos la vânzare pe litoral, complexul Dacia din Neptun-Olimp, catalogat la standardul două stele şi pentru care regia cere 2.438.800 de euro, să fie vândut aproape la acelaşi preţ cu luxosul complex Mamaia.

Revenind la MDRT, ministerul a bifat în 2012 cel de-al treilea an consecutiv de încercări de privatizare a societăţilor de stat de pe litoral. Începută în 2010, campania de vânzare prin licitaţie a activelor firmelor statului cu activitate sezonieră s-a transformat într-un fiasco, iar specialiştii în turism nu-i dau prea mari şanse de reuşită ministerului nici în acest an.

„La bulgari sunt puse în vânzare 200 de hoteluri, majoritatea dintre acestea fiind noi. În cazul nostru, extrem de puţine sunt noi”, a explicat conferenţiar universitar doctor Ion Dănuţ Jugănaru, specialist în economie şi turism. Ion Dănuţ Jugănaru susţine că modul în care organizează statul licitaţiile pe litoral, respectiv anunţurile publicate pe site, nu poate aduce clienţii mult-aşteptaţi. „Mulţi s-au abţinut de la cumpărare în aşteptarea unor preţuri mult mai mici. Este posibilă apariţia unui investitor străin, dar pentru asta trebuie să-l caute cineva”, a concluzionat Jugănaru.

Ziarul de Investigații

Baronii de Tulcea scârțâie la avere

Remorcajul maritim, o afacere de 100 milioane de euro căpuşată de statul român

Încă un dosar de înșelăciune pe numele lui Boldea

Reţeaua de apă din Valea Jiului, capușată de firmele de partid

Sentinţe judecătoreşti, ignorate de Primăria Galaţi

Casa învăţătorilor şi Căminul Şcolii, tunuri de milioane de euro la Galaţi

Zeci de milioane de euro pentru mine închise de două ori

10 milioane de euro, îngropate de ADS la Constanţa

Doctoratul, sport național pentru polticieni și infractori

Băsescu – ce mai vuiet, ce mai vaiet !

La referendum s-a furat masiv. De la calea ferată

„Ruinele” de pe litoral, vândute ca hoteluri de lux

Licitaţii fără muşterii

Un euro, singura soluţie

Bate vântul prin vile

17 licitaţii, un hotel vândut

Rămâi conectat

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...