2.9 C
București
luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1359

Nicolae Bacalbaşa a scăpat de un Trofeu al Calităţii de 230.000 de euro

Devenit celebru pentru intervenţiile sale extravagante la jurnalele de la ora 5, anestezistul gălăţean Nicolae Bacalbaşa a intrat în colimatorul de Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Doctorul, acum preşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi, a anulat un raport de audit care îl obliga să plătească Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi daune de 230.000 de euro. Aceste daune au fost produse printr-o decizie luată de Bacalbaşa în 2004, când era director al spitalului şi a reziliat un contract de furnizare de servicii informatice.


În urmă cu doi ani, Nicolae Bacalbaşa (PSD) îşi dorea cu ardoare să devină preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi.
A obţinut nominalizarea USL şi, în iunie 2012, a fost ales. La două luni de la instalarea în funcţie, Bacalbaşa a anulat Raportul de audit nr 8.528/07.11.2011, emis de Serviciul de Audit din cadrul CJ. Era un document care îl viza direct, pentru că îl obliga la plata unor daune de 1.048.337 de lei, adică 230.000 de euro, către Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi. Prin retragerea raportului, a dispărut şi obligaţia lui Bacalbaşa de a plăti daunele.
Numai că, astfel, Bacalbaşa s-a ales cu o sesizare la ANI. „Am sesizat ANI pentru că se vede foarte clar că şi-a creat un interes de natură patrimonială. În legătură cu acel audit, care a constatat în 2011 că domnul Bacalbaşa, pe când era directorul Spitalului Judeţean, a reziliat unilateral un contract pentru care, ulterior, în instanţă, firma căreia i s-a reziliat contractul a câştigat daune de 12 miliarde de lei vechi”, a declarat cel care a sesizat ANI, Doru Resmeriţă, preşedintele PDL Galaţi.
Ulterior, şi Consiliul Judeţean a constatat, prin audit, că banii au fost pierduţi din vina directorului de atunci al spitalului. În consecinţă, s-a introdus în instanţă recuperarea prejudiciului. „În momentul în care Bacalbaşa a ajuns preşedintele CJ, în data de 5.10.2012, a făcut o retractare pe raportul de audit nr 8528, ca să-l ajute în instanţă, ca spitalul şi CJ să piardă procesul”, mai spune Resmeriţă.
Potrivit art 70 al Legii 161/2003, „prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin”. Dacă în cazul lui Adrian Năstase prejudiciul era de 760.000 euro, Trofeul Calităţii al lui Nicolae Bacalbaşa este de 230.000 de euro.

Sistemul „Hospital Manager”

În 2002, directorul de atunci al spitalului, Cornel Mihalache, a lansat procedura pentru dotarea spitalului cu un sistem informatic de tipul „Hospital Manager”.
Pachetul informatic presupune înregistrarea în sistem a dosarelor medicale ale pacienţilor, analize, diagnostice anterioare, tratamente, pentru ca la o eventuală nouă internare la spitalul gălăţean sau la un alt spital, medicii să poată accesa dosarul electronic al pacientului, să afle evoluţia stării de sănătate şi antecedente, pentru a aplica cel mai bun tratament. Licitaţia fusese câştigată de firma Info World SA Bucureşti, care instalase sisteme similare şi la alte spitale din ţară, printre care Spitalul Cantacuzino din Bucureşti şi spitalele din Iaşi, Târgovişte, Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Constanţa.
Sistemul pus la punct de Info World este conform cu standardul internaţional HL7, un protocol care permite comunicarea cu alte aplicaţii, element esenţial atât în proiectul dosarului electronic al pacientului, cât şi în proiectele de telemedicină. Spitalul din Galaţi şi Info World au încheiat contractul nr 9.745/05.02.2002, în care se prevedea plata lunară a unei chirii de 3.250 de euro pentru pachetul informatic şi echipamente, urmând ca din 2006 softul şi echipamentele să devină proprietatea spitalului.
În 2004, când a ajuns director al spitalului, Nicolae Bacalbaşa a reziliat unilateral contractul cu Info World. Firma a dat spitalul în judecată şi au urmat şase ani de procese. Instanţele au dat dreptate firmei şi au calculat daune şi dobânzi. Directorii care i-au urmat lui Bacalbaşa au tot făcut recurs, însă în dosarele 256/44/2007 şi 1184/64/2008, Curtea de Apel Braşov a stabilit că spitalul trebuie să plătească Info World daune în valoare de 848.031 de lei, plus dobânzi.
În baza sentinţei din dosarul de executare 88/VD/2009, la conducerea spitalului s-a prezentat un executor judecătoresc din Galaţi, pentru executare silită. În disperare de cauză, directoarea Călina Lazarovici a făcut un recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În dosarul 1044/1/2011, ÎCCJ s-a pronunţat pe 22.06.2011, respingând recursul. Fără nici o altă cale de atac, Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi a trebuit să plătească firmei Info World SRL daune şi penalităţi de 1,2 milioane lei.

Alţi bani, altă distracţie

La Două Luni De La Instalarea La Preşedinţia Cj, Bacalbaşa A Semnat Retragerea Raportului De Audit

Într-un raport al Curţii de Conturi e specificată paguba suportată de spital, care a plătit pentru ceva ce nu are: “Dacă contractul nu ar fi fost denunţat unilateral în anul 2004, conform înţelegerii dintre părţi, echipamentele IT ar fi revenit spitalului din 2006, spitalul putând să utilizeze în continuare fără plată sistemul informatic. Procedând fără respectarea prevederilor contractuale, Spitalul Judeţean de Urgenţă nu are în acest moment sistem informatic implementat, contravaloarea serviciilor prestate nematerializându-se într-un astfel de sistem care ar fi dus la eficientizarea activităţii desfăşurate în cadrul spitalului, reducerea cheltuielilor şi îmbunătăţirea serviciilor prestate. Pentru achiziţionarea unui sistem informatic necesar spitalului este nevoie de fonduri suplimentare”.
Serviciile informatice plătite de spital în perioada 2002-2004 au fost de 1,2 milioane lei. În octombrie 2011, CJ a aprobat Proiectul “Sistem informatic integrat în vederea facilitării accesului pacienţilor la rezultatele medicale” la trei spitale. Instalarea unui nou sistem informatic la Spitalul Clinic de Urgenţă, în locul celui desfiinţat de Bacalbaşa, costă 5.139.603 lei.
Serviciul de Audit Intern din cadrul CJ Galaţi, autoritatea care are în administrare spitalul, a întocmit Raportul de audit 8.528/07.11.2011, prin care se constata paguba de 848.031 lei, plus penalităţile. În total, 1.048.337 lei. Inspectorii Dumitra Zaharia şi Valentin Ştirbu recomandau efectuarea unei anchete administrative pentru stabilirea persoanei care a produs prejudiciul şi recuperarea banilor. E clar că cel care trebuia să plătească era Nicolae Bacalbaşa.
În 2012, după ce s-a instalat la preşedinţia CJ, Bacalbaşa i-a ordonat şefului Serviciului Audit, Florin Grigore, să întocmească documentul „Retractare raport de audit nr 8.528/07.11.2011”. Cel care l-a aprobat a fost Nicolae Bacalbaşa, chiar cel vizat de recomandarea de recuperare a daunelor. În paralel, directoarea spitalului, Călina Lazarovici, o apropiată a lui Bacalbaşa, a deschis acţiune în instanţă, cerând anularea raportului de audit nr 8.528. Cum raportul tocmai fusese retras, în dosarul nr 4816/121/2012, instanţa a dispus pe 14.11.2012 respingerea acţiunii spitalului, pentru că nu mai avea obiect. Aşa a scăpat Bacalbaşa de plata a daunelor de 230.000 de euro.

Raportul de audit, fasificat

Varianta 1 A Raportului De Audit Prevede Recuperarea Prejudiciului
Varianta 2 A Raportului De Audit Nu Mai Prevede Recuperarea Prejudiciului

În acest caz, am descoperit şi un fals grosolan. Raportul prin care se cerea recuperarea pagubelor de la persoana care a produs prejudiciul există în două variante.
Am reuşit să le obţinem pe amândouă. În prima variantă, la „Recomandări”, se recomandă conducerii Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi recuperarea prejudiciului de la cei vinovaţi: „Stabilirea de către conducerea entităţii a persoanelor răspunzătoare de crearea prejudiciului în sumă totală de 1.048.337,31 lei şi acţionarea în instanţă în vederea recuperării acestuia”. În cea de a doua variantă a raportului, această recomandare lipseşte (vezi foto).
Lui Nicolae Bacalbaşa nu i se pare că ar fi făcut ceva rău anulând efectele juridice ale raportului de audit. Spune că nu vede absolut nicio ilegalitate sau imoralitate în faptul că a admis retractarea raportului şi susţine că cei doi funcţionari de la „Audit” au lucrat la comandă politică. Este răspunsul general valabil, pe care îl dau toţi politicienii români, atunci când trebuie să dea explicaţii pentru afacerile pe bani publici sau pentru incompetenţa prin care păgubesc banul public. Mai mult de atât, Bacalbaşa susţine că a acţionat ca un apărător al banului public: „Eu, în 2004, am întrerupt un contract fraudulos, a fost modul meu de a apăra banul public şi aşa am să fac tot timpul, indiferent de consecinţe”.

Şvaiţer de Vatra Dornei, fabrique en Pologne

Mai bine cu grecul decât cu francezii – aşa poate fi definită starea de spirit de la Vatra Dornei. La cinci ani după ce Dorna Lactate a fost preluată de francezii de la Lactalis de la fondatorul ei, Jean Valvis, salariaţii sunt la cuţite cu noii patroni, pe care-i acuză că nu au făcut decât să închidă secţii de producţie şi să refuze sistematic negocierea salariilor. Printre secţiile închise se numără şi cele producătoare de şvaiţer. Acum, şvaiţerul de Vatra Dornei se fabrică în Franţa.

Salarii mici, oameni mai puţini. Aceasta este reţeta succesului aplicată de ani de zile de francezii de la Lactalis în ceea ce priveşte unităţile de fabricare a produselor lactate din Vatra Dornei pe care le-au achiziţionat în 2008 de la omul de afaceri Jean Valvis.
Şi reţeta funcţionează ca unsă, din moment ce, anul trecut, societatea Dorna Lactate SA a obţinut un profit de 24,3 milioane de lei (aproape şase milioane de euro), potrivit cifrelor raportate la Ministerul Finanţelor. În spatele uşilor închise, situaţia nu este însă prea roz. În vreme ce majoritatea angajaţilor primesc salariul mediu pe economie, rând pe rând mai multe secţii de producţie au fost închise, iar tot mai multe produse sub brandul La Dorna sunt fabricate în Croaţia, Polonia sau Franţa.
Dar să începem “pe partea economică”, vorba lui Gigi Becali. De la preluarea societăţii, francezii au închis mai multe secţii de producţie, printre care secţia de brânzeturi topite Vatra Dornei şi fabrica de cottage cheese de la Orţoaia. Acesta din urmă era construită cu fonduri europene, prin programul Sapard. Francezii au aşteptat să se împlinească cei cinci ani de funcţionare, termen minim cerut de finanţatorii de la Bruxelles, apoi au închis fabrica şi au mutat toate utilajele în Polonia.
A urmat Fabrica de caşcaval Târgu Neamţ, care a fost închisă definitiv în luna iunie a acestui an. “În acest fel au fost disponibilizaţi peste 280 de salariaţi, fără respectarea prevederilor legale în vigoare, respectiv ale Contractului la nivelul ramurii”, se arată în scrisoarea trimisă de Federaţia Sindicatelor din Industria Alimentară Sindalimenta boss-ului cel mare al Lactalis, Emmanuel Besnier.

Non-competition agreement

Prin ricoşeu, au fost închise şi cele două secţii producătoare de şvaiţer. Când Jean Valvis a vândut afacerea, francezii nu au preluat şi secţiile de şvaiţer de la Sarul Dornei şi Neagra Sarului. În schimb, Lactalis închiria utilajele de la Valvis şi producea în continuare şvaiţer de Vatra Dornei. Până la un moment dat, când au renunţat la producţia locală a acestui sortiment, pe care acum îl importă, singurul element românesc fiind brandul.
“Secţiile erau operate de Lactalis. Eu nu am cum să reia producţia aici, pentru că am un non-competition agreement cu Lactalis”, a explicat, diplomatic, Jean Valvis pentru Jurnal de Investigaţii situaţia celor două secţii de producţie, care acum sunt în conservare.
Dacă Jean Valvis evită să arate cu degetul către actualii proprietari ai fabricilor construite de el, o face însă fostul vicepreşedinte al Dorna Lactate SA, Valeriu Steriu. “Poate că ar trebui modificată un pic legislaţia, văzut dacă nu pot fi sancţionaţi cei care fac astfel de lucruri. Pentru că nu vreau să ajung peste zece ani să mănânc La Dorna produs în Croaţia”, a declarat el pentru Jurnal de Investigaţii.

Secţii moderne, închise

Steriu nu înţelege deciziile francezilor de a închide secţiile de la Saru Dornei şi Târgu Neamţ, despre care îşi aduce aminte că erau modernizate, cu utilaje noi. El a adăugat că este o practică a multinaţionalelor de a închide secţii din România şi de a aduce apoi produsele din import, amintind şi de intenţia celor de la Friesland de a închide fabrica Napolact de la Cluj Napoca. “Din fericire, acolo, cu ajutorul presei, am reuşit să împiedicăm închiderea fabricii. Nu acelaşi lucru se întâmplă însă în ceea ce priveşte Dorna Lactate”, a mai spus Steriu.
Paradoxal, la Vatra Dornei tensiunile dintre sindicat şi conducere au luat amploare după înlocuirea managerului francez Wilfried Lebas cu un director autohton, Radu Dorel. Văzând că nu o scot la capat cu managementul local, sindicaliştii au apelat recent la ultima soluţie – să le scrie directorilor de la Paris, pentru a-i informa ce se întâmplă în Bucovina.
Odată cu problemele create de francezi din punct de vedere economic, au apărut şi disensiunile sociale. “Apelăm la dvs. fiindcă de o bună perioadă de timp în companiile pe care le deţineţi în România (Dorna SA şi Dorna Lactate), s-a creat o stare de tensiune între o parte din reprezentanţii conducerii (managerul general şi managerul de resurse umane) şi reprezentanţii sindicatului, angajaţii societăţilor, situaţie greu de stăpânit. Aceasta provine în mare parte de la absenţa contractului colectiv de muncă la nivelul societăţii, tergiversarea negocierilor, care dureaza încă din anul 2009, nerespectarea prevederilor Contractului de ramură care sunt minime şi obligatorii, nivelul foarte mic al salariului net lunar (200 de euro), care nu a fost negociat niciodata de la preluarea firmei, neplata în multe situaţii a orelor suplimentare etc. Încercările noastre nu au reuşit să sensibilizeze atitudinea managerului general Radu Dorel şi a managerului de resurse umane, Petruţa Milea”, se arată în scrisoarea semnată de preşedintele Sindalimenta, Dragoş Frumosu.

S-au înţeles mai bine cu expatul

Agerpres 5887381 Dragos Frumosu 1

El continuă, arătând că fostul director general, expatul Wilfried Lebas, a arătat toată disponibilitatea de a negocia contractul colectiv de muncă. “Între timp a plecat din România şi lucrurile nu s-au mai finalizat. Cu actuala conducere au fost mai multe încercări nereuşite de a negocia, însă intenţionat se amână semnarea contractului, probabil pentru a face economii care sunt realizate prin plata unor salarii mici şi prin neplata orelor suplimentare sau a altor drepturi. Din anul 2008, de când a fost preluat Grupul LaDorna, nu s-a făcut nici o majorare de salarii (cu execepţia majorării salariului minim pe economie, impusă de lege)”, se mai menţionează în scrisoare.
Sindicaliştii se simt trataţi discriminatoriu faţă de colegii lor din alte ţări, argumentând că salariaţii de la fabricile din Polonia şi Croaţia deţinute de grupul francez Lactalis nu au astfel de probleme: “Un exemplu este contractul colectiv de muncă de la firma Dukat din Croaţia, care este postat pe site-ul Dukat. Acolo, salariaţilor le sunt respectate toate drepturile şi li se plătesc salarii decente”.
Liderul sindical face apel şi la o atitudine mai fermă a Inspecţiei Muncii, instituţie căreia i se cere să sancţioneze neregulile mai drastic atunci când ele sunt depistate. “Singura amendă primită de la Inspecţia Muncii Suceava a fost dată către Lactalis acum doi ani de zile, iar valoarea ei a fost ridicolă, de numai 300 de lei”, ne-au precizat surse sindicale.
Referitor la aceste tensiuni dintre sindicat şi administraţie, Jean Valvis a comentat, în acelaşi stil diplomatic: “Eu nu am avut sindicat. Oamenii nu au simţit nevoia să facă sindicat. Aveam eu grijă de ei…”.
Lactalis, un gigant transnaţional

Producătorul francez Lactalis a avut o cifră de afaceri de 15,7 miliarde de euro la nivelul anului 2012. Multinaţionala a achizitionat în 2008 grupul LaDorna, format din Dorna, Dorna Lactate şi Dorna Helas, companie de distribuţie înfiinţată în Grecia, de la omul de afaceri Jean Valvis, în cadrul unei tranzacţii estimate la aproximativ 80 milioane de euro. Achiziţia grupului LaDorna a însemnat pentru Lactalis încheierea a patru ani de încercări de a intra pe piaţa românească. În 2012 societatea Dorna Lactate SA a raportat un profit de 24,3 milioane lei. Grupul Lactalis are 55.000 de angajaţi, în 35 de ţări. Cele mai populare branduri internaţionale ale Grupului Lactalis sunt President, Galbani, Parmalat şi Santal. Reprezentanţii grupului LaDorna au refuzat să răspundă la întrebările adresate de Jurnal de Investigaţii.

Primele trenuri pe podul de la Calafat, abia în decembrie

Disensiunile cu partea bulgară dar şi interesul scăzut al firmelor de transport feroviar au dus la situaţia în care singurii kilometri de cale ferată construiţi de la zero în România în ultimele două decenii să nu fie folosiţi de nimeni. De trei luni şi jumătate de când a fost inaugurat, pe Podul Noua Europă Calafat – Vidin nu a trecut niciun tren. Abia după jumătate de an de la inaugurare, pe pod este posibil să treacă primele garnituri.

Cine ia banii? Cine dă banii? Întrebări rămase, deocamdată, fără răspuns şi care au dus la situaţia în care calea ferată nou-nouţă care leagă gara Golenţi (judeţul Dolj, în apropiere de Calafat) de Podul Noua Europă, spre Vidin să ruginească, în absenţa oricărui trafic feroviar.
Podul peste Dunăre a fost inaugurat pe 14 iunie, cu mare tam-tam, în prezenţa premierilor Victor Ponta si Plamen Oresarski. Imediat, a fost deschis traficul rutier, iar maşinile au început să circule între România şi Bulgaria. Apoi, locuitorii din Calafat s-au gândit că dacă trec podul cu bicicleta scapă de plata taxei de şase euro pe autoturism. Aşa că şi-au cumpărat biciclete.
Pe mijlocul podului se află şi o linie de cale ferată electrificată, pe care însă nu a trecut nicio garnitură în cele două luni şi jumătate de la inaugurare. Bulgarii au construit podul, iar noi am făcut racordul – şi rutier, şi feroviar. Valoarea totală a investiţiei pentru partea română, asigurată din bani europeni şi de la bugetul statului, a fost de 70,6 milioane de euro, bani în care intră şi componenta rutieră, şi cea feroviară.

Optimism exagerat

Agerpres 7048534 Inaugurae Calafat

Pe partea feroviară, pentru racordarea infrastructurii la noul pod, CFR SA a modernizat patru linii din gara Golenţi, în lungime totală de 1,9 km, şi alţi 5,6 km, până în punctul unde calea ferată se desparte – în stânga spre Calafat, în dreapta spre Bulgaria. La dreapta, spre pod, au mai fost construiţi de la zero 3,6 km de linie simplă electrificată.
Inspecţia finală pentru recepţia lucrărilor feroviare a avut loc la sfârşitul lunii iulie, iar oficialii CFR SA erau optimişti, spunând la vremea respectivă, la solicitarea Jurnalului de Investigaţii, că tot atunci vor circula şi primele trenuri.
Conducerea CFR SA a precizat că „am primit deja solicitări de trase de la doi operatori de transport feroviar de marfă, iar un operator feroviar de transport feroviar de călători şi-a exprimat intenţia de a efectua transport odată cu intrarea în vigoare a noului mers de tren”. Adică de la mijlocul lunii decembrie.
Cei doi operatori de marfă sunt societatea (încă) de stat CFR Marfă şi DB Schenker, subsidiara locală a gigantului german Deutsche Bahn. Operatorul de transport feroviar de călători este tocmai societatea de stat CFR Călători.
Dacă aceasta din urmă anunţase că intenţionează să utilizeze podul abia după mijlocul lunii decembrie, cele două companii de transport de mărfuri îşi exprimaseră dorinţa de a pune în mişcare garnituri imediat ce acest lucru va fi posibil. Numai că lucrurile nu au fost chiar simple. După cum au precizat pentru Jurnal de Investigaţii surse avizate din sistemul feroviar, un prim măr al discordiei dintre partea română şi cea bulgară a fost legat de alimentarea cu energie electrică.

Cine plăteşte curentul?

Cum calea ferată Craiova – Calafat nu este electrificată, singura soluţie este alimentarea liniei de contact de pe malul bulgăresc al Dunării. Mai ales că bulgarii insistă ca trenurile să fie tractate până la Golenţi de locomotivele lor electrice, ceea ce implică costuri suplimentare pentru partea română. Apoi, au mai fost discuţii legate de procentul care-i va reveni fiecărei părţi din tariful de tranzitare a podului cu trenul. Evident, cum bulgarii au construit podul propriu-zis, lor le va reveni partea leului.
Dar, deocamdată, nimeni nu încasează nimic, pentru că lipsesc muşteriii. Acum, conducerea CFR SA a constatat că a fost mult prea optimistă atunci când a prognozat că prile trenuri vor trece peste pod la finele lunii iulie. “Circulaţia primelor trenuri peste podul Calafat-Vidin la finele lunii iulie 2013 a fost o prognoză care nu s-a materializat prin solicitari de circulaţie ale operatorilor de transport feroviari. Aceştia nu au depus comenzi pentru introducerea în circulaţie a unor trenuri în actualul plan de mers al trenurilor. Odată cu punerea în aplicare a noului plan de mers (15.12.2013), în funcţie de solicitările concrete ale operatorilor feroviari de transport, vor putea fi puse în circulaţie trenuri de călători şi/sau marfă care să folosească această rută de transport”, a precizat administratorul infrastructurii, la solicitarea Jurnalului de Investigaţii.

Prea lent pentru Interregio

Golenti Linie Modernizata

Oricum, după mijlocul lui decembrie, pe ruta Craiova – Calafat (Golenţi) – Vidin va circula un tren de călători internaţional, dar cu rang de personal. „După deschiderea circulaţiei feroviare pe relaţia Calafat – Vidin şi retur, intenţionăm introducerea în circulaţie a unor trenuri de călători, atât pentru traficul transfrontalier între regiunile limitrofe din România şi Bulgaria, cât şi tranzitul unor trenuri internaţionale de lung parcurs. În acest sens s-au iniţiat demersuri cu partea bulgară”, au precizat pentru Jurnal de Investigaţii oficialii CFR Călători.
Trenurile internaţionale vor avea tarife accesibile oricui. Pentru ca un tren să fie clasificat ca Interregio (fostele Accelerate şi Rapide), viteza medie comercială trebuie să fie de minimum 45 km/oră pe timpul zilei şi de 40 km/oră noaptea. Însă, potrivit datelor comunicate de CFR SA, „în prezent viteza comercială a trenurilor pe secţia Craiova – Calafat este de 35 km/h”. În această situaţie, trenurile nu vor putea fi clasificate decât maximum Regio Expres. Adică un personal cu mai puţine opriri şi cu vagoane moderne.
Abia din 2020, termen optimist pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a celor 107 km de cale ferată dintre Craiova şi Calafat (care nici nu au început, România aşteptând noul exerciţiu bugetar al UE), vom putea vorbi de Interregio sau chiar Intercity pe această rută. CFR SA speră să obţină finanţare europeană nerambursabilă pentru modernizarea liniei, care va fi electrificată, dar, cel puţin momentan, nu va fi şi dublată. Studiul de fezabilitate pentru modernizarea şi reabilitarea liniei de cale ferată a fost finalizat, iar suma necesară estimată este de 566 milioane de euro

Boldea îi bagă la puşcărie pe oamenii lui Felix Motanul

Băgat după gratii de dezvăluirile din Ziarul de Investigaţii, fostul deputat PDL Mihail Boldea „trage” după el şi alţi aleşi ai neamului. Deputatul Bogdan Ciucă şi senatorul Eugen Durbacă, ambii membri ai Partidului Conservator, fondat de Dan Voiculescu, sunt cercetaţi penal de procurorii DNA, într-un dosar disjuns din cel în care fostul deputat Mihail Boldea a fost trimis în judecată pentru că a obţinut fraudulos un teren de 39,61 ha aparţinând societăţii Aviaţia Utilitară Tuzla SA.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, Bogdan Ciucă este cercetat pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în declaraţii.
„Având în vedere că cercetările nu au fost finalizate cu privire la făptuitorul deputat notar public Ciucă Liviu Bogdan, urmează a se dispune disjungerea cauzei faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art.17 lit.b) din Legea nr.78/2000 raportat la art.323 alin.(1) şi (2) Cod penal, art.25 Cod penal raportat la art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.248 si art.248 (1) Cod penal, art.257 alin.(1) C.pen. în referire la art.6 din Legea nr.78/2000, art.17 lit.e) din Legea nr.78/2000 raportat la art.23 lit.b) din Legea nr.656/2002, art.292 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal”, se arată în rechizitoriul DNA.
Procurorii susţin că Biroul Notarial „Ciucă şi Asociaţii” din Galaţi a autentificat mai multe contracte de vânzare-cumpărare, semnate între membrii grupării din care făcea parte şi Mihail Boldea şi care priveau suprafeţe de teren obţinute fraudulos de la SC Aviaţia Utilitară Tuzla SA.
Anchetatorii mai precizează că deputatul-notar public Bogdan Ciucă i-a îndrumat pe complicii lui Mihail Boldea cu privire la modul în care trebuia întocmite actele pentru a le da o valoare de legalitate şi i-a ajutat să încheie o serie de contracte simulate.
Mihail Boldea a fost un „client” frecvent al Ziarului de Investigaţii.

Şpagă eşuată la Dan Şova. Ministrul a depus plângere la DNA. Cine e Beniamin Rus

Este cinstea întruchipată sau i-a fost frică de flagrant? Dan Şova, ministrul Marilor Proiecte, a depus la DNA, în urmă cu o lună, o plângere prin care susţine că un om de afaceri din Timişoara a încercat să-i dea mită, într-un hotel din Beijing, în schimbul atribuirii unor contracte de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). Iniţial, numele “şpăguitorului” a rămas necunoscut, Şova refuzând să-l dezvăluie, precizând doar că acesta făcea parte din delegaţia oamenilor de afaceri care însoţea delegaţia guvernamentală în China. ”M-a abordat a doua sau a treia zi. Premierul Ponta a fost înştiinţat imediat şi a zis <Mergeţi la DNA>”, a spus demnitarul, care a precizat că a fost şi un martor la tentativa de mituire. Ulterior, s-a dovedit că omul de afaceri este Călin Roman, directorul general al grupului de firme Selina din Oradea. Roman nu a făcut nicio declaraţie, însă patronul companiei, Beniamin Rus, a spus că acuzaţiile aduse angajatului său „nu sunt reale” şi că dacă ar fi avut astfel de intenţii ar fi mers el însuşi în China „Călin Roman a fost într-adevăr în China. Eu trebuia să mă duc în China. Am fost invitat personal. Ştiam că merg Corlăţean şi Şova. Dacă aveam astfel de intenţii sau preocupări, mergeam şi discutam eu. Acuzaţiile care i se aduc domnului Roman nu sunt reale”, a declarat Rus, citat de Mediafax. Firma Selina nu este la prima „abatere”. Ea se află deja în vizorul procurorilor anticorupţie, din cauza contractelor primite în condiţii dubioase. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man (PDL), a fost pus oficial sub învinuire pentru luare de mită, fiind acuzat că şi-a petrecut concediile pe banii omului de afaceri orădean Beniamin Rus, în schimbul unor contracte de zeci de milioane de euro.

All inclusive pentru cetăţenie română: transport, cazare şi şpagă la Vaslui

La 6 mai 1990, peste Prut se aşternea un suav „pod de flori”, pe care românii din cele două state limitrofe, păstorite odinioară de Ştefan cel Mare, îl străbăteau unii către alţii. La 23 de ani de atunci, florile din acel pod s-au transformat în spini, iar inima în fiere. Actualmente, pe majoritatea basarabenilor îi mai leagă de Ţara Mamă doar gândul că, prin România, pot ajunge şi ei în Europa, să dea cu târnăcopul sau să aibă grijă de vreo babă. Doar în primul semestru al acestui an, în evidenţele Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanei Vaslui, apar 796 de noi nume – toate, din Republica Moldova – ca urmare a dobândirii cetăţeniei române. “Tarifele” pentru obţinerea cetăţeniei variază de la 700 la 1.500 de euro.

În primăvara anului 1990, români şi basarabeni deopotrivă trăiau senzaţia că şi-ar fi prins, în sfârşit, himera de picioare şi că şi-o pot apropia într-un celest sărut. Jugul dictaturii căzuse de pe umerii ambelor ţări, iar visul cel dintotdeauna, al unirii, părea a fi mai aproape ca niciodată.
Profesorul vasluian Ioan Parfeni, martor nedisimulat al acelor evenimente, rememorează: „Am rămas foarte impresionat când am ajuns la pod… Erau multe persoane cu cartoane mari la gât, pe care era scris: <<Îl caut pe Ion din Vetrişoaia>> sau pe <<Vasile din Fălciu>>… La mijlocul podului erau nişte covoraşe mici, iar deasupra, un portret al lui Mihai Eminescu şi o mulţime de lumânări… Moldovenii care treceau pe acolo îşi făceau cruce, ca în faţa unei icoane… Mie nici nu-mi venea să cred… Din când în când, mai mişcam din sprâncene, ca să fiu sigur că nu visez… N-am să uit nici faptul că, pe unul din autobuzele cu care veniseră moldovenii, era scris: <<Sângele apă nu se face!>>. Şi chiar mi-e foarte greu să cred că s-ar putea întâmpla cândva una ca asta!”.

Decizie scoasă cu forcepsul

Parfene 1

De curând, Parlamentul Republicii Moldova a votat, în primă lectură, Tratatul cu România privind regimul frontierei de stat, colaborare şi asistenţă mutuală în probleme de frontieră, semnat la 8 noiembrie 2010 la Bucureşti.
Atât liberalii cât şi comuniştii s-au opus ratificării acestui tratat. “Noi nu trebuie să punem o graniţă între fraţi. Oare ce o să spună succesorii noştri, că noi le-am spulberat o eventuală, viitoare, opţiune istorică pe care trebuie să o aibă neamul nostru românesc?”, a spus parlamentarul liberal moldovean Valeriu Munteanu.
Aflaţi în opoziţie faţă de noua coaliţie de guvernare, politicienii din Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu dar şi comuniştii lui Vladimir Voronin s-au declarat împotriva ratificării. În timp ce liberalii susţin că nu trebuie să existe frontiere între români, comuniştii se dau de ceasul morţii şi acuză faptul că oricum încă nu s-a stabilit frontiera. Mai mult decât atât, liderul PL, Mihai Ghimpu, a solicitat ca Tratatul de frontieră să nu fie ratificat, pe motiv că ar fi neconstituţional, deoarece a fost semnat de către fostul premier Vlad Filat, în timp ce doar preşedintele ţării ar avea dreptul să semneze tratate internaţionale.

Cu microbuzul la Paşapoarte

Radasanu Dorina

În timp ce politicienii se „opintesc” din greu pentru a stabili o graniţă oficială între cele două ţări surori, reţelele din Republica Moldova aduc mii de basarabeni, lunar, la Serviciile de Evidenţa Persoanei din judeţ, ca şi la Serviciul de Paşapoarte.
Culmea, basarabenii sunt purtaţi în tot felul de maşini şi microbuze la Vaslui, deşi ar putea depune documente prin care solicită cetăţenia română la consulatele generale din ţara vecină sau la Ambasada României de la Chişinău. Pe parcursul unui an de zile, toţi moldovenii care doresc să primească şi cetăţenia română o pot obţine, fără niciun efort, numai că persoane “binevoitoare” de pe cele două maluri ale Prutului au transformat această trebuşoară într-o afacere profitabilă, care le aduce sute bune de euro pentru fiecare moldovean adus la Vaslui, care este ajutat ulterior fie cu o locaţie în vreun apartament dinainte stabilit în reşedinţa de judeţ, fie prin obţinerea unui paşaport.
„În primul semestru al acestui an, în judeţul Vaslui au fost luate în evidenţă la naştere 1.218 persoane, un numar de 366 persoane au fost luate în evidenţă ca urmare a dobândirii cetăţeniei, iar ca urmare a restabilirii domiciliului au fost luate în evidenţă 872 persoane, cel mai mare număr fiind înregistrat la Biroul de Evidenţă a Persoanelor al municipiului Vaslui”, ne-a declarat comisarul-şef de poliţie Dorina Rădăşanu, director executiv al SPCJEP Vaslui.

Corupţia trece Prutul

Sediu Spcjep Vaslui

Pentru ca să munceşti în Uniunea Europeană ai nevoie în primul rând de răbdare, bani şi relaţii printre intermediarii de tot felul şi oficialii corupţi de la Bucureşti şi Chişinău.
Moldova a fost parte a României în perioadele 1918-1940 şi 1941-1944, când a fost anexată Uniunii Sovietice, devenind republică independentă în 1991. În acelaşi an, Bucureştiul a adoptat o lege prin care cetăţenilor români şi descendenţilor lor care şi-au pierdut cetăţenia din motive neimputabile lor li se dădea dreptul să-şi redobândească, în urma unei cereri, cetăţenia română. De atunci, oficialii români au procesat aproape 225.000 de cereri de cetăţenie venite din partea basarabenilor, aşa cum arată un raport din aprilie 2012 al Fundaţiei Soros.
Acest raport conţine date trimise fundaţiei de autorităţile române, dar unele cifre încă sunt subiect de dispută. În lipsa unor date exacte, raportul Soros arată că cifra de 225.000 este cea mai aproape de realitate referitoare la numărul celor care au redobândit cetăţenia română în ultimii 20 de ani. Numărul cererilor pentru redobândirea cetăţeniei de către basarabeni creşte continuu, această creştere fiind strâns legată de modificările survenite în legislaţia românească, dar mai ales de aderarea României la Uniunea Europeană.
Moldova este cea mai săracă ţară de la graniţa Uniunii Europene, mulţi dintre cetăţenii ei muncind peste graniţe pentru un trai mai bun. În acelaşi raport se mai menţionează că cererile de redobândire a cetăţeniei române sunt procesate mai rapid începând cu 2007, din totalul de cereri mai mult de jumătate, aproximativ 116.000, fiind rezolvate în ultimii patru ani. Mulţi basarabeni privesc paşaportul românesc ca pe o pârghie, menită să le faciliteze accesul pe piaţa forţei de muncă din Uniunea Europeană. Acest fapt este menţionat şi de procurorii români, care au investigat şi au trimis în judecată o reţea de aproape 40 de intermediari şi angajaţi ai statului care se ocupa cu vânzarea de cetăţenie. „Dobândirea cetăţeniei române are o importanţă deosebită pentru cetăţenii moldoveni, întrucât, în baza acesteia, pot obţine paşaportul românesc cu care se pot deplasa, fără a mai solicita viză, în ţările Uniunii Europene, pentru a presta diverse activităţi lucrative”, se arată în documentele Parchetului General.

Mercurialul cetăţeniei

Basarabenii care nu au experienţă în ceea ce priveşte procesul de redobândire a cetăţeniei române riscă să fie traşi pe sfoară atunci când folosesc intermediari.
La ora actuală, pentru 700 de euro, documentele necesare pot fi obţinute în 15 luni, cu o mie de euro se rezolvă în zece luni, dar pentru cea mai rapidă metodă, care durează doar cinci luni, cel care doreşte cetăţenia română trebuie să scoată din buzunar 1.500 de euro. Odată cetăţenia dobândită, se mai achită 95 de euro pentru paşaportul românesc, care se poate obţine în zece zile, şi 140 de euro pentru buletinul de identitate românesc.
Iar dacă avantajele dobândirii cetăţeniei române sunt evidente, o problemă o reprezintă numărul celor care au primit-o. Agenţia Naţională pentru Calificări spune că au fost 15.000 de cereri între 2007 şi 2011, din care au fost respinse aproape 1.000, în vreme ce raportul Fundaţiei Soros arată că în aceeaşi perioadă au fost procesate 116.000 de cereri. Peste toate, va rămâne bătaia cu pumnul în piept al unui traficant de cetăţenie din Chişinău, care a spus: „Dă-mi un rus din fundul Siberiei şi ţi-l fac cetăţean român!”.

Tronsonul de metrou Drumul Taberei-Universitate va fi pus în funcţiune în 2016, cu un an întârziere

Tronsonul de metrou Drumul Taberei-Universitate va fi pus în funcţiune în 2016, cu o întârziere de un an, a anunţat premierul Ponta, adăugând că îi pare „groaznic de rău” pentru locuitorii din cartierul Drumul Taberei, dar spunând că probleme de trafic la construcţia metroului apar în toate ţările.
„Proiectul a început foarte prost, nu a fost gândit foarte clar ca finanţare şi ca timp. Fostul guvern a alocat 10 milioane euro, noi trebuie să alocăm restul până la 1,5 miliarde”, a spus Ponta, aflat pe şantierul Magistralei 5 cu ocazia punerii în funcțiune a utilajelor de săpat pentru execuţia tunelelor de metrou Tunnel Boring Machine (TBM).
Cu o lungime totală de aproximativ şase kilometri, tronsonul de metrou va avea zece staţii, la Râul Doamnei, Valea Argeşului, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parcul Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor, şi va acoperi, în principal, un bazin cu un număr de peste 300.000 de locuitori din sectoarele 5 şi 6 ale Capitalei.
Primele trenuri pe Magistrala 5, de la Râul Doamnei şi de la staţia Valea Ialomiţei, până la Eroilor, ar fi trebuit puse în funcţiune în cursul anului 2015.
Guvernul eleveţian va finanţa cu până la 8,5 milioane franci elveţieni realizarea studiului de prefezabilitate (SPF) şi de fezabilitate (SF) pentru

Img00033 20130925 1018

construcţia Liniei 4 de metrou Lac Străuleşti – Gara Progresu, tronsonul Gara de Nord – Gara Progresu.
Acordurile de proiect şi de implementare aferente acestei investiţii au fost semnate marţi, la sediul Ministerului Dezvoltării.
Proiectul, cu o durată de 30 de luni, are o valoare de 10 milioane franci elveţieni (fără TVA), din care contribuţia elveţiană nerambursabilă este de maximum 85%, respectiv 8,5 milioane franci elveţieni, diferenţa fiind acoperită de partea română.
Investiţia este cuprinsă în programului de cooperare elveţiano – român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene.

MSC Flaminia, o afacere toxică de 90 milioane de dolari

Cea ce la început părea o simplă afacere pentru statul român, care a riscat sănătatea populaţiei municipiului Constanţa pentru banii încasaţi din decontaminarea portcontainerului Flaminia, s-a transformat într-un scandal cu implicaţii internaţionale. Zeci de mii de tone de deşeuri periculoase, de care statul român habar nu a avut, se află la bordul mastodontului plutitor, iar reziduurile nu pot fi descărcate în Portul Constanţa.

Guvernanţilor nu le-a păsat câtuşi de puţin de avertizările ecologiştilor referitoare la pericolele descărcarii portcontainerului Flaminia.
La un an de zile de la incendiul care a scandalizat întreaga presă internaţională, „bomba plutitoare”, aşa cum a fost denumit portcontainerul Flaminia în urma flăcărilor izbucnite la bord, a acostat în portul Constanţa pentru descăracare. Nici unul dintre statele occidentale prin ale căror apele teritoriale a trecut nava, inclusiv ţara de pavilion a navei, Germania, nu a agreeat descărcarea resturilor toxice de la bord. După patru luni de la intrarea în Portul Constanţa, MSC Flaminia încă nu a fost descărcată, iar în magaziile navei s-au descoperit substanţe periculoase care nu au fost declarate de armator.

Groapa de gunoi a Europei

Mihail Faca

Teoretic, afacerea Flaminia părea destul de simplă. Compania germană care agenturează vasul a găsit o soluţie rapidă de a a scăpa de deşeurile toxice de la bord şi de reparaţia navei: un stat cu legi de mediu permisive, autorităţi corupte, probabil plata unor comisioane grase pentru „ungerea” rotiţelor ministeriale.
Ecologiştii români nu sunt aşa de virali precum grupările eco din vest, populaţia a fost dezinformată, iar nimeni şi nimic nu părea că poate pune beţe în roate acestui aranjament. Preţul plătit pentru această operaţiune este secret şi presa este ţinută departe de danele unde se desfăşoară descărcarea. Lucrurile s- au complicat însă, pentru că armatorul nu a declarat întreaga cantitate de deşeuri, operaţiunile de descărcare se desfăşoară în pas de melc iar termenul de intrare în şantier va fi, cel mai probabil, decalat.
La patru luni de la ancorarea navei în Portul Constanţa, au început să transpire informaţiile. În primă instanţă, senatorul constănţean Gigi Chiru a prezentat date conform cărora pe nava Flaminia se aflau 12.000 de tone de deşeuri, faţă de 9.000, cantitatea care fusese autorizată pentru descărcare. Apoi a venit rândul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Mihail Fâcă, care a recunoscut că, pe lângă cele 9.000 de tone, pe navă s-ar mai găsi încă 14.000 de tone de resturi periculoase.
„Reprezentanţii firmei care operează nava Flaminia, sub pavilion german, au primit avizul pentru gestionarea a 9.000 de tone de deşeuri care se află pe vas, însă autorităţile române nu au dat aviz pentru gestionarea altor 14.000 de tone de deşeuri, pe care le-au declarat „import ilegal”, a explicat Fâcă. Potrivit acestuia, cele 14.000 de tone de deşeuri declarate „import ilegal” va trebui să fie preluate de către statul german. Prefectul Constanţei a confirmat, la rândul său, existenţa acestei diferenţe şi a explicat că ceea ce nu se regăseşte în acte nu va fi descărcat în port. „Cantităţile care sunt în plus vor fi preluate de către armatorul german”, a precizat Eugen Bola, care a indicat că deşeurile respective vor fi transferate de la bordul MSC Flaminia direct pe o navă care va sosi în portul Constanţa. Până la urmă, acest lucru nu ar fi o problemă, însă cine va lua la verificat cantităţile transportate dacă inspectorii de mediu lipsesc de la bord?!

Protecţia mediului, doar pe hârtie

Badragan.Jpg (1)

„Am fost de trei ori în danele unde se descarcă Flaminia. Nu am văzut nici un inspector de mediu”, a precizat ecologistul Dumitrul Bădrăgan.
Acesta susţine că pe navă se află o cantitate necunoscută de deşeuri toxice. „Din informaţiile existente în spaţiu public, respectiv afirmaţiile avocaţilor familiilor marinarilor decedaţi în urma incendiului, reiese că tocmai încărcătura navei a fost cea care a generat focul”, a mai spus ecologistul. El susţine că trebuie făcut public cargoplanul (graficul de încărcare – n.red.) al navei. „ Există un cargoplan în posesia autorităţilor, dar exploziile şi incendiul se pare că au produs efecte grave, făcând imposibil să garanteze cineva ce şi unde s-ar afla amplasat pe navă”, mai susţine Bădrăgan.
Aceasta mai trage un semnal de alarmă referitor la un alt aspect ignorat de autorităţi. „Jumătate din navă este acoperită. Restul magaziilor sunt expuse ploilor. Am avut precipitaţii de 30 şi 40 de litri pe metrul pătrat. Cantităţi importante de apă au ajuns în magazii şi s-au amestecat cu şlamul de acolo. A verificat cineva, s- au luat probe?”, se întrebă, evident retoric, ecologistul.
Potrivit Lloyds List Australia, suma totală pusă în joc în cazul MSC Flaminia este de 90 milioane de dolari, 40 de milioane reprezentând asigurarea propriu-zisă a navei, iar restul, poliţa pentru containerele distruse. În conformitate cu Lloyds List, 1.000 din cele 2.900 de containere de la bordul vasului au fost avariate în incendiu. Este lesne de înţeles că, raportat la această sumă imensă, preţul plătit de armator statului român este mare.

Epopea bombei plutitoare

Eugenbola

MSC Flaminia a luat foc pe 14 iulie 2012, în timp ce naviga în Oceanul Atlantic. Incidentul s-a soldat cu doi morţi, un dispărut şi mai mulţi marinari răniţi.
Nava fost abandonată de echipaj şi a ars timp de mai multe zile pe apă. După ce focul a fost stins iar echipajul s-a întors la bord, Flaminia nu a primit permisiunea să intre în porturile din Occident. Într-un singur an, Flaminia a făcut o singură escală, portul german Wilhelmshaven, unde au fost descărcate doar containerele neatinse de foc, după care portcontainerul s-a întors pe apă. Părţile implicate în acest transport s-au chinuit să păstreze secretul asupra încărcăturii de la bord şi a condiţiilor în care s-a produs evenimentul.
Avocaţii au solicitat „general average”, respectiv clauza de avarie comună, situaţie în care toţi clienţii păgubiţi sunt despăgubiţi, pentru a păstra tăcerea. Principala suspiciune care planează asupra vasului este prezenţa în magazii a câtorva sute de containere care, în urma incendiului, au devenit toxice. Printre mărfurile periculoase încărcate pe MSC Flaminia figurează clorhidrat, disulfiţi, gaze refrigerante, distilaţi de petrol, lichide corozive, substante toxice şi inflamabile, uleiuri auto, nitrometan şi altele. Aceste substanţe combinate şi expuse la foc, asta dacă nu cumva tocmai aceşti compuşi au corodat containerele şi s-au autoaprins, au fost la originea incendiului prelungit. În fine, MSC Flaminia acostat, pe 17 mai, în Portul Constanţa.


Containerele morţii

Flaminia 1

Potrivit specialiştilor, probabilitatea ca o astfel de navă să ia foc de la propriile instalaţii sau echipaj este foarte mică, dacă nu inexistentă. MSC Flaminia este un portcontainer modern, din clasa Panamax (300 de metri lungime) şi a fost construit în 2001 de DMHI Coreea. „Toate portcontainerele construite după anul 2000 dispun de sisteme sofisticate de detectare şi stingere a incendiilor, iar toată nava este monitorizată. În cazul unui incendiu la bord, se dă automat alarma”, a precizat, sub protecţia anonimatului, un comandant de portcontainer. Acesta a explicat că, în practica transportului de containere, mărfurile periculoase se depozitează în partea de mijloc a navei, sub linia de plutire. Pântecele navei este cel mai sigur loc pentru containerele încărcate cu compuşi toxici şi exact locul unde a izbucnit incendiul de pe Flaminia. „Nava nu avea cum să ia foc din cauza neglijenţei echipajului”, a explicat comandantul. Tocmai din aceste motive planează multe suspiciuni în acest caz. După ce va fi descărcat de resturile periculoase, portcontainerul va fi reparat în şantierul Daewoo Mangalia Heavy Industries.

“Balatonul” României, distrus de indiferenţa autorităţilor

De 16 ani, lacul Brateş de la marginea Galaţiului este abandonat de autorităţi. Lacul natural, ce avea o suprafaţă de 7.428 ha, a fost desecat în anii 50, ajugând la un luciu de apă de 2.060 ha. Chiar şi aşa, până în 1989 a fost pus în valoare ca fermă piscicolă şi ca lac de agrement. La mijlocul anilor 90, ferma piscicolă a fost falimentată şi din 1997 lacul Brateş a fost lăsat de izbelişte. În ultimii cinci ani, specialişti în piscicultură au depus cereri de preluare în concesiune, susţinute de proiecte de punere în valoare a fondului piscicol şi a potenţialului turistic al lacului, dar, în toate guvernările, Ministerul Agriculturii a tratat aceste cereri cu aceeaşi lehamite.

Lacul Brateş, situat la est de Galaţi, este legendar. Pe la 1932, avea 7.428 de ha. Era un veritabil “Balaton” al României.
Împreună cu lacul Covurlui şi bălţile şi grindurile din Lunca Prutului, Brateşul forma o deltă de 18.000 ha. Lacul a intrat în legendă pe vremea tinereţii lui Petru Rareş, care, înainte de a deveni domnitor al Moldovei, se ocupa cu pescuitul la Brateş. Carele cu peşte ale lui Petru Rareş aprovizionau mangopetia Curţii Domneşti de la Suceava, dar şi cetăţile Tighina, Cetatea Albă şi Chilia. Brateşul le-a adus bunăstare locuitorilor din zonă. În Vadul Ungurului, cartierul gălăţean situat în apropierea lacului, exista, în urmă cu o sută de ani, o cherhana de primă stocare şi sărare a peştelui şi zeci de gheţării, care asigurau gheaţa necesară pentru transportarea peştelui în căruţele cu coviltir, care plecau spre nord după apusul soarelui.

Şantierul “Ana Pauker”

Pescăriile Statului   O Afacere înfloritoare Din 1912 Până în Anii 90

Bunăstarea localnicilor a luat sfârşit în 1948, când pe malul Brateşului a fost înfiinţat Şantierul “Ana Pauker”, pentru desecarea a mii de hectare de luciu de apă, transformate în terenuri arabile.
Suprafaţa lacului a fost redusă la 2.060 ha. Era perioada în care, în vizita sa la Bucureşti, Nichita Hruşciov le recomanda comuniştilor români să pună pământ şi să facă agricultură până şi pe acoperişurile blocurilor. Desecările au durat până la sfârşitul anilor ’60. În primii ani, pe terenurile desecate au fost obţinute recolte fabuloase. Apoi, fertilitatea pământului a scăzut.
Pe cele 2.000 ha rămase din lac s-a făcut piscicultură timp de trei decenii. Pe mal a fost construit un complex de agrement şi a fost amenajată o plajă, “bordată” cu pietre, după modelul celei de la Eforie Sud. Ferma piscicolă de la Brateş era cea mai mare din zonă şi asigura o mare parte din materia primă necesară fabricii de conserve de peşte Piscicola Galaţi, în patrimoniul căreia se afla.
Pescogal SA era una cele mai vechi fabrici de conserve din ţară. Era fosta fabrică “Pescăriile Statului”, înfiinţată pe 27 iunie 1912. Era compusă dintr-un port pescăresc, o hală acoperită pentru vânzarea zilnică en-gros a peştelui, spaţii pentru angrosişti şi comisionarii de peşte, o staţie de încărcare a peştelui în vagoane de cale ferată, un frigorifer central, o piaţă pentru căruţele care cumpărau peşte pentru desfacere la sate, depozite de gheaţă etc. Exista o fabrică de gheaţă artificială, ce producea zilnic 500 kg. Dinamul de 30 kW producea energia electrică pentru iluminat şi ozonarea aerului de ventilaţie, pentru elevatorul de cărbuni şi ascensorul de peşte. Modernizată de comunişti, în 1992 Pescogal SA Galaţi producea 17% din necesarul de conserve de peşte din România.

Falimentul Pescogal, marca PSD şi PNŢCD

Paslaru

După 90, Pescogal SA a fost falimentată. În 1992, fusese numit director la Pescogal SA Florin Pâslaru, în prezent deputatul PSD care şi-a căpătat notorietatea datorită proceselor cu ANI, care l-a declarat incompatibil.
În cei cinci ani în care a condus Pescogal, Pâslaru a reuşit să falimenteze societatea, în special prin achiziţiile de peşte oceanic, după ce Întreprinderea de Pescuit Oceanic din Tulcea intrase în declin. Preţul unei tone de peşte oceanic era de 450 de dolari, dar, prin contractele încheiate cu firmele unor cunoscuţi, directorul Pâslaru plătea peste 900 de dolari pe tona de peşte. După venirea CDR la putere, societatea încă mai putea fi salvată. Dar, în baza algoritmului, PNŢCD l-a numit director pe un oarecare Constantin Glăvan, care a continuat falimentarea Pescogal.
Ferma piscicolă Brateş a ajuns în faliment, odată cu fabrica de conserve. Câţiva ani, a mai fost exploatată, în asociere în participaţiune cu Pescogal, de către Singama SRL, în care sunt asociaţi Alexandru Sântion (PSD), în prezent director la APIA Galaţi, Garofiţa Ţepeluş şi Mariana Stătescu.
În 2001, activele fermei a fost scoase la licitaţie. Sediul fermei, magazii, utilaje, bărci şi unelte de pescuit, au fost cumpărate, în bloc, de Stelian Rusu, un fost hocheist. În 1997 Rusu reuşise să preia, de la Primăria Galaţi, plaja Brateş şi complexul de agrement de pe malul lacului. De fapt, banii cu care au fost făcute achiziţiile nu erau ai lui Rusu, ci ai unui italian aflat în căutarea unei afaceri, Alfonso Calderone. Fostul hocheist s-a ocupat doar de exploatarea complexului de agrement şi a plajei.

Încercare de relansare

Ultima populare cu puiet de peşte a Lacului Brateş s-a făcut în 1997, când lacul era administrat de stat.
Când preluase plaja, Rusu obţinuse şi concesionarea celor 2.060 de hectare de teren, ceea ce îi conferea dreptul exploatării fondului piscicol. La un moment dat, fostul hocheist a ajuns la o înţelegere cu inginerul piscicol Grigore Mihalache, cel care înainte de privatizare fusese şeful fermei piscicole Brateş şi ştia ce trebuie făcut. Inginerul piscicol îşi înfiinţase firma Grig Impex SRL Galaţi şi preluase Balta Mălina. Potrivit înţelegerii, firma lui Mihalache urma să producă puietul de peşte cu care să fie repopulat Brateşul.
După ce a găsit doi oameni de afaceri din Bucureşti, interesaţi să intre în afacere, Stelian Rusu a optat pentru altă variantă. Stelian Rusu, italianul Alfonso Calderone, piscicultorul Grigore Mihalache şi cei doi oameni de afaceri din Bucureşti s-au asociat într-o societate pe acţiuni prin care să relanseze afacerea.
Nu au fost făcute niciuna din operaţiunile presupuse de relansarea exploatării piscicole. Nu au fost consolidate digurile, nu s-a făcut “destufizarea”, nu a fost dragat lacul, nu s-a făcut repopularea. La un moment dat, Stelian Rusu şi oamenii de afaceri din Bucureşti au încercat să vândă afacerea unui arab. Au cerut patru milioane de euro, dar tranzacţia nu s-a încheiat, pentru că arabul nu era dispus să ofere mai mult de două milioane. După această afacere ratată, au început să se certe şi asocierea a încetat.

Final de concesiune

In 2013 Zona De Acces Spre Lacul Brateş Pare Părăsită

În 2008, când Stelian Rusu a decedat, a încetat şi concesionarea. În 1997, Stelian Rusu obţinuse de la Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, din cadrul Ministerului Agriculturii, concesionarea terenului de sub luciul de apă, dar preluase concesiunea în nume propriu, nu pe firmă.
De aceea, odată cu moartea sa, contractul de concesiune a fost reziliat de la sine. De atunci, din 2008, plaja şi complexul de agreement sunt administrate de fiul fostului hocheist, Robert Rusu.
După desecările din anii 60, rămas doar cu cele 2.060 ha, Brateşul este cel mai mare lac amenajat din România. Au fost şi mai sunt interesaţi să preia concesiunea oameni de afaceri, dar şi politicieni. În primăvara lui 2012, fostul senator PDL Marius Necula anunţa public că e dispus să îşi asume candidatura PDL la Primăria Galaţi, cu condiţia ca ministrul Agriculturii de la vremea aceea, Stelian Fuia, să îi acorde o finanţare de patru milioane euro, pentru consolidarea digurilor Lacului Brateş.
O firmă a lui Necula deţinuse ferma piscicolă “Zătun”, din Lunca Prutului. Printre specialiştii în piscicultură care ar vrea să preia concesiunea este şi Grigore Mihalache, cel care până în 1997 a fost şeful fermei Brateş. Este o familie de piscicultori. El, soţia, fiul şi nora sunt absolvenţi ai Facultăţii de piscicultură. Din 2009, Mihalache a depus la Ministerul Agriculturii mai multe scrisori de intenţie pentru preluarea în concesiune a lacului, însoţite de proiectul său de relansare a administrării fondului piscicol.
După repopulare, ferma ar trebui să producă cel puţin 1.000 de tone de peşte anual, dar după câţiva ani, producţia ar putea creşte. Pe lângă exploatarea piscicolă, ar putea fi dezvoltate activităţi de agreement, pentru că pe Brateş se poate naviga cu ambarcaţiuni cu pânze. Nu a primit nimeni niciun răspuns, pentru că de câţiva ani, nu a fost nici măcar numită comisia de concesionare. Abandonat de autorităţi şi fără niciun administrator, Brateşul este ţinta braconierilor.

„Sectorul Chiliman” dă licitaţii cui cere mai mult

Pe 30 iunie 2012, AUIPUSP – Sector 1 a publicat anunţul privind licitația pentru atribuirea contractului de achiziție publică pentru întocmirea cărților tehnice pentru unitățile de învățământ aflate în subordinea sa.
Valoarea estimată a contractului a fost stabilită la 17.560.000 de lei fără TVA, criteriul de atribuire fiind oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, după preţ (pondere 70%) și termen de execuție (pondere 30%).

Oferta mare „merge la sigur”

Urmare a unor contestaţii, deschiderea ofertelor a avut loc în data de 17.09.2012, dar desemnarea câtigătorului a urmat o procedură „selectivă”.
Mai direct, o parte dintre participanţi a acuzat că autoritatea a făcut tot posibilul pentru a-i declara „necorespunzători” din punct de vedere tehnic pe toţi participanţii, mai puţin pe acela care cerea cei mai mulţi bani pentru efectuarea lucrării. Într-adevăr, a câştigat licitaţia cea mai „scumpă ofertă, 17.550.000 de lei fără TVA (cu doar zece mii de lei sub preţul maxim), cea depusă de asocierea SC Modern CM SRL și SC Hachiko Design SRL, toţi ceilalţi patru participanţi fiind respinşi pe criteriul tehnic.
„Trebuie menţionat că oferta tehnică are doar un rol eliminatoriu, ea nu contează la final. În această situaţie, nu cred că ar veni cineva cu preţul maxim decât dacă este convins că va câştiga licitaţia”, ne-au declarat surse din Primăria condusă de Andrei Chiliman.

„Moarte intelectualilor”

 Vlad Rosca Agerpress 1

Unul dintre ceilalţi patru participanţi, asocierea condusă de „Kappa – Metroul SA”, care cerea pentru lucrare numai 9,9 milioane de lei (jumătate din „oferta câştigătorilor”), dar fusese eliminat la „tehnic”, a cerut Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor să anuleze decizia lui Vlad Roşca, să constate că îndeplineşte condiţiile tehnice şi să dispună reînscrierea sa în licitaţie. Modul în care fusese eliminată a fost, într-adevăr, cel puţin ridicol, după cum veţi constata.
Una dintre cerinţele tehnice obligatorii era ca ofertantul să prezinte contracte (cel mult cinci) de prestare a unor servicii de proiectare în domeniul arhitectură și inginerie, încheiate în cei trei ani precedenţi (2009, 2010, 2011), a căror valoare însumată să depăşească 17 milioane de lei. Metroul SA a trimis 38 de facturi, a căror valoare dovedea îndeplinirea criteriului de 17 milioane de lei. Valoarea totală a contractului în baza căruia „Metroul SA” încasase cele 38 de facturi depăşea 150 milioane de lei. Răspunsul Autorităţii conduse de fostul ministru Roşca a fost precum o lovitură de măciucă. „Contractul nu poate fi reținut ca document valid pentru îndeplinirea cerinței minime de calificare privind capacitatea tehnică, deoarece obiectul contractului descris în fiecare din documentele menționate anterior (facturile transmise) nu face obiectul prezentei proceduri”, a comunicat Autoritatea.
Pentru a putea „traduce” răspunsul AUIPUSP, trebuie spus că „specialiştii” din instituţia subordonată lui Chiliman au găsit o chichiţă penibilă – ei doreau contracte de proiectare numai pentru construcții civile, industriale și agricole, nu şi pentru proiectarea construcţiilor inginereşti de mare anvergură. Altfel spus, proiectanţii de silozuri sau de depozite erau buni proiectarea cărţilor tehnice la şcoli şi grădiniţe, dar aceia care au prestat servicii de proiectare la metrou sau la baraje nu o puteau face, chiar dacă aveau o calificare profesională superioară.

Risipa bugetară, cu orice preţ

Scaoal

Argumentul instituţiei din curtea lui Chiliman, nu era doar penibil, ci şi ilegal, deoarece nicio lege din România nu putea face o astfel de deosebire.
CNSC a admis contestaţia şi a dispus reînscrierea la licitaţie a celor de la Metroul SA. Acum este momentul unui exerciţiu de logică şi să intrăm pentru o clipă în pielea lui Roşca şi a subalternilor săi. Pornim de la ipoteza că o minte „creaţă”, dar de bună credinţă, chiar a crezut că specialiştii marilor proiecte de inginerie, nu-s buni, legal, să întocmească nişte biete cărţi tehnice pentru şcoli şi grădiniţe, iar Vlad Roşca l-a crezut pe cuvânt sau s-a temut să încalce legea. În momentul în care CNSC, un organ oficial al statului, le-a transmis în scris că trebuie să-i primească la licitaţie pe cei de la Kappa-Metroul, funcţionarii instituţiei coordonate de Primăria lui Chiliman trebuia să chiuie de bucurie ca ar putea face o economie de peste opt milioane de lei.
Se pare însă că decizia CNSC i-a picat tare prost lui Roşca sau vreunui şef de-al domniei sale, astfel încât AUIPUSP a atacat decizia CNSC la Curtea de Apel Bucureşti!!! Cum nicio instituţie a statului nu le-ar fi reproşat că au respectat decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, mai rămân două variante pentru oamenii lui Roşca: fie sunt incompetenţi şi trebuie să-şi ceară transferul la „spaţii verzi”, fie au alte interese, caz în care tare bine le-ar mai prinde să dea ochii cu procurorii anticorupţie.

Vlad Roşca se dă după cireş

Curtea de Apel Bucureşti a respins însă acţiunea motivată aberant, cum am arătat mai sus, a AUIPUSP, astfel încât acesteia nu i-a mai rămas, logic, altceva de făcut decât să continue licitaţia cu amândoi ofertanţii şi să declare câştigătoare cea mai bună dintre ofertele de 9,9 milioane şi 17,5 milioane de lei.
Sursele noastre spun însă că este posibil să se încerce anularea întregii proceduri, cel mai probabil din cauza lipsei fondurilor. Cum Vlad Roşca a fugit ca de ciumă de un interviu cu reporterul Jurnalului de Investigaţii, i-am întrebat pe cei de AIIPUSP dacă au cunoştinţă despre o astfel de posibilitate, dar aceştia ne-au întărit suspiciunea, cu un răspuns în doi peri: „AUIPUSP Sector 1 este instituție de interes public în subordinea Consiliului Local al Sectorului 1 și nu are competențe privind debugetarea vreunei oferte”. În acest caz, spun sursele noastre din Primărie, nu se vor putea atrage fonduri europene pentru modernizarea şi amenajarea şcolilor şi grădiniţelor fără cărţi tehnice întocmite.
Când am întrebat despre consecinţele întărzierii licitaţiei pentru cărţile tehnice asupra atragerii de fonduri europene, am primit tot un răspuns nesimţit de la „specialiştii” lui Vlad Roşca: „Orice întârziere a unui proiect poate avea atât consecințe pozitive, cât și consecințe negative”. Ce consecinţe pozitive pot apărea prin pierderea banilor europeni rămâne să descopere procurorii DNA.

Evaziune fiscală la recepţie, marca Adamescu, Copos şi Murrad

Încasări de zeci de milioane de euro, profituri cât o pensiune cu trei camere de la ţară. Hotelurile de lux de pe litoralul românesc produc bani buni în sezonul estival, dar patronii acestora declară sume infime la bugetul de stat. Dacă este să ne luăm după raportările de la Fisc, oameni de afaceri ca George Copos, Dan Grigore Adamescu sau Mohammad Murat fac adevărate acte de caritate la malul mării.

Ministrul Turismului a aratat în repetate rânduri cu degetul spre hotelierii de pe litoral şi evaziunea pe care aceştia o practică, la scară mai mică sau mai mare, în fiecare sezon estival.
Din păcate pentru bugetul de stat, nici Maria Grapini şi nici instituţiile responsabile cu controlul activităţilor din turism nu au reuşit mare lucru. Patronii hotelurilor de pe litoral se îmbogăţesc în fiecare vară, însă în bilanţurile contabile declară că sunt săraci lipiţi. Şi nu vorbim aici de localnicii care zdrăngăne legătura de chei prin gări sau pe marginea şoselei, în încercarea de a închiria dormitorul soacrei, ci de imperiile hoteliere, controlate de miliardari de top.
Cartierul de lux ridicat de omul de afaceri libanez Mohammad Murrad, patronul lanţului fast food Spring Time, pe plaja dintre oraşul Năvodari şi staţiunea Mamaia nu face nici o ceapă degerată dacă e să dăm crezare raportărilor contabile.
Phoenicia Holiday Resort, cel mai nou şi mai mare complex all inclusive de pe litoralul românesc, are 1.200 de locuri de cazare, este arhiplin, dar nici una dintre societăţile cu răspundere limitată din spatele cartierului de lux nu raportează încasările imense din sezon. Din contră, dacă ar fi să ne luăm după datele financiare, afacerea controlată de preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc scârţâie rău de tot.
Lanţurile hoteliere Phoenicia şi Perla sunt reprezentate în Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) de cinci firme, trei SRL şi două societăţi pe acţiuni: Mandi Logistic SRL, Phoenicia Express SRL, Laricont 2007 SRL, Perla Majestic SA şi Phoenicia Hotels SA. Laricont SRL a avut anul trecut un profit net de numai 180.730 de lei, respectiv puţin peste 40.000 euro. Firma are 13 salariaţi şi a consemnat în 2012 o cifră de afaceri de aporape patru milioane de lei. În 2011, situaţia nu a diferit prea mult, cu excepţia faptului că firma avea 23 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 2,6 milioane de lei, profitul net fiind de 185.219 lei.
În 2010, an greu în plină criză, cifra de afaceri a firmei a mers binişor, respectiv 3,8 milioane lei, însă profitul net a fost de doar 6.611 lei. Laricont a fost înfiinţată în 2007 şi are sediul în Mamaia. Restul firmelor, cu excepţia SC Perla Majestic SA, sunt greu de găsit în baza de date financiară, întrucât din 2009 nu au mai depus raportări contabile.
Phoenicia Hotels deţine şase complexuri hoteliere pe litoral, cu grad ce confort de trei şi patru stele. Acestea totalizează peste 1.400 de camere. Dacă ne raportăm numai la cele trei luni de sezon estival, deşi o parte dintre aceste hoteluri sunt deschise şi în extrasezon, precum şi la un tarif mediu de 200 de euro pe noapte (cu toate că, în regim de all inlcusive, o cameră poate să ajungă la un tarif dublu), la un grad de ocupare de numai 60%, rezultă că toate cele şase unităţi hoteliere produc 168.480 euro în fiecare zi de sezon. Cele aproximativ 100 de zile de sezon estival pe litoralul românesc ar trebui să-i aducă holdingului Phoenicia încasări de 16,8 milioane de euro. Asta fără să mai punem la socoteală restul de opt unităţi de cazare pe care grupul le administrează în Capitală.

Evaziunea de la Eforie

Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în cazul societăţii Ana Hotels, controlată de George Copos. Compania hotelieră deţine şase hoteluri, din care unul este situat pe litoral.
Hotelul Europa din Eforie Nord dispune de 221 de camere, un grad de confort de patru stele şi are un preţ mediu de 100 euro pe zi de persoană. Dacă aplicăm acelaşi raţionament de mai sus rezultă că hotelul lui Copos de pe litoral poate produce 2.210 euro pe zi, respectiv 2,2 milioane de euro (9,9 milioane de lei) în fiecare vară. Chiar dacă-i acordăm clemenţă şi considerăm, ca în precedentul caz, un grad de ocupare de numai 60%, tot rezultă încasări de 1,32 milioane de euro.
Şi acest hotel este deschis tot timpul anului şi dispune de un centru SPA şi facilităţi balneo, care aduc încasări suplimentare. Cu toate acestea, Ana Hotels s- a declarat cu pierderi de aproape un milion de euro anul trecut. Potrivit raportărilor financiare, în 2012 compania-mamă Ana Hotels a avut o cifră de afaceri de peste 111 milioane de lei, venituri de 123,8 milioane de lei, cheltuieli de 124,5 milioane de lei şi o pierdere netă de 920.234 de lei. Şi asta după ce în 2011 compania avusese doar 257.164 de lei profit iar cu un an în urmă Ana Hotels înregistrase o pierdere netă de peste opt milioane de lei.
Chiar dacă o parte dintre hoteluri nu ar funcţiona aşa cum ar trebui, raportul dintre încasări, venituri, cheltuieli şi profitul declarat este mult prea mare. Mai ales că nici unul dintre investitorii de pe litoral, dar mai ales Copos, cunoscut pentru buzunarul extrem de strâmt atunci când vine vorba despre propriii bani, nu ar mai menţine în funcţiune un hotel care merge în pierdere.

Pierderi de cinci stele la Rex

Nici afacerea estivală a omului de afaceri Dan Grigore Adamescu nu merge prea bine pe litoral, dacă e să luăm de bune raportările de la Fisc.
Proprietarul hotelului de cinci stele Rex din Mamaia, declarat monument istoric, a decis să supună hotelul unor lucrări de reabilitare, astfel că acesta este în prezent închis. Acum unitatea hotelieră nu aduce profit, însă dacă urmărim raportările financiare din anii când hotelul a funcţionat, mai întâlnim încă un miliardar sărac. Rex Mamaia SA, firma care administreză hotelul, a înregistrat în 2010 şi 2011 pierderi de aproape 1,6, respectiv 1,8 milioane de lei, în condiţiile în care unitatea hotelieră funcţiona la capacitate maximă, iar cele 102 camere ale unităţii hoteliere aduc, la un tarif mediu de 200 de euro pentru o noapte, venituri de 20.000 de euro zilnic, respectiv două milioane de euro (nouă milioane de lei) în fiecare vară.
Începând din toamnă, toţi hotelierii vor fi obligaţi să plătească o taxă pe cameră, care va fi stabilită în funcţie de clasificarea hotelului şi de zonă. Noul sistem de impozitare a produs vii proteste în rândul hotelierilor de pe litoral, însă acest lucru nu a schimbat cu nimic optica autorităţilor. „În ultimele şase luni, am primit foarte multe reclamaţii că există o neînregistrare a turiştilor şi multe alte lucruri care nu sunt evidenţiate fiscal”, a motivat Maria Grapini, ministru delegat pentru Mediu de Afaceri şi Turism.

Operaţiunea „casa de marcat”

În prezent nu există un sistem unic de evidenţă a turiştilor, astfel că nimeni nu poate spune căt de amplu este fenomenul evaziunii fiscale la recepţiile hotelurilor.
Garda Financiară Constanţa a început în acest sens, o acţiune de control în staţiuni, însă rămâne de văzut dacă operaţiunea va avea rezultatele scontate. „Există aparate de marcat fiscale în toate recepţiile, însă rămâne de văzut dacă acestea sunt şi folosite”, a precizat Ciprian Fronea, directorul Gărzii Financiare Constanţa, care a explicat că, în cazul în care vor fi descoperiţi hotelieri care nu înregistrează veniturile, aceştia riscă amenzi între 8.000 şi 10.000 de lei, plus măsura complementară de suspendare pentru trei luni a punctului de lucru. Hotelierii constănţeni nu par prea speriaţi de amenzi, mai ales dacă şi-au umplut buzunarele cu bani negri în această vară, iar o suspendare a punctului de lucru nu îi va afecta prea tare la final de sezon.


Fraţii „Frutti Fresh”, un nou sezon falimentar

Miliardarii Ioan şi Viorel Micula figurează printre cei mai importanţi proprietari de hoteluri de pe litoral şi în acelaşi timp, printre cei mai mari datornici. Cei doi au achiziţionat în urmă cu zece ani 12 hoteluri de pe litoralul românesc, majoritatea în mandatul fostului ministru al Turismului Dan Matei Agathon. La acea vreme, specialiştii din turism au acuzat ilegalităţi în procesul de atribuire şi faptul că firmele celor doi miliardari erau pline de datorii în momentul privatizării. La un deceniu după acest scandal, afacerea hotelieră a miliardarilor bihoreni este în pragul falimentului. După mai multe încercări de vânzare a hotelurilor care merg în pierdere, patronii au abandonat unităţile de cazare. 2013 se anunţă un nou an pe pierdere pentru hotelurile „Frutti Fresh”. În fiecare an lanţul hotelier Micula bifează pierderi de ordinul milioanelor de lei şi, cum vânzările de hoteluri merg prost pe litoral, cei doi miliardari nu au şanse să-şi rezolve prea curând problemele.

Claudiu Barbu REINVENTează ţepele cu miros de salam

Este prezent pe la toate „evenimentele mondene” de business – seminarii, gale cu decernări de premii şi alte asemenea agape. Nu lipseşte nici din paginile ziarelor şi revistelor cu profil economic. De la diverse tribune, atunci când are ocazia nu pregetă să-şi dea cu părerea despre situaţia macroeconomică a ţării, pozând într-un fel de „guru” al finanţelor. Ce uită însă să spună Claudiu Barbu, patronul firmei Reinvent Consulting, este că a lăsat zeci de angajaţi pe drumuri, fără posibilitatea de a beneficia de şomaj, pentru că nu le-a plătit nici salariile, nici contribuţiile la asigurări sociale. Barbu nu pomeneşte nici de ţepele pe care le-a dat proprietarilor de la care închiriase birourile unde funcţiona firma sa. Un om de afaceri cu costume Armani şi cu Porsche, dar şi cu dosare penale.

„Simţim că în afaceri încrederea este esenţială”. Sau: “În realizarea obiectivelor de afaceri sunt responsabili social”. Acestea sunt doar două dintre “valorile companiei Reinvent Consulting”, aşa cum sunt ele postate pe site-ul firmei. Cuvinte goale, mai pe româneşte “bărbi”, dacă luăm în calcul modul în care patronul companiei, Claudiu Laurenţiu Barbu, îşi tratează atât angajaţii cât şi partenerii de afaceri.
Când vii cu maşina dinspre Bucureşti spre Braşov, după ieşirea din Sinaia, pe partea dreaptă a drumului poate fi observată o hală de producţie construită după toate standardele europene. De fapt, a şi fost ridicată cu bani europeni, prin fostul program Sapard.
Este vorba de fabrica de mezeluri Rowa Dany, aflată în proprietatea grupului Reinvent. Aici, problemele au început în luna noiembrie a anului trecut, când tuturor angajaţilor li s-a dat să semneze o hârtie prin care se declarau de acord cu reducerea cu 30% a salariului. Cum în Buşteni cu greu îţi găseşti un loc de muncă (poate doar ca lucrător sezonier, uneori la negru, pe la vreo pensiune), oamenii au acceptat.

Concediere fără drept de şomaj

Adev 2

Reducerea salariului a fost însă doar începutul dezastrului pentru cei peste 100 de anagajaţi ai fabricii de mezeluri. În decembrie, s-a produs primul val de concedieri, fiind afectaţi peste 50 de angajaţi. Apoi, din luna februarie a acestui an, patronul nu a mai plătit salariile. Ajunşi la capătul răbdării, pe 17 iunie muncitorii au ieşit în stradă, pe DN1, cerându-şi drepturile. Rezultatul: trei zile mai târziu, aproape 50 de angajaţi (cei care au făcut cea mai mare gălăgie la miting) au fost anunţaţi să-şi caute de lucru, iar pe data de 28 iunie au primit deciziile de concediere.
Nu-i nimic, şi-au spus muncitorii, oricum nu mai primeam niciun ban, măcar aşa o să luăm ajutor de şomaj. Numai că, odată ajunşi la Oficiul de şomaj, aceştia au constatat că nu pot beneficia de ajutor, deoarece Anexa 14, cea care dovedeşte plata contribuţiei de şomaj, era întocmită greşit. Mai exact, nu erau completate rubricile cu numerele şi datele ordinelor de plată prin care ar fi trebuit virate către bugetul consolidat al statului contribuţiile datorate de angajator.
Foştii angajaţi au revenit la sediul societăţii, cerând să li se completeze rubricile respective. Departamentul de personal s-a conformat. Însă, din nou, surpriză. În loc de numerele şi datele ordinelor de plată, pe coloana respectivă figurau numerele şi datele adreselor de la Fisc, prin care societatea era somată să-şi achite contribuţiile datorate.
Mai mulţi angajaţi aflaţi în această situaţie au făcut plângere penală firmei Reinvest in Future Business Stocks SRL (deţinută de Barbui), care administrează fabrica de mezeluri şi acum aşteaptă ca situaţia lor să fie soluţionată de autorităţile statului. Între timp, fabrica de la Buşteni funcţionează bine-mersi, cu angajaţi aduşi din altă parte şi plătiţi la negru – susţin foştii salariaţi. Până când (şi dacă) Inspectoratul Teritorial de Muncă nu se va pronunţa, hoţul neprins este negustor cinstit. Însă faptul că la Rowa Dany livrările de produse se fac numai noapte ar trebui să le ridice oareşce semne de întrebare organelor competente.

A „uitat” să achite chiria

Adev 1

Dar nu numai pe angajaţi îi tratează cu dispreţ Claudiu Barbu, ci şi pe partenerii de afaceri. În ianuarie 2007, Barbu a închiriat, pe numele firmei sale Reinvent Consulting SRL, un apartament în Bucureşti, pe bulevardul Libertăţii 20, pe un termen de cinci ani, cu o chirie între 850 de euro, în 2007, şi 1.200 euro, în 2011. Conform contractului, cu care Barbu a fost de acord şi l-a semnat, dacă nu achita chiria în primele 10 zile ale trimestrului, după cinci zile de întârziere proprietarul putea rezilia contractul, fără altă înştiinţare, iar apartamentul trebuia evacuat în 48 de ore, fără a se apela la o instanţă de judecată.
Iar Barbu n-a mai achitat chiria şi cheltuielile aferente la scadenţa de plată din septembrie 2009, astfel că proprietarii au cerut instanţei, în noiembrie 2009, rezilierea contractului de închiriere. În martie 2010, Judecătoria sectorului 5 a stabilit că ”societatea pârâtă, deşi a beneficiat de spaţiul închiriat, nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a chiriei”, astfel că a admis cererea de reziliere a contractului şi a dispus evacuarea pârâtei Reinvent Consulting SRL, obligând-o şi la plata cheltuielilor de judecată, în valoare de 1.137 lei.
Barbu a formulat apel, care însă i-a fost respins de Tribunalul Bucureşti, în februarie 2011, fiind menţinută dispoziţia de evacuare, plus plata unor cheltuieli de judecată de 1.310 lei. Urmează partea cea mai interesantă, în care Barbu, jurist de formaţie, încearcă să-i intimideze pe proprietarii apartamentului. Astfel, între cele două acţiuni în instanţă, în mai 2010, după ce a văzut că a pierdut primul proces, el le trimite un e-mail proprietarilor, prin care le spune că, de fapt, nu au nicio şansă în faţa lui şi mai bine ar renunţa la proces.

Tactica îmbrobodirii

La începutul epistolei, Claudiu Barbu îi avertizează pe proprietari că ”situaţia în care vă aflaţi dumneavoastră, ca şi parte în contract, este cu mult mai gravă decât în perioada în care plata chiriei se făcea cu câteva zile întârziere” (de fapt, cu câteva luni întârziere). Mai departe, Barbu schimbă tactica. Iată ce le-a mai scris el proprietarilor: ”Finalitatea acţiunii iniţiate de dumneavoastră în instanţă, poate fi cu mult mai îndepărtată decât finalitatea contractului de închiriere (….). Pentru recuperarea chiriei, este necesară o altă acţiune în instanţă, acţiune ce trebuie timbrată la valoarea sumei solicitate (….) Trebuie să aveţi în vedere că neplata chiriei nu atrage penalităţi, în schimb aveţi dreptul la dobânzi echivalente cu cuantumul inflaţiei anuale, total insuficiente pentru neplăcerile probabil cauzate (….) În situaţia în care veţi câştiga ambele procese, Reinvent, în funcţie de contextul social economic, va avea opţiunea de a solicita intrarea în stare de insolvenţă, respectiv cea de reorganizare, situaţie în care se va suspenda orice executare silită, inclusiv acţiunile de evacuare. Într-o astfel de situaţie, orice datorie poate fi eşalonată pe o perioadă de trei ani. Totodată, trebuie să aveţi în vedere că SC Reinvent Consulting SRL nu este societate comercială care să deţină active, ceea ce ne-ar oferi şi opţiunea de cesionare a acesteia, sau de lichidare a patrimoniului, fără pierderi pentru asociaţi”.
Curat cinism, pe banii proprietarilor apartamentului; de fapt, Barbu le spune acestora să stea la locul lor, că oricum nu au ce să îi facă. În continuare, chiriaşul le propune ”intrarea în normalitate a contractului”, cu plata restanţelor în schimbul renunţării la evacuare. Pentru ca tupeul să fie maxim, Barbu cere şi o reducere a chiriei. La final, după un calcul făcut de el, patronul Reinvent mai propune scăderea din suma restantă a unei taxe de reziliere anticipată, în valoare de 9.000 de lei, care însă nu se înscria în prevederile contractuale.
”Contribuţie la succes” este motto-ul Reinvent Consulting. În cazul închirierii apartamentului din bd. Libertăţii, “contribuţia” a fost de aproape 20.000 de euro – totalul restanţelor la chirie. Am încercat să-l contactăm pe Claudiu Barbu atât pe cele două numere de mobil pe care le deţine (prin apeluri repetate şi SMS-uri) cât şi pe fix, la sediul firmei. De aici, secretara ne-a spus că patronul este în concediu. Foştii săi angajaţi de la Buşteni n-au bani să plece nicăieri în concediu.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
2.9 ° C
3.3 °
2.7 °
87 %
4.1kmh
100 %
lun
4 °
mar
5 °
mie
8 °
J
3 °
vin
4 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...