3.9 C
București
luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 108

AUDIO – Nicușor Dan vrea să scoată castanele încinse cu mâinile lui Piedone

Cristian Popescu Piedone - Foto Ziarul de Investigații

După un debut furtunos de ședință, în care fostul pretendent fără șansă la fotoliul de primar din Fabrica de Chibrituri, Alexandru Dimitriu, a jucat o tristă comedie a pretinsului interes față de societatea civilă, lăsând să iasă la iveală, de fapt, doar ranchiuna unui candidat perdant, consilierii locali ai Sectorului 5 au aprobat, cu o majoritate de 17 voturi pentru, Planul de Urbanism de Detaliu (PUD) Șoseaua Progresului nr. 40-80.

Proiectul presupune construirea, pe o suprafață de 45 000 de metri pătrați, a cinci turnuri, cu o înălțime de 35 de etaje, la intersecția dintre Calea 13 Septembrie și Șoseaua Progresului, și se află pe ordinea de zi a ședinței de mâine a Consiliului Local al Sectorului 5.

Ieri, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, îi cerea Primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, să scoată din foc o castană încinsă, adică să retragă de pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Consiliului Local din Fabrica de Chibrituri, PUD-ul Șoseaua Progresului 40-80.

Dacă, totuși PUD-ul ar fi urmat să se afle pe ordinea de zi, Nicușor Dan le cerea consilierilor locali să nu îl voteze, pentru că acesta ar fi nelegal.

Motivul invocat de Nicușor Dan

Principalul motiv de nelegalitate ar fi acela că, într-un adevărat joc de-a alba-neagra cu acte administrative, primarul general al Capitalei retrăsese ieri avizul de circulație pe care tot el îl dăduse, în 2023, a spus Nicușor Dan. 

Am venit aici pentru că acest PUD este nelegal.

În primul rând că, azi, la ora 12, am trimis o adresă către Primăria Sectorului 5, în care am solicitat primarului să scoată proiectul de pe ordinea de zi, consilierilor să nu-l voteze și, dacă îl votează, secretarului general să nu contrasemneze pentru legalitate.

În care le-am spus mai multe motive de nelegalitate a acestui proiect, cel mai important fiind acela că am retras avizul de circulație.

Orice documentație de urbanism și, uneori, și autorizațiile de construire, trebuie să aibă un aviz de circulație.

Instituția noastră, Primăria Municipiului București, a dat un aviz de circulație, în august 2023, pentru acest proiect, pe care EU l-am retras, azi.

Proiectul nu mai are aviz de circulație, nu mai poate să fie votat, azi, mâine„, a declarat Nicușor Dan, după discuția cu consilierii USR din Comisia de urbanism a Consiliului Local al Sectorului 5.

Piedone: „Nimeni nu scoate castanele din foc cu mâinile mele sau ale Consiliului Local Sector 5”! 

Pe de altă parte, primarul în funcție al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, spune că documentația de urbanism avea toate avizele necesare, iar avizul de circulație, acordat de către Primăria Municipiului București, cu un an de zile în urmă, nu putea fi anulat decât pe cale de instanță. 

PUD-ul având toate avizele cerute de lege, primarul era obligat să îl pună pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din Fabrica de Chibrituri, explică Piedone. 

Acest PUD avea toate avizele necesare legal pentru a fi supus aprobării, intrării în Consiliul Local Sector 5. 

Inclusiv, în 2023, luna august, primarul general Nicușor Dan a eliberat avizul de circulație privind acest PUD. 

Ieri, la ora 12, ne informează, printr-o adresă, că a anulat avizul de circulație. Or, lucrul ăsta nu îl poate face primarul general, ci doar instanța, pentru că avizul de circulație a produs efecte juridice. 

În baza nu numai a avizului de circulație, în baza tuturor avizelor, astăzi, a putut să fie documentația depusă, în perfectă legalitate către Consiliul Local Sector 5.

Consilierii locali Sector 5, și nu primarul, sunt cei care decid viitorul cetățenilor din Sectorul 5 sau cum este mai bine pentru comunitatea pe care o reprezintă. 

Eu, dacă nu puneam pe ordinea de zi acest PUD, puteam să fiu acuzat de abuz în serviciu de către oricine depune o documentație perfect legală. 

(…) Pentru că sunt, astăzi, mă refer la primarul general, sunt, astăzi, PUZ-uri și PUD-uri pe care instanța obligă primarul general să le pună pe ordinea de zi. Eu nu știu cine se poate opune unei instanțe, dar, dacă domnul primar general poate, eu nu vreau să îmi încerc norocul. 

Nimeni nu scoate castanele din foc cu mâinile mele sau ale Consiliului Local Sector 5„, a declarat Piedone. 

Ranchiuna unui candidat perdant

Consilierul local USR Alexandru Dimitriu și-a reiterat poziția de ieri, cum că, infrastructura din zonă nu ar putea susține o astfel de dezvoltare imobiliară. 

Dacă acolo se vor construi – mare atenție, cinci turnuri, cu o înălțime de 120 de metri, adică vreo 35 de etaje, fiecare dintre cele cinci turnuri.

Stau să mă gândesc, pe Progresului intersecție cu 13 Septembrie, cum reușim noi să ținem încă 15 mii de oameni?

Cincisprezece mii de oameni este o valoare care este cât un oraș de dimensiuni medii. 

Prin urmare, nu avem voie să construim la o astfel de înălțime, pentru că PUZ-ul interzice.

Avem reglementări foarte clare care spun că nu ai cum să pui atâta apă, acolo. Canalizarea nu poate să fie preluată. Apa Nova însăși stabilește că nu poate să dea un aviz favirabil„, a susținut consilierul local Alexandru Dimitriu, fost candidat USR la funcția de primar al Sectorului 5.

Un ONG care le știe pe toate, fără să știe nimic

Într-o extrem de lungă luare de cuvânt în fața Consiliului Local din Fabrica de Chibrituri, și reprezentantul Asociației Cotroceni, Ghencea, Drumul Taberei și-a reafirmat obiecțiile împotriva proiectului imobiliar ce ar urma să fie dezvoltat pe o suprafață de 45 000 de metri pătrați. 

„În primul rând, fluxul de locuitori, gândiți-vă la un oraș de dimensiunea Mizilului sau Râșnovului sau Urziceni băgat în 44.000m2, într-o parcelă de 44 de hectare.

Din nou, traficul generat, noxele generate de încălzirea tunurilor, da? Firajele care se vor face… Gândiți-vă că suntem pe Dealul Cotroceniului, un deal istoric, cu probleme și la pânza freatică, probleme și în caz seismic. Gândiți-vă că o mare bucată din dealul ăsta va fi forată, ca fi asanată. Se distruge și un eco-sistem, până la urmă.

Ce facem cu seismele? La fiecare 40 de ani, sau așa ceva, apare un seism de categoria șapte, dacă nu mă înșel, sau unul mai mare. La noi, urmează să se întâmple. În alte orașe, unde avem astfel de înălțimi, nu avem seismele pe care le avem, în România”, a susținut reprezentantul Asociației Cotroceni, Mircea Bălașa.

Ce spune dezvoltatorul imobiliar

Pe de altă parte, dezvoltatorul imobiliar One United Properties, spune că întregul proiect este unul de regenerare urbană, cu crearea de noi artere de circulație, construcția unei creșe, a unei grădinițe și a unei unități de tip after-school.

Opțiunea pentru construirea înaltă a fost facută tocmai pentru a lăsa cât mai mult spațiu liber, neconstruit, pentru comunitate, a explicat reprezentantul dezvoltatorului, în fața consilierilor locali. 

Scopul este de a genera un proiect mixt sustenabil, la cele mai înalte standarde internaționale. În acest sens, pe lângă recâștigarea pentru comunitate a unui teren aflat în paragină de peste 20 de ani, parte a unei vechi zone industriale, pe lângă toate beneficiile economice și fiscale aduse orașului, prin crearea de locuri de muncă, dezvoltarea zonei, stimularea furnizorilor pe orizontală și sume substanțiale virate către bugetele Statului, proiectul nostru prevede următoarele:

1. obligația dezvoltatorului de a  dona aproximativ 7.000 de mp din terenul achiziționat pentru amenajarea infrastructurii rutiere, precum și a mobilității urbane, contribuind la fluidizarea traficului, dar și la construirea trotuarelor destinate accesului pietonal, inexistente în acest moment;

2. construirea unor suprafețe mai mici decât cele permise de Planul Urbanistic Zonal deja aprobat de Consiliul General al Municipiului București și mai mici chiar și decât suprafețele autorizate prin Autorizația de Construire deja emisă de Primarul Sectorului 5. Astfel, vorbim despre reducerea proiectului, nicidecum de extinderea sa;

3. implementarea și amenajarea în cadrul proiectului a unor unități de învățământ tip creșă, grădiniță, afterschool”, se arată într-o poziție a One United Propreties.

În context, trebuie amintit faptul că actualul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a mai avut de-a face cu presiunile lui Nicușor Dan, pe atunci șef al Salvați Bucureștiul, pe când Piedone era primar al Sectorului 4.

Astfel, actualul primar general și ONG-ul pe care îl conducea a făcut presiuni publice pentru ca Primăria Sectorului 4 să nu elibereze autorizația de construire pentru un bloc pe 2 hectare din Parcul Tineretului, în zona Pridvorului.

În octombrie 2012, însă, Curtea de Apel București îl obliga pe primarul Sectorului 4 să elibereze autorizația de construire cerută de Mărioara Micșunescu. 

În urma scandalului Alfred Bulai, Agenția Națională pentru egalitate de șanse între femei și bărbați, reacționează

agentia nationala pentru egalitate de sanse intre femei si barbati

Poziția Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați cu privire la
cazul profesorului universitar Alfred Bulai


Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) își exprimă
profunda îngrijorare și condamnă ferm comportamentul inacceptabil al profesorului Alfred
Bulai, dezvăluit recent pe site-ul de investigații SNOOP.


Hărțuirea de orice natură este inacceptabilă și contravine principiilor de egalitate și
respect pentru demnitatea umană. ANES își exprimă solidaritatea cu victimele care au găsit
puterea de a-și împărtăși poveștile și experiențele trăite. Astfel de acte de curaj sunt esențiale
pentru schimbarea percepției sociale asupra abuzurilor.


Încurajăm victimele și martorii unor astfel de cazuri să apeleze linia telefonică gratuită,
0800.500.333, dedicată victimelor violenței domestice, discriminării pe criteriul de sex și
traficului de persoane, serviciu asigurat 24/7. Aici vor primi informații cu privire la demersurile
pe care victima le poate iniția pentru a ieși din situația de criză, consiliere primară de natură
psihologică și juridică, dar și îndrumarea către instituțiile abilitate din proximitate.

Menționăm că numărul apelurilor la helpline a crescut, în ultimii ani, de cinci ori. În anul 2023 s-au
înregistrat 9.490 de apeluri (8 apeluri au fost în domeniul egalității de șanse și 9 apeluri în
domeniul violenței sexuale, alt context decât violența domestică), iar în primele 7 luni din
2024, 5.667 de apeluri (9 apeluri au fost în domeniul egalității de șanse și 14 apeluri în domeniul
violenței sexuale, alt context decât violența domestică).


Cazul prezentat public în ultimele zile scoate în evidență, încă o dată, prevalența
violenței împotriva femeilor în toate mediile, inclusiv cel academic, și subliniază relațiile de
putere inegale dintre femei și bărbați, care stau la baza acestor abuzuri. Este esențial să
înțelegem dificultatea cu care victimele reușesc să se elibereze din ciclul abuzurilor și să creăm
un mediu în care se simt încurajate și susținute să raporteze astfel de incidente, fără teamă de
repercusiuni.

Susținerea victimelor hărțuirii sexuale nu se oprește la încurajarea raportării, ci
trebuie oferit sprijin continuu, pe tot parcursul procesului de raportare, dar și ulterior.
Recomandăm victimelor hărțuirii sexuale și violenței sub toate formele să apeleze la
instituțiile statului pentru consiliere și suport, inclusiv, Agenția Națională pentru Egalitatea de
Șanse între Femei și Bărbați (ANES), Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția
Copilului (DGASPC) din fiecare județ și Poliția Română. Mai mult decât atât, în toate județele
țării, există pentru victimele violenței și ale discriminării pe criteriul de sex: Locuințe
Protejate, Centre de primire în regim de urgență, Centre de recuperare, Centre de consiliere,
Centre de informare și sensibilizare a populației, Centre de intervenție pentru victimele
violenței sexuale, create atât de organisme publice, cât și private.

În cadrul acestor servicii sociale, victimele pot beneficia de servicii complementare:
terapie prin grupuri de suport psihologic, consiliere individuală psihologică și juridică.
Incidentul de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative trebuie să servească
drept un moment de reflecție profundă pentru toți, urmat de acțiuni concrete.

Universitățile dispun de multiple instrumente menite să asigure un mediu sigur – Codul de etică și deontologie
universitară, Comisii de etică, Carta universitară, Planurile de acțiune privind implementarea
principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați – însă acestea trebuie
implementate efectiv.


Facem apel la instituțiile de învățământ să își revizuiască politicile și procedurile pentru
a preveni și a răspunde eficient la cazurile de hărțuire. O cultură instituțională solidă, bazată
pe respect, egalitate și toleranță zero față de comportamente abuzive, asigură un mediu în
care angajații, studenții și elevii se simt în siguranță și sunt încurajați să vorbească, fără teama
de repercusiuni.


ANES va continua să colaboreze cu instituțiile de învățământ preuniversitar și
universitar, autoritățile și organizațiile neguvernamentale pentru a promova egalitatea de gen
și pentru a asigura un mediu educațional, în care toți membrii comunității să se simtă în
siguranță și respectați. Reiterăm angajamentul ferm al ANES de a lupta împotriva inegalităților
de gen.

Atac fără precedent la libertatea presei! Spitalul Pantelimon acuză oficial presa că e grup infracțional organizat

Catalin Antohe si Victor Ciutacu-grup infractional organizat

„Recidivistul” este același Mihai Dimitriu, directorul medical al spitalului Pantelimon. Într-o nouă sesizare trimisă Colegiului Medicilor București, Dimitriu, în calitate de director medical al spitalului, i-a acuzat din nou pe ziariștii care au făcut dezvăluiri despre cazul morților suspecte de la Pantelimon că fac parte dintr-un grup infracțional organizat, alături de medicul Elena Voicu, fosta șefă a Secției ATI.

Anterior, pentru a nu-și atrage o posibilă sancțiune din partea Ministerului Sănătății, Mihai Dimitriu a pretins că sesizarea transmisă Colegiului Medicilor, în care făcea aceste acuzații scandaloase la adresa presei, a făcut-o în  nume personal, fără nicio legătură cu spitalul, medicul prevalându-se de dreptul legal de petiție!?!

Surse apropiate Colegiului Medicilor București au pus la dispoziția Ziarului de Investigații o altă reclamație semnată de medicul Mihai Dimitriu, care dovedește fără niciun fel de dubii că sesizarea a fost făcută în calitate oficială de director medical al Spitalului de Urgență Sf. Pantelimon.

Mai mult, același surse ne-au furnizat și decizia Colegiului, care probează că sesizarea este asumată de Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon, prin directorul medical Mihai Dimitriu. Ce mai spuneți acum, domnule ministru al Sănătății Alexandru Rafila?

Medicul Dimitriu, în calitate oficială: „Aceste fapte extrem de grave, săvârșite în grup infracțional organizat cu numiții Antohe Cătălin, Victor Ciutacu…”

Reclamatie Mihai Dimitriu Pantelimon

Cei doi ziariști acuzați de grup infracțional organizat, în documentul semnat de Mihai Dimitriu, în calitate oficială de director medical al spitalului Pantelimon, sunt Victor Ciutacu (realizator al emisiunii „Punctul Culminant” la România TV) și Cătălin Antohe (redactor șef Cetățeanul.net).

„Toate aceste fapte extrem de grave, săvârșite în  mod  repetat, constant şi obsesiv de către Dr. Voicu Elena Antoaneta (independent, dar şi în grup infracțional organizat cu numiții Stamatoiu Camelia, Antohe Cătălin, Victor Ciutacu şi alţii) demonstrează lipsa ei totală de înțelegere a rolului medicului în societate”, a scris Dimitriu în reclamație.

Este fără niciun dubiu că medicul Mihai Dimitriu nu a făcut reclamația în nume personal, ci oficial, în calitate de director medical al Spitalului de Urgență Sf. Pantelimon.

„În temeiul art. 451 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a art.117 din Statutul Colegiului Medicilor din România şi a sesizării înaintată Colegiului Medicilor din Municipiul București de către Dl. Conf. Dr. Mihai Dimitriu, în calitate de director medical al Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon, sesizare înregistrată cu nr. 644/02.07.2024, prin care o reclamă pe Dr. Voicu Elena Antoaneta pentru fapte deosebit de grave şi în formă continuă de denigrare şi amenințare a colegilor şi a personalului medical, telefonic, direct şi în public, de acționare în judecată pentru sesizările făcute către Colegiul Medicilor din Municipiul București şi către Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon”, scrie negru pe alb în documentul oficial al Colegiului Medicilor București.

Ministrul Rafila, obligat să sancționeze derapajele conducerii Spitalului Sf. Pantelimon

În urma dezvăluirilor făcute de Ziarul de Investigații, ministrul Sănătății Alexandru Rafila i-a cerut explicații directorului medical al Spitalului Sf. Pantelimon, Mircea Dimitriu, semnatarul documentului trimis de Spitalul Sf. Pantelimon la Colegiul Medicilor București.

A fost însă un demers pur formal, de ochii lumii, din moment ce ministrul Rafila a „înghițit” explicația puerilă a directorului medical de la Pantelimon, care a pretins că a făcut reclamația în nume personal.

„Petiția este formulată de mine în nume propriu în virtutea dreptului legal la petiție pe care mi-o conferă calitatea de membru al CMR -București”, a susținut atunci directorul medical Mihai Dimitriu.

De data aceasta, ministrul Rafila nu mai are de ales: fie ia măsuri împotriva conducerii Spitalului Sf. Patelimon, fie își însușește acuzele grave la adresa presei. Reamintim că Spitalul Sf. Pantelimon este un spital de stat, subordonat direct Ministerului Sănătății.

Dezbatere aprinsă pe marginea proiectului de construire a blocurilor turn pe strada Progresului

Progresului One United Properties

Proiectul referitor la construirea de blocuri turn pe strada Progresului a stârnit controverse în ședința Consiliului Local al Sectorului 5 de ieri, 30 iulie. Arhitectul Șef al Sectorului 5, Robert Başca, a declarat că documentația proiectului este legală și că susține dezvoltarea orașului.

Întrebat de jurnaliști marți, dacă sprijină construcția blocurilor turn pe strada Progresului, Başca a subliniat importanța dezvoltării urbane. El a menționat că Primăria Sectorului 5 dorește să aplice legislația în vigoare referitoare la procedura de autorizare a investițiilor.

„Noi vorbim de o hotărâre a Consiliului General, un HCGMB aprobat în 2019, prin care a fost aprobată documentația de urbanism de tip PUZ pentru acest imobil”, a explicat Başca.

Instituția aplică această documentație printr-un PUD și, după avizarea de către consilierii locali ai Sectorului 5, autoritatea va emite autorizația de construire.

Başca a atras atenția asupra decalajului investițional din Sectorul 5, subliniind că majoritatea investițiilor sunt direcționate către zona de nord a Bucureștiului. „Încercăm să ajungem și noi la nivelul celorlalte sectoare prin aceste investiții, bineînțeles, cu respectarea legii”, a adăugat el.

Cu toate acestea, proiectul a întâmpinat opoziție din partea Primarului General Nicușor Dan, care a declarat că PUD-ul este nelegal.

„Am trimis o adresă către Primăria Sectorului 5, solicitând primarului să scoată proiectul de pe ordinea de zi și consilierilor să nu-l voteze”, a spus Nicușor Dan într-o conferință de presă marți. El a argumentat că proiectul nu mai are aviz de circulație, necesar pentru orice documentație de urbanism. „Instituția noastră a dat un aviz de circulație în august 2023 pentru acest proiect, pe care l-am retras azi. Proiectul nu mai poate fi votat mâine„, a punctat el.

„Cupola de Fier” europeană stârnește controverse

Harta fizica a Europei

Planurile pentru implementarea unui sistem de apărare antirachetă denumit ‘Cupola de Fier’ europeană au stârnit dezbateri aprinse pe continent. Proiectul, inspirat de celebrul sistem israelian, are drept scop protejarea Europei împotriva atacurilor cu rachete balistice și de croazieră. Însă, propunerea nu a fost întâmpinată fără controverse.

Contextul implementării

În contextul amplificării tensiunilor geopolitice și al amenințărilor tot mai sofisticate, ideea de a crea o umbrelă de protecție pentru Europa a devenit tot mai atrăgătoare. Susținătorii proiectului argumentează că un sistem integrat de apărare ar întări securitatea regională și ar demonstra un nivel sporit de cooperare între statele membre ale Uniunii Europene.

Critici și îngrijorări

Cu toate acestea, critici ai proiectului subliniază o serie de îngrijorări majore:

  1. Costuri Ridicate: Implementarea unui astfel de sistem ar necesita investiții financiare uriașe. Într-o perioadă în care multe state europene se confruntă cu dificultăți economice, alocarea unor fonduri semnificative pentru apărare poate fi percepută ca fiind inoportună.
  2. Suveranitate Națională: Unele țări se tem că centralizarea apărării antirachetă ar putea diminua suveranitatea națională și capacitatea de a lua decizii autonome în materie de securitate.
  3. Eficiență și Provocări Tehnologice: Există scepticism cu privire la eficiența reală a unui astfel de sistem la scară largă. Provocările tehnologice și logistice pentru a integra diversele capacități defensive ale statelor membre într-un singur sistem funcțional sunt considerabile.
  4. Relații Internaționale: Anumite state și lideri politici se tem că implementarea ‘Cupolei de Fier’ ar putea escalada tensiunile cu alte puteri globale, care ar putea percepe această mișcare ca pe o provocare directă.

Reacții

Publicul și oficialii sunt împărțiți în privința acestui proiect. Pe de o parte, există un sentiment de securitate sporită și de protecție împotriva amenințărilor externe. Pe de altă parte, îngrijorările legate de costuri și de posibilele repercusiuni politice și economice generează un val de scepticism.

În timp ce dezbaterea continuă, este clar că ‘Cupola de Fier’ europeană reprezintă un punct crucial de discuție în contextul securității continentale. Rămâne de văzut dacă statele membre ale Uniunii Europene vor reuși să ajungă la un consens și să implementeze acest proiect ambițios sau dacă preocupările și controversa vor prevala, determinând reevaluarea sau amânarea planurilor.

e-Proprietatea: Un nou sistem de impozitare din 2026

Marcel Bolos - Foto Facebook

Începând cu ianuarie 2026, România va implementa un nou sistem de impozitare a proprietăților, denumit e-Proprietatea. Acest sistem va centraliza și impozita toate proprietățile românilor, fie că sunt case, apartamente sau terenuri, fără a mai ține cont de grila notarială. Inițiativa este parte din angajamentele asumate în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Ce este e-Proprietatea?

e-Proprietatea va constitui o bază de date la nivel național, unde informațiile despre valorile de piață ale proprietăților vor fi centralizate. Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a explicat că valorile proprietăților vor fi stabilite în funcție de valorile de piață și nu vor mai folosi standardele notarilor.

Cum se vor stabili valorile de piață?

Ministerul de Finanțe va colecta date de la diverse surse, cum ar fi cadastru, notari și autoritățile locale. Pe baza acestor informații, sistemul informatic va furniza valorile de piață ale proprietăților la nivelul fiecărei localități. Astfel, impozitarea se va face pe baza acestor valori, aducând o schimbare majoră în modul de evaluare și impozitare a proprietăților.

Impactul asupra proprietarilor

Prin acest nou sistem, impozitarea va reflecta mai precis valoarea reală de piață a proprietăților, eliminând discrepanțele create de grila notarială. Proprietarii vor fi obligați să plătească impozite bazate pe evaluările statului. Aceasta poate însemna atât creșteri, cât și scăderi ale impozitelor, în funcție de variațiile pieței imobiliare.

Transformare profundă în impozitarea proprietăților

Marcel Boloș a subliniat că e-Proprietatea reprezintă o transformare profundă în impozitarea proprietăților. Aceasta va aduce un nivel de transparență și acuratețe sporit în determinarea valorii proprietăților și va facilita o colectare mai eficientă a impozitelor.

Noi dezvăluiri în cazul profesorului Alfred Bulai de la SNSPA

Alfred Bulai - Foto Facebook

Studenții de la SNSPA au depus în trecut o petiție prin care au cerut modificarea codului de etică, dar aceasta nu a avut succes. Una dintre fostele studente ale lui Alfred Bulai a declarat în exclusivitate pentru Antena 3 CNN că mereu au existat zvonuri legate de abuzurile sexuale ale profesorului, dar că niciodată nu au fost luate măsuri concrete.

Adela Alexandru, fostă studentă:Le cunosc pe unele dintre studente. I-am fost și eu studentă domnului Bulai. Existau dintotdeauna aceste zvonuri. Reușea de fiecare dată să îmbrace aceste forme de manipulare sub un așternut destul de greu de perceput. Din experiența mea de la cursurile dânsului, erau niște forme mai subtile. În alte cadre de discuții unu la unu sau în alte contexte, aceste forme de abuz au căpătat și alte nuanțe.

Există un tipar pe care l-a repetat cu generații întregi de studente. Am fost martoră la niște comentarii pe care dânsul le avea față de studentele care îmbrățișau principii feministe, remarci mai puțin plăcute din partea dumnealui. Personal am făcut parte dintr-o inițiativă studențească și încă din 2016 am cerut SNSPA modificarea codului de etică, în așa fel încât să aibă o definiție mai cuprinzătoare pentru ceea ce înseamnă hărțuirea sexuală, să prevadă măsuri clare care se pot aplica în asemenea situații, dar și sancțiuni. Petiția, care a strâns peste 600 de semnături, a fost depusă la Senatul universității, fără să primească un răspuns. Vorbim de o inițiativă care s-a întins pe o perioadă de 2 ani, 2 ani de obstacole constante din partea conducerii care nu a vrut să accepte aceste modificări. Răspunsul a fost că SNSPA prevede deja în codul de etică existent aceste aspecte și nu e nevoie de adăugiri.”

Poliția Capitalei efectuează cercetări într-un dosar ce vizează folosirea funcției în scop sexual în cazul profesorului Alfred Bulai, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare. Vestea vine după ce luni el a fost suspendat de SNSPA odată cu apariția în spațiul public a unor înregistrări cu profesorul universitar care le cerea studentelor să se dezbrace.

Potrivit unor surse, profesorul Alfred Bulai, cercetat într-un dosar ce vizează folosirea funcției în scop sexual, a depus cererea de pensionare.

Ziarul de Investigații întrerupe colaborarea cu Cătălin Tache și ASI-România

În urma ultimelor evenimente de săptămâna trecută, Ziarul de Investigații a decis să oprească orice fel de colaborare cu domnul Cătălin Tache, reprezentant al ASI-România.

În cursul colaborării noastre, am preluat și publicat articole furnizate de domnul Cătălin Tache și ASI-România, însă modul de prezentare a faptelor (trecute, prezente și viitoare) în cadrul articolelor „Lovitura Lu’ Tache” se depărtează flagrant de stilul Ziarului de Investigații.

Din acest motiv, am luat hotărârea de a șterge toate articolele preluate de la domnul Cătălin Tache și ASI-România de pe platforma noastră. Această măsură este menită să protejeze integritatea informațiilor pe care le furnizăm și să ne asigurăm că cititorii noștri primesc doar conținutul consacrat zin.ro.

Ne cerem scuze pentru orice inconvenient cauzat de publicarea acestor articole și vă asigurăm că vom continua să lucrăm cu strictețe pentru a menține standardele Ziarului de Investigații.

Profesorul bucureștean acuzat de viol și agresiune sexuală asupra a doi elevi, plasat sub control judiciar

Sursa: Facebook

Un profesor de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din Bucureşti, acuzat că a violat un elev şi a agresat sexual un altul, a fost reținut de procurori, apoi plasat sub control judiciar de instanță.

Acesta predă discipline socio-umane la „Sfîntul Sava”, dar este și șef serviciu în Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație al Ministerului Educației, faptele de care este acuzat acesta datând din 2021, când elevii pe care i-ar fi abuzat aveau 16 și, respectiv, 17 ani.

Oficial, informații din dosar au fost făcute publice de procurori, care au precizat că, „au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unui inculpat (un bărbat în vârstă de 51 de ani), cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor”.

La data de 02.06.2021, în timp ce se afla într-un apartament situat în mun. București, sector 3, inculpatul a întreținut cu persoana vătămată (un băiat în vârstă de 17 ani) un act sexual oral, profitând de poziția de autoritate și încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate.

La data de 17.12.2021, în timp ce se afla într-o locuință din mun. București, sector 3, inculpatul a exercitat acte de natură sexuală asupra persoanei vătămate (un băiat în vârstă de 16 ani), profitând de poziția de autoritate și încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate”.

Urmarea a fost că față de inculpat a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, apoi a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Sectorului 3 București cu propunere de arestare preventivă. Propunerea a fost însă respinsă, azi noapte:

Dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul SPINEANU-DOBROTĂ SORIN-PAUL, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 25.07.2024 şi până la data de 22.09.2024, inclusiv. Impune inculpatului SPINEANU-DOBROTĂ SORIN-PAUL ca, pe durata măsurii controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat. b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la secţia de poliţie desemnată cu supravegherea sa de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului SPINEANU-DOBROTĂ SORIN-PAUL, următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi; b) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. c) să nu comunice cu persoanele vătămate, direct sau indirect. Supravegherea respectării măsurii controlului judiciar şi a obligaţiilor impuse inculpatului, se va face de către Secţia 12 Poliţie.

Dispune punerea în libertate a inculpatului reţinut, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Copia prezentei încheieri se va comunica inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte inculpatul – respectiv Secţia 12 Poliţie, pe care judecătorul de drepturi si libertăţii o desemnează pentru supravegherea modului de respectare a măsurii şi obligaţiilor impuse inculpaţilor prin prezenta încheiere, precum şi Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi Poliţiei de Frontieră. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă”.

Până la această soluție, Ministerul Educației a anunțat – cum altfel – că va face propria anchetă, ieri precizând că a cerut procurorilor informații despre cazul șefului serviciului examene și concursuri, pentru a-l putea suspenda din funcție „în regim de urgență”:

Ministerul Educației a luat act de informațiile apărute în spațiul public privind reținerea unui cadru didactic de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din Capitală, în același timp și angajat al Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE). În acest sens, Ministerul Educației a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul București informații cu privire la măsurile dispuse, astfel încât să putem aplica în regim de urgență măsurile legale care se impun în temeiul art. 513 alin. (1) lit. e din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile și completările ulterioare, privind suspendarea raportului de serviciu.

Ministerul Educației manifestă toleranță zero față de orice abateri de la normele legale, profesionale, de etică și față de orice formă de abuz și violență: fizică, psihologică sau emoțională. ‼️Unitatea de învățământ în care acesta este încadrat va lua toate măsurile necesare, în conformitate cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, pentru protejarea interesului superior al copilului.

Conform prevederilor art. 209 alin. (6), în cazul în care cadrul didactic este cercetat pentru fapte care constituie infracțiuni incompatibile cu funcția didactică, pe perioada desfășurării cercetării penale, acesta nu va desfășura activități didactice cu beneficiarii primari”.

Ciucă, după ce Lasconi a atras atenția că PNL are nevoie de „igienizare”: „Să vadă care sunt problemele din interiorul USR”

Nicolae Ciucă/Captură video: Youtube
Nicolae Ciucă/Captură video: Youtube

Se fac planuri pentru prezidențiale, iar liderii PNL și USR par a nu fi renunțat chiar de tot la ideea unei posibile alianțe. Însă dincolo de idei, este nevoie de dialog, pe care atât Elena Lasconi cât și Nicolae Ciucă lasă impresia că și l-ar dori.

Numai că lidera USR, deși s-a arătat deschisă dialogului, a subliniat că „PNL are nevoie de igienizare”. Iar în replică, Nicolae Ciucă a evitat să pună punctul pe „i”, precizând că la rândul său rămâne „deschis la dialog”, deși i-a sugerat Elenei Lasconi „să vadă care sunt problemele din interiorul USR”.

La începutul acestei săptămâni, Lasconi dezvăluia că, în câteva zile, va avea o întâlnire cu Ciucă, deoarece „ar fi de discutat cu toţi cei care se consideră de dreapta”.

Săptămâna asta, în mod cert voi discuta cu reprezentanţi ai PNL. Dar PNL ar trebui să îşi facă puţină curăţenie şi igienizare, pentru că acum nu se pot detaşa de PSD, dar ştiu că interiorul PNL există oameni care ştiu că asta nu e calea bună nici pentru ei, nici pentru ţară. (…)

O să văd ce doreşte domnul Ciucă să discutăm. Eu o să ascult, nu o să mă duc cu nişte idei, nişte scenarii pe care mi le imaginez. O să ascult, să vedem ce are de spus, dar în momentul acesta nu simt că putem merge într-o alianţă. E nevoie de o igienizare în PNL. Nu se pot detaşa de PSD”, a declarat Lasconi, citată de Agerpres.

Întâlnirea nu s-a materializat până astăzi, iar aseară, Ciucă, întrebat fiind la B1 TV, nu a exclus aceasta variantă „de lucru”, însă a atenționat că USR are probleme „în interior”:

Doamna Elena Lasconi (…) împlineşte o lună de când a preluat conducerea partidului USR şi cred că în această lună nu a reuşit să vadă cu adevărat toată perspectiva de la acest nivel politic şi eu cred că dumneaei are în continuare timp şi preocuparea necesară să vadă care sunt problemele din interiorul USR şi după aceea să dea sfaturi celorlalţi lideri politici.

Când vine vorba de igienizare, eu cred că cea mai bună soluţie pentru această operaţiune au folosit-o românii la alegerile locale şi vedem care este nivelul pentru fiecare dintre noi. Şi mă opresc aici. (…)

Rămân în continuare deschis la dialog. Este important să realizeze că PNL este cea mai puternică forţă politică de dreapta. Dacă ne uităm un pic în istoria PNL putem să spunem că este un brand, inclusiv la nivelul UE. Există disponibilitate pentru dialog, dar nu săptămâna aceasta. Mai vedem cum sunt declaraţiile viitoare”, a atenționat Ciucă.

700 de euro, mită oferită polițiștilor de frontieră de la Nădlac

Sursa foto: Facebook/Vama Nădlac/Nelutu Toader
Sursa foto: Facebook/Vama Nădlac/Nelutu Toader

Dare de mită la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, unde polițiștii au fost „momiți” cu câteva sute de euro, pentru a lăsa să treacă o mașină fără a o controla.

Însă polițiștii de frontieră nu doar că au refuzat oferta, ci au denunțat cele două persoane care le oferiseră banii, astfel că acestea din urmă s-au ales cu dosar penal.

Ancheta în dosarul constituit de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a durat o lună, timp în care persoanele cercetate au ajuns la concluzia că este mai bine să recunoască tot. Cu atât mai mult cu cât, după denunțul formulat de cei doi lucrători de poliție de frontieră, organele judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție au constatat în flagrant infracțiunea de dare de mită.

În iunie anul acesta, procurororii au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu cei doi inculpați, pedeapsa aplicată acestora fiind de 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării, plus interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Mai mult, cele două persoane inculpate au obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 70 de zile. Toate aceste aspecte au fost explicate de procurori în acordul trimis instanței, iar acum, Tribunalul Arad se va pronunța în cauză.

În mod concret, la data de 21.05.2024, inculpații în cauză, aflându-se pe sensul de intrare în România, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, au oferit către doi agenți de poliție de frontieră care își desfășurau activitatea în toneta respectivă, suma de 700 de euro, pentru ca aceștia să nu își îndeplinească în mod corespunzător atribuțiile de serviciu și să nu aplice măsurile legale privind controlul unui autocamion care ar fi urmat să transporte diverse deșeuri din interiorul UE pe teritoriul României”, detaliază DGA.

Serviciile Primăriei Sectorului 5, la un click distanță

Administrația Dezvoltare Urbană din cadrul Sectorului 5 al Capitalei a lansat un nou site, pentru o interacțiune cât mai rapidă cu cetățenii.

Aceasta înseamnă că bucureștenii din acest sector își pot rezolva problemele care țin de administrația locală a Sectoruui 5 mult mai rapid, la doar un click distanță.

Pe www.adusector5.ro pot fi găsite informații despre Administrația Dezvoltare Urbană Sector 5, despre proiecte, parcări și registratură, precum și referitor la plăți.

Lansarea noului site a fost anunțată în urmă cu câteva zile, cu promisiunea că „Primăria Sectorului 5 continuă să implementeze măsuri ce au ca scop facilitarea interacțiunii dintre cetățeni și instituție”:

Administrația Dezvoltare Urbană Sector 5 pune la dispoziția locuitorilor noul site www.adusector5.ro, ce are ca principal obiectiv eliminarea drumurilor inutile până la primărie pentru rezolvarea unor situații simple, cum ar fi actualizarea informațiilor personale din contractul de închiriere a locului de parcare sau chiar și o solicitare pentru atribuirea unui loc de parcare.

De asemenea, noul site are o secțiune de audiențe online în format audio – video, unde cetățenii se pot înscrie pentru o audiență cu conducerea Administrației Dezvoltare Urbană Sector 5 care se desfășoară exclusiv online, fără a mai fi necesară deplasarea fizică.

Există, de asemenea, o secțiune de LIVE CHAT, unde unul dintre operatorii din cadrul Administrației răspunde în câteva minute și poate rezolva situații care până de curând necesitau prezența fizică la ghișeu.

Noul site cuprinde și secțiunea de plăți prin mai multe metode pentru locul de parcare”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
3.9 ° C
5 °
2.8 °
56 %
8.2kmh
0 %
lun
4 °
mar
6 °
mie
2 °
J
0 °
vin
3 °

Ultimul articol

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...

Noul ministru al Economiei, previziuni: 2026, anul în care „punem cărămizile viitoarei dezvoltări”

Abia numit - prin rocadă - ministru al Economiei, Ambrozie Irineu Darău a vorbit, zilele acestea, despre previziunile economice pentru România. Într-un interviu acordat Digi...