22.2 C
București
marți, 23 iunie 2026
Acasă Blog Pagina 101

Silvicultorii declanșează astăzi proteste: „Nu faceți experimente cu pădurile statului!”

Sursa: Facebook

Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva a anunțat că astăzi, între orele 10.00 – 13.00, va avea loc un amplu protest la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

În paralel, sindicaliștii organizează o grevă de avertisment în toată țara, totul pentru a atrage atenția „față de campania de presă inițiată de Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor în scopul discreditării Regiei Naționale a Pădurilor și compromiterii publice a angajaților Romsilva”.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de modul în care este tratată situația de către ministrul Mircea Fechet, după un întreg scandal izbucnit în interiorul Romsilva. Totul, odată cu pensionarea unui director din sistem, care și-a încasat o primă de 100.000 de euro, după care s-a întors pe un alt post de conducere.

Față de susținerile sindicaliștilor, Fechet arată însă că este nevoie de o „epurare” și de măsuri drastice, „în condiţiile în care de la an la an situaţia economică se înrăutăţeşte, nu trebuie să ai studii economice pentru a realiza că e doar o chestiune de timp până când există un risc de colaps din punct de vedere economic, din punct de vedere contabil al Regiei”.

Există o singură metodă prin care însănătoșim Romsilva: să plece acasă toți cei care au avut decizia în mâinile lor, dar au asistat pasiv, ani la rând, la declinul Regiei Naționale a Pădurilor!

Cer public demisia directorilor de la Departamentele Economic, Fond Forestier, Investiții și Comercial! De asemenea, mă aștept ca toți directorii de la Direcțiile Silvice în dreptul cărora s-au acumulat în ultimii ani minusuri în loc de plusvaloare adusă Regiei, să își scrie demisiile și să le înainteze conducerii în cel mai scurt timp.

Reorganizarea Romsilva începe de sus în jos!”, avertiza ministrul pe Facebook. Și, la câteva zile după această postare publică, sindicaliștii au transmis că… nu se mai poate!


Nu faceți experimente cu pădurile statului! Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva susține miercuri, 12 februarie 2025, între orele 10.00 – 13.00, un amplu protest la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, față de campania de presă inițiată de Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor în scopul discreditării Regiei Naționale a Pădurilor și compromiterii publice a angajaților Romsilva.

Principalele revendicări ale sindicatelor din silvicultură:

Stoparea de către Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a campaniei de denigrare a Regiei Naționale a Pădurilor, garantul administrării pădurilor statului.

Stoparea de către Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a acțiunilor de defăimare și umilire a personalului silvic aflat în slujba pădurilor și a interesului național. Această campanie afectează grav autoritatea personalului silvic aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și alimentează dezbinarea socială, cu consecințe imprevizibile.

Depolitizarea structurilor silvice de administrare a pădurilor și profesionalizarea acestora, singura metodă eficientă de îmbunătățire a activității în sectorul silvic.

Exceptarea administrării pădurilor statului de la aplicarea guvernanței corporative, așa cum au fost exceptați administratorii pădurilor publice aparținând unităților administrativ-teritoriale, prin Legea 331/2024 – Codul silvic. Solicităm înlocuirea guvernanței corporative, formă de management ce are ca principal obiectiv maximizarea profitului, cu managementul forestier durabil la păduri, așa cum se întâmplă la nivelul statelor europene (conform Rezoluției H1/1993 a Conferinței de la Helsinki privind protecția pădurilor în Europa).

Solicităm consultarea sindicatelor, în calitate de parteneri sociali ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu precădere, la elaborarea actelor normative cu impact asupra activității Romsilva (HG privind Regulamentul de organizare și funcționare), cu impact asupra drepturilor și obligațiilor personalului silvic (Inițiativa de modificare a Statutului personalului silvic), precum și la adoptarea oricărei decizii care poate afecta stabilitatea locurilor de muncă din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor.

Solicităm intervenția Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru plata compensațiilor restante prevăzute de Codul silvic aferente cheltuielilor privind creșterea și ameliorarea cailor de rasă, pentru administrarea ariilor naturale protejate și pentru paza pădurilor private (sume restante, în total, peste 150 milioane lei).

Solicităm intervenția Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru eliminarea procentelor de lemn fasonat din Codul silvic. Valorificarea lemnului trebuie făcută pe baza principiilor de rentabilitate economică, în acord cu condițiile reale de piață.

Solicităm intervenția Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru modificarea legislației în materie de evaluare de mediu a amenajamentelor silvice și simplificarea actualelor proceduri birocratice aberante, costisitoare și mari consumatoare de timp.

Solicităm intervenția Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru plata contribuțiilor suplimentare la bugetul de asigurări sociale în cazul locurilor de muncă din sectorul silvic încadrate în condiții speciale, conform Legii 360/2023 și respectiv Legii 331/2024.

Tot miercuri, 12 februarie 2025, în intervalul orar 10 – 13, sindicatele din silvicultură vor organiza la locurile de muncă o grevă de avertisment, fără întreruperea activității, în semn de protest față de campania de denigrare susținută de Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva Romsilva și a celor 14.000 de salariați ai săi, aflați în slujba pădurilor României.

Atragem atenția pe această cale Parchetului General, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cât și instituțiilor din sistemul de ordine publică, apărare și siguranță națională asupra faptului că, nu demult, campanii similare de denigrare a personalului silvic, pornite în mod iresponsabil tot din sfera politică, au condus la atacuri violente asupra personalului silvic, fiind cunoscute cazurile celor 6 pădurari omorâți, apărând pădurea de infractori, precum și a celor peste 750 de silvicultori care au căzut victime ale agresorilor în timpul serviciului, suferind vătămări corporale grave.

Pădurile statului reprezintă un patrimoniu cu o valoare ecologică, socială și economică inestimabilă pentru această țară și sunt în prezent printre puținele resurse naturale pe care România le mai administrează cu forțe proprii, în ciuda piedicilor puse de diverse grupuri de interese în ultimii ani”, transmite Federația Sindicatelor Silva.

    Ilie Bolojan preia astăzi mandatul de la Klaus Iohannis: „Sunt pregătit”

    Sursa: Facebook

    Schimbări pe scena PNL, care de ieri are o nouă conducere interimară, și-a desemnat un nou lider al Senatului ba, mai mult, preia președinția țării.

    Ilie Bolojan nu mai conduce PNL, ci este președintele interimar al României – a anunțat oficial chiar acesta, ieri.

    Am fost suspendat din funcția de președinte al PNL, pe perioada exercitării acestui mandat de 3 luni”, a sintetizat Bolojan ieri situația, explicând că „nu mai poți exercita atribuțiile de președinte al Senatului și nu mai poți ocupa funcții de conducere în partidele politice”.

    Acestea fiind spuse, prim vicepreședinte Cătălin Predoiu a fost votat, în unanimitate, de Biroul Politic Național al PNL, în calitate de președinte interimar, în timp ce vicepreședinte Mircea Abrudean „a fost mandatat să gestioneze în numele președintelui Senatului și al Partidului Național Liberal această poziție, în așa fel încât și funcționarea Senatului să se desfășoare în condiții bune”.

    Sunt, deci, pregătit (…) să exercit această poziție onorantă la Cotroceni, încercând ca prin atitudinea pe care o voi avea să-i respect pe cetățenii României, să fac acest lucru cu decență, să susțin stabilitatea țării noastre, să garantăm partenerilor noștri internaționali că România este o țară de încredere și să reprezentăm cu demnitate România în exterior”, a asigurat Bolojan.

    Între timp, pe site-ul administrației prezidențiale astăzi vedem aceeași față, a lui Klaus Iohannis. Dar, de la ora 12.00, se anunță a începe „ceremonia de încheiere a mandatului de Președinte al României Palatul Cotroceni”, care va fi transmisă în direct pe site-ul Administrației Prezidențiale: https://bit.ly/LIVEPR, dar și de Televiziunea Română – https://tinyurl.com/54ffzf6a.

    Ieri, ca noutate, au fost publicate două rapoarte: Bilanțul mandatului 2019 – 2024 și Bilanțul mandatului 2014 – 2019.

    Elena Udrea, gânduri din penitenciar despre liderul PNL: „A slujit statul paralel, pe Coldea și Kovesi”

    Sursa: Facebook

    Elena Udrea este în continuare cu gândul la politică, chiar dacă se află în penitenciar.

    Așa că ieri, după vestea demisiei pe care Klaus Iohannis și-a înaintat-o și a deciziei PNL privind noua conducere interimară a formațiunii, Udrea s-a gândit să scoată din „tolbă” niște teorii.

    Elena Udrea, cândva considerată un politician cu influență, mai ales grație apropierii de ex-președintele țării Traian Băsescu, este – cum altfel – decât o femeie nevinovată, închisă pe nedrept, o victimă a „statului paralel”.

    Așa că, în minte cu acest gând, Udrea condamnă decizia PNL de a-l numi pe Cătălin Predoiu președinte interimar, considerându-l pe acesta nimic altceva decât o marionetă.

    Cătălin Predoiu, ministru PNL de Interne și unul dintre prim-vicepreședinții partidului, a fost votat ieri, în ședința Biroului Politic Național al PNL de la Parlament, președinte interimar al PNL pentru o durată de trei luni, după ce Ilie Bolojan a renunțat la funcție pentru că va prelua președinția interimară a României în urma demisiei lui Klaus Iohannis.

    Iar acum, înșiruirea de fapte pe care Elena Udrea le consideră adevărul absolut o fac pe aceasta să considere – ca mulți alții – că România este condusă din „umbră” de magnatul George Soroș.

    Conform acesteia, în acest moment, „după ce Iohannis a plecat în sfârșit, Statul Paralel se grăbește să se replieze și să își conserve puterea, abuziv menținută odată cu anularea turului 1 al prezidențialelor, împingându-și 2 dintre cei mai loiali oameni în față: Bolojan și Predoiu”.

    În fața uraganului Trump care matură conducerea soroșită a UE, liderii PNL încearcă să facă, în slugărnicia lor, din România reduta lui Soroș în Europa, alături de Moldova a Maiei Sandu!

    Cu Predoiu la conducere, partidul pierde ocazia de a scăpa de sub comanda statului Paralel, unde la ordinele lui Coldea l-au adus pe sluga de Iohannis candidat la Președinție!

    Acceptat în guvern de Traian Băsescu la recomandarea lui Tăriceanu pe linia lui Dinu Patriciu al cărui avocat a fost, Predoiu a slujit pe oricine l-a menținut în funcție, dar mai ales a slujit statul paralel, pe Coldea si Kovesi, care l-au protejat în schimb de orice acuzație de corupție care i s-a adus de-a lungul timpului!

    Sub “conducerea” lui, distrugerea Justiției începută de Macovei s-a desăvârșit, continuată apoi de Alina Gheorghiu (care se trăgea în poze cu Kovesi și era scoasă pe ușa din spate de la DNA), fiind transformată în arma de impunere a intereselor lui Soroș în România, lăsând anumiți judecători și procurori să devină instrumente de opresiune și abuz la adresa celor care îi stăteau acestuia în cale.

    Dar mai grav este că a vândut suveranitatea țării, acceptând cu lașitate și slugărnicie față de clica Soroșita Europeană, să ne fie călcată în picioare Constituția.

    În loc să se debaraseze de toți cei care l-au adus la ordinele Statului Paralel, cu Predoiu Președinte, PNL pare că alege să rămână partidul lui Soroș în România”, avertizează Udrea pe Facebook.

    Termoenergetica, obligată să despăgubească utilizatorii pentru servicii neconforme

    Cristian Popescu Piedone - Presedinte ANPC

    Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor –ANPC-, sub conducerea președintelui Cristian Popescu Piedone, a efectuat un control extins la Compania Municipală Termoenergetica București S.A. (CMTB), în urma numeroaselor sesizări venite din partea consumatorilor cu privire la furnizarea deficitară a agentului termic și a apei calde.

    Probleme majore descoperite în mai multe sectoare

    Verificările s-au desfășurat în puncte termice din sectoarele 1, 2, 3, 4 și 5, fiind identificate abateri grave de la standardele de furnizare a serviciilor. Potrivit raportului preliminar al ANPC, Termoenergetica nu respectă parametrii contractuali de temperatură, ceea ce afectează confortul locuitorilor.

    În mai multe puncte termice, s-au înregistrat valori sub temperatura minimă necesară pentru furnizarea corectă a agentului termic. Spre exemplu, la Punctul Termic Titan, temperatura agentului termic trebuia să fie de 54,5 grade Celsius, însă măsurătorile efectuate în mai multe locații au arătat valori mult sub acest prag.

    Blocuri verificate și temperaturi constatate:

    • Bloc My11, scara A – temperatura agentului termic la ieșire: 49,5°C, apă caldă menajeră: 47,9°C
    • Bloc My5, bulevardul Basarabia nr. 238 – temperatura apei calde: 47,2°C, agent termic tur secundar: 45,3°C
    • Bloc My12, strada Al. Textiliștilor nr. 7 – temperatura apei calde: 51,7°C, agent termic tur: 43,3°C
    • Bloc My4, strada Lucrețiu Pătrășcanu nr. 16 – agent termic: 45,5°C, apă caldă menajeră: 46,9°C

    În apartamentele verificate, s-au constatat diferențe semnificative între temperatura furnizată la punctele termice și cea resimțită de consumatori, ceea ce demonstrează probleme în distribuția agentului termic.

    Lipsa documentelor și transparență redusă din partea operatorului

    În cadrul controlului, ANPC a solicitat documente esențiale pentru verificarea respectării obligațiilor contractuale:

    • Contractele cu asociațiile de proprietari
    • Verificările metrologice ale echipamentelor de măsurare
    • Diagramele de reglaj pentru sezonul rece 2024-2025
    • Procedurile de compensare pentru consumatorii afectați

    Operatorul economic nu a prezentat toate documentele solicitate, ridicând suspiciuni privind respectarea standardelor contractuale. Potrivit declarațiilor ANPC, Termoenergetica nu a putut justifica de ce lipsesc aparatele de măsurare a temperaturii la unele puncte de livrare, deși acestea ar fi trebuit înlocuite periodic cu echipamente verificate metrologic.

    Sancțiuni și măsuri impuse

    Ca urmare a deficiențelor constatate, ANPC a aplicat amenzi contravenționale de 10.000 de lei și a dispus măsuri corective. Operatorul economic are obligația ca, în termen de 72 de ore, să remedieze problemele constatate și să asigure furnizarea agentului termic la temperaturile prevăzute în contracte.

    „În conformitate cu reglementările în vigoare, Termoenergetica are obligația să asigure furnizarea agentului termic conform parametrilor contractuali. Dacă acest lucru nu se întâmplă, trebuie să compenseze consumatorii afectați pentru prejudiciul cauzat”, se arată în raportul ANPC.

    De asemenea, Termoenergetica este obligată să plătească despăgubiri utilizatorilor dacă se constată că nu respectă standardele de calitate ale serviciilor furnizate.

    Verificările vor continua și în zilele următoare, iar până în prezent s-a finalizat un singur document de control, restul urmând să fie încheiate până pe 12 februarie 2025. În funcție de concluziile finale, ANPC ar putea dispune sancțiuni suplimentare.

    Președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, va susține o conferință de presă pentru a comunica public măsurile care vor fi aplicate în continuare.

    Simion vrea moțiune de cenzură împotriva lui Ciolacu, Lasconi nu prea e de acord

    Sursa: Facebook

    Ieri, după demisia mult așteptată a lui Klaus Iohannis, președintele AUR, George Simion, a anunțat că „următorul pas pe linie parlamentară va fi depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului Ciolacu”.

    Și, chiar dacă acesta i-a catalogat deja pe cei care nu susțin moțiunea drept „trădători”, lidera USR, Elena Lasconi, consideră că un astfel de demers ar duce țara în haos.

    Cum s-ar spune, încă nu este momentul, deși George Simion a subliniat că altfel nu se poate.

    Sperăm să intrăm într-o normalitate, sperăm să avem o Românie normală, să revenim la cadrul constituțional-democratic, de aceea anunțăm că următorul pas pe linie parlamentară va fi depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, guvern numit de acest președinte ilegitim (…). Klaus Iohannis este istorie! O pagină de istorie neagră, ce-i drept, pentru poporul român.

    Depunem moțiunea de cenzură săptămâna viitoare și așteptăm aceeași reacție decentă din partea lui Marcel Ciolacu, să plece și să nu mai aștepte.

    Orice parlamentar de bună credință este așteptat să semneze această moțiune de cenzură. Cine nu semnează această moțiune de cenzură este un trădător. (…)

    Vrem revenirea la turul II, vrem revenirea la cursul normal și democratic. Ne vom adresa către toți parlamentarii de opoziție, nu am apucat încă să vorbim cu grupurile parlamentare. Este un gest firesc, un gest normal”, explica George Simion.

    Însă, chiar dacă USR își dăduse mâna săptămâna trecută cu extremiștii din Parlament semnând solicitarea de suspendare a lui Klaus Iohannis, ieri, președinta formațiunii a explicat de ce nu crede în demersul clamat de Simion.

    E foarte uşor să vorbeşti despre a demola şi a distruge şi a face rău. Eu nu sunt pentru asta. Cu ce înlocuieşti Guvernul în momentul de faţă?

    Ai şi demisia preşedintelui, trimiţi şi Guvernul acasă, practic duci ţara în haos. Eu nu am vorbit cu colegii mei parlamentari, dar nu i-aş sfătui să voteze pentru această moţiune de cenzură. (…)

    Cred în înţelepciunea USR şi a colegilor mei parlamentari de a nu vota această moţiune de cenzură. (…) Este un guvern format de foarte puțin timp. Haideți să așteptăm prezidențialele, să nu facem și mai mult haos în țară și după, să decidă următorul președinte cine va fi prim-ministru”, a declarat Elena Lasconi pentru Digi 24.

    Ca în filmele cu mafioți: avocată arestată și trimisă în judecată pentru că ar fi comandat un asasinat

    Sursa: Shutterstock

    Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie acuză oficial o avocată că a vrut să comande un asasinat, aceasta fiind trimisă în judecată pentru „încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni și amenințare”.

    Pe numele său Marta Dalida Achim, avocata este în prezent suspendată din Baroul Ilfov, în tabloul avocaților apărând ca „suspendat la cerere”, prin decizia din 1 iulie 2023. Adică cu câteva luni înainte ca fiul său să își piardă viața pe teritoriul Marii Britanii, în ceea ce anchetatorii din această țară au considerat că a fost un eveniment nefericit.

    Acum, procurorii români detaliază că femeia ar fi plănuit un triplu asasinat pentru a răzbuna moartea fiului său. Fiu avocatei, Denis Petre, a murit pe 24 octombrie 2003, la vârsta de 25 de ani. Acesta s-ar fi aruncat în fața unui tren la Littlefield Lane, din orașul Grimsby, iar anchetatorii britanici au decis că moartea tânărului român nu este suspectă.

    După cum detaliază acum procurorii, la un an distanță avocata a decis că trebuie să se răzbune: „în perioada 1 – 30 octombrie 2024, inculpata, în contextul în care fiul său a decedat pe teritoriul UK în luna octombrie 2023, a încercat să determine prin corupere o persoană să ucidă alte trei persoane bănuite de inculpată că ar avea legătură cu decesul fiului său.

    În acest scop, inculpata i-a promis suma de 30.000 de euro (10.000 de euro pentru fiecare persoană), precum și alte sume de bani (10.000 euro – costuri de călătorie, cazare, etc.).

    Totodată, la data de 8 august 2024, prin intermediul unei persoane, inculpata i-a transmis amenințări cu moartea uneia dintre persoanele bănuite că ar avea legătură cu decesul fiului său”.

    La scurt timp de când avocata și-a început „planul”, în țară a demarat ancheta. Iar mandatul de arestare pe numele acesteia a fost emis în prima zi a lunii noiembrie anul trecut, de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, când a fost admisă propunerea de arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală. Dispune arestarea preventivă a inculpatei ACHIM MARTA-DALIDA,(date), pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01.11.2024 şi până la data de 30.11.2024, inclusiv. Dispune emiterea mandatul de arestare preventivă”.

    Aceasta în condițiile în care, chiar dacă autoritățile din Marea Britanie au decis că fiul avocatei s-a sinucis, femeia a fost convinsă că fosta iubită a acestuia și doi prieteni apropiați au fost implicați în moartea lui. Motivul ar fi fost activele de criptomonede deținute de fiul său, pe care femeia credea că cei trei le-au furat.

    După ce a fost arestată preventiv – inițial sub acuzația de instigare la omor calificat, în presă au apărut și stenogramele care ar fi dovedit că femeia a pus la cale o răzbunare:

    Avocata: Dar până marți îi rezolvi!

    Bărbat: Până marți, miercuri, pe unu. Nu pe toți, n-am cum.

    Avocata: Și știi, nu? N-are voie să rămână martor în situația asta.

    Bărbat: Nu, nu clar asta.

    Avocata: Dacă e singură, o dilești și ăla se duce.

    Bărbat: Cum prinde locul, să facem un traseu”.

    Într-o altă stenogramă, cei doi vorbesc despre faptul că cele trei persoane sunt de negăsit, asta după ce, spune femeia, i-ar fi amenințat cu moartea:

    Bărbat: Le e frică rău de tot de tine, de aia au plecat, s-au mutat toți.

    Avocata: Păi s-au mutat și ăla din Grimsby.

    Bărbat: N-ai fost tu acolo acuma?”.

    Întâiul turist al țării a demisionat; CCR va analiza cererea lui Iohannis

    Sursa foto: Facebook/ Administrația Prezidențială

    Klaus Iohannis, președinte al României timp de două mandate și câteva luni – ilegal, ar spune unii – și-a anunțat ieri demisia.

    Iohannis s-a arătat ușor dezamăgit, atunci când a anunțat că și-a depus mandatul, în condițiile în care demersul său a fost ușor forțat: „în Parlamentul României, s-a pus în mișcare procedura de suspendare”, „demers inutil”, „demers nefondat”, „demers păgubos”.

    Citatele îi aparțin lui Klaus Iohannis, întâiul turist al țării vreme de 10 ani, care a explicat și pe Facebook că oricum ar fi plecat din funcție… la un moment dat. Însă de ieri, cumva ne-am făcut de rușine în fața întregii lumi:

    În Parlamentul României, s-a pus în mișcare procedura de suspendare a Președintelui. Este un demers inutil pentru că, oricum, peste puține luni aș fi plecat din funcție după alegerea noului Președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată, repet, niciodată, n-am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos, pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă.

    Peste puține zile, în Parlamentul României s-ar fi votat suspendarea mea și România va intra în criză pentru că se declanșează referendumul de demitere a Președintelui. Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și va avea efecte, din păcate, și în plan extern.

    În plan intern, referendumul va fi unul eminamente negativ. Societatea va fi divizată, unii vor fi de acord, alții nu vor fi de acord. Toată discuția va fi una axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni. Nu se va discuta despre cum va merge România mai departe. Candidații nici măcar nu vor putea să-și prezinte ideile în acest amalgam negativ.

    În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege absolut nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite Președintele după ce, de fapt, a început deja procedura pentru alegerea noului Președinte.

    Nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers când Președintele în funcție va pleca oricum. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii.
    Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de Președinte al României. Voi pleca din funcție poimâine, pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România!
    ”.

    Anunțul lui Iohannis nu pare totuși să fi divizat societatea. Oamenii îi urează drum bun pe Facebook, puține din cele 23,4 k comentarii fiindu-i favorabile.

    Una peste alta, demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte al României a fost înaintată, luni după-amiază, celor două camere ale Parlamentului: Senat și Camera Deputaților, iar ulterior Curtea Constituțională a României a primit cererea pentru a constata vacantarea funcției și existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte.

    Mai departe, Curtea Constituțională trebuie să constate vacanța funcției și să trimisă o scrisoare la Guvern și la Parlament pentru a se stabili cine îndeplinește funcția de președinte interimar. Potrivit Constituției, funcția de președinte aceasta poate fi îndeplinită de către președintele Senatului sau președintele Camerei Deputaților, dar nu este o ordine obligatorie. Dacă președintele Senatului refuză, poate să fie președintele Camerei Deputaților.

    Însă până atunci, în aceeași zi în care și-a scris demisia – adică ieri, Iohannis a mai făcut ceva. A semnat decretul de decorare a domnului Enache Marian, Președinte al Curții Constituționale a României, a doamnei Stanciu Livia-Doina și a domnului Varga Attila, judecători la Curtea Constituțională a României.

    Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru competența și înaltul profesionalism dovedite în domeniul justiției constituționale, pentru activitatea de garantare a supremației Constituției, a valorilor sale și a parcursului democratic al statului român, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler domnului Enache Marian, judecător, Președinte al Curții Constituționale a României, doamnei Stanciu Livia-Doina, judecător, Curtea Constituțională a României, și domnului Varga Attila, judecător, Curtea Constituțională a României”.

    ANPC verifică termoenergetica București: control de urgență privind respectarea drepturilor consumatorilor

    Cristian Popescu Piedone - Foto Ziarul de Investigatii zin.ro

    Din dispoziția Președintelui ANPC, Cristian Popescu Piedone, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a demarat un control amplu la operatorul economic Termoenergetica București SA. Scopul acestei acțiuni este de a verifica respectarea legislației naționale și europene privind protecția consumatorilor, în special în ceea ce privește furnizarea apei calde menajere și a căldurii în sezonul rece.

    Controlul are ca obiectiv evaluarea conformității serviciilor prestate, asigurându-se că operatorul respectă obligațiile legale și că drepturile consumatorilor sunt protejate.

    Verificările au vizat următoarele aspecte esențiale:
    ✅ Respectarea normelor tehnice privind furnizarea apei calde menajere și a încălzirii
    Gestionarea întreruperilor și respectarea termenelor legale în cazul avariilor
    Timpul de răspuns și eficiența în soluționarea reclamațiilor consumatorilor

    În urma controlului, ANPC va analiza conformitatea serviciilor furnizate de Termoenergetica și va lua măsuri dacă sunt constatate abateri de la normele în vigoare.

    La ora 17:30, la sediul ANPC din Bulevardul Aviatorilor nr. 72, Sector 1, București, Președintele Cristian Popescu Piedone va susține o declarație de presă cu privire la concluziile preliminare ale acțiunii de control.


    Termoenergetica București – principala companie de termoficare a Capitalei

    Compania Municipală Termoenergetica București S.A. (CMTEB) este cel mai mare furnizor de apă caldă și încălzire centralizată din București, gestionând o rețea extinsă de transport și distribuție a energiei termice. Înființată în 2019, compania operează peste 950 km de conducte primare, aproape 3.000 km de conducte secundare și administrează peste 1.000 de puncte termice.

    Scopul principal al companiei este de a asigura un sistem de încălzire eficient și modern, însă relația dintre Termoenergetica și consumatori a fost marcată de numeroase nemulțumiri.

    Nemulțumirile oamenilor față de Termoenergetica

    De-a lungul anilor, consumatorii bucureșteni au raportat multiple probleme legate de serviciile Termoenergetica, ceea ce a dus la intervenția ANPC pentru protejarea drepturilor acestora. Printre cele mai frecvente reclamații se numără:

    Avarii frecvente și întreruperi ale furnizării apei calde și căldurii
    Termene depășite pentru remedierea problemelor
    Facturi ridicate în raport cu serviciile neconforme
    Lipsa unei comunicări eficiente cu consumatorii

    În decembrie 2022, compania a fost sancționată cu o amendă de 10.000 de lei de către Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor din București, după ce s-a constatat că anumite reclamații erau marcate ca fiind rezolvate, deși problemele persistau. De asemenea, au existat plângeri legate de furnizarea apei calde la temperaturi sub cele contractuale.

    Pentru a îmbunătăți comunicarea cu clienții și pentru a oferi mai multă transparență, CMTEB a lansat aplicația mobilă TERMOALERT, care permite utilizatorilor să primească notificări în timp real despre eventuale avarii, întreruperi și estimări privind reluarea furnizării serviciilor.


    Ce urmează pentru Termoenergetica?

    Acțiunea de control inițiată de ANPC va continua în zilele următoare, iar eventualele nereguli descoperite ar putea atrage sancțiuni și măsuri corective pentru îmbunătățirea serviciilor. Bucureștenii așteaptă soluții concrete pentru a avea parte de un sistem de termoficare mai fiabil, iar această intervenție a ANPC reprezintă un pas important spre transparență și responsabilizare.

    Un militar vrâncean și-a găsit sfârșitul în Sarajevo, într-un bazin de înot

    Sursa foto: Facebook Șeful Statului Major al Apărării

    Sfârșit tragic pentru un militar vrâncean care se afla într-o misiune a Batalionului Multinațional al EUFOR, în Sarajevo, Bosnia și Herțegovina.

    Originar din Focșani, județul Vrancea, militarul în vârstă de 35 de ani și-a găsit sfârșitul la bazinul de înot din Sarajevo.

    Anunțul a fost făcut ieri, zi în care militarul vrâncean a suferit tragicul accident, Ministerul Apărării Naționale precizând că medicii au intervenit pentru a-i salva viața, fără a reuși.

    Având în vedere situația, un dosar penal a fost deschis la Parchetul Militar Iași, iar „la nivelul Companiei Stat Major și Deservire, din cadrul Batalionului Multinațional, s-a constituit o comisie care cercetează circumstanțele producerii acestui eveniment”.

    Sergentul major Parlac Ionuț Cosmin, în vârstă de 35 ani, din cadrul Batalionului 281 Sprijin Focșani, a decedat astăzi, 9 februarie, în Sarajevo, Bosnia și Herțegovina.

    Militarul, care se afla în timpul liber, a suferit o accidentare gravă în timp ce practica înotul recreativ, într-un complex acvatic din Sarajevo. Imediat după producerea incidentului, o ambulanță a sosit la fața locului. După acordarea primului ajutor, echipajul medical l-a transportat de urgență la Spitalul Universitar din Sarajevo. În pofida eforturilor depuse de personalul medical, la scurt timp după sosirea în unitatea spitalicească a fost constatat decesul militarului.

    Subofițerul se afla în învoire și făcea parte din Batalionul Multinațional al EUFOR, fiind la prima misiune într-un teatru de operații. Sergentul major Parlac era angajat în MApN din anul 2019. Acesta era căsătorit și avea doi copii.

    Conducerea Ministerului Apărării Naționale își exprimă regretul față de decesul tragic al militarului și este alături de familia îndoliată”, se arată în comunicatul de ieri al MApN.

    Cu regret, am aflat despre dispariția tragică a sergentului major Parlac Ionuț Cosmin.

    Pierderea unui camarad este o durere profundă pentru toți militarii.
    În aceste momente dificile, exprim întreaga noastră solidaritate față de familia îndoliată. Gândurile noastre sunt alături de soție, copii și cei dragi ai celui care a fost un militar dedicat și profesionist.

    Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis și camarazii pe Instagram.

    Georgescu își strânge adepții într-un nou protest. Ciolacu: „Boicotând supermarketurile, boicotăm și producătorii autohtoni, îi boicotăm și pe români”

    Sursa: Captură video

    Astăzi e luni și se anunță mare protest mare în „tabăra” lui Călin Georgescu.

    Adepții candidatului la prezidențiale își dau mână cu mână nu într-o horă a iubirii, ca ultima oară, ci pentru un boicot în ceea ce privește supermarketurile din România.

    Românii fac piața!
    Unitate, solidaritate și demnitate – pe 10 februarie – pentru România!
    ”, transmitea Călin Georgescu pe Facebook în dulcele său grai caracteristic, cu clipiri de gene, pe 4 februarie.

    Și a strâns – în mediul virtual – 26 k de reacții, peste 3.900 de comentarii și 721 de k de distribuiri. Protestăm așadar masiv, însă ieri, o replică a venit de la premierul Marcel Ciolacu.

    Cum a descoperit TikTokul după ce a ratat „calificarea” în turul 2 al prezidențialelor, Ciolacu s-a gândit să lase aici un mesaj:

    Cu adevărat, am fost la supermarket. Sunt total de acord cu boicotarea supermarketurilor în ceea ce privește creșterea de prețuri, dar cred că putem rezolva acest lucru și modificând legislația. Totuși, boicotând supermarketurile, boicotăm și producătorii autohtoni, îi boicotăm și pe români.

    Părerea mea este că trebuie intervenit legislativ și toată gama de produse să aibă același adaos comercial pe toată linia de distribuție, plus desfacere. Eu așa aș dori să fac în viitor”, a spus Ciolacu, care a scos produsele din sacoșa de cumpărături, iar când a ajuns la pateu, a dat o replică cu subînțeles:

    Dacă tot am vândut Ardealul, am luat și pateu Ardealul”.

    Șofer care a aruncat la propriu cu bani în polițiști, cercetat pentru dare de mită

    Un șofer s-a ales cu acuzația de dare de mită după ce a avut proasta inspirație de a pune în practică anumite versuri dintr-o manea.

    Individul a aruncat la propriu cu bani, dar nu înspre lăutari, ci spre mașina de poliție în care se aflau oamenii legii care se pregăteau să îi ia permisul.

    S-a întâmpat zilele trecute, în Stațiunea Predeal, iar bărbatul, în vârstă de 32 de ani, este acum suspect într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, care au dispus „efectuarea urmării penale in personam și punerea în mișcare a acțiunii penale față de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită”.

    Despre șoferul din județul Dâmbovița, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov arată că „în noaptea de 7 februarie 2025, au fost sesizați de un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov – Poliția Predeal referitor la faptul că, în jurul orei 01.30, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu pe raza Stațiunii Predeal, a oprit un autoturism al cărui șofer a săvârșit o abatere la codul rutier. Acesta efectuase o manevră neregulamentară de depășire prin încălcarea marcajului longitudinal simplu continuu.

    Pentru ca polițistul să nu dispună măsura suspendării permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile, șoferul i-a oferit drept mită suma de 1.000 de lei, pe care a aruncat-o în autospeciala de poliție.

    Polițiștii DGA au sesizat de îndată unitatea de parchet competentă și s-au deplasat la fața locului unde au constatat infracțiunea flagrantă”.

    Criză alimentară la Reghin: ANPC intervine și sigilează locația după un incident grav

    Cristian Popescu Piedone - Foto Ziarul de Investigații

    Balul Însuraților din Reghin, județul Mureș, s-a transformat într-o situație de urgență după ce mai multe persoane au acuzat simptome severe de intoxicație alimentară. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), sub coordonarea președintelui Cristian Popescu Piedone, a intervenit de urgență pentru a investiga situația și a lua măsuri ferme împotriva neregulilor descoperite la fața locului.

    Cristian Popescu Piedone – Control de urgență și sigilarea locației!

    Din dispoziția lui Cristian Popescu Piedone, echipele ANPC Mureș și Bistrița-Năsăud, coordonate de Paul Anghel, Director General ANPC, au efectuat verificări extinse la locația unde a avut loc incidentul. Măsurile luate au fost imediate și drastice:

    • Evacuarea locației și sigilarea zonei de preparare și depozitare a alimentelor
    • Suspendarea temporară a activității unității de alimentație publică
    • Prelevarea de probe și demararea investigațiilor detaliate

    Scopul acestor măsuri este de a proteja sănătatea consumatorilor și de a identifica sursa exactă a incidentului, astfel încât astfel de situații să fie prevenite în viitor.

    Nereguli grave descoperite la locația Incidentului

    În urma controlului, autoritățile au identificat abateri grave de la normele de siguranță alimentară, punând în pericol sănătatea participanților la eveniment. Potrivit raportului preliminar întocmit de CJPC Mureș și Bistrița-Năsăud, la unitatea de alimentație SC GLIGA COMPANY SA REGHIN au fost descoperite:

    • 45,75 kg de preparate retrase și sigilate
    • Depozitarea alimentelor în răcitoare nespecifice (ex: Coca-Cola, Ciuc)
    • Lipsa unui cântar verificat și omologat
    • Produse expirate încă din 2022 (sosuri de ciocolată)
    • Pastile dezinfectante expirate din 2018
    • Mobilier nespecific și deteriorat în bucătărie, inclusiv echipamente cu rugină
    • Reținerea oficială a produselor neservite de către DSVSA
    • Oprirea temporară a prestării de servicii (OTPS) pe întreg spațiul comercial

    Aceste descoperiri evidențiază lipsa totală a măsurilor de igienă și siguranță alimentară, ceea ce a dus la declanșarea acestui incident major de sănătate publică.

    Ancheta continuă. ANPC: măsuri drastice pentru protecția consumatorilor

    Autoritățile au anunțat că acțiunea de control va continua și în zilele următoare, iar detalii suplimentare vor fi comunicate în timp real. ANPC își menține poziția fermă în fața celor care pun în pericol sănătatea consumatorilor, iar președintele Cristian Popescu Piedone a subliniat că astfel de nereguli nu vor fi tolerate.

    „Siguranța consumatorilor este prioritatea zero! Toți cei care își permit să își bată joc de sănătatea publică vor suporta consecințele legii. Nu vom permite ca asemenea practici să continue!” – Cristian Popescu Piedone

    Rămâi conectat

    6,124FaniÎmi place
    București
    ploaie puternică
    22.2 ° C
    23.3 °
    21.7 °
    76 %
    4kmh
    71 %
    mar
    30 °
    mie
    30 °
    J
    31 °
    vin
    31 °
    S
    29 °

    Ultimul articol

    Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul Veștea

    Adrian Veștea nu pierde timpul și se pregătește de funcția de premier. După ce ieri a depus în Parlament lista cabinetului și programul de...

    Marea Britanie, fără premier; Keir Starmer și-a anunțat demisia

    Demisie anunțată de premierul britanic Keir Starmer, într-o declarație în fața clădirii de pe Downing Street nr. 10. Premierul demisionar a explicat că fiecare decizie...

    Bolojan, reconfirmat președinte al PNL; repercusiuni pentru cei care susțin Guvernul Veștea

    Liberalii s-au întâlnit ieri, într-un congres, pentru a decide atât numele viitorului președinte al PNL, cât și măsurile care vor fi luate împotriva membrilor...