Pa-Pact

Atmosfera politică din România a devenit irespirabilă. Vacanţa de vară nu a ajuns până în centrul Capitalei. Războiul dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta a atins cote alarmante, care pot să pună în discuţie funcţionarea normală a statului. Până acum, aşa cred că înţeleseserăm cu toţii, era vorba despre o colaborare instituţională, care stătea înaintea antipatiei vădite dintre cele două personaje. Rânjetele protocolare voiau să însemne că interesele noastre legitime pot să învingă repulsia pe care le-o provoacă strângerea de mână. Ponta a spus-o pe şleau: „Pot simţi repulsie, lehamite şi dispreţ”, în legătură cu Traian Băsescu. „Repulsie, lehamite şi dispreţ”. Asta spune că simte şeful guvernului faţă de şeful statului – cum va fi el numit în viitoarea Constituţie. Domn’e, staţi aşa. Aici nu mai e de glumă. Una este să simţi o repulsie, care în cazuri limită poate fi înfrântă, şi alta este să vorbeşti despre ea. A spune despre un om că-ţi provoacă repulsie reprezintă una dintre cele mai grave afirmaţii, care nu poate fi rodul unui imbold de moment. Poate să fie expresia unei reacţii necontrolate un anumit ton al vocii, un gest sau o mulţime de alte cuvinte dar nu „repulsie”. Personal, dacă cineva mi-ar spune că-i provoc „repulsie”, n-aş putea să mai am o relaţie cu omul ăla. Nu atât din cauza jignirii, cât din cauza groazei care m-ar cuprinde când l-aş vedea şi m-aş gândi ce senzaţii îi provoacă PERSOANA mea. Cu lehamitatea nu ştiu ce să zic, dar nu cred că este o stare de spirit potrivită unui prim-ministru, în general şi în legătură cu orice. Dar cu dispreţul e clar! Nu se poate…scuze…nu se poate! Cum să spună un prim-ministru că-l dispreţuieşte pe preşedintele ţării??? Nici ca ziarist nu mi-am permis o asemenea afirmaţie. Pot să spun răspicat că actualul preşedinte nu mă reprezintă, că suntem profund incompatibili, că nu sunt de acord cu aproape nimic din ceea ce face, în fine, eventual că nu-mi place nici ca prezenţă fizică şi nici ca prestaţie intelectuală. Dar nu pot spune că-l dispreţuiesc! În primul rând pentru că este un simbol naţional şi în al doilea rând pentru că este părinte, soţ, om, a iubit, a suferit, trăieşte, ce-nseamnă aia dispreţ?! Este cel mai înjositor sentiment pe care-l poate avea cineva care consideră că are nevoie de creier şi în alt fel decât îi este de folos unei maimuţe. Niciun om, indiferent de condiţia lui, nu trebuie dispreţuit. Nu ştie asta primul-ministru Victor Ponta ?! Pentru că dacă îl dispreţuieşte pe preşedintele ţării, poate că mai dispreţuieşte şi drapelul şi poate şi vreo câteva milioane de cetăţeni.
Acum vine partea lui Băsescu. A devenit halucinant. Mă uit la el şi nu-mi dau seama ce văd. Ştiu, îmi repet, că este actualul preşedinte al României dar trebuie să mă cipuesc pentru a fi sigur că nu visez. După ce a spus aproape pe şleau şi cu o nedisimulată satisfacţie, sinceritate a cărei origini se poate afla în multe activităţi curente, că nu-l informează pe premier în legătură cu acţiuni care ţin de competenţa CSAT şi care vizează terorismul internaţional, acum a mai dat două dume, da’ d-alea, tot aşa de grele! Una, care n-ar putea decât să inducă o panică la nivel naţional, este că între 2014 şi 2020 n-avem un plan cumsecade de atragere a fondurilor europene. Oare o chestiune de genul ăsta n-ar fi trebuit discutată într-un cadru restrâns, cum îi place preşedintelui României să facă în cazuri importante, vezi Omar Hayssam, nu mai există consilieri, în situaţia jenantă în care interesele strategice ale ţării nu sunt capabile să subordoneze afectele primului slujbaş al naţiunii, smartphone-uri, alea-alea, net, chat, mail?
Ş-acum vine a doua, care e şi mai tare! Privatizarea CFR Marfă. Zice Traian Băsescu despre faptul că este o chestiune fundamental importantă pentru România, şi aşa este!, după care tot liderul vizionar zice că nenea ăla, Gruia Stoica, n-are bani şi că umblă pe la bănci să se împrumute, drept pentru care n-o să mai aibă de unde să investească în ce va cumpăra. Ce face preşedintele ţării în atre condiţii? Îl ţine pe primul ministru interimar la Transporturi, ca să-l facă de râs. Cică, „să-şi asume responsabilitatea politică”. Asta-i grija cu care face dragoste primul bărbat al României, nu că România n-o să mai aibă infrastructură feroviară de transport marfă. Lasă, că dacă o duce fără flotă maritimă, o s-o ducă şi fără CFR Marfă! În loc să-l cheme pe Ponta şi să-i spună, nene, uite, eu am informaţiile astea, verifică şi tu, hai să vedem ce putem face, nu! Traian Băsescu se freacă pe mâini că poate-poate şi-o ia Ponta şi respectiv USL-ul peste bot şi are bebeluşul lui de Partid de ce să urle în urechile electoratului. În paranteză, dacă se ratează privatizarea CFR Marfă, n-o să mai fie el singurul român acuzat că a neantizat o cale de transport a ţării. Fără flotă maritimă, fără CFR Marfă, România o să fie în aer, hahahahaha, ce poantă de prost gust!
În condiţiile astea i s-a născut Partidul lui Băsescu, în aceeaşi zi cu cel mai mediatizat bebeluş al Marii Britanii, drept pentru care mama Mişcarea, ar putea să-l boteze după moştenitorul regal. Că tot e asta o competiţie între englezoaice. De exemplu, Partidul Mişcarea Populară David. Doar există Partidul Poporului Dan Diaconescu, care a repurtat un succes electoral, nu-i aşa? Anunţul oficial al naşterii Partidului a fost făcut, fireşte, de doamna Udrea, pedelistă convinsă. De ce nu pleacă şi „Elena din PDL”, ce urmăreşte Traian Băsescu de la nou-născutul său Partid? Să-l combine cu democrat-liberalii după ce o să iasă la pensie Vasile Blaga, adică la anul. Atunci o sa fie nevoie de Boc, Udrea,Videanu, and co. pentru a justifica susţinerea unui candidat unic la preşedinţie. Cel mai probabil Predoiu, iubitul ministru al Justiţiei lui Băsescu.
Deci, pa-pact de coabitare, preşedintele României nu părăseşte jocul politic.

Share:

Author: Dragos Moldovan