De mai bine de 20 de ani, cei care înclină balanța în Parlamentul României, într-un fel sau altul, sunt cei de la UDMR. Foarte rar îi vezi în opoziție, trădându-și la nevoie colegii de alianță, pentru că interesele lor personale – și nu ale maghiarilor din România – primează. Jurnal de Investigaţii vă prezintă o parte din acţiunile la limita legii întreprinse de unul dintre exponenţii UDMR ajuns într-un post guvernamental important. Este vorba de fostul ministru al Culturii, Kelemen Hunor, care a drenat milioane de euro în contul consilierei sale personale, Csilla Hegedus(foto).

Hunor

Cât timp a ocupat funcţia de ministru al Culturii, udemeristul Kelemen Hunor a tăiat și-a spânzurat, împărțind milioane de euro acolo unde trebuie, inclusiv consilierei personale, Csilla Hegedus.
Nu mai puțin de 1,5 milioane de euro a primit Csilla Hegedus pentru restaurarea castelului Banffy din comuna Bonțida, județul Cluj. Castelul în sine are o mare valoare istorică, însă modul în care s-au acordat acești bani este de-a dreptul deranjant. În vremea cât Hunor a fost ministru al Culturii, Csilla Hegedus a fost atât consiliera lui personală, cât și președinte al Transilvania Trust (asociația în administrarea căreia se află castelul Banffy), precum și președinte al Administrației Fondului Cultural Național. Instituția care a dat bani Transilvaniei Trust nu este nimeni alta decât Administrația Fondului Cultural Național.
În timp ce Csilla Hegedus își dădea singură bani publici, fonduri importante de la Ministerul Culturii primea și tatăl ei, Szabo Balint, pentru revistele și proiectele sale. Acesta este cunoscut și drept unul dintre experții în restaurarea de monumente.
Și, fix pentru că este foarte cunoscut în restaurarea de monumente, fostul ministru al Culturii, Kelemen Hunor, împreună cu consiliera sa foarte apropiată, Csilla Hegedus, i-au dat acestuia bani publici cu nemiluita.
Astfel, în 2009, Utilitas SRL, firma detinuta si administrata de Szabo Balint, a primit 209.866 lei pentru ”actualizarea documentației de elaborare analiză cost-beneficiu pentru consolidarea și modernizarea Corp A – Colegiul Național Andrei Mureșanu” din Bistriţa, iar în în 2010 a asigurat asistența din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor la acelaşi liceu, pentru suma de 48.940 de lei.
Anul 2010 a adus o mană cerească pentru tatăl Csillei Hegeduș, care, datorită relațiilor foarte apropiate cu ministrul Culturii, a câștigat proiect după proiect, în defavoarea altor firme. Astfel, Utilitas a primit din nou bani frumoși, câștigând licitația pentru serviciile de proiectare pentru ansamblul Cetății Bathory din orașul Șimleul Silvaniei, județul Sălaj, însumând 990.143 de lei. Alți bani, 160.233 de lei s-au primit pentru servicii de asistență tehnică ”Circuitul târgurilor medievale din Transilvania de Nord – Castelul Karoly din Carei și Castelul din Ardud”, precum și 102.844 de lei, tot pentru asistență tehnică, dar în cadrul proiectului ”Restaurarea patrimoniului istoric și cultural al Consiliului Județean Sălaj”, care cuprindea clădirile Centrului Militar Județean, Muzeul Județean de Istorie și Artă și Galeriile de Artă.

Proiecte românești, respinse

Utilitas Bathory

Dar să revenim la Csilla Hegedus. Din funcția de președinte al Administrației Fondului Cultural Național, a respins toate proiectele majore pentru conservarea istoriei românilor, în timp ce apropiații maghiari au primit fonduri importante.
Nici tatăl ei nu a fost uitat, beneficiind și el de niște fonduri importante, în calitate de președinte al unei asociații numite Transsylvania Nostra, care cu ostentație afișează stema Transilvaniei cu ”șapte scaune”, aceeași stemă pe care o puteți regăsi și pe stema ”Ungariei Mari”.
Conform datelor AFCN, Uniunea Cercetașilor Maghiari din România a primit 53.753 de lei, pentru a organiza ”Zilele Castelului Banffy” (repetăm, administrat tot de Csilla Hegedus). În acelaşi timp, proiecte românești precum ce al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia – ”Conservarea și valorificarea Documentelor Unirii de la 1 Decembrie 1918”, ”Dolia Dacica, Chipul dacic și arheologia experimentală” al Muzeului Județean Satu Mare ori ”Palatul guvernatorului Daciei romane de la Apulum” al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, au fost respinse de Csilla Hegedus.
Cum tatăl nu putea fi uitat, fundația lui a primit 20.426 de lei pentru organizarea conferinței internaționale ”Protecția structurilor portante istorice și societatea”. AFCN mai dă alți bani Transsylvaniei Nostra, în sumă de 18.900 de lei, în categoria ”Pentru carte”, cu lucrarea ”Intervenții la structuri portante istorice!”, iar la categoria ”Pentru reviste”, tatăl Csillei Hegedus mai este admis și pentru a publica două numere ale revistei ce nu putea purta alt nume decât ”Transsylvania Nostra”, fiindu-i aprobată suma de 23.375 de lei.
Aceasta în vreme ce Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului primește în acest an pentru publicarea a patru numere din ”Arhivele totalitarismului” numai 11.475 de lei.

De la Csilla, fără număr

Licitatie Utilitas Cladiri Patrimoniu

Iar acum urmează proiecte aprobate de Csilla Hegedus doar pentru prietenii maghiari. Din banii tutor cetăţenilor români, bineînțeles:
42.506 lei pentru Asociația de Dans Bekecs – ”Dialog intercultural prin elemente de specificitate a spectacolului de dans teatral”; Asociația pentru Cultivarea Limbii Maghiare din Transilvania primește 6.590 lei pentru ”Variante regionale maghiare din Transilvania ale limbajului de contact interpersonal” și alți 6590 pentru ”Identitatea și limba vorbită în zona Târgu Secuiesc”; 6.278 de lei primește și Editura Didactică și Pedagogică RA pentru ”Limbajul ironiei în lirica maghiară din perioada interbelică”, iar editurii Pallas-Akademia i se alocă 10.511 lei pentru ”Simboluri rituale din cultura expresivă a maghiarilor secui”.
Fundația Jakabffy Elemer Alapitvany primește 31.835 de lei pentru proiectul ”Digitalizare pentru interculturalitate II”, în timp ce Fundația Free Press România beneficiază de 23.178 de lei pentru suplimentul cultural maghiar al portalului maszol.ro. ”Învățământul public maghiar”, proiect al Fundașueu Communitas primește 34.313 lei, iar Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita – ”Poarta unică a patrimoniului cultural din județul Harghita”, 29.485 lei.
În acelaşi timp, Csilla Hegedus respinge șapte titluri ale Editurii Doxologia, aparținând Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, precum și proiectele Editurii Academiei Române: Mihail Eminescu. Poesii (toate edițiile comparate), Nicolae Georgescu; Nuvelistul Rebreanu, Constantin Cublesan.

Declarație de avere cu iz penal

Decl Interese

Foarte interesante sunt declarațiile de avere și interese ale Csillei Hegedus. Astfel, de la Fundația Trsnilvania Trust, consiliera personală a încasat un salariu de 36.021 lei, precum și drepturi intelectuale de 933 de lei, 12.000 de lei. De la societatea comercială Cazosa SRL, în timp ce lucra și-n minister, a primit 1.400 de lei (ea fiind administrator al acestei firme), iar de la Ministerul Culturii salariul a fost de 21.674 de lei. Desigur, a primit și drepturi intelectuale de la AFCN, pe care o conducea, în valoare de 1.350 de lei.
Tot din declarația de avere a Csillei Hegedus se poate vedea câți bani a câștigat în 2010 fundația pe care o conduce, în urma ”concursurilor de proiecte”. Astfel, de la Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile a primit suma de 290.000 de lei, respectiv 482.000 de lei, de la Consiliul Județean Cluj, 3.500 de lei, de la Bruxelles a încasat 80.000 de lei și de la AFCN București a încasat suma de 26.000 de lei. Tot Transilvania Trust a primit 90.000 de lei de la Guvernul Statelor Unite, 16.000 de lei de la Fondul Patria din Ungaria și alți 45.000 de lei de la Fondul Corvinul, din Ungaria.

Articolul precedentTocală, Carabulea şi Giugula, călăii arbitrajului din baschet
Articolul următorGalaţiul a risipit 15 milioane de euro pe investiţii fantomă