Meciul Universității Cluj cu FC Hermannstadt Sibiu s-a încheiat cu violențe și dosar penal

Procurorii din Cluj au deschis un dosar pentru ultraj în urma violențelor de ieri, de la meciul Universității Cluj cu FC Hermannstadt Sibiu, când un jandarm a fost lovit cu scaunul în cap. Jandarmul se află în stare gravă la Clinica de Neurochirurgie, fiind ținut sub observație pe Secția de Terapie Intensivă. Acesta a fost diagnosticat la UPU cu traumatism cranio-cerebral grad 1, fractură cu înfundare parietală și plagă contuză parietală stânga.

Momentan nu se cunoaște identitatea suporterului Universității care este autorul violențelor, însă cel mai probabil va fi identificat după vizionarea imaginilor de pe camerele de supraveghere.

Potrivit unui comunicat oficial al Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, „un suporter al echipei U Cluj a pătruns pe teren dinspre Peluza 2 către Peluza 1. Când a ajuns pe pista de alergare, în dreptul peluzei 1, un grup de aproximativ 15 suporteri ai echipei U Cluj au pătruns şi ei pe pista de alergare. Pentru evacuarea acestora s-a intervenit cu o rezervă de intervenţie, moment în care un scaun aruncat din tribună l-a lovit pe un jandarm, din cadrul echipei de dialog, în zona capului, acesta căzând l-a pământ. Jandarmul a primit primele îngrijiri medicale la faţa locului, ulterior fiind transportat la UPU Cluj-Napoca pentru investigaţii amănunţite”.

Share: