Operatorii portuari sunt la cuţite cu conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa din pricina Master Planului care prevede ca în portul vechi macaralele să fie înlocuite cu tersase şi vile de vacanţă. La ultima dezbatere pe această temă, proiectatului IPTANA, cel care a realizat studiile, i s-au adus acuzaţii grave: raportul de mediu ar conţine date false.
Se încing din nou spiritele în Portul Constanţa. Administraţia portului nu a reuşit să cadă la pace cu operatorii portuari care vor fi afectaţi de noile prevederi ale Master Planului. Din contră, comunitatea portuară şi ecologiştii au adus acuzaţii grave la adresa proiectantului IPTANA.
“Se face o afirmaţie cum că în unele rapoarte că cele mai recente date (impactul asupra florei şi faunei marine etc. – n.red.) sunt furnizate de Institutul de Cercetări Marine. Facem precizarea că aceste date (menţionate în Master Plan – n.red.) nu au fost furnizate direct de ICMDM”, a precizat doctor inginer Tania Zaharia, directorul ştinţific al Instititului de Cercetări Marine Grigore Antipa, în cadrul dezbaterii publice pe tema Master Planului.
În replică, reprezentanţii IPTANA au precizat că au utilizat datele pe care le- au avut la dispoziţie, probabil din 2014, pentru că ICMDM nu a publicat rapoartele pe 2015. Asta nu este însă singura problemă cu care se confruntă Master Planul porturilor maritime. “Citind Master Planul, spune că vom fi relocaţi fără despăgubire. Conform articolului 44 din Constituţia României este interzis. Deci domnii au reuşit să modifice şi Constituţia României”, a declarat Sorin Greavu, directorul Romned Port Operator.
Mai mult decât atât, şase organizaţii ecologiste, printre care Oceanic Club şi Mare Nostrum, au solicitat în mod official respingerea documentaţiei aferente Master Planului Port Constanţa pentru 31 de deficienţe descoperite în documentul cu pricina. “Se constată că la elaborarea Master Planului şi a Raportului de Mediu nu s- a şinut cont şi de cerinţele HG 1076/2004, anexele 1 şi 2, de recomandările legislaţiei europene şi de observaţiile făcute de organizaţiile profesionale şi organizaţiile nonguvernamentale de mediu. În consecinţă, lucrarea are multe deficienţe, conţine erori, este de o calitate slabă şi neconformă cu HG 1076/2004, fapt pentru care cerem respingerea întregii documentaţii aferente Master Planului Port Constanţa”, se arată în adresa oficială a ONG- urilor de mediu.
Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa şi Ministerul Transporturilor în calitate de Autoritate de Management pentru POS-T 2014-2020 au semnat contractul nr.247/03.12.2014 pentru acordarea finanţării nerambursabile a proiectului „Master Plan al Portului Constanţa” din fonduri publice. Valoarea totală a contractului de finanţare este 5.164.676,93 lei iar în luna februarie 2014 autoritatea contractantă, CNAPMC a semnat contractul de servicii „Asistenţă tehnică pentru elaborarea unui Master Plan al Portului Constanţa”, cu Asocierea Asocierea SC Ernst&Young SRL – Inroslackner AG.
Master Planul Portului Constanţa vizează realizarea unei planificări strategice a portului pe termen mediu şi lung, în condiţiile asigurării unei continuităţi a dezvoltări iportuare, cu exploatarea eficientă a resurselor şi infrastructurii existente, orientate spre necesităţile reale ale pieţei. Durata de implementare a proiectului a fost de 12 luni şi cel puţin prin prisma deficienţelor semnalate, se pare că nu a făcut toţi banii.

Articolul precedentAurel Simionescu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul modernizării Bulevardului Dorobanţilor
Articolul următorLa loc comanda! Curtea de Apel Braşov a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a omului de afaceri Ioan Neculaie